De ce citesc?

 

old-books-436498_960_720

 

Când am început clasa întâi, deja știam să citesc. M-a învățat mama. Știu, ăștia mici din vremurile astea știu să citească de la 3 ani, dar pe vremea aia era mare scofală să știi să citești înainte să începi școala, deci pe la 5-6 ani. Eu nu mai țin minte (chiar și mie îmi mai scapă câte o fază), dar mi-a povestit mama cum i-a zis doamna învățătoare că s-a minunat de mine că în prima zi de școală m-am apucat să le citesc colegilor orarul. Lucru dubios, pentru că eu nu sunt genul de om care să se bage-n vorbă ca musca-n… ciorbă.

Trecând peste asta, n-am fost copilul care să iubească școala pentru că te învață chestii, socoteli. Iubeam franceza, totuși. Dar nu o iubeam pentru c-o iubeam, o iubeam pentru că eram al naibii de bună și asta mă făcea să mă simt bine. Cu toate că eram prima și până am terminat am rămas printre primii, mergeam la școală pentru că știam că trebuie să merg la școală și să învăț și să fiu printre primii. Și nu mi-a fost niciodată greu, cel puțin până am intrat la liceu și mi-a zdrobit mizeria aia de sport media generală. Revenind la școală generală, eram la fel de obsedată că acum. Când apucam pe un lucru, nu îl lăsam până nu mă plictiseam. În speță, cărțile. Mică fiind, aveam o memorie extraordinară (încă o am, biciz) și nu aveam nevoie să citesc și acasă poezia, de exemplu. O știam deja de la școală de aproape că se-nchina mama că de ce mama naibii nu învăț și eu că toți copiii normali? Nu mă credea și mă punea să spun poezia. O știam. Mă lăsa în pace. Astfel aveam mai mult timp să citesc ce îmi făcea cu adevărat plăcere. Mai știți colecția de cărticele pătrate de la Disney? Aveam aproape toate cărticelele și era mare sărbătoare când reușea mama să îmi mai cumpere câte una. Mă bucuram din tot sufletul și le spuneam și copiilor la joacă, dar se mai întâmpla să îmi mai dea câte un șut în aripi și uite așa m-am învățat minte să nu mai spun prea des altora bucuriile mele, de teamă să nu deranjez pe cineva, sau, Doamne ferește, să nu pară că mă laud.

Citeam cărțile alea de le toceam. Apoi am început să devorez În casa bunicilor, de Ionel Teodoreanu. De zeci de ori am citit cartea aia. Pe-aia și Basmul fetei de vizir încă mai am urme de salată de roșii cu ceapă și ulei pentru că treceam printr-o etapă când îmi plăcea să citesc la masă. Citeam de curiozitate, pentru că îmi dezvolta vocabularul, aflam cuvinte noi, obiceiuri noi, povești noi de viață, ale altor oameni din altă parte a lumii.

Înainte să intru la liceu, deja eram gagică, eram îndrăgostită cum n-am fost în viața mea, citeam romane de dragoste pe bandă rulantă și speram să trăiesc și eu iubirea aia împărtășită. N-a fost să fie. Sau a fost, dar a fost că o firimitură de pâine uscată când ți-e foame de mori. Asta nu m-a oprit. În verile alea am devorat toate cărțile scrise de Barbara Cartland. Aveam și Sandra Brown, dar erau prea deocheate pentru vârsta mea.

În a noua am descoperit Harry Potter și am mâncat filă cu filă, plângeam ca un copil prost de fiecare dată când terminam un volum, pentru că mă aducea mai aproape de finalul seriei, iar eu voiam să rămân în lumea aia. Viața de liceu nu mergea cum speram. Copilimea continua să facă mișto de mine că deh, eram imatură. Matură probabil însemna să fumez ca un birjar și să mă pipăi cu vreun depravat pe după blocuri. Nu merci, îmi era suficient să înjur ca un birjar (mulțumesc, B.U.G. Mafia), să învăț bine și să citesc. Și să visez în continuare la iubiri perfecte care, pana mea, nu s-au îmbulzit la ușa mea.

Odată cu Harry Potter am descoperit farmecul cărților de aventură și uite așa am citit David Copperfield, Testamentul Incașului și încă una fantastică, Aventura cea mare, de Jack London. Desigur, nu sunt singurele, dar sunt cele care m-au impresionat. Citeam ca să evadez. În alte locuri sau în alte lumi. Realitatea nu mă mai mulțumea, așa că mi-am construit printre pagini realități paralele și mă pierdeam cu zilele printre ele.

Clasicele le-am descoperit prin facultate. Atunci am citit Jane Eyre, Castelul pălărierului, Pe aripile vântului și multe altele. Erau scrise frumos și cumva, dacă mi se permite acest termen, „melodios”. Fraze pompoase, cuvinte alese și adunate într-un buchet dichisit. Un stil cu pretenții, cum e un Lancome pe lângă un Miss Sporty, iar, dacă mi se permite. Dar mi se permite, că-s la mine acasă și zic ce vreau. Atunci citeam pentru cultura mea generală. Pentru că erau cărți din categoria musai, cărți pe care toți părinții noștri deja le citiseră de prin liceu și eu mă simțeam în urmă. Erau fermecătoare, într-adevăr. Dar, într-o oarecare măsură, mă plictiseau. Descrierile nu sunt prea pe gustul meu. Nici buchețelele pompoase. Nici filosofiile. Prefer acțiune. Prefer dialog. Scrieri dinamice, chiar dacă nu-s îmbrăcate în cuvinte alese cu atenție. Dar citeam și citeam mult, vorba aia, „să nu mor proastă”. Aveam mult timp liber, după facultate am stat doi ani acasă pentru că nu îmi găseam serviciu, dar și când am găsit, mi-a dat Dumnezeu unul pe sufletul meu, unde am și perioade în care sunt singură, fără clienți și pot să citesc cât vreau. Așa am citit Crimă și pedeapsă și Moș Goriot, care m-au deprimat până în măduva oaselor și mi-a fost al naibii de greu cu ele, dar mă bucur că le-am citit.

