Dragă mare, mă primești?

Mă trezesc uneori speriată, în sunet de „porumbelu’ cu sărică, sa pape și nenea Gică!”, dar nu pentru că m-ar deranja neapărat scandările astea ultra intelectuale de pe plajă, ci mai degrabă pentru că în vis sigur nu am costumul de baie pe mine sau mă urmărește vreun delfin ucigaș pe plajă sau vine valu’ și îmi ia… ştiuletele de porumb, ce naiba să îmi ia altceva? Dar, mai ales, pentru că îmi e atât de dor de mare încât aș fi în stare să merg pe jos cu rucsacul în spinare.
Doi ani, dragii mei, doi ani au trecut de când nisipul mi-a zgâriat mângâiat ultima oară tălpile. Doi ani de la ultima bere înspumată, ultimul frappuccino și ultima boabă de sămânță de floarea soarelui consumate pe plajă, pe prosopelul meu pufos și albastru. Dacă aș fi știut acum doi ani că vor veni valurile (și nu de apă) peste noi, aș fi fugit înapoi în mare și aș mai fi rămas acolo încă o zi.

Din păcate, trecutul nu îl putem controla, ci doar prezentul și, într-o mică măsură, viitorul. Cum îți așterni, așa dormi. Doi ani au fost suficienți. Anul ăsta chiar plănuiesc să îmi aștern din nou prosopul mare, albastru, pe un șezlong si… să dorm. În clipocit de apă, dar să dorm. Doar că, având în vedere contextul actual, o perioadă atât de dubioasă, de nesigură din toate punctele de vedere, nu prea îmi mai dă mâna să îmi umplu trollerul cu două zile înainte și să urc zâmbitoare pe scara trenului.

Precauția e cheia

Îmi doresc foarte mult să fiu vara asta mângâiată și deloc pârlită de razele soarelui, dar nu vreau în niciun caz să îmi asum riscuri. Tot ce îmi doresc e o vacanta in siguranta pe malul mării. Și cum pot obține asta? Simplu, cu puțină organizare și documentare făcute din timp. Obișnuiam să aleg cu cel mult două săptămâni înainte unitatea de cazare, iar stațiunea era mereu aceeași. Dar cum mi-am propus să nu mai calc acolo, încerc să îmi lărgesc un pic orizontul și să mă uit un pic mai spre sud. Jupiter, de exemplu, de ce nu? Vacanța o voi alege cu cel puțin două luni înainte și voi alege și o asigurare storno în caz de ceva. Prefer să plătesc puțin în plus decât să pierd mai mulți bani la final din zgârcenie sau neatenție.

Când eram mică de tot, aveau bunicii mei pe masa din bucătărie o mușama pe care erau fotografii cu oameni în costume de baie vintage și, pe alocuri, scrise numele stațiunilor de pe litoralul romanesc. Jupiter, Neptun, Saturn, mă uitam minute întregi fascinată și nu am reușit să ajung până acum decât în Neptun.

Tot ca o măsură de precauție, am început școala de șoferi, poate-poate oi reuși să merg cu mașina personală la mare, în loc să aleg trenul. Yep, sunt atât de dubioasă, dar prefer să mă țin la o distanță sigură de oamenii care îmi pot sufla în ceafă. Dacă voi sunteți bine la cap puteți să nu mă luați în seamă, dar eu am o armată de pitici care fac petrecere în mintea mea, fără pic de distanțare socială. Ce să le fac? Cum să-i despart?

Adevărul e că pandemia ne-a schimbat mult, dar eu fiind deja o solitară convinsă, nu resimt prea mult efectele pe care le resimt alții. Retrasă eram și până acum, nu organizam concedii în grup, prefer întotdeauna să merg cu partenerul. În ceea ce privește vacanțele, nu știu ce s-ar putea schimba pentru mine în afară de alegerea unei unități de cazare care a luat măsuri de precauție sporite pentru evitarea… neplăcerilor.

