Iar și iar pe litoralul românesc

„Calma, mi vida con calma, que nada hace falta… vamos pa’ la playa, pa’ curarte el alma…” – ascultam asta în timp ce îmi rodeam unghiile (în gând, că erau prea frumoase să le stric astfel) încercând să găsesc o soluție pentru a-mi potoli dorul de mare. Dar era ca și cum ai încerca să stingi un foc turnând benzină. „Vamos pa’ la playa…”, mă legănam încoace și încolo în continuare. Vamos, dar cum? Rămăseseră două săptămâni și ceva până la concediul pe care-l anulasem din motiv de… nepotrivire de caracter. Îmi luasem și costum de baie, unul din două piese, roz neon, exact cum îmi doream. Pe cel vechi îl uitasem prin camera de hotel cu un an în urmă. Își mai uită omul una-alta, dar cât de amețită să fii să îți lași costumul de baie la mare?

De mare m-am îndrăgostit când eram mică de tot, purtam un costum de baie dintr-o piesă, cu floricele portocalii, eram tunsă băiețește și făceam castele de nisip. Ani la rând mi-am dorit să revin și nu s-a putut. După ani și ani, când eram în sfârșit în drum spre mare, am avut rău de mașină. Bucură-te de vacanță dacă mai poți!  A treia oară e cu noroc, se zice. Se zice. Am mers împreună cu clasa, înainte de Bacalaureat. M-am certat cu toată lumea și s-a dus pe copcă toată distracția. Mi-e și rușine să spun de ce ne-am certat. Păi a fost așa: eu îmi uitasem aproape toți banii acasă și n-aveam cu ce să întreprind aceleași activități fancy pe care le tot plănuiau ei. Am bătut din picior la ei, ei la mine, s-a lăsat cu lacrimi.

N-am fost niciodată omul grupurilor. O dată pentru că toți aveau ceva cu mine (nu știu de ce, pe cuvânt că nu eram prea tare-n gură), apoi pentru că într-un grup mare, fiecare vrea altceva, iar eu mereu rămân cu buza umflată că iar n-a ieșit ca mine. Am preferat mereu grupulețele mici, de cel mult 3-4 persoane. Asta în general. Când venea vorba de vacanțe și concedii, am preferat mersul în cuplu. Când această variantă nu a mai fost posibilă, am rămas ușor dezorientată! Cum să fac? Cu cine să plec eu acum?

Am ales întotdeauna litoralul românesc pentru că a fost prima mea iubire, cea la care sufletul ți se întoarce întotdeauna. Cea la care, când te gândești, inima îți bate mai tare. Cea care te cheamă. Și dacă te cheamă, trebuie să mergi. Dar cu cine? Nici singură, dar nici cu oricine, vorba aia.

Răspunsul s-a aflat chiar în casă. La doi pași. Am întors privirea către mama și i-am zis: „Știi ce? Hai la mare!”.

N-a fost uşor. Să găseşti cazare cu două săptămâni înainte de concediu e de-a dreptul un chin. Nu numai că nu găseam ceva accesibil, dar nu găseam o cameră nici pe unde s-ar fi lăsat cu împrumut la bancă. Cu greu, după multe zile de căutări și zeci de telefoane, am reușit să rezerv o cămăruță mică, decentă. Cazare Eforie Nord, cazare Eforie, ce îmi faci tu mie? Îmi dai palpitații??? Era cât pe ce să renunț, dar nah…

Asta a fost dovada că niciodată, dar niciodată nu mai trebuie să caut cazare cu câteva zile înainte, pentru că poate ieși nasol și „mă-ntorc la tine iar și iar, mare albastră” s-ar putea reporta pentru anul următor și s-ar lăsa cu lacrimi și suspine văzând fotografiile altora care au fost suficient de înțelepți și și-au rezervat vacanța din timp.

Vacanța mea ideală, în momentul ăsta când stau pe canapea, cu un ceai fierbinte în față și cu privirea într-un episod din Friends, e în Eforie Nord, la fel ca-n fiecare an. Spuneți-i rutină, spuneți-i cum vreți voi, dar mie îmi place să mă întorc mereu în locurile care-mi bucură sufletul. Vreau la mare. Vreau să nu-mi mai fie frig, vreau să alerg pe plajă în costum de baie, să simt cum mă gâdilă nisipul în tălpi. Mă voi întoarce acolo mereu. E unul dintre locurile mele de suflet. Numai când mă gândesc, în nări îmi vine mirosul sărat și în urechi strigătul pescărușilor obraznici care nu știu cum reușesc să fure gogoșile copiilor.

