Un du-te-vino cu greutate(a)

Cât timp ești perfect sănătos, gras și frumos, problema ta e mâncarea. Să ne înțelegem, nu vorbim despre cazurile medicale, cazurile de obezitate morbidă, haideți să le lăsăm pe mâna medicilor. Nu am avut niciodată tupeul să scriu despre acei oameni care se îngrașă fără limite din diverse motive. Boli, traume (știați că unii mănâncă peste măsură din cauză că au fost abuzați în copilărie în diverse moduri și au găsit refugiu în mâncare?) și alte probleme care nu sunt de competența mea.

Să vorbim despre mine în schimb.

Bună, numele meu e Dana și sunt dependentă de mâncare. Vă sună cunoscut? Bine ați venit în grupul meu, al mâncăcioșilor (mai mult sau mai puțin) anonimi. Povestea începe așa: când eram copil, eram slabă. Când eram pre-adolescentă, eram grasă. Când eram adolescentă, eram slabă din nou. La începutul anilor 20 (ai mei, nu ai secolului trecut) eram grasă iar. După un an… bam! Slabă la loc. Și am repetat încă o dată până la 30 de ani.

De ce s-a întâmplat asta?

Nu am avut niciodată limită. Ori prea mult, ori deloc. Până la un punct, când organismul a zis „hai, gata!”.

Aș vrea să fiu un exemplu, dar nu sunt. Aș vrea să vă prezint rețeta mea miraculoasă prin care am slăbit de atâtea ori, dar nu o recomand nimănui. Pentru că sunt un om la extreme, pentru că am făcut rău mâncând atât de mult și la fel de rău mâncând atât de puțin. Norocul meu e că am rupt în bucăți acest cerc vicios și sunt pregătită să încep din nou, altfel, mai sănătos.

Așa cum „banii n-aduc fericirea, ci numărul lor”, nici mâncarea nu ne-ngrașă, ci cantitatea de mâncare consumată.

De ce nu reușim să slăbim?

Mergem flămânzi la cumpărături. În momentul în care pășim în supermarket cu stomacul gol, după opt ore de muncă… ghiciți câte alimente vor ajunge în coșul de cumpărături!

Nu respectăm limitele. De câte ori nu ne-am ridicat de la masă și am mers hipnotizați către o a doua porție?

Nu respectăm orele. Numai eu știu de câte ori m-am trezit că înfulec bomboane de ciocolată la 10 seara în fața frigiderului.

Trișăm. Ce contează că mănânc și o merdenea cu brânză după porția de fasole verde? E una, chill! Și ce bine ar merge o bere după…

Toate, cumulate, m-au adus la o greutate de aproape 90 de kilograme. Watch the gif și ne vedem după.

crestere in greutate

Shook much? După cum spuneam, sunt pregătită de schimbare. Acum, după ce am trecut de 30 de ani, îmi cunosc corpul, știu cum reacționează și sunt gata pentru o dietă sănătoasă.

Vă fug ochii, vă gândiți la pastile, nu? Niciodată. Nu o să recomand așa ceva niciodată, așa cum nu recomand nici fosta mea metodă de slăbit. Știați că am ajuns la spital cu un soi de ulcer după „dieta mea minunată”? Parcă am mai zis. Eu, în „tinerețe”, sunt exemplul perfect de AȘA NU. Să nu ne jucăm cu corpul, vă rog. Unul avem.

Bine, dar ce e de făcut?

Nu e niciun secret! Nu e nimic greu! Nu e nimic chinuitor! Disciplina e cheia! Disciplina, bat-o vina!

