Acasă

Am udat plantele, am ieșit, am încuiat ușa și am plecat cu sufletul strâns, conștientă că va trece o vreme până voi reveni. A fost ultima mea zi de muncă înainte să se declanșeze toată nebunia asta ca un vis urât pe care îl avem cu toții. Acum… fără pomi înfloriți, fără miros de narcise, fără libertatea de a face lucrurile pe care le-am făcut până acum și care erau normale. Mi-e dor de normalitate.

Mă trezeam dimineața cu ochii cârpiți, mă machiam, beam cafeaua și uneori mâncam, îmi puneam cerceii, brățara din malachit și ceasul și ieșeam pe ușă. Eram în întârziere, așa că alergam. În balerini, cu geanta mică pe umăr și cămașa încheiată până la ultimul nasture, dar alergam. Fixasem ceasul cu câteva minute înainte ca să fiu sigură că nu voi întârzia, dar oricum o făceam. Punctualitatea nu a fost pentru mine niciodată.

Acum mi-e dor să am unde întârzia.

Am petrecut zile întregi în secțiunea ceasuri damă pentru a-l alege în sfârșit pe cel potrivit. Asta s-a întâmplat pe vremea când mă simțeam atât de singură încât plănuiam să îmi fac abonament la sală, să socializez, să slăbesc! Phahahaha, nu s-a întâmplat, but who has nice smartwatchy-watch now?

 

watchshop

 

Smartwatch pe care s-a pus praful la un moment dat. Aș putea să jur că după multe zile când nu a înregistrat pași, a strigat după mine „Băi, tu mai trăiești?”.

În primele două săptămâni abia dacă realizam când era zi și când era noapte. La ceas mă uitam doar ca să realizez că a trecut cam mult timp de când nu am mai mâncat. Așa că am început să îmi planific mesele cu mai multă atenție. Ora de culcare fiind undeva la 2 noaptea și ora la care mă trezeam era pe la 10, micul dejun mi l-am fixat și eu la 11, prânzul la 3 și cina la 8. „Not great, not terrible”, cum ar zice americanul.

Puteam să fiu mai productivă de-atât, nu? Puteam, dar nu voiam.

Ce-am vrut să fac, totuși, a fost să profit în alt mod de timpul ăsta liber pe care nu mi l-am dorit, dar dacă tot a fost să fie, am zis să fac ceva cu el. Mai mult sau mai puțin productiv, ce mai contează?

Am început să mă machiez din nou. Mi-am pus cerceii, acel smartwatch roz la mână și brățara din malachit. Cui îi pasă că sunt eu frumoasă în casă? MIE. Mie-mi pasă. Dacă nici părerea mea nu contează, atunci a cui?

 

watchshop 3

 

Am mers la bucătărie, mi-am făcut o cafea nu chiar atât de tare și am băut-o în tihnă în timp ce mă jucam Candy Crush Saga pe telefon. Ceasul nu mă mai grăbea, doar îmi arăta ora. Mi-a trebuit vreo oră ca să isprăvesc. Mi-am întins niște cremă de brânză pe o felie mare de pâine și am mâncat în timp ce trăgeam cu coada ochiului la porumbeii care veniseră la geam să-și ceară prânzul. Măi șoareci cu ‘ăripi, voi nu vedeți că eu sunt abia la micul dejun? Ce dacă-i unșpe… și șaișpe minute?

Am început să întreprind activități după un program bine stabilit, dar nu oricum, așa, ci mai cu spor. :))

Între 11 jumate și 2 jumate mă uit cu spor și ochi lacomi la seriale. Am câteva începute și în funcție de chef văd ori mai multe episoade dintr-unul singur, ori câte unul din mai multe seriale. La un moment dat le-am amestecat atât de tare încât mă miram vreo jumătate de oră unde-i Cutărescu, până mi-am dat seama că acel personaj joacă-n alt serial.

De la 2 jumate încep coborârea trenului de aterizare, carevasăzică încerc să dau picioarele jos de pe canapea, apoi stau ca o amețită pe marginea canapelei, încercând să mă hotărăsc dacă e cazul să mănânc. Trebuie să mănânc, pentru că un pahar cu vin roșu nu merge pe burta goală. Mă ridic. Încet. Ca o babette. Aaaaașa. Stretching à la vârsta a treia de-mi trosnesc toate oscioarele și rapid către bucătărie. Atât de rapid că se face deja 3 fără un sfert. Scot pastele, le pun la fiert, pun de-un sos rapid și în 25 de minute sunt gata de înfulecat. Mănânc până la 3 jumate, patru fără, pe la 4 fără 3 minute conform smartwatch-ului meu roz deja sunt la loc pe canapea. Și învelită.

Programul pe care îl am înainte de cină mă solicită mai mult, pentru că e mai educativ. Deschid youtube-ul pe tv, smart și el, și dau play unor clipuri din sfera de beauty. Și în vremuri de lockdown trebuie să fim documentate. Știu, probabil veți zice „ăsteia-i arde de rujuri pe vremea asta”, dar acesta-i domeniul în care lucrez (când lucrez), e normal să fiu informată. Deci, după-amiaza e destinată informării. Cândva tot voi reveni la serviciu și nu pot să revin nepregătită.

Cu cina e mai ușor. La propriu și la figurat. Toc niște legume, niște verzituri, sare, piper, ulei, gata salata! De mâncat e și mai ușor, o înfulec rapid și fug la tv că emisiunea e începută deja.

Smartwatch-ul meu nu arată decât vreo sută de pași până seara târziu, dar ce să fac? Asta-i situația!

 

watchshop 2

 

Abia când e trecut de 11 mă apucă „productivitatea”! Nu știu cum funcționează organismul meu, dar seara târziu am mai multă energie! N-am reușit să dau de cap funcțiilor smartwatch-ului, dar na, pot și eu să pornesc youtube-ul și să fac câteva mișcări de începătoare: una, două, maxim trei flotări, zece genuflexiuni, rotiri, unduiri, totul în mai puțin de 10 minute, că atât duce trupul meu ușor îmbuibat cu paste cu sos.

Am și reușit să termin cartea începută. Printre picături.

Într-o duminică sau ceea ce credeam eu că era o duminică, am făcut clătite și am dansat pe lângă aragaz vreo două ore. La final eram atât de obosită încât nici poftă de cremă din aia de ciocolată cu alune nu mai aveam. Am mâncat totuși vreo cinci clătite, numai să oftic funcția ceasului care îmi arăta câte calorii am ars. Nu-mi spui dumneata mie că am ars, îți arăt eu că le înlocuiesc numaidecât!

 

home

 

O femeie, un ceas, un televizor și un telefon. Multă mâncare și un pahar cu vin. O lună de izolare.

Până la urmă, ni s-a oferit timp. Nimeni, niciodată nu îți oferă timp. Dar uite că a fost o întâmplare. Mulți au profitat de ocazie pentru a fi mai productivi decât până atunci. Pentru a nu-și ieși din mână. Eu am profitat pentru a mă odihni. Nu mi-am dorit să stau acasă în aceste condiții, nimeni nu și-a dorit. Fiecare alege cum să profite de timpul ăsta în care planeta parcă stă pe loc. Eu am ales să îmi limpezesc sufletul, să mă concentrez asupra liniștii. Cu un program bine stabilit, totuși. Aplauze pentru ceasul meu roz! Abia altept să-l pun la muncă!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sursă foto: watchshop.ro, Pixabay.com.


Un gând despre “Acasă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.