Și am zburat…

Spuneam în articolul de înscriere la SuperBlog că nu pornesc cu așteptări prea mari. Voiam doar să scriu. Să mă distrez. Să mă bucur de maraton. Am spus-o și în râsul ăla de „discurs” de la Gală, unde bineînțeles că pregătisem cu totul altceva, dar gura mea nu e conectată prea bine la creier și nah…

E o vorbă care spune că propriile așteptări ne dezamăgesc cel mai tare. E bine să pornești și cu furca, toporul și gândul că îi spargi pe toți, dar totul depinde de om. Dacă nu ești genul de om care se sacrifică până la epuizare, degeaba fluturi tu toporul, nu o să faci nimic. Omul ăla sunt eu. Am învățat de-a lungul timpului că nu e bine să-mi propun, ci să încerc pe parcurs să scot ce e mai bun din fiecare situație. Știți voi… „momentul”. Dacă nu e momentul, pot să-mi propun cel mai simplu lucrușor: tot nu-l voi face.

Revenind, mi-am propus să scriu frumos. Am scris. Mi-am propus să învăț câte un lucru de la fiecare sponsor. Am învățat. De la Honda am învățat ce-i un eleron și ce viteză atinge o Honda Type R. De la Farmec am învățat care-i faza cu microbiomul. Sau de la Colop, dragii mei! De la Colop am învățat că nimic nu e ceea ce pare. Sau că ce e acolo, de fapt nu e acolo. Iar ce nu e acolo e acolo, dar nu-l văd eu. Mereu cei de la Colop ne dau lecții importante de viață!

Mi-am propus să trec linia de finish cu fruntea sus. Am făcut-o. Am evitat orice tip de conflict, n-am participat la răzmerițe și nici la discuțiile acide pentru că mi-aș fi făcut rău doar mie. Iar de asta îți dai seama doar după ce capeți experiență. Când reușești să te detașezi de orice înseamnă energie negativă, câștigi. Poate nu premii, dar măcar rămâi zdravăn și întreg la cap, ceea ce nu pot spune despre edițiile trecute când îmi consumam toată energia unde nu trebuia. Mă risipeam. Mă rupeam în bucăți pentru o idee când trebuia să mă adun pentru a construi ceva.

M-am gândit că poate o să cad, dar, cine știe… poate o să zbor. Și am zburat! Locul 6 e foarte bun.

Nu mi s-a părut o ediție prea grea. Odată ce intri în „writing mood și zen total”, nu te mai sperie nimic. Cu puțină documentare, un duș fierbinte și puțină liniște, reușești să scrii ceva decent. Au fost și probe grele, dar nu imposibile. Bine, s-a apropiat de imposibil proba de la Democracy Mania, dar nu intru în detalii. Mi-au lăsat o impresie neplăcută, dar din moment ce deja a rămas în trecut proba lor, nu are rost să mă mai gândesc la ei.

În fine, revenind la probele grele, am descoperit că îmi plac. Explicația e simplă: te forțează să îți împingi limitele. Mărturisesc că am fost mai debusolată în momentul în care am scris pentru Farmec (adică domeniul meu de activitate) decât pentru Honda. O probă ușoară te pune în dificultate pentru că există riscul să fie 30 de articole scrise în același stil, poate cu aceleași idei.  Nu te forțează să gândești „în afara cutiei”. Cumva, i-am dat eu de cap și respectivei probe, dat fiind faptul că am fost printre câștigători, dar înțelegeți la ce mă refer.

 

Grupul

Atmosfera de pe grup mi s-a părut mai tristuță decât de obicei, iar aruncatul cu replici răutăcioase s-a intensificat. Ori așa mi s-a părut mie pentru că am stat pe margine și nu am mai fost printre cei care țineau „mitralierele”. În orice caz, asta mi-a servit drept exemplu și mi-a întărit ideea că nu trebuie să îmi ies din fire. „Calmul e o superputere”, am găsit eu scris pe undeva. Iar printre lucrurile pe care le-am învățat anul ăsta se numără și calmul. Când rămâi calm, îți faci ție o favoare. Când nu te alarmezi și nu începi să muști.

