Blogger.exe has stopped working | Vitamin Sea is needed

O pauză

Uneori e nevoie de o pauză. De la tot. Muncă, blog, shopping, filme, curățenie. Vine un moment când vreau să apăs butonul de pauză și să mă pun pe mine în centrul atenției. Să mă resetez. Să mă repornesc. Să îmi ofer un tratament pe care nicio cremă, nicio  vorbă bună și nicio vitamină nu mi-l pot oferi în afară de „vitamin sea”.

Prima vacanță singură

Am urcat în trenul cu direcția Constanța. Trăgeam după mine un troller mic și roșu și nu mai aveam decât rucsacul roz în spate. Aveam în el încărcătorul, un ruj, aparatul foto, caietul și stiloul.

Tuc-tuc cu trenul, înghesuită între o adolescentă care mânca fără oprire felii mari de pizza prea aromată pentru ficatul meu și o ardeleancă vorbăreață care mă tot întreba dacă mi-au dat deja voucherele pentru vacanță. Tuc-tuc trenul, pac-pac talpa sandalelor pe podeaua plină acum de mici firimituri de pizza și bucăți de ardei și măsline. Am ajuns la Constanța pe o căldură leșinătoare. A trebuit să aștept trenul care mă ducea în Neptun. În gară la Constanța am încercat să nu mă gândesc, să nu îmi amintesc. Doar să visez la ce avea să vină în zilele ce urmau. Acolo de obicei luam un autobuz cu direcția Mamaia, dar mergeam de data asta în Neptun. Singură. Tot mă mai miram cum am reușit să urc în trenul corect. În Mamaia ar fi fost prea multe amintiri. În Eforie la fel. În Neptun urma să-mi croșetez singură amintiri plăcute.

 

35628839_219851031960839_8142037659863220224_n

 

Am ajuns în Neptun dezorientată. Abia atunci începea să-mi fie teamă. Oare nu cumva făcusem o greșeală? Dacă mă rătăceam? Ah, la naiba, n-oi fi ultima fraieră din lume. Înainte! Strada Crinilor. Strada Plopilor. Strada Trandafirilor în sfârșit. Hotel Miorița Neptun mă aștepta cu o piscină plină, care-mi făcea cu ochiul. Atențieee, blogger sedentar la orizont! Ne vedem noi mai târziu!

 

55897165_360548111224463_6111842859978063872_o-1024x683

 

Dar mai întâi, cazarea. Mi-am luat în primire camera de la etajul trei. Totul arăta în regulă. Se anunța un sejur la mare liniștit și însorit. Am lăsat trollerul pe podea, l-am deschis și am scotocit după costumul de baie, pălăria și crema de plajă. Am îndesat un prosop și crema într-o geantă mare și albă de plajă, am atârnat aparatul foto la gât și am coborât. Nu am uitat caietul și stiloul, sigilate bine într-o punguță, să nu le ud. Urma să mănânc de prânz și apoi voiam să iau plaja la pas. Era la vreo 700 de metri de hotel, nici prea aproape, nici prea departe. Exact cât trebuia.

 

35532017_219101248702484_5607667828900495360_n

 

Mă uitam în jurul meu în timp ce mergeam pe holurile hotelului. Arăta bine. Înțelesesem că a fost renovat de curând. Se vedea. Îmi plăcea. Făcusem o alegere bună. Căutasem un hotel cu piscină, pentru după amiezile sau diminețile leneșe când îmi doream să lenevesc cu picioarele în apă, să sorb un cocktail și să nu mă gândesc la nimic.

Puțin mai târziu eram deja în drum spre plajă. M-am sucit și m-am învârtit până am găsit-o. Mirosul mării era pretutindeni, deși mi-a luat ceva timp să o găsesc. Nu am cerut informații, pur și simplu am luat străzile la picior până am dat de acel safir sclipitor la orizont.

