Perușii de la perușerie

Se spune că până nu iubești un animal, o parte din sufletul tău va rămâne adormită. Când eram copil, oamenii aveau câini și pisici la curte. Foarte puțini aveau peruși în colivii, dar mă gândeam că un papagal nu e un animal de companie în adevăratul sens al cuvântului. Cum să te joci cu el? Perușii erau mai degrabă niște făpturi decorative. Nu prezentau interes. Te uitai la ei, le dădeai de mâncare și atât.

Asta până am avut primul papagal și am descoperit ce ființe extraordinare sunt. Inteligente, atente, jucăușe și foarte, foarte iubitoare. Dar și foarte sensibile din toate punctele de vedere. Cer multă atenție și noi, ca stăpâni, trebuie să ne asigurăm că îi îngrijim corespunzător.

Sunt sigură că multe persoane își doresc papagali, dar nu știu la ce să se aștepte. O să vă povestesc puțin despre ce înseamnă viața alături de făpturile astea extraordinare.

Noi avem de zece luni doi peruși nebuni de-a dreptul, dar absolut adorabili. Ni s-a părut cea mai la îndemână soluție, pentru că un micul Alexander venea tocmai din Cluj și în niciun caz nu am fi vrut să chinuim bietul suflețel închis într-o cutie atâtea ore. Un alt peruș găsisem în Constanța, la o fată în care aveam 100% încredere, însă urma să schimb tren cu metrou și din nou cu un tren pentru a-l aduce acasă. Nici așa nu îmi convenea. Sunt prea fragili, prea mici, prea delicați. Așa că am ales să îi luăm de la cineva dintr-un sat din apropiere. Am vrut doi, să își țină companie unul altuia. Că până la urmă ei de fapt se urăsc și se iubesc în aceeași măsură și Ronnie îl bate pe Sică, iar Sică o adoră pe Ronnie… eh, e altă discuție.

Au nevoie de o colivie adaptată dimensiunii lor

Noi avem o colivie mai mare unde urmau să stea amândoi, însă după cum am zis mai sus, Ronnie e o bătăușă, așa că a fost nevoie să mai luăm o colivie. Una mică, dar Sică nu e genul jucăuș ci mai degrabă cuminte și cântăreț, așa că îi e suficient pentru somnic, iar ziua oricum stă pe afară.

Hrana e foarte importantă

Hrana trebuie să fie variată, atât semințe și mâncărică din comerț specială pentru rasa lor, dar și legume, fructe, verdețuri. Noi suntem în permanentă căutare de oferte mâncare pentru peruși pentru că vrem să ne asigurăm că sunt bine hrăniți grașii noștri. Funny fact: de fiecare dată când deschidem coliviile, primul lucru pe care îl face Sică e să dea năvală în colivia lui Ronnie și după o ciorovăială mică, îi mănâncă mâncarea. :))

nova pet food hrana pasari

 

De exemplu, semințe și alte produse complementare le dăm acum de la Nova Pet Food, marca Rio. Sunt fani ai batoanelor de semințe. Mai ales Ronnie care roade tot, inclusiv pe noi dacă ne băgăm nasul (la propriu) în colivia ei.

 

 

Pe lângă asta, le dăm ou fiert, morcov ras, ardei gras, măr, vrem acum să le punem și ceva sfeclă roșie rasă, nu știu dacă o să le placă, dar măcar ne amuzăm că sigur o să se păteze ca niște porcișori. :)))

Hrana nouă trebuie introdusă treptat, nu schimbată brusc, pentru că organismul lor s-ar putea să nu tolereze.

Abia aștept să înverzească și salcia, am înțeles că e un soi de antibiotic natural pentru ei. Și mă bucur să sunt mari fani, ar mânca până ar pocni nesătuii.

Libertatea de a zbura

… și cu toate astea, îi apucă fluufluuu-ul și prin colivie fix după ce aspiri, dar na, se-ntâmplă!

