Fata care m-a făcut să zbor

Era o zi ciudată de primăvară. Soarele se juca de-a v-ați ascunselea cu noi, când se ascundea după nori, lăsând o rază în urma lui drept speranță pentru bieții pământeni, când se arăta în toată splendoarea, parcă zâmbind pișicher. Era una dintre zilele alea când nici nu știai cum să te îmbraci, cu puloverul îți era cald, fără pulover îți era frig. Era un bambilici de nedescris.

Eu am preferat să fiu precaută, ca de obicei, așa că aveam pe mine și un pulover și un cardigan. Când se încălzea, renunțam, ca baba Dochia, la cel din urmă. Cum stăteam eu ascunsă în spatele tejghelei și mă gândeam la lucruri serioase, cum ar fi dacă să-mi iau un iepure sau blugi, am auzit ușa deschizându-se. Bătea ușor vântul, dar adevărata furtună s-a stârnit înăuntru, nu afară. A intrat ca o vijelie blondă, creață, zâmbind cu ochi cu tot din spatele ochelarilor. Părea genul ăla vorbăreț, care îți spune despre ea fără să o-ntrebi nimic.

Venea din Portugalia, nici n-am înțeles prea bine, probabil așa se explicau gleznele goale și cămașa de blugi care îmi provoca frisoane de mi se cunoștea pielea de găină chiar prin ambele pulovere. M-am întrebat ce Dumnezeu caută în micul magazin de provincie dacă tocmai a aterizat din țări străine, unde putea găsi tot ce își dorea. Răspunsul a venit fără să îl cer, desigur. Venise să cumpere un cadou pentru mami, că nu se putea întoarce dintr-o călătorie fără ceva pentru ea. „Puteai să te gândești înainte să pleci de-acolo”, mi-am zis. Parcă m-a citit, că a venit, desigur, și răspunsul. Îi reținuseră punguța cu parfumul în aeroport. Nu putea să ajungă cu degetul în gură acasă. Avea nevoie de ceva urgent. Atât de grăbită era, că a acceptat prima propunere pe care i-am făcut-o. Aveam să aflu după o vreme că mama ei a adorat parfumul primit. M-am umflat în pene în sinea mea, știind că mama folosea același parfum.

Apoi a plecat, la fel de furtunos cum venise.

A doua zi m-am trezit din nou cu ea pe cap. Venise să îmi mulțumească pentru recomandare și să își cumpere și un ruj. Pe el nu i-l reținuseră în aeroport, l-a scăpat din buzunar.

Nu știu care a fost momentul când ne-am împrietenit. Nici nu știu de ce ne-am împrietenit, eu fiind o fire mai retrasă, nu prea vorbăreață cu necunoscuții, iar ea era parcă un vulcan gata să erupă. Poate pentru că suntem amândouă bloggerițe, ea de travel, eu de beauty, așa că aveam ceva în comun.

Începuse să vină zilnic pe la mine când nu era plecată în călătorii. Când să cumpere, când să testeze noutăți, când pur și simplu doar pentru a vorbi. Îmi aducea mereu suveniruri din țările pe care le vedea. Magneți, bomboane, sau o rugam uneori să îmi cumpere cosmetice care nu se găseau în România.

Până-ntr-o zi. A intrat posomorâtă. Anda posomorâtă! Nu o mai văzusem așa niciodată.

– Te rog, mi-a zis.

– Ce-ai pățit? Ce mă rogi?

– Am o situație. Trebuie să merg în Barcelona. Am totul pregătit și plătit de sponsori, dar Ina nu poate veni cu mine. Are un examen de la care nu poate lipsi. Nu pot și nu vreau să merg singură. Te rog, mergi cu mine. Nu te costă nimic! Doar vino! Știu că vrei să ajungi acolo, nu poți să negi.

– Eu. Să zbor cu avionul. Fii serioasă!

Ochii ei albaștri s-au făcut maaaari-mari în spatele ochelarilor.

– Sunt cât se poate de serioasă. Te rog. E de ziua mea. Am plănuit totul și acum se duce de râpă.

M-am simțit încolțită și, în același timp, simțeam că am nevoie de ceva nebunie în viața mea liniștită. Am acceptat cu jumătate de gură.

