O vioară și un scut

„Ai înnebunit”, au fost singurele cuvinte ale tatălui meu când i-am spus ce planuri am pentru Revelion.

Abia dădusem mămăliga jos de pe geam și aveam planuri mari. Sau nebune, cum le-a numit tata. Voiam să conduc 13 ore, pe o distanță de 1200 de kilometri, cu mașinuța personală și cu cea mai bună prietenă, pentru a participa la concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Când a câștigat Ema biletele și a zis că nu ascultă ea așa ceva, deci o să i le dea altcuiva, aproape  că mi-au ieșit flăcări pe urechi. Cea mai fină orchestră din lume în sala cu cea mai bună acustică din lume! Și eu să ratez pentru că Ema „nu ascultă așa ceva!”.

 

vienna-672509_960_720

 

„Ai înnebunit!”, i-am spus și eu ei, ca mândră fiică a tatălui meu, fără să știu că-mi voi lua și eu această replică. I-am povestit ce bătaie e pe bilete în fiecare an și am făcut-o să înțeleagă ce comori ține în mâini.

„Păi și cu ce plecăm?”, m-a întrebat. „Cu avionul?”

„Nah-nah-nah, Ema, cutie pie, în avion te urci tu cu Dubi al tău, eu nu pun piciorul în așa ceva!”

„Sper că nu încerci să-mi propui să o luăm ușor în sus cu șalupa pe Dunăre, femeie, că așa ceva nu fac!”, mi-a zis râzând.

I-am fluturat cheia mașinii prin fața ochilor, dându-i de înțeles că nici nu o să scape de mine, nici nu o să mă convingă să urc într-un avion. Am rugat-o să fie de față când aveam să le spun alor mei ce vrem să facem, crezând că îmi va fi greu să îi conving că e o idee bună și voi avea nevoie de „întăriri”. Într-adevăr…

„Ai înnebunit”, a zis tata și a ieșit din cameră. Mama s-a uitat la mine, eu la Ema, Ema la Dubi, Dubi a mieunat, eu am ridicat din umeri și n-am știut ce să mai spun. Ne-am băut cafeaua în tăcere, cu coada ochiului la televizor, unde cineva gătea savarine. Țin minte exact savarinele alea mari și însiropate de pe ecranul televizorului pentru că fix în acel moment a revenit tata și nu singur, ci cu laptopul în brațe.

„Îmi spui și mie cum o să faci asta? Ce plan ai? Te-ai pregătit?”

„Păi nu.”

„Păi nu. Dar vrei să pleci teleleică pe timp de iarnă în Austria. Austria, domnișoară, nu e ca și cum ai merge la Greaca la piscină. Realizezi ce vrei să faci, da?”

Parcă nu mai realizam. Parcă avea dreptate, dar voiam neapărat să fac asta. O astfel de ocazie nu se ivește în fiecare zi. Vreau să merg la un concert de muzică clasică de când eram numai atâtica și ascultam cu drag scurtele fragmente presărate prin episoadele din Tom&Jerry. Pentru că, da, acolo am auzit prima dată acest gen de muzică. Dar tata avea dreptate, nu puteam să merg așa, câine surd la vânătoare.

„Bun, și ce propui?”, l-am întrebat.

„Asigurările mașinii sunt plătite?”

„Sunt.”

„Anvelopele de iarnă sunt montate? Și nu mă duce cu preșul, că îți urmăresc instagramul.”

„Sunt.”

„ITP-ul e făcut?”

„E!”

„Scut ai?”

„Nu-mi spune că trec vikingii pe acolo!”

Privirea pe care mi-a aruncat-o mi-a dat de înțeles că nu mi-a apreciat gluma.

„Scut pentru motor, isteațo. Pentru că tu îți imaginezi că o să mergi doar pe autostrăzi cu vată de zahăr și unicorni, dar realitatea e că până intri în Ungaria, o să ai de infruntat drumurile astea fabuloase din România. Tu ai fost doar prin oraș cu mașina! Tu ai idee cum se conduce în afara lui?”, a zis și s-a așezat cu laptopul lângă mine. „Uite aici. Scut motor Opel Corsa. Și e doar un exemplu. Te rog frumos, până mâine dimineață să îmi prezinți planul de acțiune dacă vrei să fiu de acord cu nebunia asta.”

