Au fost şase

Masa veche scârțâia și gemea sub greutatea aranjamentului meu. Un ștergar alb cu dungi albastre la capete și ciucurași era întins la marginea mesei. Pe el am așezat, frumos și ordonat, cele necesare.

În margine de tot, ustensilele de bucătărie. Lângă, ingredientele.

Dintr-un set de oale, am luat-o pe cea medie. Acolo urma să fac compoziția. O farfurie mare, întinsă, galbenă, era așezată alături. Peste ea, o farfurie mai mică, albă cu niște floricele. Deasupra, o farfuriuță mică, de prăjitură.

Un tel, o lingură, o furculiță, o linguriță, polonic, șervețele și o tigaie din aia veche, în care prăjeam pe vremuri semințe.

Cutia mare cu făină, sticla cu ulei, solnița, două ouă și un borcan mare cu dulceață de trandafiri erau așezate frumos alături. Jos, lângă picioarele mele, cât să mă împiedic mereu, era sifonul. Clătite cu lapte? Nu, mulțumesc. Sifonul e perfect! Vă mai amintiți vechile sifonării? Cum ne trimiteau părinții să umplem sifoanele și, după ce cârâiam câte o jumătate de oră, plecam și ne întorceam cu sifonul pe jumătate băut, după ce ne-am hidratat noi și jumătate de cartier? Ce vremuri!

Era totul gata. În imaginația mea, eram într-una din acele bucătării moderne, ca la televizor. Am tras aer în piept. Adânc. Și mai adânc. Am expirat. Am privit încrezătoare spre faianța albă din fața mea.

„Bună ziua tuturor! Astăzi vom găti o porție de clătite delicioase! Eu am pregătit totul aici! Vom avea nevoie doar de sifon, făină, ouă, puțină sare, ulei și, desigur, umplutura delicioasă! Dulceață de trandafiri! Dar să trecem la treabă!

Sparg ouăle în oală și le amestec bine cu telul. Acum voi adăuga treptat făina și câte puțin sifon până obțin compoziția perfectă pentru clătite!

Așșșaaa, încă puțin…

Vreți să știți secretul meu? Un praf de sare! Atââât, perfect! Și acum… ghici! Un pic de ulei! Atât! Compoziția e gata!

Acum vom încălzi tigaia și să vă mai spun un secret! Puţin ulei în această farfurioară şi voi unge tigaia înainte de fiecare clătită! Aşa nu se vor lipi de tigaie!

Aşaaa… ă. Ups!”

M-am fâstâcit de parcă chiar m-ar fi privit cineva și ar fi râs pe sub mustăți. Clătita mea, prima mea clătită se lipise totuși de tigaie. Aveam să aflu mai târziu că se întâmplă așa cam de fiecare dată. Nu m-am lăsat. Am stricat-o pe prima, dar le-am nimerit pe următoarele cinci.

Le așezam mai întâi pe farfuria mai mică, le ungeam cu dulceață din abundență, le rulam și le transferam pe farfuria mare și frumoasă. Câteva zeci de minute mai târziu, după ce am spălat tigaia și tot ce murdărisem prin bucătărie, am pornit triumfătoare (și ușor temătoare) spre dormitor, unde mama adormise puțin după masă.

 

dajar

 

Mă așteptam să mă certe pentru că am făcut deranj în bucătărie. Pentru că am umblat singură la aragaz. S-a bucurat. Aveam 12 ani și tocmai făcusem primele șase clătite din viața mea. Fără cea lipită, au rămas cinci. Au urmat, de-a lungul anilor, sute, poate mii de clătite. Și încă mă mir de ce bucătarii profesioniști nu pot întoarce în aer o amărâtă de clătită.

Clătitele mele au rămas un etalon pentru mine, o dovadă clară a faptului că poți face lucruri fantastice cu doar câteva ingrediente. Frumusețea vine din simplitate. Sau „less is more”, cum vreți să-i spuneți.

Rămâne valabil și pentru bucătăria mea de vis. Nu am nevoie de multe ustensile, dar le vreau alese cu cap și mai ales suflet, chiar dacă sunt zbanghii și neasortate. Nu am nevoie de o mulțime de oale de gătit, de exemplu. Sunt sinceră cu mine, cam de câte ori în viața asta o să am eu în frigider sau pe aragaz mai mult de o oală cu supă? Abia mă descurc cu un fel de mâncare. Un set e suficient, să am în funcție de cantitatea pregătită. Dar cui îi trebuie două LA FEL? Mie nu.

Nu țin neapărat la a avea servicii complete de masă, prefer să cumpăr ce îmi place. Hai, poate să am unul de porțelan „de bun”, dar sincer vorbind, cine mai organizează cine mari acasă, cu mulți invitați așezați în jurul mesei de 12 persoane? Poate părinții noștri, dar noi suntem mereu pe fugă. Mereu stresați, mereu ocupați. Și dacă bucuria mea într-o seară, după 10 ore de muncă și alergat prin supermarket e să îmi mănânc salata de ton dintr-un bol multicolor și să beau dintr-o cană portocalie un suc cinstit, asta o să fac.

 

dajar 2

 

Cheia în bucătăria mea e culoarea. Nu asortarea. Nebunia. Viața. Nu am nevoie de 12 ceșcuțe mici și perfecte. Vreau trei diferite. Poate patru. Dar vreau să le aleg pe fiecare în funcție de ce simt în acel moment. Vreau piese care să aibe o poveste. Cărora să le creez eu o poveste. De exemplu, am o cană din care nu am băut niciodată. Dar știu sigur că e luată într-o zi când eram îndrăgostită fără vreo speranță. Ieșisem de la coafor, arătam bine și am văzut-o: scria pe ea „My favorite place is inside your hug”. De astfel de elemente am nevoie.

 

ambition cana

 

Și de condimente, evident. Din bucătăria mea nu lipsesc niciodată condimentele și am nevoie de multe recipiente pentru a le depozita. Nu doar o râșniță de piper. Am oregano, măghiran, mult busuioc, tarhon, curcuma, cimbru. De toate. Și ardei iute! La mine în casă nu există mâncare fără tot felul de mirodenii. Trebuie să le păstrez undeva, nu?

Casele noastre ar trebui să ne reflecte personalitățile. Să se identifice cu noi. Ca atunci când cineva vede un lucru cine știe pe unde, să exclame cu drag „Uite, asta îmi amintește de…!”

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.


Un gând despre “Au fost şase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.