Nu pot să explic ce am simțit când a decolat avionul. Mi-am înfipt adânc unghiile în palme și am stat așa minute în șir. Simțeam teamă, emoție… nici măcar când am pus piciorul pe pământ spaniol nu îmi venea să cred că EU trăiam asta. Cum să vă explic… mă tot chinuiam de vreo 5 ani să ajung acolo. Era soare. Mirosea a mare. Mirosea a mâncare proaspătă de la tarabele de pe stradă. Mirosea a libertate și visuri împlinite. Îmi venea să dansez, dar îmi era teamă să nu mă creadă cineva dusă cu pluta. Era ireal.

 

barcelona-3226639_960_720

 

M-a purtat prin toate muzeele, prin toate parcurile, am sărbătorit ziua ei cu tapas și bere și am rămas povestind până târziu, noaptea. Anda e o versiune mai tânără a mea, dar cu mai multă încredere în ea. Eu aveam nevoie să fiu eliberată, stârnită pentru a-mi arăta personalitatea. Ea nu, le făcea pe toate natural. Anda e așa cum aș fi și eu, dacă nu mi-ar fi lene să evadez din confort.

Păream două surori în vacanța de vară. Vesele, tinere și neostenite. Când ea își lua notițe pentru articole, eu cutreieram parfumeriile, pentru propriile notițe. Am umplut un bagaj de cală numai cu cârpe și cosmetice. La naiba, aveam doar 30 de ani, la ce era bun un cont de economii dacă nu să-mi fac mici și mari bucurii?

Când am urcat în avion pentru a ne întoarce acasă, m-a privit din nou cu ochii ăia mari și s-a fâstâcit.

– Știi ce… eu am ceva să-ți spun.

– Zi-mi că nu ai luat creveții ăia congelați, se dezgheață și put naibii până acasă.

– Mnu. De fapt, pe Ina nici nu am întrebat-o. Cu tine am vrut mereu să merg în Barcelona. Mi-ai dat „virusul” ăsta când vorbeai de cumpărături, de stadion, de paella și am știut mereu că dacă prin o ocazie să merg acolo, pe tine te iau.

N-am găsit nimic mai bun de zis decât…

– Scorpie mică!

Am râs amândouă cu lacrimi și, bineînțeles, i-am mulțumit. Mă alesesem cu o soră.

Au trecut câteva luni de la călătoria care mi-a deschis ochii și m-a făcut să vreau să călătoresc. Sunt atâtea locuri frumoase în lume și merită să ies din cocon din când în când pentru o mică distracție. Și ce credeți? De atunci am mai mers o dată în Grecia și o dată în Portugalia, dar călătorii romantice de data asta. Tot scorpia mică m-a împins de la spate să merg, să mă distrez.

N-aș ști cum să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut. Pentru toată prietenia. Pentru tot sprijinul. Orice aș face, simt că nu ar fi suficient. Dar trebuie să îi ofer ceva care să îi amintească ce putere are asupra oamenilor. Ce lumină răspândește în jurul ei. Cât optimism. Câtă veselie.

Am căutat printre sute de cadouri pentru femei. Ore. Zile. Voiam ceva care să o reprezinte, dar care să spună și o poveste. Un cadou pe care să-l privească și să îi zboare gândul la mine. Să-i zboare… aripi! Ceva cu aripi! Ea m-a făcut să zbor, la propriu, pentru prima dată. Scorpia asta mică m-a convins să mă urc într-un avion. Aaaah! Cred că știu ce să-i iau!

E din nou primăvară. O altă zi ciudată, cu soare care când se ascunde, când ne zâmbește. Urmează să treacă și Anda pe aici. O să o întâmpin și eu cu o surpriză. Un cadou de ziua femeii pentru scorpiuța mea de „sister from another mother”. I-am scris și o felicitare.

 

pandantiv_roz_alb_14_k_0_08_ct_natural_diamonds_angel_wing_cross_6_-5487-584412

 

„Nu știam ce să-ți ofer. Parcă nimic nu ar fi suficient de important pentru omul care mi-a adus bucurie, poftă de viață și un strop de nebunie. Ți-am luat ceva care să-ți amintească de aripile pe care mi le-ai dat, la propriu și la figurat. Iar pentru următoarele tale aventuri, ai acolo ceva care să te ajute să-ți scrii poveștile. Să te gândești la ce pagini faine ai scris în viața mea atunci când vei scrie despre locurile fantastice pe care le vei vedea. Mulțumesc!”

 

cadou-business-woman-white-pearl-pix-si-stilou-copie-7061-7903

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019.

 

Sursă foto: Borealy, Pixabay


2 gânduri despre “Fata care m-a făcut să zbor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.