Patru cărți despre parfumuri

De mai bine de șapte ani lucrez în parfumerie. Inițial eram fericită pentru că eram zilnic printre produse de machiaj. Valuri de rujuri, farduri și fonduri de ten, texturi, culori, senzații, trenduri, look-uri. Adoram asta. Ignoram aproape total partea magazinului unde aveam parfumurile pentru că nu știam nimic despre ele. Vindeam la întâmplare și mă interesa să îl dau pe cel mai scump și mai nou. Nu le cunoșteam. Nu le iubeam. Postam pe facebook că nu îmi plac parfumurile „de firmă”. Eram fidelă celor două-trei parfumuri de la Avon pe care le aveam, dacă le aveam și pe alea. Și nu spun că ar fi ceva greșit, Doamne ferește! Din contră, încă am multe parfumuri accesibile până la de-a dreptul ridicol de ieftine, care îmi plac (și îmi plac mult!). Ce vreau să spun e că se schimbă perspectivele și ajungi să vezi un parfum cum nu credeai că-l vei vedea vreodată dacă ajungi să-l știi, să-l simți… nu doar cu nasul, ci cu sufletul.

Eu sunt un om foarte încăpățânat și nu am acceptat niciodată prea ușor schimbările. Nu mă mândresc cu asta. Dar fiecare are ritmul lui și cred că e bine să conștientizăm și să acceptăm și aspectele mai puțin plăcute, pentru că de aici pornește schimbarea. Cât timp porți cu mândrie ochelarii de cal… slabe șanse să se schimbe ceva. Așa că, puțin câte puțin, am pătruns în lumea asta minunată a parfumurilor și vă jur că în momentul de față prefer să stau o jumătate de oră să îi povestesc unei cliente despre parfumuri decât să etalez zeci de fonduri de ten. Sunt situații când văd în ochii clienților scânteia aia care trebuie atunci când le povestesc despre parfumuri. Desigur, nu toți au timp, nu toți au chef. Dar cei interesați vor sta mereu să asculte. Nu de puține ori, după o discuție de aproape o oră cu diverse persoane, mi s-a schimbat complet dispoziția, deși poate eram obosită, poate nu aveam chef, poate îmi era rău. Parfumurile „mele” de la serviciu sunt ca și copilașii mei și abia aștept să „pice” cineva în magazin, dispus să asculte povești frumoase despre ele. Ba chiar sunt persoane care mă întreabă mereu ce-a mai apărut, ce-mi mai place, ce mai recomand. Și-mi crește inima!

Să nu mai lungesc, că oricum cred că introducerea e mai lungă decât ce aveam de fapt de zis, am citit/răsfoit în ultimii doi ani câteva cărți despre parfumuri și vreau să vi le recomand și vouă, în caz că sunteți interesați de subiect. Știu că e mai complicat, eu consider parfumul un subiect de-a dreptul intim, un parfum nu trebuie doar să miroasă bine. Toate miros bine. Toate. Trebuie să te identifici cu ele, să îți spună ceva, să îți amintească de ceva, de cineva, de o anumită perioadă, de o anumită stare. Nu e atât de simplu și vreau să cred că suntem atât de complecși încât să nu luăm la nimereală un parfum. Vreau de o vreme să filmez un videoclip pentru youtube, în care să vă povestesc despre cum cred eu că se alege un parfum care să ni se potrivească perfect, dar până atunci vorbim despre cărți.

Parfumuri de legendă – Anne Davis & Bertrand Meyer-Stabley

Am mai scris despre ea și nu vom intra în detalii, dar consider că ajută pentru formarea unei păreri de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă parfumurile care au făcut istorie, unele existând și azi. E o carte care trece în revistă 15 parfumuri celebre, de la cele mai vechi (și aici vorbim de câteva secole) până la cele mai noi, cum ar fi Le Male a lui Gaultier (un parfum absolut excepțional, bărbătesc, dar pe care eu l-aș purta cu mândrie). Ce e interesant e cum e comprimată istoria caselor respective în cele câteva zeci de pagini, pentru că nu se vorbește doar despre parfumuri, ci e prezentată, în mare, întreaga poveste, de la înființare până în prezent. Și, odată ce îți intră pe sub piele frânturi de istorie, dramele personale ale creatorilor, succesele și munca… nu poți să nu fii curios. Parfumuri de legendă e cartea care mi-a deschis apetitul pentru acest gen. Obișnuiam să citesc numai romane. Dar na… lucrurile se mai schimbă.

