Extreme Amber | Louis Varel

De lumea arabă mă simt atrasă dintotdeauna, nu îmi amintesc vreo fază a vieții mele în care să nu admir vălurile superbe care împodobesc capul arăboaicelor, machiajul lor intens și seducător, sau muzica… ah, muzica aia în care te pierzi, pe care te unduiești instinctiv, involuntar. Muzica aia care te seduce, te poartă pe alte meleaguri calde și pline de culoare.

Parfumurile arăbeşti, în schimb, au intrat în atenția mea de curând. Nu le dădeam prea multă împortanță pentru că eram prea tânără poate, iar parfumurile orientale pe care le mirosisem erau atât de intense,aspre, mature și complicate încât mă copleșau. Nu era momentul, iar eu cred în momentul potrivit.

De ceva timp mi-a intrat în cap că vreau un parfum arăbesc. Era, în sfârșit, momentul. Mă simțeam suficient de matură, suficient de femeie pentru așa ceva. În mintea mea aveam parfumul ideal, o aromă pe care o purtam doar în suflet, pe care nu o puteam reda în cuvinte. Știam doar că e un parfum cald, cremos, ca un balsam. Să aibă, neapărat, vanilie, să aibă ceva condimente, ceva lemn, poate chiar scorțișoară? Ca și în cazul bărbatului ideal, nu ai neapărat o rețetă, dar știi că el e atunci când îl întâlnești.

Pentru că trec printr-o perioadă mai delicată, prietena mea m-a scos la o tură de mall. Am ales Park Lake pentru magazinul de parfumuri arăbești Sheikh Parfum. Am mirosit parfumul după care mersesem acolo. Privirea mi-a fugit de la el pe o sticlă mare, pătrățoasă, albă, greoaie. Am mai menționat că iubesc sticlele greoaie, masculine. Extreme Amber se numea. Nici nu m-am uitat la brand, am bănuit că e tot Lattafa, precum cel pe care îl voiam inițial (Fakhar). Le-am lăsat pe amândouă să se așeze frumos pe piele și ne-am mai plimbat, am mers la o cafea și două vorbe. Fakhar se transforma în ceva ce nu mă încânta extraordinar și nu pentru că nu ar fi mirosit bine, ci pentru că nu îl simțeam potrivit pentru mine. Știu. Pur și simplu știu când un parfum e pentru mine, iar el nu era.

Pe de altă parte, valuri de caramel, lemn și vanilie veneau de pe cealaltă mână, unde pulverizasem Extreme Amber. Simțeam că am ajuns într-un loc pe care doar l-am visat, dar l-am visat toată viața. Îl găsisem pe EL. PARFUMUL. Rar, rar de tot mi s-a întâmplat să simt asta pentru un parfum, iar Extreme Amber era exact ce aveam eu în minte când am pornit în căutarea parfumului arăbesc potrivit mie. Dar, șoc. Extreme Amber nu e un parfum arăbesc ci, culmea, franțuzesc, Louis Varel fiind brandul. Câteva minute am ezitat. Nu auzisem de brand. Nu era arăbesc. Nu găseam păreri despre el. Dar, încurajată și de prietena mea, l-am ales pe el. Nu înainte de a mirosi și Ejaazi și de a întreba cu emoție în glas de Raghba, Shahrazad și Ana Abiyedh. Și cu mare grijă să nu greșesc numele, să nu mă fac de râs. Nu m-am făcut.

L-am luat. Extreme Amber cel franțuzesc face parte dintr-o colecție orientală a brandului Louis Varel și a fost lansat în 2019.

Note de vârfcaramel, bergamot

Note de mijlocpatchouli, trandafir, lăcrămioare

Note de bazăvanilie, boabe de tonka, ambră, mosc*

Nici nu știu de unde să încep. Cum să-l descriu. E un parfum senzual, aproape afrodisiac, totuși deloc vulgar, cu toate că are patchouli și știți deja părerea mea despre el. E intens și intim în același timp. L-aș numi sexy, dar cuvântul mi se pare deplasat, jignitor aproape.

Caramelul din vârful piramidei olfactive se simte încă de la pulverizare, dar un pic aspru și nu foarte gurmand, probabil datorită bergamotei și mă bucur că e așa, pentru că nu devine leșinător de dulce. Aroma de caramel rămâne prezentă în permanență, vrând parcă să supravegheze parada celorlalte note, asigurându-se că rămâne în prim plan mereu.

