Povestea pixului

Am observat pe tejghea obiectul, dar n-am mai apucat să o strig pe doamnă, că s-a pierdut numaidecât în mulțime. Ei… mai vine ea. E clientă fidelă. M-am apropiat de micul obiect cu gândul de a-l depozita în coșulețul special destinat lucrurilor uitate prin magazin. De-a lungul timpului, doar elefanți n-am avut pe-acolo, că-n rest am avut telefoane, ceasuri, umbrele, carcase pentru ochelari, mănunchiuri de chei și… pixuri. L-am ridicat de pe tejghea și m-am uitat la el. Era verde, cu o inscripție de un galben ușor sidefat. „Branduit”, carevasăzică…

„Sică Sofronie. Magazin de jucării. Din 1985” și partea mai rea era că era și un chip bărbătesc wannabe, cu cioc de țap și o freză specifică anilor 80. Iar partea cea mai rea era că, atingând inscripția cu degetul, culoarea galbenă începea să pălească, transferându-se treptat pe pielea mea, lăsându-mi degetul galben-sidefiu. What the…?

Oare al câtelea pix de genul ăsta vedeam numai în ultimele 12 luni? Câte nu aveam deja în paharul cu pixuri și creioane? Dar parcă ăla le întrecea pe toate. Așa că am făcut ce mai fac eu din când în când, când mi se cam ia de ce văd în jur: un story pe instagram. Mi-am vărsat oful legat de genul ăsta de obiecte. „Cadouri”, cum le numesc unii. „Produse promoționale”, cum l-e numesc alții. „Porcărioare”, cum le numesc eu din când în când. Lucruri care nu te ajută cu nimic, care sunt urâte și de proastă calitate, dar pentru care cineva dă niște bani și apoi ți le oferă crezând că cine știe cu ce comoară te-a procopsit. Sică Sofronie, auzi la el. Un Sică Sofronie parcă aterizat dintr-o formație de băieți de acum 40 de ani (care rămâne fără cioc și fără plete doar când încerc să mut pixul) e atât de învechit, atât de ieftin și de „yucky”, încât nu numai că nu atrage noi clienți, dar parcă te-ar face și să nu mai revii în magazinul lui. Dacă pixul e de o asemenea calitate, ce părere mi-aș putea face despre magazin? E sau nu justă părerea mea? Când pentru un magazin de jucării și articole pentru copii ar fi atât de inspirate cadouri vioaie, jucăușe, cum ar fi un șorțuleț cu un desen pe care-l poate colora ei cu niște carioci. Și e doar un exemplu. Textile copil/bebe sunt o mulțime. E nevoie doar de puțină imaginație și dorința de a oferi un lucru util.

La final, am provocat followerii să îmi povestească despre „cadourile” primite de ei de la serviciu, de la diverse firme sau magazine, menite să-i fidelizeze, dar care în esență sunt inutile și enervante.

A urmat o zi aglomerată, iar la final, când am pornit internetul, am descoperit că primisem zeci de fotografii cu tot felul de tâmpenii pe care le-au primit oamenii, cât și distribuiri ale clipului meu. Știam eu că nu sunt singură. Pe toți ne doare-n pix de pixurile astea. Și când zic pixuri, nu mă refer la toate pixurile. Există și pixuri clasice, simple, branduite frumos, cu care poți să-ți faci treaba decent. Dar pixul lui Sică Sofronie… ehe, tati… nu-i treabă! Și nu-s numai pixuri. Oamenii mi-au trimis cutii de chibrituri, gume de șters, brelocuri cât un pepenaș, I mean, ce să faci cu un astfel de breloc? Câta buzunarul să ai? Ba chiar am văzut și un ceas stricat (din prima zi) pe care scria „Bobi Cismă – service auto”. Doamne ferește!

Asta trebuie să se termine! De ce să faci asta? Decât un cadou nasol, mai bine deloc. Dar decât deloc, nu-i mai bine un cadou mișto?

