Doar o altă poveste cu Omul-Păianjen

„Du-te, bă, fraiere! Du-te, mă, tu crezi că eu stau după tine? Aaaah, ia stai tu așa! Lasă că vezi tu!”

Am mers într-un suflet în magazie, am apucat mătura și fărașul și am pornit către fiară.

„Na, tâmpitule, să mai zici tu că nu am eu milă!”

L-am luat pe făraș și l-am dus afară în iarbă. În cinci minute, bestia era înapoi, amușina pe la ușă.

„Tu ori ești prost, ori ești idiot. Îți face omul bine și tu insiști să te sinucizi.”

Am repetat procedura.

În aceeași seară am povestit la cină peripețiile cu spider fraier ăla mic și insistent. Am adormit cu gândul la el. Ce lighioană dementă, cum să-ți facă omul un bine și tu să insiști să revii să îți iei una la gioale? Nu obișnuiesc să omor insectele, în schimb le iau pe mătură, pe făraș, pe ce găsesc și le arunc afară. Să se descurce. Eu nu vreau să am pe conștiință vreo făptură. De câte un păianjen îmi e chiar drag, am crescut cu Spider-Man, din cauza lui mi-am luat o bușitură de pe canapea. Mare greșeală, mare, zău.

Când m-am trezit, eram îmbrăcată în costum de Spider-Man, iar tichia era azvârlită undeva pe noptieră. Mi-am zis că visez, am închis ochii și m-am întiiiiins cât o zi de post.

Fshhhht!

Din tavan atârna o pânză de păianjen de toată frumusețea. „Mă omoară mama”, mi-am zis. Chestia aia a ieșit din mâna mea. Nu-i posibil, visez. Mă simt ca-ntr-un SF, zău, ce Dumnezeu înseamnă asta? Noroc că sunt singură acasă. Ceva din interiorul meu mă împinge să pun chestia aia pe cap și să ies afară la cutreierat. Mă uit pe geam, încă e zăpadă pe jos. E frrrriiiig, cum să ies doar în costumașu’ roș’-albastru și tichie? Scot capul pe fereastră. Nu simt răcoarea. Întind mâna, fshhhht, bam, o pânză de păianjen se prinde de blocul vecin. Mă dezechilibrez și o fac pe Tarzan câteva secunde. Staaaaaai, booooss, că am uitat geamul deschis! Aoleo, dacă nu mă omoară mama pentru treaba cu pânza de pe tavan, pentru gerul din casă sigur mi-o iau.

Adrenalina îmi dă energie și uit. Mă legăn din pânză-n pânză și devine din ce în ce mai bine.

„Uuuuuupssss, Gingirel, șu!”, îngaim în timp ce trec peste bestia care mă latră ÎN FIECARE DIMINEAȚĂ.

„Ham, ham, ham!!!”

Mmmm, ia să te văd acum! Cu un nou fssshhhht îi pun o botniță drăguță.

Ei poftim ce fac eu în loc să profit de upgrade-ul ce mi s-a dat și să salvez orașul de răufăcători! Mă uit în stânga… mă uit în dreapta. Nimeni! Plictiseală de leșină câinii. Nu Gingirel, că el încă se luptă cu pânzuca de la bot.

Eeeei, dacă de-alea bune nu prea am cum să fac, nu pot să mă apuc eu de năzbâtii? Ia să vedem. Zbuchi din bloc în bloc, trec pe lângă locul meu de muncă, unde văd doi oameni. O mămică aeriană vorbește la telefon și un copil umblă cu mâinile pe geamurile pe care m-am chinuit eu ieri să le șterg. „Da’ nu-ți pun eu ție mănuși?”, m-am gândit. „Ia, că maică-ta oricum nu e atentă.” Fshhhht! Rezolvat. Neeext! Uuuu, uite cinematograful. Dacă mă cațăr eu până la geamul ăla de sus, aș putea să intru graaaatis la cinema, să văd un film. Mă opresc în fața clădirii și mă uit ca vițelul la poarta nouă.

 

Spider-Man-into-the-Spider-Verse-dub-billing-714x1024

 

Pe afiș sunt eu, cu tot cu tichie. Aoleu, nu sunt eu, e neica ăla original. Sau o fi Spider ăla micu’ din filmul nou? Cum îl cheamă? Miles Morales, așa! Ptiu, că tută sunt. Trebuia doar să citesc titlul: Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”. Deci el e. Degeaba scuip pânză de păianjen din încheieturi, că tot o pipiță blondă am rămas. Mdea, chiar și cu tichie.

 

 

N-a fost să mă trezesc eu vrăjitoare sau elf, da’ nici Oama-Păianjen nu-i de colea. Hai, fetiță, hai că timpul nu stă pe loc. Hopa sus pe ziduri că avem un film de văzut și mă dumiresc eu după dacă e vreun bine de făcut sau ceva de salvat. Când s-a făcut, frate, 28 decembrie 2018? Adică a trecut Crăciunul? Și mie ce mi-a adus Moșul? E o nebunie totală.

Acum mă simt ca într-un film pentru copii, cu copii din ăia triști că nu l-au zărit pe Moșu’. Da’ nu ajung eu acasă? Sper că al meu cadou e pijamaua aia roșie cu inimioare. Acum mă macină altă întrebare… Omul-Păianjen doarme în costumaș, sau în pijamale? Stai așa. Băi, pe mine cine m-a îmbrăcat în costumaș azi-noapte? Hă?!

Și ce caută Gingirel în sala de cinema? Unde-i costumașul? Îșșș, nu mai e pe mine. Lumea râde și mă arată cu degetul. Tot orașul e aici, aaaa! De-aia erau străzile pustii! Sunt o Oamă-Păianjen fără costumaș și cu tichie. Pe ecran sunt tot eu. Nooo, ăsta clar e un vis. Trezește-te. Trezește-teee!

 

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Reclame

Un gând despre “Doar o altă poveste cu Omul-Păianjen

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.