Bucătăreasă cu ambiție, aștept lăudători

32 de ani. 32 de ani au trecut până să gătesc eu prima dată carne. Primele clătite le-am făcut la 11 ani. Primii cartofi prăjiți, la 12. Prima ciorbă, la 15. Dar carne? Nu, mulțumesc. Acolo s-a întrerupt relația mea cu gătitul. Era ca și cum m-ar fi jignit cineva. Cum, carne? Adică să pun eu mâna pe ea? Nu, mulțumesc! Mănânc carne, dar să o gătesc… cine, eu?

Pentru mine, carnea a fost mereu… mâncare, nu un fost animal. Să pun mâna pe copanele de pui crude și să le gătesc ar fi însemnat să conștientizez că acea bucată de carne a făcut cândva piu piu. Știi ce? Nu vrem noi mai bine o ciorbică de legume? Ai, te rog eu! În plus, nu am știut niciodată când e gata carnea. Dacă pun oamenilor în farfurie carne crudă? Târziu am aflat că sunt oameni care o preferă mai nefăcută, când e vorba de vită sau porc. Pui nu. Dar eu nu și nu.

Dar cum viața nu vine cu instrucțiuni de folosire atașate de certificatul de naștere, când te vezi în fața unei situații, te descurci. Sau încerci să te descurci. Cauți soluții, nu stai să-ți pice copanul picant din cer, pentru că, ce să vezi, nu pică. Așa am ajuns să gătesc și carne. Întâi piept de pui, care a ieșit cam nesărat. Apoi cârnați, care au ieșit cam arși. Supa de găină mi-a ieșit cam tocană, iar ciorba de vită mi-a ieșit gulaș. Să mai gătesc carne, sau să rămân la legumele mele cele de toate zilele? Despre șnițelele alea nici nu vreau să povestesc!

M-a sunat cu două ore înainte și mi-a zis că vrea să treacă pe la mine când pleacă de la serviciu să mâncăm ceva. Am vrut să spun să-și aducă de-acasă dacă vrea să mănânce, pentru că la mine nu prea se practică sportul ăsta cu aruncatul ingredientelor în cratiță și aprins focul aragazului. E genul ăla de sport pe care eu prefer să îl privesc pe youtube sau despre care citesc prin cărți, nu în bucătărie, printre oale și tigăi. Cumpăr cărți de bucate, dar le citesc ca pe romane, nu experimentez nimic. Doar poftesc. Nah, nu i-am mai zis. Mi-am zis, în schimb, că încropesc eu ceva. Am deschis frigiderul, șoc. O oală cu ciorbă de legume și tăiței. Nu pot să-i dau omului ciorbă la cină romantică. Mai aveam niște prăjituri, muștar, slănină, două mere, un capăt de unt și jumătate de borcan de magiun de prune. M-ar fi blestemat dacă i le-aș fi pus pe-astea toate dinainte. Așa că mi-am încercat norocul și am deschis congelatorul. Groază: o pungă cu cartofi congelați, din cei pentru prăjit. Se poate să fiu atât de ghinionistă? Nu îi plac cartofii. Ah, și niște mazăre. Nu-i bine! M-am aplecat puțin și am zărit salvarea: două pungi mici cu pește (somon și merluciu) și una cu legume stăteau uitate pe fundul unui sertar. Am mai mâncat pește la cuptor cu garnitură de legume, da, am mai mâncat… dar nu le-am gătit eu! „Eh. dar dacă risc?”, m-am îmbărbătat eu, ambițioasă din fire. „Risc!”

Am decongelat repede (slavă eternă celui ce a inventat cuptorul cu microunde!) peștele, l-am clătit cu apă și l-am lăsat pe o farfurie să se scurgă puțin. Ar fi trebuit tapotat cu niște șervețele, am aflat eu mai târziu, să absoarbă mai bine apa, dar o să fac asta data viitoare. Apoi am scotocit după o tavă suficient de încăpătoare și care să aibă proprietăți anti-lipire, pentru că nu mă bazam pe calitățile mele și n-aș fi vrut să-i dau omului o porție de piele carbonizată de somon, pe care să și-o râcâie singur de pe tavă. O delicatesă prin Asia, ce să mai…

Am reușit să dau de tavă printr-o cutie de pe o băncuță, sub punga cu pâine și rola de șervețele. Am mai pierdut 5 minute căutând-o, dar ce să facem… în fine. Am pornit cuptorul (pentru prima oară în viața mea. Aplauze!) și l-am lăsat să se încălzească până am pregătit peștele. Am picurat puțin ulei de floarea soarelui în tavă și l-am întins ușor cu degetele. Nu am găsit hârtia de copt, desigur. Știu că am, nu știu unde e. Apoi am uns şi bucățile de pește pe ambele părți cu ulei. M-am spălat pe mâini și am purces în a presăra din belșug sare și piper peste pește, tot pe ambele părți.

L-am așezat frumos în tavă și l-am vârât degrabă în cuptor. Cuptorul meu nu are temperatura afișată, dar am lăsat rotița la a treia treaptă din cinci. Am setat timerul la 10 minute (citisem printre picături că peștele se lasă cam 30 de minute la cuptor), apoi, după ce a sunat alarma și m-a speriat de mi-a sărit sufletul pe pereți, l-am setat la încă 10 minute. Apoi am scos tava din cuptor, am întors peștele pe cealaltă parte și am mai lăsat 10 minute. Fără alarmă de data asta.

Între timp, cât mă învârteam ca o pisică lacomă prin fața cuptorului, am pus fuga pe foc o oală de inox cu apă și sare și am așteptat primul clocot.

Când apa a clocotit, am adăugat legumele: conopidă, broccoli, morcov. Le-am lăsat să fiarbă 9 minute (pe pungă scria între 8 și 10 minute, am ales calea de mijloc) și le-am scos într-o farfurie mare. Am presărat sare și piper, am adăugat ulei de măsline și zeamă de lămâie și am amestecat. Am păstrat restul de zeamă de lămâie (am stors una întreagă, să fie) pentru servirea peștelui, pentru cine vrea. Eu vreau.

Numai bine, mi-a rămas timp să scot și farfuriile bune, din porțelan, cu lalele, paharele pentru vin și cea mai bună față de masă. Aveam și niște șervețele mai fancy pe undeva, dar aveam de ales între căutatul șervețelelor și un strop de machiaj după dușul rapid. Am ales machiajul, nu știu dacă peștele e suficient de apetisant cât să treacă omul cu vederea că nu m-am aranjat deloc pentru cina aproape romantică.

Vedem noi dacă mănâncă sau îl rog să-și lase geaca pe hol și să nu se descalțe, în caz c-o fi nevoie să facem stânga-mprejur și să mergem la un restaurant. Glumesc, glumesc! Nu sunt cea mai bună și mai experimentată bucătăreasă și o fi prima oară când gătesc pește după multitudinea de rețete cu carne eșuate, dar am ambiția de a persevera. Încerc și culmea e că îmi și iese. Cu atât mai bine îmi iese când sunt pe fugă, pentru că nu am timp pentru „overthinking”. Pun la oală și aia e, cu Dumnezeu înainte.

Ah, mi se pare că am auzit interfonul, fug! Urați-mi succes!

Foto: Dajar, arhivă personală.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021.


Un gând despre “Bucătăreasă cu ambiție, aștept lăudători

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.