Muzica-n bucate

Am mult timp liber. Nu mulţi adulţi responsabili se pot lăuda cu asta. Desigur, se poate să le fie și veniturile invers proporționale cu timpul liber. Eu recunosc că uneori îmi mai rămâne niște lună la sfârșitul salariului, dar în principiu mă descurc. Așa e-n viață, te descurci sau te descurci, care ar fi alternativele?

Mă uit pe fereastră, ceața e atât de groasă încât muntele nu se mai vede. A venit iarna, dar nu cu zăpadă și zurgălăi, ci cu ceață și ploaie măruntă. E trist afară și aproape că mă întristez și eu, dar de ce să pierd vremea cu tristeți inutile, când mai bine îmi caut ceva de făcut? N-am luat cu mine decât vreo câteva cărți, trebuie să-mi fac timp să merg la o librărie, iar când zic „să-mi fac timp”, vreau să spun „să intre salariul”. Tocmai ce ziceam că timp am berechet.

Când eram la mine-n oraș, chiar și pe vremea asta câinoasă, mă trezeam uneori cu mesaj de la Ioana „Îmbracă-te și hai la cafea” și mă conformam instant, că abia așteptam să ies. Aici sunt singură și pe vremea asta îmi e milă și de ciorile alea de pe creanga uscată a pomului de peste drum, eu de ce aș ieși? Brr! Alina de la serviciu e fată de casă și stă toată ziua cu soțul. E iubire mare, deși l-a prins într-o zi când… eh, dar asta nu e treaba mea. Iar Carmen pleacă în fiecare week-end acasă la țară. Maia, subsemnata, numără ciorile de pe cracă. Prințul tot n-a apărut, dar și când o să apară… o să numărăm ciorile împreună.

Mi-am amintit, de fapt facebook-ul mi-a amintit că am un blog pe care l-am neglijat de când cu… treaba aia, dar nici despre aia n-are rost să vorbesc. Poate ar fi timpul să revin la scris. Nu mă costă bani, iar timp… păi ce ziceam despre timp? Dar despre ce să scriu? Cosmetice? Cu atâtea influencerițe lingușite de branduri? Iubire? Ar trebui să am un tupeu fantastic să scriu despre așa ceva. Poate despre lipsa ei. Ar fi și asta o idee.

Ce-mi mai place mie să fac? Să mănânc și să ascult muzică. A! Și să gătesc. Ce să-ți povestesc, mă fac blogger culinar acum, era tot ce-mi lipsea. Te pomenești că oi ajunge celebră!

Îmi amintesc de vremea când am lansat blogul. Era 2010 pe la început, aveam un desktop, iar acolo, așezată la birou și cu căștile de Gaming ale tatălui meu pe urechi, scriam poezii de dragoste și cronicile unor nopți ratate în club. Ascultam muzică până după miezul nopții pentru că altfel nu venea inspirația. Fiecare om cu piticii lui, nu?

Acum e simplu. Pot să scriu și pe telefon, iar muzica o ascult tot acolo. Dar revin: despre ce să scriu? Poate culinăreala nu e, totuși, o idee atât de proastă. Aș putea scrie despre cum e viața unei femei singure într-un oraș nou, cumpărături mai chibzuite, rețete economice și sănătoase, sau despre ce am mâncat pentru a slăbi, de ce nu? Ce aș putea să pierd? Timp, în cel mai rău caz. Și nu mai repet ce-am mai zis.

La treabă!

Pentru că sunt o femeie modernă și plină de idei, m-am asigurat mai întâi că dispun de toate accesoriile și ustensilele necesare pentru a lansa această idee. Desigur, prin bucătăria mea micuță de garsonieră aveam oricum cam tot ce îmi trebuia, iar peretele din piatră mă ajuta ca decor pentru a fotografia preparatele, dar pentru a face totul ca la carte, aveam nevoie de mai multe decorațiuni, de vase mai frumoase, știm cu toții cât ajută un plating adecvat. Le-am luat pe toate și m-am apucat de treabă. Am pornit muzica pe telefon și m-am apucat de primul preparat: un fel de shaorma complet nedietetica și absolut delicioasă, după rețeta doamnei Amalia. Cântam și dansam prin bucătărie în timp ce-nvârteam în tigaie și mă uitam pe fereastră la primele raze de soare din ultima săptămână.

