Ploaie și podcast

Ploua. Ploua cu stropi mari, de parcă ar fi fost mijlocul verii, dar bătea un vânt care ți-ar fi tăiat obrazul dacă îndrăzneai să ieși afară. Eram în fața ferestrei totuși și urmăream absentă spectacolul naturii. Înăuntru plutea plictiseala, afară se dezlănțuia apocalipsa. Au mai fost apocalipse din astea mai mici în ultima vreme, sufla vântul atât de tare la un moment dat încât m-am gândit chiar că nu mai am nevoie de brad pentru Crăciun, bradul din fața blocului legănându-se atât de tare încât își autoinvita crengile cu insistență pe la geamul meu.

Sunetul unui mesaj m-a făcut să tresar. Adi de la serviciu îmi trimisese un link: era un link al unui site de tehnologie. Era un link al unui site de tehnologie, care conținea un podcast. Nu, că n-am terminat: era un link al unui site de tehnologie care conținea un podcast de peste o oră.

Cu podcasturile am o relație de love-hate ce datează de la începutul pandemiei. Atunci toți au început să facă podcasturi. Toți prezentatorii, toate vedetele și vedetuțele, chiar și anonimii făceau podcast. Podcasturi care durau cu orele, iar eu nu sunt cea mai răbdătoare ființă din Univers. Spune-mi în trei minute ce ai de spus și gata. Ziceam, la un moment dat, că nu m-am plictisit atât de tare încât să ascult podcasturi. Nu le ascultam nici pe cele din domenii care mă interesează, mi se părea absurd să stau locului două ore, ascultând doi oameni care vorbeau. Noroc că tata asculta podcasturi toată ziua. Toa-tă-zi-ua. Din toate domeniile, am învățat chestii de la dezvoltare personală până la istoria muzicii populare și de petrecere. Deci, vrând-nevrând, fiind în aceeaşi cameră de zi, ascultam și eu. Încet, încet, am început să accept ideea de podcast, am început chiar să ascult câteva, dar eu nu sunt genul de om care își face treaba cu podcastul pe fundal. Prefer să stau calmă și să ascult. Uneori nu am răbdare pentru două ore, pe cuvânt de onoare că uneori nu am răbdare nici pentru cel mai nou episod din serialul preferat cap-coadă, dar dacă mă interesează, ascult pe părți, în trei zile, și tot termin.

Revenind, mesajul ce a urmat linkului suna cam așa „uite ce pot să facă iPhone-urile față de androidul tău, ascultă un podcast Tehnocultura. Adi e un super om, dacă nu era el la serviciu să mă invețe cum stă treaba prin firmă, eu încă băteam garsoniera în lung, (nu și-n lat, că n-am loc) plângând prin colțuri că nu știu ce să fac cu viața mea și ce mi-o fi trebuit mie să mă mut în alt oraș. Dar, Adi, o oră pentru a demonstra supremația iPhone-ului tău asupra androidului meu?

Am deschis site-ul din nou după ce i-am zis vreo două total ne-de-post colegului meu, apoi am încercat să ascult. Se numea „Un măr amărât”, ceea ce m-a amuzat, iar dacă mă amuzi, sunt pe jumate cucerită. Curând am vrut să renunț deși mă prinsese, pentru că îmi era incomod să stau lipită de un site ascultând, iar laptopul își făcea o actualizare lungă cât o zi de muncă. Am avut inspirația de moment să caut podcastul și pe youtube. Cine nu e pe youtube în ziua de azi? Până și eu sunt, dar rămâne între noi. Succes, l-am găsit și l-am pornit de unde rămăsesem.