 

plaja debarcader eforie nord

 

Am observat pe litoralulromanesc.ro, de exemplu, că hotelurile oferă discount-uri destul de apetisante pentru rezervările timpurii și cred că ar fi cea mai potrivită variantă pentru oamenii care vor să se știe asigurați din timp, dar și pentru cei care s-au fript la un moment dat cu cazarea în ultimul moment. E o artă și să cauți cazare litoral! Aceste două cuvinte sunt cele care îmi activează spiritul de detectiv de fiecare dată când simt „miros de căldură”-n balcon. În balcon, unde altundeva? E primul loc pe care-l vizitez dimineața.

De obicei nu îmi place să mă complic. Intru pe site, văd cam toate hotelurile și ce oferă ele și îl aleg pe cel care îmi dă un vibe pozitiv. În secolul ăsta, toată treaba-i din vibe. „I trust my guts”, cum ar spune americanul. Am încredere în instinctul meu care de obicei nu mă dezamăgește. Citesc review-uri, văd fotografii cu camerele, apreciez dotările și aleg. Pur și simplu. Cer o părere de la partenera de drum, a.k.a. mama și purced a rezerva. Achit avansul și aștept vremea aia bună când o să caut prin farmacii uleiul ăla bun cu factor de protecție solară. Îmi place să merg cu mama. Avem aceleași gusturi la mâncare și la modă, râdem la aceleași glume și niciodată nu suntem una-n hăis și-alta în cea, așa cum se mai întâmplă uneori (hâț, Gionule, mai mereu, dar poate voi sunteți mai norocoși) în cuplu. Acum nu-nțelegeți că nu mi-ar plăcea să merg și cu iubitul, dar până la iubit mă mai bucur nițeluș de libertate și de ieșiri cu fetele, CA fetele.

 

plaja debarcader eforie nord 2

 

Plimbarea aia de seară, cu răcoarea specifică, o terasă pe faleză și o pizza picantă sau o porție de scoici cu sos de vin… toate astea mă fac să-nghit în sec. Nu aș alege o ofertă all inclusive în niciun caz, deși o consider o variantă ideală pentru oamenii care nu vor să aibă grija meselor. Nu sunt împotriva acestui serviciu, dar consider că mă limitează cumva, în sensul că la anumite ore ar trebui să fiu prezentă la hotel pentru a mânca. Iar mie îmi place să nu mă simt obligată în vacanță de nimic. Nici măcar de vreme. Una dintre cele mai faine bălăceli s-a întâmplat într-o zi când a plouat torențial. Turna cu găleata, dar nimeni nu a ieșit din mare. Revenind la mâncare, aș prefera ca hotelul să îmi ofere doar micul dejun. Restul meselor, în funcție de ora la care mă dau dusă de pe plajă.

Sau poate prefer ca într-o zi să merg să vizitez ceva și pierd masa de la hotel. Am mers în anii trecuți în mici excursii în Constanța și Mangalia. Aș merge oricând din nou într-un tur ghidat prin Constanța. Știați câte clădiri de poveste sunt acolo, câte moschei, câte monumente superbe fix sub nasul nostru, dar le vedem doar când cineva ni le semnalează? Am fost impresionată și sper să ajung curând să repet experiența.

Concluzia e că atât de dor îmi e de mare, încât acum mi-aș rezerva o cameră de hotel. Acum. Pe loc. Nu un hotel de cinci stele, trei sunt suficiente, că vorba aia, nu mă întorc cu camera în cârcă. Mereu mi-am dorit de la camera de hotel să fie curată, simplă, luminoasă și cam atât. Sunt ușor de mulțumit, este?

Acum întrebarea e asta: oferă careva servicii de teleportare sau călătorie-n timp? M-aș vedea pe plajă, cu pălăria aia cu fundă mare pe cap, cu un frappé în mâna dreaptă și un roman siropos în stânga. Hai, vă rog, plătesc bine.

Eforie Nord, eu sunt gata să mă-ntorc la tine. „Ca de fiecare dată. Știu că întotdeauna mă vei primi.”

 

plaja debarcader eforie nord 3

 

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sursă foto: arhiva personală.


Un gând despre “Iar și iar pe litoralul românesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.