Empatia salvează democrația?

„Toți pentru unul, unul pentru toți!” spune celebrul citat din Cei Trei Muschetari. Nu știu cum vi se pare, dar eu văd în acest citat un îndemn pentru unitate, solidaritate, pentru putere prin unirea forțelor indivizilor. Cam așa văd și democrația, de exemplu. Puterea poporului, democrația, înseamnă implicare. Înseamnă, din punctul meu de vedere, să ai o voce și să nu îți fie teamă să o faci auzită. Înseamnă să contribui, alături de semenii tăi, în clădirea unui viitor mai bun atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare. Să nu renunți când e greu. Să nu renunți niciodată.

„Unde-s doi, puterea crește”, zice un proverb. Ei, dar acolo unde-s mulți? Dar unde-s și mai mulți, trup și suflet pentru un ideal? Fiecare poate să aducă o contribuție pentru schimbare, indiferent dacă vorbim despre un referendum, despre o petiție online sau alegerea primarului orașului? Cum ar fi?

Vedeți voi, cum ne așternem, așa dormim. Ni s-a dat dreptul de a vota, pardon, ni l-am câștigat, dar din lejeritate, mulți dintre noi nu profită de acest drept. Din lene. Din îngălare. Din deznădejde, poate?  Din nepăsare? Întotdeauna am fost de părere că dacă va exista un sfârșit (de orice fel), va fi nu din cauza răutății, ci din cauza nepăsării. Din cauza ideii că „dacă eu sunt bine, ceilalți să se descurce și ei cum or putea”. Din cauza ideii că „toți sunt la fel, deci nu are rost”.

democracy-mania-logo-300x300

Iar în România, din păcate, mai mult decât în alte state, cam acesta e spiritul. Fiecare își vede de treaba lui și nu ar fi un lucru rău dacă toate ar merge bine. Dar când totul se prăbușește în jurul tău, să te prefaci că nu vezi și să continui să trăiești în bula ta nu e chiar de dorit. Pentru că la un moment dat, poate ceva te va afecta și pe tine. Atunci când vei merge pe șoselele patriei, când te vei lovi de sistemul sanitar sau când copilul tău va fi agresat de un om care ar fi trebuit să fie undeva într-un loc răcoros, îți vei da seama că ar fi trebuit să îți pese. Atunci, bula ta se va fi spart și va fi prea târziu.

Românii nu sunt uniți. Românii nu au voință. Poporul are putere, dar nu are voință. Când are voință, nu are metode. Când are metode, nu are chef. „Să rămâi e greu, să pleci e ușor”, spune un vers dintr-o melodie cântată de Carla’s Dreams. Deși e o melodie romantică, de ce nu s-ar aplica și pentru dragostea de țară? Și nu mă refer aici la plecatul peste hotare care numai ușor nu e, ci despre simpla și autohtona „spălare pe mâini”. De ce să te complici? De ce să te implici? De ce să faci ceva, orice, pentru a construi? De ce să RĂMÂI și să pui umărul, când e mai simplu să spui că nu e treaba ta? Că, vorba aia, nimic nu se va schimba.

 

joining-770559_960_720

 

De ce așteptăm ca întotdeauna altcineva să iasă, să urle, să ceară dreptate? De ce, dacă într-o piață oarecare, sunt o sută de mii de oameni, „sunt destui, nu au nevoie și de mine!”, iar dacă sunt o sută de oameni „fraierii ăia au dreptate, dar sunt prea puțini”? Măi, dar nu e și țara noastră?

Noi nu ne dăm seama că facem parte dintr-un întreg și că fiecare contează, la fel ca organele într-un corp, ca mici piese ale unui puzzle uriaș ce are nevoie de toate piesele pentru a fi complet. Dacă ceva cedează, nimic nu mai funcționează cum ar trebui. Întregul e incomplet. Dar, pentru asta, fiecăruia ar trebui să îi pese de ceilalți.

„Se spune că pentru a fi fericit trebuie să închizi un ochi. Eu a trebuit să îi închid pe amândoi!”, spunea Diana din Pânza de păianjen. Vă sună cunoscut? Cât o să ne mai prefacem că toate merg bine?

Nici măcar nu e vorba despre politică. Ar fi fost bine să fie doar atât. E vorba despre voință și putință. E vorba despre compasiune, empatie, dragoste, respect față de tot ce ne înconjoară, de la copaci, la animale, până la oameni. Atunci când clasa politică e formată din copii mari care au drept scop principal jucăria cea mai frumoasă, noi ar trebui să fim mai buni ca ei, să ne unim, să ne apărăm drepturile, să le arătăm că suntem importanți pentru că din noi e formată țara. Că noi gândim și contăm. Că ceea ce trăim e și responsabilitatea noastră.

 

vot

 

Însă noi, aproape că nu suntem în stare să fim uniți nici măcar la un meci. Vă amintiți „vikingii” de la Campionatul Mondial? Sunt convinsă că, la greu, s-ar fi unit islandezii la fel ca la încurajări. Pentru că acela e spiritul! Pentru că sunt atât de uniți încât prin strigătul lor zguduie sufletul în tine. Pentru că atunci când crezi în ceva, faci cumva să se întâmple. Trebuie doar să CREZI, să VREI și să ÎȚI PESE.

Să ieșim la vot. E problema fiecăruia cum votează, dar haideți să le arătăm că ne pasă. Să semnăm petiții online, de ce nu? Să ne implicăm în diverse proiecte. Da, poate nu se va schimba nimic. Dar dacă se schimbă?

 

democracy_mania-votul-tau-face-diferenta-1024x683.jpg

 

Articol scris pentru SuperBlog 2019.

Sursă foto: Democracy Mania, Pixabay.


2 gânduri despre “Empatia salvează democrația?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.