Eu și cărțile | Şapte lucruri ciudate

Hello!

E timpul să „spill some tea”, vorba americanului. Eu sunt ciudățică de oriunde m-ai privi, în toate domeniile am ciudățeniile și fixurile mele, dar azi ne oprim asupra relației mele cu cărțile. Până la urmă, cine nu are feliuța lui de ciudățenie? Bine, unii au probabil jumătate de feliuță pentru că pe cealaltă am furat-o eu. Dar în fiiine!

 

book-3964050_960_720

 

Nu împrumut cărți. Niciodată, sau aproape niciodată. Nu, nu, nu. În niciun caz nu împrumut persoanelor pe care nu le cunosc foarte bine sau stau în alte orașe sau nu sunt sigură că îmi vor atinge cărțile cu mâinile perfect curate. Numai gândul că o mână murdară mi-ar atinge o carte mă scoate din pepeni și îmi dă o stare de leșin.

Citesc aceeași carte an de an, de zece ani, în mai sau undeva prin vară. E vorba de Panza de păianjen a Cellei Serghi. Mă regăsesc sufletește în Diana chiar dacă nu las să se vadă, suntem născute pe 4 noiembrie amandouă, până și iubirile Dianei mi se pare că le-am trăit. E deja sfârșitul lui mai și urmează să o citesc din nou și simt că-mi tresaltă sufletul.

Când eram mică, obișnuiam să citesc în timpul mesei. Încă am câteva cărți pătate de zeamă de la salatele de roșii. Da, când eram mică nu țineam la integritatea cărților mele. Îmi făceam în după-amiezile de vară câte o salată maaare cu mult ulei și ceapă (îmi era foame încontinuu, ca și acum de altfel) și citeam aceeași carte cu aceleași povești (Basmul fetei de vizir sau ceva de genul ăsta) zi de zi.

Nu îmi place să primesc recomandări. Când primesc o recomandare, mă simt cumva obligată față de acea persoană și nu vreau să mă creadă nesimțită. Valabil și pentru filme. Și mai ales atunci când recomandarea începe cu „Să”. „Să citești x!”, „Să vezi Y!”. Chill, dude.

Nu (mai) îndoi colțurile paginilor. Mă îngrozeşte practica asta. Am multe semne de carte, folosesc totuşi ce am la îndemână, dar nu îndoi. Niciodată.

Spre deosebire de cosmetice, nu sunt foarte interesată de cărțile foarte la modă. Sunt cât de cât curioasă, dar las să treacă valul și apoi POATE citesc și eu. Nu am citit până acum 50 Shades of Grey, Povestea Slujitoarei și nici măcar cărțile care au inspirat serialul Game of thrones. De obicei când găsesc un autor care scrie fain (după standardele mele), mă concentrez pe a-i citi toate cărțile (de exemplu Jojo Moyes, Cecelia Ahern, Guillaume Musso, Fredrik Backman, Cella Serghi, Rodica Ojog-Brașoveanu) și printre picături citesc și altceva. Nu disper decât în momentul în care unul dintre cei menționați au scos ceva nou, ori a fost tradusă în română încă una dintre cărțile lor.

Nu citesc în altă limbă decât română. Da, pot citi în engleză, în spaniolă și bunghesc chiar puțină franceză sau puțină portugheză, dar pentru mine cititul e o metodă de relaxare, și cititul în altă limbă mi-ar distrage atenția de la acțiunea cărții către traducerea ei. Așa că ii las pe cei care pot face asta cu ușurință. Nu, nu îmi schimb părerea.

 

Voi aveți obiceiuri dubioşele în ceea ce priveşte cărţile?

 

 

 

*Sursă foto: pixabay


12 gânduri despre “Eu și cărțile | Şapte lucruri ciudate

  1. Da, nici eu nu ma iau dupa recomandari. Am renuntat la cartile la moda de cand cu moda choelio cu Alchimistul.
    Nu suport copertile indoite la carti.
    Prefer sa cumpar cartea decat sa o imprumut de la cineva.
    Uneori am o carte pe caloriferul din baie.
    Am avut o perioada de vreo doua saptamani cand citeam 4 tipuri de carti diferite. Imi setam alarma pe ceas cate 15-20 de minute.
    Nu mai apuc sa citesc seara la culcare.

      1. Cred ca mi se trage de la tara din Vaslui cand se termina hartia igienica. Atunci se agatau ziarele in cui in loc de hartie…..

      2. Am facut-o si pe asta. Cand eram mica aveam la mamaia o carte (nu stiu cu ce era, ca nu stiam sa citesc inca) din care taiam file pentru la veceu. 😁😂

      3. am avut ani de zile mersul trenurilor de stiam ora si statiile la zeci de pagini pe de rost

  2. Nu pot sa citesc o carte in format electronic. Nu ma face sa doresc a citi mai mult o carte daca aud replica „Trebuie sa o citesti!”. Folosesc orice am la indemana semn de carte sau daca e pe capitole incerc sa retin numarul capitolului, cartile de la Adevarul au inclus un semn de carte ( sfoara). Am patit-o de cateva ori cu cartile pe care nu le-am mai primit inapoi si nu mai dau. Ma apuc de foarte multe carti, asta pot zice ca este o problema

    1. Daaa, cum de am uitat? Nici eu nu pot citi o carte daca nu e… carte. 😀
      Ca semne folosesc bilete de tren, coli, bonuri, orice, numai semne de carte nu. 😂😂

  3. Eu nu prea împrumut – depinde şi de persoană(sau doar dacă şi ea ţine să-mi împrumute ceva, de exemplu) de când m-am prăjit cu unele faze.
    Cât despre semne, şi eu am obiceiul cu biletele de tren :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.