Asfalt încins și miros de mare

Plecau toți. La țară. În tabără. La mare, la munte. Dar plecau. Eu rămâneam singură și visam la mare. Speram în fiecare an să se întâmple, să simt și eu nisipul sub tălpi, să mă rumenesc la soare și să construiesc castele de nisip. Copil naiv, de unde să știu că un castel de nisip nu rezistă, darămite iluzia lui?

Uneori mă urcam pe furiș pe bloc și priveam în zare. Smoala de pe acoperiș mirosea a asfalt încins. Același miros aveam să-l regăsesc, mulți ani mai târziu, în gara din Constanța când coboram din tren sleită de căldură. Miros de asfalt încins, aer greu și gândul că marea-i aproape. Doar că în copilărie nu era aproape, era doar dorința. Mă pierdeam cu privirea departe, în direcția în care știam că era și speram, în zilele senine, că poate aveam să o văd. Cât de departe putea fi? Trăiam doar din speranțe care mi s-au scurs mereu printre degete ca firele de nisip.

Îmi amintesc bătăile inimii și golul din stomac ce se forma când, mergând pe strada ce ducea spre plajă, o vedeam apărând la orizont. O fâșie gri-albăstruie, uneori ușor învăluită-n ceață. Strigătul pescărușilor și felul cum sclipea soarele-n apă la prânz. Miros de sare și loțiune de plajă. Nisipul care încingea și zgâria tălpile până ajungeam în apă. Apa… primul moment în care mă scufundam în apa rece și credeam că nu-mi va mai fi cald vreodată. Dar, cu cât mai mult stăteam în apă, cu atât mai caldă mi se părea.

Sunt singură din nou și mi-e dor de mare. Mi-e dor de ce-ar fi putut să fie. Mi-e dor să sper. Dar mi-am dat seama că razele nu le poți prinde-n palme.

N-am mai văzut-o de doi ani și, într-un fel, simt că-mi lipsește o bucată de suflet. Dar m-am obișnuit fără. La urma urmei, dacă stai suficient de mult timp fără locurile, lucrurile, oamenii dragi… te obișnuiești. Din când în când, un ghiont răzleț în locul de unde ti-a fost smulsă bucata aia de suflet te mai face să tresari. Dar trece. Toate trec.

*Foto: Unsplash


3 gânduri despre “Asfalt încins și miros de mare

  1. Cand eram mic mergeam la mare in gazda la nea Nae in Mangalia, in spatele postei. Stateam minim 2 saptamani, mai curand inspre o luna. Cea mai buna crema de zahar ars o facea sotia lui nea Nae, in atatia ani nu am gustat alta macar la fel de buna.

    Tare as vrea sa merg la mare pentru ca nu am mai fost din 2019 dar mi-e frica de varianta delta, sa nu o aduc acasa familiei. Chiar daca toti suntem vaccinati, nu este o garantie si e mai bine sa evit aglomeratiile. Mai ales cele de zmintiti de la mare sau de la festivaluri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.