Organizarea

De obicei alegeam o pensiune oarecare, pe o stradă cât mai aproape de mare (niciodată nu era suficient de aproape) și nu dădeam pe-acolo decât ca să dorm. Acum nu. Îmi doresc să fac o rezervare pe un site serios, cum e LitoralulRomanesc.ro, unde să introduc datele și să mi se afișeze opțiunile pentru litoral 2021. De exemplu, voi știți că voucherele mele de vacanță stau nefolosite? Agenția Litoralul Romanesc acceptă voucherele de vacanță pentru toate unitățile de cazare prezente pe site. Nu știu pentru alții cum e, dar pentru mine ăsta e un mare plus pentru că am cel puțin o grijă în minus.

Aș alege un hotel mare, trei stele îmi sunt suficiente, și să fie eventual în buza mării pentru că prea mult i-am dus dorul. Aș prefera să am și acces către o plajă privată pentru că, repet, nu m-ar deranja vânzătorii ambulanți (care nici nu știu dacă mai umblă pe plajă în plină pandemie), ci pentru că prefer liniștea. După atâta gălăgie interioară, după atâta timp fără un concediu, prefer liniștea!

Fereastră cu vedere spre apă, spre răsărit, spre pescărușii obraznici care își fac de cap în înaltul cerului și prin gogoșile de pe plajă. Și dacă tot e hotel și nu pensiune, m-aș băga la o opțiune cu mic dejun asigurat, sau chiar și prânzul. Cina nu. Niciodată. Un concediu e și o oportunitate de a vedea noi locuri, de a gusta alte preparate. De a ne pune la patru ace și de a explora stațiunea în serile călduțe. Opțiunea all inclusive m-ar limita cumva nu numai din punctul de vedere al orelor (să recunoaștem, e o limitare, trebuie să fii între orele X și Y acolo pentru a mânca, nu mergi când vrei tu), dar și al opțiunilor. Poate în seara asta vreau mâncare libaneză și mâine seară grecească, iar în meniul restaurantului hotelului nu se regăsesc. Astfel, opțiunea de a lua acolo cel mult micul dejun și prânzul mi se pare ideală pentru mine.

Activități extra

Concediile de 2 zile mă irită și cele de 7 zile mă plictisesc, așa că aș alege o variantă de mijloc, 4 sau cinci zile ar fi perfect pentru mine. Când merg la mare, merg strict pentru mare. Spre deosebire de zona montană unde mă pasionează traseele (făcute cu mașina, hăhă, nu mi-oi ologi eu piciorușele, mai bine îmi ologesc stomacul prin curbe), plimbările scurte și dese, obiectivele turistice… la mare e altceva. Marea e în sine un spectacol. Merg la mare pentru ea, pentru zbuciumul ei, cum merg la teatru pentru piesă și rămân pironită în scaunul ăla trei ore. Ea e vedeta, merg să îi admir culorile, valurile, aroma, nisipul mai mult sau mai puțin fin, briza… răsăriturile și apusurile, ce să mai, ea singură e un all inclusive. Prefer să lenevesc pe un șezlong cu un mojito-n mâna dreaptă și o carte-n stânga, carte pe care n-o citesc, ci admir niște pectorali încinși și bronzați de după ochelarii fumurii.

O singură dată am mers cu bărcuța pe mare și mi-a plăcut, e genul de experiență pe care aș repeta-o, romantic, la apus, cu funda aia corai a pălăriei fluturându-mi în adierea serii. Dar hai să înghit în sec și să deschid ochii, că mai e până atunci.

Ah, îmi e atât de dor încât îmi vine să-mi cumpăr costum de baie de acum, unul întreg, cu volane și decolteu adânc. Și șlapi cu cristale portocalii. Pălărie și ochelari de soare am deja. Troller la fel. Poate ar fi cazul să nu mai fiu atât de obsedată de control și să arunc două-trei ținute acolo șiiii cam atât? Cum ar fi?

Îmi e atât de dor și sunt atât de încântată încât în orice strigăt de pescăruș simt briza și mirosul umed și răcoros al mării. Aștept să fiu prinsă de talie și azvârlită în valurile alea mici și jucăușe, aștept să țip de bucurie ca un copil. Aștept să mă plimb pe plajă mână-n mână cum mi-am dorit mereu. Aștept să-mi picure stropi de apă din plete pe spatele încins…

Dragă mare, mă primești la tine? Vrei să mă îmbrățișezi? Mi-e dor.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021.

Foto: arhivă personală, Litoralul Romanesc.


Un gând despre “Dragă mare, mă primești?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.