Am vrut să fotografiez cu telefonul fiecare etapă a preparatului meu, iar de fiecare dată când porneam camera, muzica se oprea. Așa a fost construită aplicația, cu cine să mă cert? Iar eu sunt omul zecilor de fotografii, nu mă încurc cu două-trei.

Muzica oprită la fiecare câteva minute îmi tăia din avânt. Desigur, puteam face fotografii cu o cameră foto, dar, ce să vezi, trebuia să o am mai întâi și, surpriză, nu o aveam. Gata cu dansul meu vesel și cu cheful de a găti. Pentru mine, la fel de importantă ca sarea-n bucate, e muzica în bucate. Mâncarea se gătește cu voie bună și bucurie, mâncarea e hrană și pentru suflet, nu doar pentru corp. Iar prepararea ei ar trebui să fie pe măsură.

Laptopul nu îl puteam aduce în bucătărie pentru că literalmente nu am loc pentru el. Dar o boxă? O boxă mică, portabilă, pe care să o conectez prin bluetooth la laptop și să o aduc în bucătărie pentru a-mi desfășura activitatea în condiții optime. Mai mult decât optime: extraordinare. În lumea mea mică, trimit spre lumea altor oameni farfuriile mele pline de culoare și, uneori de calorii. Să nu exagerăm! Am postat pe blog fotografiile făcute în hopuri muzicale împreună cu rețeta doamnei Amalia și revenirea mea în blogosferă a fost destul de bine primită, iar asta mi-a dat aripi.

Apoi am comandat-o pe Ducky, boxa ce avea să devină prietena mea de nădejde în bucătărie și blogging. Am găsit-o la Spacer, micuță și albăstrea, în categoria de Sport și călătorie în timp ce căutam și un cooling pad pentru laptop. E iarnă, dar el era cam încins și nu-mi plăcea. Scriu eu ce scriu pe telefon, dar tot de el mă ajut pentru a dichisi articolele.

Și-am pornit la drum, un drum virtual care îmi plăcea din ce în ce mai mult. Rețetele mele, făcute de cele mai multe ori din amintiri și imaginația bogată, prindeau la cititori. Dansam și cântam veselă în bucătărioara mea ascultând-o pe Ducky pe care o lipisem pe geam, iar laptopul meu se răcorea în cameră în timp ce eu fierbeam cubulețe de văcuță, tocam leuștean și plângeam tocând ceapă. Dacă nu era ceapa, uitam ce înseamnă să plângi. Preferam oricând să plâng după o ceapă decât după vreun prinț.

Ba mai mult, pentru fiecare rețetă postată pe blog, adaug și melodia care m-a însoțit de cele mai multe ori pe parcursul preparării. Astfel, Ducky mă ajută pe mine să gătesc cu voie bună, iar eu ajut oamenii cu preparatele mele vesele, simple și absolut delicioase. Acum vreau să fac sarmale. Doamne ajută!

Când eram mică și stăteam pe lângă mama când gătea, nu exista decât postul de radio Antena Bucureștilor, pe care îl ascultam la un aparat enorm, în care era încorporat un radio, casetofon și pick-up, la care erau conectate două boxe fiecare cât un cuptor cu microunde, ce aveau firele trecute pe perete, prin tocurile ușilor, până în bucătărie. Uneori dispăream de lângă mami și mă auzea din senin la radio, dându-i dedicație muzicală. Apoi dansam amândouă prin bucătărie în timp ce ea își vedea de gătit.

Acum sunt singură, dar obiceiul a rămas. Încă nu am o mini Maia să-mi dedice melodii, dar nu-i nimic, mi le dedic eu singură pentru moment. Nu mai am nevoie de un aparat de radio mare cât toate zilele, boxa îmi încape în palmă, dar are un grai de zici că ne tragem de șireturi.

Uneori e foarte mișto să fii singură și compania ta să fie mai mult decât suficientă: adică să fie exact ce trebuie.

Foto: Spacer, Pixabay

Articol scris pentru SuperBlog 2022.

Publicitate

5 gânduri despre “Muzica-n bucate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.