Se simte și o aromă vag florală, dar nu pot deosebi trandafirul de lăcrămioare. Sunt și ele acolo, în trecere, în așteptarea vaniliei și a ambrei. Care nu se lasă așteptate, ci se aștern pe piele ca un văl fin și catifelat. Mi-am dorit un parfum care să miroasă și a mir și a tămâie, să fie blând și cremos ca mirul, dar și ușor aspru ca tămâia și, totuși, să nu miroasă a Biserică. Ceream imposibilul până l-am întâlnit pe el. Extreme Amber miroase fin și cremos de la distanță, mai aspru dacă apropii nasul de încheietură. Are un ușor iz de hârtie veche, un ușor iz de fum, o combinație extraordinară, o nebunie de arome care mă fac să îl înspir cu poftă și să visez. Vanilia se simte, iar moscul îi dă un aer pudrat, dar nu excesiv.

Nu am fost niciodată genul de femeie care folosește parfum în exces. Din Extreme Amber, în schimb, pulverizez în neștire pe încheieturi, pe gât, pe ceafă, în spatele urechilor, pentru că vreau să-mi iasă prin toți porii, să îl simt la fiecare mișcare, să știu că e acolo, să îmi dea încredere. E ca un scut, cum numai îmbrățișarea omului drag mai poate fi. Mă apără de tot ce-i rău și mă face să zâmbesc. Da, e un parfum blând și bun ca o îmbrățișare și un sărut pe gât care-ți fac genele să fluture.

Paradoxal, e un parfum care m-a scos din zona de confort, dar care mă face să mă simt confortabil. Cumva, e un parfum pe care altădată l-aș fi refuzat, dar acum, în această etapă a vieții mele, nu numai că l-am acceptat aproape instant, dar l-am și îndrăgit extraordinar de mult. Îl simt extrem de… „al meu”.

În general, parfumurile orientale mi se par mult prea aspre pentru mine, le văd mai potrivite pentru femei brunete și hotărâte, nu pentru roșcate firave și sensibile, dar el e suficient de blând pentru a mi se potrivi și mie. Caramelul cred că e „de vină”. Dacă el ar fi lipsit, ar fi rămas doar notele tămâioase cu notele florale, răcoroase și nu știu dacă vanilia ar fi fost suficientă pentru a-l potoli.

Extreme Amber e un parfum cald. E un parfum dulce, dar blând. Cremos, fin, cât nu te apropii foarte mult cu nasul de piele. Ușor înțepător dacă te apropii prea tare. Ca și cu oamenii. Trebuie să le dai spațiu, nu?

Persistența e în jur de 10 ore (cât îl simt eu pe pielea mea, probabil o persoană de lângă mine îl simte mai puternic, eu deja m-am obișnuit), spre final rămânând doar o aromă vagă de vanilie.

Siajul e bun, se simte în jur, nu se menține prea aproape de piele, dar nici nu te intoxică. Din nou, asta e părerea mea după a patra zi de purtare, când deja m-am obișnuit cu el. Îl simt când mă mișc, îmi vin valuri de caramel dulce și cald.

Nu știu cum îl voi tolera când se va încălzi vremea, dar în anotimpul rece e perfect.

E posibil ca unora să li se pară ușor bătrânesc, eu simt că seamănă cu Chopard Wish, dar așa cum mi-aș fi dorit eu să fie acela când am citit recenziile, nu ce e de fapt pe pielea mea. Mi se pare că e și în zona Opium YSL, dar aici se poate să mă înșel, pe el nu l-am mirosit de prea multe ori.

Sticla e superbă, e masivă, masculină, de un alb mat cu un capac ce pare a fi o bucată de lemn vopsită neglijent. Cel puțin eu cred că e lemn, la fel de bine ar putea fi și un plastic care imită foarte bine lemnul. Detaliile aurii precum scrisul și „gulerașul” sticlei o fac să fie și mai prețioasă și mai orientală. De asemenea, cutia e tot albă cu detalii aurii la colțuri. Totul e de o simplitate elegantă.

Prețul e bun. 155 de lei pentru 100 ml apă de parfum. Însă în această perioadă au reduceri la Sheikh Parfum și astfel am plătit doar jumătate de preț. M-am și mirat când mi-a cerut la casă doar 78 de lei, pentru că eu nu văzusem afișul unde era menționată acea promoție și eram pregătită să plătesc 155 de lei. Sau, cum i-am zis prietenei mele, „m-am mirat eu că e atât de ieftin, dar am tăcut, să nu creadă că sunt săracă!”.

Mă bucur că l-am descoperit. E mai mult ca perfectul meu. E ca și cum aș fi găsit ceva după ce am orbecăit ani de zile. După cum scrie Mandy Aftel în cartea ei, Istoria parfumului, „parfumul se află la granița între bunuri și experiențe.” Iar dacă un parfum nu îți oferă o experiență olfactivă de neuitat, nu e pentru tine. Parfumul e, probabil, cel mai intim dintre bunuri. Poți purta o haină care nu te reprezintă. Din diverse motive. Însă parfumul trebuie să pară creat pentru tine. Altfel e doar un… miros.

*conform fragrantica.ro


6 gânduri despre “Extreme Amber | Louis Varel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.