Acum citesc pentru că-mi place să trăiesc și să simt și să cunosc viața altor oameni. Tradiții. Viața lor de zi cu zi. Alte țări, alte epoci, alte culturi. Îmi plac și cele cu acțiunea în timpul celui de-al doilea Război Mondial, și cele care vorbesc despre viața musulmanilor. Îmi plac și cele scrise de români. O carte e frumoasă pentru mine în momentul în care mă face să simt ceva. Mă feresc de termenii „bună” sau „proastă”. Cine mama naibii sunt eu să scuip în halul ăsta pe munca unui om? Așa cum mă vedeți, vulcanică și sinceră, când vine vorba de cărți, sunt cel mai diplomat om și niciodată, dar NICIODATĂ nu îmi bat joc de munca omului, fie el un clasic sau un contemporan. Nici de Binder nu îmi permit să zic ceva rău, că tot e moda asta cu terfelirea cărților ei. Cum să uit când citeam citate din cărțile ei (atunci nici nu știam că erau citate din cărți) acum mulți ani și citatele alea mă vindecau puțin câte puțin? Nu i-am citit cărțile, dar în viața mea n-o să-mi bat joc de ele. Vreau sau nu să citesc o carte. Dacă o citesc, mi-a plăcut sau nu și punct. Mi-a plăcut aia, nu mi-a plăcut cealaltă la o carte, dar nu dau în ea.

Nu îmi place să despic firul în patru, ci o iau ca atare. Citesc o carte pentru povestea pe care o spune, nu să o ard critic literar și să mă apuc să dau verdicte. Diana din Pânza de păianjen spunea la un moment dat că „Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc.”. Inversat sentimentul de „cine stăpânește pe cine”, dar cam asta e relația mea cu cărțile. O carte e perfectă pentru mine atunci când are un impact asupra mea și asupra sufletului meu. Nu citesc cărți cu răceala criticului. Citesc cărți cu tot sufletul și simt că-s eu acolo, printre rânduri. Nu mă interesează atât de mult „valoarea literară” de care vorbește toată lumea cu o rotire de ochi și o exprerie de scârbă, mă interesează senzația pe care mi-o lasă. Desigur, nu știu cine ar aprecia o carte scrisă cu limbaj de Floricica dansatoarea sau Mihăiță din Berceni (desigur, noi suntem niște culți și n-am auzit de ei), dar poate ar fi timpul să nu mai facem atât paralela între clasici și contemporani și chiar și între străini și români. Sunt epoci diferite, sunt stiluri diferite, e loc pentru toată lumea. Consider că există cărți care îmi merită atenția? Mă axez asupra lor. Am dat de o carte care m-a dezamăgit? Foarte bine, aia e. Pe cine ajută că eu o desființez? Sunt chiar atât de plină de mine încât să am impresia că lumea stă-n loc de părerea mea? Ha!

Aveam impresia că Universul oamenilor care citesc e mai ordonat și mai calm decât al celor care nu. Dar există țățisme și aici și sunt mai rele decât țățismele snobilor clasici (adică dăăă, ăia care se fălesc cu banii și achizițiile).

Citiți, indiferent ce citiți și de ce o faceți. Citiți și reviste de modă, vă ajută măcar să puneți cratimele unde trebuie. Citiți Dostoievski, citiți Tolstoi, citiți Musso, Exupery,  Dumas, Moyes, Ahern, Backman, King sau Sadoveanu. Sau Ojog-Brașoveanu sau Christie. Citiți, frate, Sandra Brown dacă asta vă face plăcere. Citiți pentru voi, nu pentru altcineva. Citiți pentru sufletul vostru.

Eu refuz să mă mai las descurajată de alte opinii și o să citesc, ca și până acum, fix ce-mi inspiră ceva. Și până acum nu m-au dezamăgit prea multe cărți. Pentru că am și o intuiție al naibii de bună. Nu m-a înșelat niciodată, deși am încercat să o înșel eu pe ea și nu mi-a mers bine.

Foto: pixabay


4 gânduri despre “De ce citesc?

  1. In plus, exista carti care nu te „lovesc” la o anumita varsta, dar pe care le vei aprecia enorm mai tarziu. Ori, invers: carti care-ti placeau in adolescenta si care ulterior ti se par mult prea puerile. Neinsemnand nicidecum ca-s proaste.

    1. Da, si asta. Mi s-a imtamplat sa percep diferit anumite carti la varste diferite.
      Chiar zilele astea am scos din biblioteca Aventura cea mare si imi fac curaj sa ma apuc de ea. Sper sa imi placa la fel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.