Smart-Diet-Experience-2Porțiile. O porție imensă, chiar dintr-un aliment sănătos și recomandat, îngrașă. Am văzut, la un moment dat, un interviu cu un nutriționist care spunea că indiferent dacă mănânci pomelo, dacă mănânci tot fructul nu vei slăbi. De aceea trebuie să avem grijă la porții. Dacă mă întrebați pe mine, sunt foarte încântată de ideea de a comanda un meniu sănătos livrat direct la mine acasă pentru ca eu să nu îmi mai bat capul cu „ce mănânc azi?” și „cât o fi bine să mănânc?”. Avantajul e că plătesc pentru un meniu complet pentru o săptămână întreagă și primesc acasă fix porțiile necesare pentru a pierde câteva kilograme (în funcție de indicele de masă corporală care se poate afla pe site) pur și simplu mâncând sănătos. Am de ales una dintre cele trei variante de meniuri în funcție de preferințele mele în ceea ce privește gustul și disponibilitatea de a experimenta alimente cât se poate de diverse (cum ar fi porridge-ul). Le încălzesc ușor și aia e! Cineva gândește meniul, gătește (numai cu ingrediente naturale, bio, fără aditivi) și livrează exact ce îmi trebuie, iar eu mănânc și slăbesc, dar fără a „trișa”. Adio, chipsuri cu bere!

Smart-Diet-Experience-5Orele. Aici ne întoarcem la acele meniuri. Mâncatul haotic în funcție de timpul liber trebuie să dispară. Trebuie să fixez anumite ore pentru a mânca. Altfel nimic nu prea funcționează. Dacă obișnuiesc organismul cu trei mese pe zi și o gustare, să zicem, el nu mai „suferă” așteptând o „fereastră” pentru a mânca și astfel se evită mâncatul peste măsură.

 

Carbohidrații, prietenii mei falși. Cu cât reduc mai mult consumul de carbohidrați (și aici mă refer la pâine, covrigei, biscuiți), cu atât mă simt mai bine. De exemplu, în acele meniuri nu sunt foarte prezenți. Aș suferi câteva zile fără pâinea multă de la fiecare masă, dar corpul uman se poate adapta foarte ușor la diferite situații.

Răbdarea. Slăbitul sănătos se face în timp. Nu e nici normal, nici sănătos să pierd un număr foarte mare de kilograme într-un timp foarte scurt. De exemplu, pentru înălțimea și greutatea mea, ar fi normal să slăbesc maximum 3 kilograme într-o săptămână. Dar poate slăbesc unul sau două, ceea ce nu e deloc o dramă, pentru că și atunci când m-am îngrășat, s-a întâmplat treptat. Nu e realist să mă aștept să le dau jos în câteva zile.

Renunțarea la mâncatul pe fond emoțional. M-a supărat cineva? Am spart parfumul? Am rupt pantofii noi de piele? Am stat peste program la serviciu? NU, din cauza asta NU trebuie să mănânc o savarină. Nici când am câștigat un concurs sau mi-a mărit salariul.

 

smartdiet-1

Dacă și voi sunteți în situația mea și nu vă simțiți bine cu câteva kilograme în plus, poate ar trebui să începeți să schimbați ceva. Prin pași mici se pot schimba multe.

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019.

 

Sursă foto: Smart Diet Experience.

Gif: arhivă personală.


10 gânduri despre “Un du-te-vino cu greutate(a)

  1. Eu n-am tinut niciodata o dieta pentru ca am fost tot timpul slaba pana la 27..ish am inceput sa numai ard caloriile ca la 20.Asa ca am inceput incet anul asta, sa nu mai pap orice prostie, inclusiv prajituri, ciocolata, zahar in general…recent m-am apucat si de sala ca nu vreau sa pierd masa musculara si deja incep sa se vada rezultatele. Am slabit in jur de 6 kg cam in prima luna, acuma incerc sa nu mai slabesc dar incercand cat de cat sa pap sanatos, fara carbohidrati (mai greu cu painea, ca o ador) si proteine la greu, am inceput sa beau si prafuri.
    Pana la vara, am determinarea sa ma tonific cat mai bine 🙂
    Great article

    1. Doamne ajuta! Sunt trei premii totusi, nu stiu cine o sa castige, dar sper ca o sa fie cineva care s-ar putea folosi de ele. ❤️ Bafta si tie (eu nu zic des asta, dar cand o zic, o fac din suflet), stiu ca ti-a placut proba cum mi-a placut si mie. ☺️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.