Dior Backstage | Cel mai bun fond de ten?

Bună!

 

S-au împlinit trei luni de când folosesc fondul de ten la care am râvnit încă de când s-a lansat și sunt pregătită să vă povestesc și vouă despre el. Când s-a lansat gama Backstage, am fost încântată de prețul produselor. Da, sunt scumpe. Dar pentru niște produse Dior sunt oarecum accesibile, mai ales fondul de ten (având în vedere și că are 50 ml, aproape dublu față de alte fonduri de ten).

După ce am văzut mai multe clipuri pe youtube, printre care și al Laurei Mușuroaea și al lui Tati (au fost cele care m-au convins), am decis că merită încercat.

De fiecare dată, înainte să cumpăr un produs scump (fiecare definește „scump” în felul său, pentru mine 186 de lei e scump), mă documentez foarte mult, ceea ce vă recomand și vouă. Orice ban contează pentru mine, așa că nu îmi permit să îi irosesc. Așa că am stat mult și pe youtube, și pe bloguri, am căutat swatchuri, păreri, defecte, iar când am ajuns în magazin doar m-am bucurat că exact nuanța la care mă gândeam era nuanța care mi se potrivea. Bineînțeles, am testat și nuanțele 1C (parcă) și 1N, dar erau mult mai închise, așa că 0N a fost alegerea firească.

 

dior backstage foundation

 

Prețul, după cum am mai spus, e mare. Însă, cu o reducere de 10% și niște vouchere, l-am luat cu vreo 67 de lei. Pentru un fond de ten de la o marcă de lux, la 50 ml, 67 de lei e un preț mai mult decât în regulă, dacă nu mi se potrivea produsul măcar nu pierdeam atât de mulți bani. Dar știam că o să mi se potrivească. Am o intuiție al naibii de bună.

Ce este Dior Backstage Foundation?

 

E un fond de ten lichid, disponibil în 40 de nuanțe, care promite o acoperire adaptabilă (în funcție de numărul de straturi aplicate), rezistent la apă, cu efect „second skin”, ce oferă luminozitate și rezistență îndelungată, indiferent de condițiile în care îl purtăm*.

Descrierea m-a încântat, pentru că eu căutam un fond de ten fără acoperire mare, dar care să se fixeze bine pe ten fără să dea efect de piele încărcată. Până acum am avut doar fonduri de ten lejere, dar care dispăreau la prima atingere, sau fonduri de den mai rezistente, dar care încărcau.

 

Reclamă, sau realitate?

Cu mâna pe suflet, sută la sută realitate.

Textura e lichidă, dar nu prea apoasă. Îl pot aplica perfect cu un burețel pufos, umed. Deși pe youtube l-am văzut aplicat perfect și cu degetele, pentru mine nu funcționează așa. Îmi trebuie neapărat un burețel. Recomand burețelul de la C&A, e cel mai fin din câte am încercat, și nici nu costă cât un Beauty Blender (costă doar vreo 12 lei).

E genul de fond de ten care, odată fixat, nu se mai mișcă. Așa că încerc să mă mișc repede cu burețelul, deși nu se usucă imediat, oferindu-mi timp pentru aplicare. În câteva minute aplic pe toată fața și admir rezultatul flawless.

Acoperirea e, într-adevăr, adaptabilă. Eu aplic primul strat pe tot tenul, apoi mai aplic mici puncte unde consider că voi mai avea nevoie de acoperire. Puțin pe pomeți, puțin pe aripile nărilor (mai suflu nasul și acolo de obicei am nevoie de acoperire și rezistență), bărbie, sau, când e cazul, mici imperfecțiuni.

De asemenea, mi se pare și un fond de ten ce oferă luminozitate. Nici nu am nevoie de anticearcăn, dumnealui face de unul singur tenul să radieze.

Rezistă toată ziua. Îmi e milă să îl demachiez seara! Nu dispare decât puțin pe bărbie și de pe nas, dar doar pentru că, venind din frig la căldură, tenul se înroșește și se încălzește brusc, topind produsele mai repede.

Mirosul e subtil și plăcut, nicidecum puternic cum am mai citit prin alte părți. Eram dispusă să îl accept și așa, nu era o problemă, dar nu e adevărat. Miroase subtil, a plante.

Nu cauzează niciun fel de probleme tenului, din contră, mi se pare că reușesc mai ușor să îmi mențin pielea într-o stare decentă. Era cea mai mare grijă. L-aș fi folosit chiar dacă era nasol, dar dacă îmi provoca apariția coșurilor nu aș fi trecut cu vederea. Din fericire nu a fost cazul de așa ceva.

Alte plusuri? După cum am mai zis, e un fond de ten mare. După 3 luni nu am ajuns nici la jumătate. Îmi ajunge lejer până la vară.

 

dior backstage foundation 2

dior backstage foundation 3

dior backstage foundation 4
dupa 4 ore de la aplicare

 

 

Pont: pentru un plus de luminozitate, se combină perfect cu pudra pulbere de la The Body Shop. Aceea are niște particule ușor iluminatoare care fixează perfect machiajul.

Acum, singura teamă e să nu îl retragă cumva de pe piață.

La final, vă las un scurt clip de pe canalul meu de youtube.

 

 

Voi l-ati incercat?

 

*conform informațiile de pe sephora.ro


7 gânduri despre “Dior Backstage | Cel mai bun fond de ten?

    1. Stiu cum e. 😘 Poate o sa fie in promotie candva, ei au reduceri foarte des. Atunci e momentul sa il prinzi pe nemernicul mic. 😂 Daca ar fi fost sa il iau la pret intreg prima data, zau ca mi-ar fi tremurat mana pe bani. Dar acum ca stiu cum e, chit ca strang in pusculita un an de zile si tot il iau. ❤️
      Merci! 😘😘

  1. Deși prețul e destul de mare, cred că se merita investitia. Mai ales că pare a fi exact ce am nevoie. O să vânez reducerile. :)) Mulțumesc pentru recomandare!

    1. Fii atenta ca azi e ultima zi de Vanzari Private daca ai card Black la Sephora. E cu 20% reducere. 😍 Eu l-as fi luat, dar mai am din primul si nu s-ar fi justificat cheltuiala pentru moment. Plus ca, pana m-am gândit si razgandit, nu mai e in stoc nuanta. 😂
      Sper sa il gasesti, sper sa iti placa si ma bucur ca recomandarea mea ti-a fost de folos macar nitel. ❤️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.