 

Sponsorii

Sponsorii au avut cerințe din ce în ce mai fistichii și asta mi-a plăcut. Ne-au pus la treabă serios! În general îmi plac temele mai libere, dar apreciez și când sunt cerințe tehnice multe, clare și concise și se mai și respectă baremul. Mai sunt și scăpări, dar nah, nimeni nu-i perfect și poate că ar trebui să fim mai toleranți și cu juriile și să înțelegem și punctele lor de vedere. Nu când sunt greșeli grave, care îți sar în ochi oricât de binevoitor ai fi. La fel cum ar trebui să înțeleagă și ei că un articol care, să zicem, nu a respectat o cerință tehnică, ar trebui să primească punctajul meritat, indiferent cât ar fi rezonat cu gusturile celui ce jurizează. Înțeleg că e perfect ca și compoziție, idee, originalitate. Înțeleg că merită să câștige. Dar scade-i punctul ăla. Sau punctele alea. Nu ne mai lua pe noi de proști, cei care am respectat la sânge cerințele tehnice, dar poate nu am avut aceeași sclipire de geniu. Taie-mi mie 5 puncte la originalitate și lui 2 puncte la tehnic și tot el câștigă. Înțelegeți ce vreau să spun, da?

 

Notele

Au fost foarte mari. Doar câteva mi-au afectat ușor zenul, dar mi-am dat seama repede că nu e nimic de făcut și nu am pierdut timp cu jalea și supărarea. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat la SuperBlog e să nu pierd timpul. Notă mică? Ok. Contestație. Nu se rezolvă? Ok, mai departe. Chiar și câteva ore de supărare sunt suficiente pentru a săpa în starea generală de bine. Ce am făcut în loc de a-mi plânge de milă sau de a înjura juriul? A, nu vă imaginați că nu am înjurat în gândul meu cu năduf, dar am făcut-o puțin și bine. Apoi mi-am văzut de treabă, m-am ocupat de documentare pentru probele următoare, de editat fotografii, de notat idei. Nu e timp de pierdut. Probele veneau din două în două zile și nu ai timp pentru plâns. O zi te documentezi și eventual schițezi ceva, o zi finisezi. Nu ai unde să faci loc plânsului. Chiar nu ai.

Nota care m-a dezamăgit cel mai tare, deși nu e mică (94), e cea pentru articolul în care am pus cel mai mult suflet. Chiar am plâns când am scris Beau cafeaua cu amintirea ta. Și mi-am făcut și cititoarele să plângă. Cu toate că nu e o poveste reală, are pe undeva un sâmbure de adevăr, sau poate să spun „o boabă de adevăr”, dacă tot vorbim despre cafea? Ah, cafeaua aia!

Iar despre Colop nici nu vreau să vorbesc prea mult, mă mir cum de încă sunt sponsori din moment ce au fost mereu cei mai contestați de participanți. Asemenea situație nu am mai văzut la vreun alt sponsor. Mă abțin.

Premiile

Era o seară de octombrie, pe 26. Venisem de la muncă și mâncam. Nu mai știu ce mâncam, dar îmi amintesc că mi-a plăcut foarte mult. Apoi mi s-a rupt filmul pentru că am început să plâng. Veniseră notele la AIA Proiect și am văzut în clasament 100 de puncte. Era o eroare, desigur. Cum să iau eu la AIA Proiect 100 de puncte? Primul meu articol pentru ei a luat vreo 75 de puncte, acum vreo 4-5 ani. Motivația? Am folosit prea multe negații. Următorul articol nu a conținut nici măcar un „nu”. Nu a fost mai bine. Mai bine a început să fie când am renunțat la ambiții și orgolii. Dar chiar 100 de puncte? EU? Articolul meu fusese scris cu mare drag, cu multă documentare, am făcut o comparație (zic eu) interesantă între un arhitect proiectant și un fotograf. Metaforă a obținut punctajul perfect și m-am simțit ca Nadia Comăneci. Reușisem. Reușisem acolo unde am dat-o în bară de atâtea ori.  Și-am plâns până mi s-a întins machiajul. Munca. Inspirația. Plăcerea de a scrie. Starea. Stelele. Universul. Dumnezeu. Toate la un loc m-au ajutat să mă simt mândră de munca mea. Premiul a fost de 100 de euro cash. Unii ar spune că nu e așa mult. Nu o fi, bă, dar e mândria mea. Munca mea.