Câteva notițe

Pe șezlong, am luat caietul în mâini și am început să scriu. Și-am scris… și-am scris… nu era un jurnal în adevăratul sens al cuvântului. Pur și simplu povesteam ce îmi trecea prin minte. Vântul îmi aducea mici particule de nisip în păr. Sunetul mării era tot ce auzeam. El și gândurile mele îmi erau tovarăși fideli.

La un moment dat mi-am dat seama, citind notițele, că acea carte pe care îmi promiteam să o scriu tocmai fusese începută. Și-am scris în continuare. Soarele pica ușor la vale, lumina devenea mai caldă, marea mai potolită. Un fior m-a trecut pe șira spinării și mi-am dat seama că îmi amorțise încheietura mâinii stângi de când tot scriam. Am împachetat totul și am plecat către hotel.

Piscina îmi zâmbea cu mii de licăriri în lumina caldă a soarelui ce apunea. Urma să ne vedem a doua zi dimineață, după micul dejun. Era o promisiune.

Cina a fost liniștită. Mi-am pus rochia verde cu bretele subțiri și am folosit rujul roșu pe buze. Cel mai bun din colecția mea și singurul pe care îl aveam la mine. Când m-am întors de la cină, am rămas puțin lângă piscină. Am urcat apoi în cameră cu sufletul un pic mai ușor. Pentru a doua zi plănuiam doar leneveală. Voiam doar relaxare. Nu sunt genul de om care pleacă foarte des în concediu și atunci când o fac, vreau doar să stau liniștită, să mă relaxez și pur și simplu să nu fac nimic. Să admir peisajul, să simt briza, să mă bucur de mâncare bună și un cocktail sau o bere. Jobul meu e uneori ușor plictisitor, dar sunt și perioade când stau foarte mult în picioare încercând să ajut fiecare clientă să își găsească produsele perfecte. Așa că, pentru mine, concediul înseamnă leneveală. Și blogul mă solicită. Fotografiile nu se fac singure. Review-urile nici atât. Și de la „jobul” de bloggeriță aveam de gând să iau o pauză pentru câteva zile, dar…

Dimineața a venit repede, caldă și însorită. Am ieșit la piscină după micul dejun și mi-am recitit notițele din ziua precedentă. Mi-a plăcut ce am citit, acum nu că scrisesem eu, dar chiar era frumos. Mi-a venit o idee. Ce-ar fi să nu dau concediu blogului și să public câteva dintre ideile notate? Am schițat repede un articol, am adăugat o fotografie artistică făcută pe plajă, una din locul unde eram atunci… și am publicat.

Și așa aveam să fac toate cele șapte zile petrecute în Neptun. După-amiezile mi le petreceam la plajă, notând în caiet, diminețile erau dedicate piscinei, unde publicam pe blog. Devenise o rutină plăcută. La un moment dat am citit toate articolele publicate și mi-am dat seama că ieșise un fel de roman foileton. Un roman însorit, vesel, optimist. Un roman cu o fată, o plajă și un hotel. Cu gânduri și suflet. În ultima zi îmi pregăteam bagajul. Mi-a sunat telefonul. Era Ana, tipa care mă învățase cam tot ce știam în ale blogging-ului.

– Auzi, tu ai văzut ce ai stârnit cu articolele alea?

– Auzi, tu crezi că am venit aici să stau pe facebook?, i-am răspuns râzând. Ce am stârnit?

Ai nouă sute treizeci și șapte de share-uri la articol.

– Nu, zău!

– Ba zău! Fii atentă. M-a sunat Ina de la editură. A zis că sunt interesați de un roman. Crezi că poți?

– Serios? Mi-am făcut plinul de soare, mare și Miorițe. Am idei acum pentru un an. Azi ajung înapoi. Zi-i că accept.

Și uite așa, am ajuns la mare o bloggeriță leneșă și m-am întors acasă autoare de roman. Se pare că marea-mi priește. Mai vin.

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019.

Sursă foto: hotel Miorița.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.