Stins

Văd doi ochi care-mi zâmbesc senini într-o fotografie. Îi simt și azi cum se umpleau de stele.

Mă uit în oglindă și-i văd stinși. Îmi exersez zâmbetul, poate așa reușesc să readuc luminițele din privire. Colțurile gurii se ridică ușor, dar colțurile ochilor rămân căzute… iar stelele stinse. Ochii sunt pe jumătate închiși, nu mai am putere să-i deschid complet, când sunt singură nu trebuie să joc rolul bucuriei. Irisul e verde-aprins, dar în jurul lui s-au format mici firicele roșii. Pleoapele sunt roșii, vârful nasului la fel. Buza de jos îmi tremură ca-n copilărie și bărbia mi se încrețește.

Un nou val de lacrimi năvălește amenințător și eu stau și mă uit cum curg pe obraji. Câte una în fiecare colț. Patru, în total. Mă întreb când se vor opri. Față-n față cu oglinda, mă întreb până când oamenii îmi vor promite cerul doar ca să mă împingă în mocirlă…

Eram un om întreg și-acum uită-te la mine…

M-ai stins.

Foto: Unsplash


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.