 

scut metalic motor

 

Ema zâmbea pe sub mustăți, dar știam amândouă că urma o seară lungă cu documentare riguroasă. Mama deja ne adusese fursecuri, știa și ea ce urma.

Se pare că tata avea dreptate. E mai bine să fii precaut decât să regreți. Iar echiparea mașinii pentru o călătorie atât de lungă era imperios necesară. N-am simțit nevoia unui scut metalic pentru motor până acum, dar nici nu vreau să ajung în situația de a-mi dori să-l fi avut și să fie prea târziu. Și scutul era doar primul pas. Pentru că o cumpărătură nu vine niciodată singură, am căzut de acord cu Ema că avem nevoie și de o cutie portbagaj pentru că portbagajul meu e destul de mic, iar bancheta din spate va fi ocupată cu ținutele pentru concert, nu poți merge la un astfel de eveniment îmbrăcată ca în club, ci e nevoie de ținute elegante și decente. Singura dilemă era ce tip de cutie să aleg, una cu prindere pe bare transversale, sau cu prindere pe cârligul de remorcare? Am ales până la urmă a doua variantă.

 

cutie portbagaj

 

Mașina urma să fie echipată. Un punct era bifat. Mai rămânea documentarea în ceea ce privește achiziționarea vinietelor pentru Ungaria și Austria, stabilirea traseului până ieșim din țară, asigurările noastre de călătorie, găsirea unui loc de cazare cel puțin pentru a servi drept exemplu și dovadă că am căutat.

Ba mai mult de atât! Dacă tot aveam să ajungem acolo, voiam să vedem și Salzburgul. Acel oraș care pare desprins din tablouri, cu străduțele sale mici și boeme, unde la fiecare pas găsești motiv de umplut instagramul cu fotografii, cu al lui castel impresionant de unde, dacă privești, pare că stăpânești orașul, țara, lumea…

 

salzburg-4028729_960_720

 

Locul unde s-a născut Mozart. După ce mergem la un eveniment atât de sofisticat, e firesc să vrem să vedem și micuțul oraș care l-a dat lumii pe marele compozitor, chiar dacă asta va însemna să mai petrecem încă vreo patru ore pe autostradă. Dar pentru încă două zile într-un cadru mirific, merita. N-avem noi pretenții de mari schioare, așa că vom admira zona doar din ghetuțe, dar poate, cine știe, cândva… vom face și asta! Sau poate data viitoare vom merge vara și vom echipa mașina și cu suport pentru biciclete, pentru a explora altfel împrejurimile. Cine știe?

A doua zi, cu cearcăne și zâmbete largi, i-am prezentat exigentului meu tată planul de „bătaie”, sau mai degrabă o schiță a lui. Pentru că într-o călătorie se poate întâmpla orice, dar tocmai pentru că se poate întâmpla orice, e bine să fim pregătiți cu tot ce stă în puterea noastră. Nu putem controla starea șoselelor, a autostrăzilor sau cantitatea de zăpadă căzută din cer, nici măcar ce vom găsi la hotel sau calitatea alimentelor consumate, dar ne putem asigura că ce ținea de noi a fost făcut. Un scut pentru motor și cutie pentru depozitarea multitudinii de nimicuri pe care doar o femeie poate să le care după ea nu au ce rău să facă, ba din contră.

„Tot nebune sunteți, dar sper să vă distrați!”, a spus tata cu un început de zâmbet în colțul gurii.

Iar eu deja auzeam sunet de vioară…

 

autogedal-logo-500px_1567773288-300x300.jpg

 

Articol scris pentru SuperBlog 2019.

Sursă foto: AutoGedal, Pixabay.


Un gând despre “O vioară și un scut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.