Au nevoie cel puțin de câteva ore de libertate în fiecare zi. Ai mei sunt mai leneși, nu zboară prea mult, dar măcar sentimentul de libertate, bucuria de a li se permite să exploreze tot trebuie să conteze. Ronnie se prinde uneori de perdea, alteori se ascunde într-un locșor din ușa șifonierului, iar Sică aterizează pe jos din când în când și pleacă hai-hui. :))

Timp petrecut împreună

Pe lângă zbor, explorare etc, au nevoie de oamenii lor. E posibil să nu vă lase să îi atingeți, poate sunt retrași, timizi, sălbatici. Așa sunt și ai mei. Chiar după zece luni, nu am reușit încă să îi facem să vină pe mână sau să ne lase să îi mângâiem. Singura interacțiune fizică e atunci când stau pe un băț sus de tot în colivie și îi pupăm printre gratii. De fapt mai e și mușcătura. Te apropii de Ronnie, ești mușcat. Ghi-ni-on. :)))

nova pet food hrana pasari 2

 

Dar au nevoie să stai cu ei, să le vorbești frumos, pe un ton cald, prietenos, pentru a stabili o legătură. Ai mei plâng după noi când plecăm din cameră.

E posibil să nu se acomodeze chiar ușor

Cu primul papagal a fost mai simplu, după câteva zile deja o mângâiam. Dar fiecare papagal e diferit și acest lucru nu mai e valabil și cu perușeii. Vorbim, ciripim, dar nu ne atingem și nu facem mișcări bruște în apropierea lor pentru că e posibil să se sperie și credeți-mă că un papagal în stare de șoc nu e ceva prea plăcut.

!!! Pont: papagalul se poate speria în asemenea hal încât poate fi în șoc. Motivele pot fi diverse: un cutremur, lumina unor faruri noaptea, o mișcare bruscă, un zgomot puternic etc. Papagalul în stare de șoc nu se mai mișcă, nu cooperează. Își revine, dar durează până la 6 ore. Am pățit-o, eram singură acasă cu ei și a fost un cutremur noaptea. Până am reușit să ajung la ei, deja Ronnie rămăsese pironită pe bățul ei, fără să întindă aripile sau să scoată vreun sunet. Cel mai important în acel moment e să îi lăsăm singuri, fără lumină prea puternică și să ne asigurăm că nu le e frig. Să nu vorbim, să nu îi forțăm să bea apă sau să mănânce. În cazul lui Ronnie, a durat mai bine de o oră.

Pericole

De la hrana nepotrivită până la substanțe toxice, nu trebuie să ne jucăm cu sănătatea.

No avocado, e toxic. Nu aprindeți lumânări parfumate, nu folosiți deodorante sau parfumuri sau odorizante de cameră în apropierea lor pentru că s-ar putea să îi afecteze.

Nu folosiți vase cu teflon în aceeași cameră cu ei, aerisiți bine. În niciun caz nu folosiți funcția de autocurățare a cuptorului pentru că e letală. Eu nu vreau să sperii pe nimeni, dar e normal să cunoaștem pericolele înainte să ne cumpărăm un animăluț.

Gălăgia

Sunt, într-adevăr, animăluțe gălăgioase. Chiar și perușii. :))) Vara, de la 6 începe scandalul. Iarna, când răsare soarele. Cum e lumină, cum se trezesc și insistă să trezească toți colegii de apartament. Pe mine nu mă deranjează absolut deloc, chiar îmi place să îi aud prin somn, oricât de tare ar țipa.

Sunt persoane care îi lasă în altă cameră, dar eu n-aș putea să dorm știind că ei sunt singuri undeva și nu știu cum sunt, dacă i-a speriat ceva și zboară haotic prin colivie, dacă cine știe, și-au prins vreo gheruță în vreo jucărie sau mai știu eu ce.

Cam asta e. E o responsabilitate, dar merită. Când îi vezi cum întind aripile atunci când vii acasă, cum strigă după tine atunci când îi lași singuri… priceless.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.