Cum ar fi fost dacă în loc de pixurile alea extrem de nasoale, nea Sică ar fi dat clienților pușculițe? Sunt unele foarte haioase pe care, ca în cazul șorțulețelor, le pot picta copiii. Prin astfel de gesturi se creează dorința de a reveni în magazin. De a cumpăra mai mult. Se creează o atmosferă prietenoasă. De încredere. De drag. Dragul că acelor oameni le pasă de clienții lor și vor să îi vadă zâmbind. Iar un client fericit știm cu toții că aduce cel puțin încă doi clienți. Lumea zâmbește, afacerea crește. Win-win situation.

 

piggy bank

 

Văzând că am primit atâtea fotografii, i-am încurajat pe oameni să îmi mai trimită. Le-am spus că voi porni o campanie. Pe românește, „Ne doare-n pix”. Neaoș. Unii s-au amuzat, alții – mai sensibili – au ridicat o sprânceană, dar ideea e că am primit sute de fotografii.

Ce-am făcut? Am realizat un colaj din sutele de poze, un colaj enorm în formă de pix și l-am distribuit pe unde am putut. Am sponsorizat postările, poate-poate s-or prinde oamenii să nu mai ofere astfel de porcărioare inutile.

Întotdeauna am fost de părere că trebuie să oferi un cadou care să fie ceva ce ți-ar plăcea și ție să primești. Niciodată un cadou „reciclat”, adică ceva ce ai primit, desfăcut, folosit un pic și dat mai departe. Ție ți-ar plăcea să primești asta?

Niciodată ceva fără o utilitate anume (vezi brelocul gigant și ar mai fi exemple), niciodată ceva creat doar de ochii lumii, pentru a da senzația că îți pasă, dar efectul e cel contrar.

Am primit atât de multe share-uri, încât a ajuns micuța mea campanie și la cineva de la radio. Într-o dimineață am fost invitată la un matinal, unde oamenii m-au descusut până am ajuns cu povestea la Sică Sofronie. Au râs oamenii de degetele mele galbene și sidefate, ba chiar am adus pixul la radio și le-am dat ocazia să adune și ei pe degete ce-a mai rămas din sideful ăla. Partea cea mai tare a fost că a trimis și Sică Sofronie un mesaj, pe jumătate oțărât și pe jumătate uimit că pixurile lui nu prind la public decât la propriu, prin sidef. Sper că a înțeles ceva din toată treaba asta.

Concluzia finală a campaniei a fost că promoționalele, cu orice scop ar fi oferite, pentru clienți, pentru angajati și așa mai departe, trebuie să fie în primul rând utile și de calitate. În al doilea rând, trebuie făcute în funcție de domeniul în care activează ambele părți. Un magazin de jucării, cum e al lui Sică Sofronie, poate oferi acel șorțuleț sau acea pușculiță, ori poate pentru mămici, o umbrelă sau o gentuță pentru cosmetice. Sau un rucsac! Știm câte cară o mămică zi de zi pentru o simplă ieșire în parc. Dacă ești furnizor de ceva, orice, poți oferi partenerilor (magazinele cu care lucrezi, de exemplu) o agendă simplă și elegantă cu foi din piatră și un pix branduit discret. Trebuie să-și noteze și ei comenzile pe ceva, nu? Astfel le câștigi și simpatia și poate, cine știe, comandă mai mult.

 

geanta cosmetice

 

Dacă ești un magazin de cosmetice, poți oferi clienților, pentru a-i atrage, portfarduri. Apoi vor veni să le umple, nu? Sau oglinzi de poșetă, ori seturi pentru manichiură. Idei sunt, voință să fie.

 

 

Și apropo de personalizarea cadourilor cu numele brandului… tu unde ai vrea să îți vezi numele? Pe o clădire arătoasă din centrul orașului, sau lângă ușa unei toalete publice? Prima variantă, nu? Atunci alege cadouri frumoase și nu ne face să ne doară-n pix din nou! Eu am ales să fiu #SuperErouToday. E rândul tău.

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sursă foto: Today Advertising.


Un gând despre “Povestea pixului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.