 

parfumuri de legenda 1

Guerlain – Élisabeth de Feydeau

E cartea pe care am citit-o cu sufletul la gură. Guerlain e printre casele mele preferate, alături de Dior și Lancome, dacă nu chiar preferata mea. Și asta doar datorită unei cărți. Nu am decât un parfum Guerlain și o miniatură de lux, dar am pe listă altele, Shalimar, Insolence, Mon Guerlain și cel puțin una dintre celelalte Allegorii (dețin deja Aqua Allegoria Pera Granita), dar nu am în minte una anume, pentru că îmi plac aproape toate. Pentru Shalimar nu sunt încă pregătită, dar Insolence îmi place de mor! Ah, să revenim. Guerlain, cartea, spune povestea casei Guerlain încă de prin secolele XVIII-XIX, de pe vremea fondatorului casei, Pierre-François-Pascal Guerlain, până în prezent, la Paul Guerlain, care din fericire moștenește pasiunea pentru parfumuri. A fi un nas nu e atât de simplu. Nu ajunge să fii pasionat. Necesită un simț olfactiv deosebit și nu oricine poate să facă o carieră din asta. Ei bine, cartea prezintă nu numai firma, casa Guerlain, ci și relațiile personale ale fondatorului și ale moștenitorilor săi. Iubirile, dramele, bolile etc. Practic, autoarea a reușit să transforme o carte care plină de informații prețioase într-un soi de roman interesant și captivant.

 

guerlain elisabeth de feideau

Istoria Parfumului – Mandy Aftel

Aici e mai complicat, pentru că intrăm deja pe informații „la obiect” și în ultima perioadă mi-a lipsit voința necesară pentru a citi ceva puțin mai sec (sună oribil, știu, dar nu e ca și cum aș citi o poveste de dragoste sau un thriller care mă ține cu sufletul la gură). Dar conține informații interesante despre diverse materii prime, extracte și modul de obținere a unor ingrediente ce se găsesc în parfumuri, trebuie să recunosc că e scrisă pe un ton vioi și simpatic, dar trebuie să trag puțin mai mult de mine pentru a o termina.

 

istoria parfumului mandy aftel

 

Handbook of Perfume – Tobias Pehle & Sylvia Jonas

Minunăția asta, bijuteria asta de carte e primită de la draga de Diana, anul trecut de ziua mea. Am țopăit când am văzut ce conține coletul. Doamneee! E o superbitate. Nu am citit-o cap-coadă, dar e genul de carte-revistă pe care o poți ține lângă tine și o poți răsfoi, pentru că pe lângă informații (în engleză, ce-i drept) bine comprimate, fără lălăieli inutile, găsești și fotografii superbe ale multor parfumuri. E un deliciu absolut, paginile sunt groase, lucioase, prețioase. Din ce am văzut, conține informații despre diferite tipuri de parfumuri, atât feminine cât și masculine, producție, liste cu parfumieri celebri, sfaturi despre cum să îți alegi un parfum, e o carte interesantă și utilă pentru cei care citesc doar de dragul informației, dar mai ales pentru cei care lucrează în domeniu, așa, ca mine.

Și cam atât. Mă luminez toată când vorbesc despre parfumuri și parcă nu m-aș mai opri niciodată. Le iubesc, le iubesc cu pasiune, dincolo de chimie, de ingrediente, de note. Le iubesc ca pe o parte din mine, ca o extensie a trăirilor mele, a amintirilor mele, a momentelor care m-au marcat la un moment dat. Și vă sfătuiesc și pe voi să vedeți dincolo de firme, de preț, de modă și recomandări. Parfumul e doar al vostru. Ca un iubit (sau o iubită): trebuie să fiți în armonie, altfel e degeaba.


4 gânduri despre “Patru cărți despre parfumuri

  1. Intotdeauna am crezut ca parfumurile inseamna, pe langa… mirosul lor, o lume fantastica. Dar pentru a le intelege, este nevoie si de pasiune, si de interes, si de…curiozitate.
    Multumesc pentru cele patru recomandari! Si nu doar 🙂 !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.