A urmat un premiu la Answear. Cele 18 Dane, un alt articol foarte muncit și foarte bibilit, mi-au adus un frumos 99 și locul 1 la proba respectivă. Premiul: voucher de 300 de lei pentru site-ul Answear.ro. Am muncit zile întregi pentru a alege fotografiile. Dacă îl deschideți, veți observa că am cel puțin câte o fotografie pentru fiecare an, din ultimii 18 ani. Or, asta înseamnă pozat fotografiile imprimate, înseamnă scotocit printre zeci de CD-uri vechi, mii de fotografii. Trezit amintiri (care m-au ajutat și la compunerea textului) mai frumoase ori mai triste, pierdut prin peisaj și altele. După asta am făcut colajele. Apoi am căutat fotografii pe Answear pentru stilul actual. Apoi am făcut alte colaje. Apoi a venit vremea să scriu articolul. Mi-a luat foarte mult timp, dar a meritat.

Premiul de la Farmec a venit ultimul și m-a bucurat enorm pentru că sunt dependentă de produsele lor și un voucher de 300 de lei nu e de trecut cu vederea. Cu toate că eram pe nișa mea, mi-a fost greu să încropesc articolul pentru Farmec. Templul cu Farmec se numește articolul.

Am mai câștigat ceva la Spacer, o tabletă grafică și încărcător auto (?). Tableta mă bucură, însă cu încărcătorul nu am ce face momentan. :))) Însă eu sunt omul care tace și bagă în traistă, că mi se dă, nu mi se ia. :)))

Ca bonus, cu toții am mai primit de la Travel Kit un adaptor din ăla pentru priză, în cazul în care călătorim și avem nevoie. Eu nu sunt o călătoare în țări străine, dar cine știe? Poate voi fi. De la Sano am primit o punguță cu produse pentru casă și pentru corp. Știți cu toții produsele lor pentru casă, dar voi știți ce săpunuri lichide și loțiuni de corp au? În mine au un client fidel și o spun cu toată sinceritatea. Iar de la Farmec am mai primit un deodorant bărbătesc (care a ajuns la tata) și un ruj Gerovital. Sper că nu mi-a scăpat nimic.

 

Gala

Gala a adus o nouă premieră pentru mine. A trebuit să mă descurc singură, să ajung singură la Brașov, să merg cu autobuzul, să compostez biletele (gândul ăsta mă teroriza). Nu, nu eram singură fizic, am invitat-o și pe mama la această Gală, dar dat fiind faptul că ea nu a mai mers în Brașov în ultimii… mulți ani, eu am fost cea care a trebuit să fie cu ochii în patru. Vedeți voi, eu sunt o femeie foarte răsfățată. Nu neapărat material, nu am crescut în cuib de puf și nu am mâncat caviar toată viața, dar am beneficiat mereu de protecția și îndrumarea apropiaților. Practic, nu am fost niciodată nevoită să mă descurc, pentru că cei din jurul meu s-au ocupat întotdeauna. Așa că nu a trebuit să-mi bat capul. Niciodată nu am fost nevoită să fiu atentă la numărul vagonului de tren, la numărul locului din vagon, la drum, la adrese, la autobuze, la nimic. Acum, mergând pe cont propriu, am fost nevoită să mă descurc. Și e al naibii de bine, e un sentiment nou. E „empowering”, că tot se folosește cuvântul ăsta. Bineînțeles, vouă, care probabil ați călătorit peste tot prin lume, poate nu vi se pare nimic ieșit din comun, dar pentru mine e extraordinar să aflu că POT ȘI SINGURĂ.

