Normal

Îmi strâng mai tare cardiganul pe lângă corp și aștept pe-o bancă, zgribulită, să mă încălzesc la soare după o iarnă prea rece.

Privesc.

Zeci de cupluri îmi trec prin fața ochilor zilnic. Unii își vorbesc, alții doar se privesc, cei mai mulți se țin de mână și câteva suflete mai tinere își fac curaj și se sărută cu foc, de parcă asta îi ține în viață. Ca și cum sărutul sufletului drag e o gură de aer.

Mă uit cu jind.

Normalitate. Normalul ăla de care toți s-au săturat și din care vor să iasă. Normalul ăla pe care eu îl văd ca pe un lucru neprețuit.

Să mergeți de mână pe stradă.

Să râdeți.

Să-i gătești și să se strâmbe că-i prea iute.

Să vă uitați la un film tolăniți pe canapea, cu un lighean de floricele între voi.

Să dansați prin casă ca doi fraieri.

Să îți aducă lalele și să îi cumperi șosete.

Să mâncați fasole cu ceapă.

Să știe că îți plac amandinele, nu savarinele.

Să știi ce deodorant îi place și ce gel de duș.

Să vină cu cel mai frumos leuștean și să râdă de parcările tale eșuate.

Să nimerești friptura fix cum îi place.

Să-ți spună ca a ascultat o melodie care i-a amintit de voi.

Să uite de aniversarea voastră și tu să lași bot.

Să cântați în mașină spre mare, pe autostradă.

Să vă scoateți din sărite, dar să vă țineți cu dinții și cu ghearele unul de celălalt, că ce-aveți voi e mai important decât orgoliile mărunte.

Sa ducă gunoiul și să înțeleagă că păianjenii se aruncă afară, nu se omoară. Sunt și ei suflete.

Să-i faci supă când e răcit și să te pupe pe frunte cand îți e greață.

Sa luați cina în oraș din când în când și să mergeți la Lidl lunea.

…

Normalul ăsta e ceva extraordinar pentru mine.

Alekon pictures, Unsplash