E timpul pentru negocieri

Primul obiect pe care l-am comandat vreodată online a fost un pulover. Un cardigan, mai exact. Nu știu de ce l-am luat mov, mie nu mi-a plăcut niciodată movul. Dar mi-a plăcut și l-am purtat ani de zile, iar când nu l-am mai purtat în oraș l-am purtat în casă încă vreo cinci ani. Îmi amintesc și acum cu ce emoții am plasat acea comandă. Pentru mine era un lucru în premieră, ceva nemaiîntâlnit, deși era anul 2010 și în lume se plasau deja comenzi online de ani de zile. Pentru mine era totuși ceva deosebit. Ani de zile am verificat adresa și numărul de telefon de câte trei ori înainte să trimit comenzile. Eram atât de panicată să nu ajungă coletul prin altă parte, poate nu îl primesc, poate nu mă găsește curierul, poate se închide poșta, poate vine apocalipsa și nu îmi primesc eu pachetele.

S-au mai schimbat datele problemei și, dacă acum mai bine de zece ani aveam emoții la câte o comandă online, acum le plasez pe bandă rulantă de fac coadă curierii la ușa mea. Nu știu ce m-aș face dacă nu ar exista magazinele online, probabil m-aș îmbrăca din târg. Nu există cuvinte care să descrie cât mi-a schimbat online-ul experiența la cumpărături. Sunt profund recunoscătoare celui care a inventat această modalitate de a face shopping și sunt mai multe motive penru asta.

Acces la produse pe care nu le găsesc în mod obișnuit

Eu, după cum am mai spus, locuiesc într-un oraș mic. Lângă capitală, dar nu îmi e suficient de la îndemână să merg des la București, întâi din lipsă de timp, apoi pentru că nu mă simt confortabil într-un microbuz aglomerat, mirosind subrațul cine-știe-cui. Magazine cu produse de calitate nu prea sunt, toate magazinele cu haine decente au preț de mall, dar fără o oarecare garanție a brandului. Sunt branduri de la care cumpăr cu ochii închiși pentru că știu că produsele vor fi de calitate. Cu un magazin de cartier, în schimb, nu știu ce să zic…

Fără efort

Cum aș putea căra eu un dulap pentru baie de la magazin acasă? Sunt magazine fizice care asigură transportul, dar sunt și magazine care nu. Online știu sigur că vine curierul măcar până în fața blocului și de-acolo găsesc eu un vecin mai inimos care să fie dispus să mă ajute.

Fără aglomeraţie

Mai ales în această perioadă, prefer să comand de la mine din casă decât să mă pierd în aglomerație. Aglomerația nu îmi place de fel, dar acum sunt mult mai precaută. Nu merg la cumpărături în magazine fizice decât când am nevoie de alimente sau alte produse pentru care nu am cum să aștept.

Gamă variată

Pot să petrec ore întregi comparând prețuri și oferte, căutând recenzii sau sugestii. Nu îmi convine un magazin, aleg altul. Ba mai mult, pot să comand din același loc, de pe un marketplace, o gamă variată de produse. Să adaug în același coș și un parfum pentru femei și un dulap, demachiant, laptop, două oje și o periuță de dinți electrică. E foarte important să găsesc tot ce îmi doresc într-un singur loc, pentru că astfel plasez o singură comandă, nu mai deschid cinci tab-uri, nu mai introduc datele în cinci conturi de pe cinci site-uri. E mult mai puțină bătaie de cap.

Prețuri bune

De multe ori, online găsim prețuri mult mai bune decât în magazinele fizice (chiar dacă un magazin fizic vinde și online, ofertele pot varia). Atunci e momentul pentru mine! Atunci ghiftuiesc coșul ăla de parcă chiar vine apocalipsa! În plus, sunt magazine care oferă posibilitatea de a negocia prețurile pentru produsele cumpărate. De exemplu, mi-am cumpărat un parfum acum două luni și mi-am înnebunit prietenele. Vreo cinci prietene și cunoștințe l-au vrut, plus două verișoare și o mătușă. Și mama unei prietene! Dacă pun la socoteală că mai vreau și eu încă unul, că na, Doamne ferește, vine potopul și nu mai găsesc parfumul vieții, ar însemna vreo zece parfumuri. În acest caz, aș putea foarte bine să intru, de exemplu, pe acest marketplace online care oferă acest serviciu, tastez în bara de căutare Louis Varel Extreme Amber, îl găsesc din fericire și am în pagina produsului, pe lângă detalii despre garanție, condițiile de retur și costul transportului, posibilitatea de a negocia direct cu vendorul prețul pentru cel puțin zece bucăți dintr-un anumit produs. Trimit solicitarea, iar acesta îmi răspunde. Orice reducere e binevenită oricând, dar mai ales când comanzi o cantitate mai mare.

Astfel, zece femei s-ar bucura de un produs dorit la un preț mai mic.

Și nu e doar atât. Gândiți-vă că aveți o familie mare. Cum e să cumperi 12 conserve de ton cu 10 lei, cum e să le cumperi cu… nu știu… 9 lei? 12 lei economisiți dintr-un foc. Sunt de lepădat? În niciun caz.

Consider că posibilitatea de a negocia prețul produselor e nemaipomenită. Nu cumpără nimeni zece mașini de spălat, dar produsele mici, consumabilele mai ales, pot aduce economii. Și cu banii economisiți ce facem? Îi dăm tot la marketplace pe încă un produs pe care ni s-a pus pata, evident! Că tot eram acolo pe pagină șiiii, na… parcă ne e poftă, parcă am vrea…

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021.


Un gând despre “E timpul pentru negocieri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.