În Brașov ne-am întâlnit cu Emil și Daniel  și am mers împreună spre Piața Sfatului și apoi spre un locșor unde am mâncat. Acolo ne-am adunat mai mulți și am mers cu toții apoi spre Poiană.

 

piata sfatului brasov

 

Gala… ca orice Gală frumoasă. Gazdă ne-a fost din nou Hotel Royal, care ne-a primit cu 31 de grade în aceeași cameră pe care am avut-o anul trecut și unde am simțit și eu pentru prima dată din septembrie până acum că îmi e cald. :)))

 

hotel royal poiana brasov 2

hotel toyal poiana brasov

 

La Gală am cunoscut persoane noi, dar am și revăzut prieteni (mai) vechi cu care am vorbit de parcă nu trecuseră atâtea luni peste noi. M-am bucurat să o cunosc pe Dana, căștigătoarea acestei ediții, o fată foarte simpatică, frumoasă și hotărâtă, care mi-a dat un vibe pozitiv. Felicitări! Se vede munca. Se vede hotărârea. Ești un exemplu pentru mine. Am același fel de trofeu din hârtie, desenat anul trecut (îl am și pe facebook pe undeva), dar eu nu am avut tăria ta de a continua în forță. O să o fac data viitoare și încă o dată și încă o dată, până ajung la trofeul „adevărat”. Iar dacă nu ajung, măcar mă voi bucura de drum.

 

gala superblog 2019

gala superblog 2019 2

gala superblog 2019 3

 

M-am bucurat să o revăd pe Claudia care e o minunăție de om, o gingășie de fată, e exact genul ăla de om pe care-ți vine să-l ții în brațe și să-l mângâi încontinuu. Tot nu înțeleg cum reușește să ne țină în frâu chiar și în cele mai sălbatice momente. :)))

 

În loc de încheiere

Să fim mai buni. Și dacă nu putem fi mai buni, măcar să fim mai liniștiți. Am citit zilele astea ceva care m-a marcat: „Chopin compune despre liniste: muzica lui de acolo iese si acolo se intoarce; chiar e cusuta de aceasta. Daca nu stiti sa savurati linistea, nu aveti cum aprecia muzica.”. Să ne relaxăm. Să ne bucurăm de rezultatele noastre și să îi lăsăm pe ceilalți să se bucure de reușitele lor. Spunea Cătălina în discursul ei că ajung câștigătorii să aibă teamă de a-și manifesta bucuria, pentru că mereu sunt voci care contestă. Nu am pățit-o, nu mi-a contestat nimeni premiile atunci când am fost printre norocoși, dar chiar și așa mi-a fost rușine să mă bucur prea zgomotos. De ce? Mi-am amintit de vremurile când făceam gargară. Dar din greșeli învățăm. Îmi pare rău pentru toate prostiile pe care le-am spus. Ăsta nu-i un comportament elegant. Nu sunt o adeptă a zânismelor, dar nici ieșirile astea nu le mai tolerez.

Mă bucur că v-am cunoscut, mă bucur că ne-am revăzut, abia aștept următoarea Gală. Claudia, Albert, you rock!

Acest articol a fost scris pentru SuperBloggerii mei și pentru cei care nu știu cum e să duci un maraton de două luni în scris, dar ar vrea să afle detalii despre zbuciumul nostru. E pentru cei care mi-au fost alături și m-au inspirat, chiar dacă unii dintre ei habar nu au cât și cum.


8 gânduri despre “Și am zburat…

  1. Felicitari pentru tot, mai ales pentru acest articol! Eu m-am bucurat sa te descopar cu aceasta ocazie si am apreciat tot timpul concursului prezenta ta pozitiva pe grup! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.