Dacă un podcast nu e pe youtube, ai mari șanse să nu audă nici naiba de tine dacă nu te caută, deci dacă nu e interesat strict de acel domeniu. Pe youtube e posibil să sari în fața omului cu podcastul tău chiar între două melodii preferate, chiar dacă subiectul pe care îl abordezi nu are nicio treabă cu acel om. Așa am ajuns eu să ascult un podcast de două ore cu Reghecampf fără să mă intereseze neapărat subiectele abordate (dramoletele de familie), dar m-a prins pe măsură ce ascultam. Ideea e că e posibil să nu fii în domeniu, e posibil să nu cauți, dar să găsești totuși ceva care te captivează. Chiar dacă e un podcast fără video, doar cu imagine statică.

Nu știu când a trecut ora, că m-a cam prins. Eu sunt complet atehnică, îmi dai un aparat și inițial mă uit la el ca la poarta nouă. Dar măcar am ambiția să cercetez, să îl întorc pe toate părțile și să aflu chestii despre el. Așa și cu podcastul în cauză. Am aflat niște chestii foarte mișto despre iPhone. Am făcut ochii mari ca două nuci verzi când am auzit cum se transferă datele și cam tot ce ai dintr-un telefon în altul. Fără să mai fie nevoie să te loghezi, să te învârți pe lângă noul și vechiul telefon ca mâța pe lângă castronelul cu lapte până se copiază toate daraverele. Stai așa, oamenii ăștia tocmai m-au convins că, poate, ar fi mișto să îmi iau și eu un iPhone? Mă gândesc. Și mă gândesc serios.

Dar! Mi-ar fi plăcut ca informațiile să fie un pic mai bine structurate. S-a trecut de la informații despre iOS, la alte subiecte, apoi s-a revenit, apoi s-a discutat despre altceva doar ca să revină la ceasurile cu măr (amărât) mușcat. M-au cam dat dintr-una într-alta și mi-a fost puțin greu să urmăresc, eu, repet, fiind complet pe dinafară oricum.

Însă, chiar dacă s-a pierdut un pic firul, mi-a plăcut că informațiile au fost explicate oarecum pe înțelesul tuturor. Bine, dacă ești tanti Lenu și singurele mere pe care le-ai văzut sunt cele din grădina proprie, cu siguranță nu ai înțelege de Apple Watch. Dar pentru un minim nivel de cunoștințe, așa cum sunt eu, a fost perfect în regulă. Nu pot spune că s-a vorbit străineză nivel avansat.

Uite, asta îmi place mie: nișa. Podcasturile nișate, blogurile nișate, canalele de youtube nișate. Să știi ce vrei și să știi că acolo găsești, vrei tehnologie, cauți un podcast de tehnologie (asta dacă nu te găsește el înainte). Nu îmi plac cele random, doi oameni care vorbesc pur și simplu câte-n lună și-n stele. Nu îmi pierde timpul cu așa ceva, te rog. Vreau informație pe un subiect anume, o caut și ascult. Desigur că mai plec urechea și la junk-contentul de pe ici, de pe colo, dar un podcast, tocmai pentru că în general e ATÂT DE LUNG, consider timp pierdut dacă nu aflu nimic, dar nimic nou în afară de chestii cotidiene din viața unor oameni care nu sunt eu.

De-ar fi să îmi creez propriul podcast, ar fi nișat pe parfumerie. Sunt atât de mulți oameni care cunosc subiectul ca în palmă, numai câți youtuberi români cunosc și aș face câteva episoade zdravene. Să aflu lucruri. Să aflu esențe. Să știu lucruri mișto despre produsul cosmetic cu cel mai mare impact asupra mea: parfumul. Tot stau eu de pomană, poate mă apuc de-o treabă.

P.S. Mulțumesc, Adi, că mi-ai băgat ideea-n cap. Aștept să cotizezi la telefonul ăla.

Foto: Pixabay, Tehnocultura

Articol scris pentru SuperBlog 2022.

Publicitate

4 gânduri despre “Ploaie și podcast

  1. Mersi de articol. Este drept că podcastul Tehnocultura a apărut pe vremea pandemiei, dar era în plan si în lucru de ani buni înainte. Este important să îți dedici oricât de mult timp ai nevoie pentru un proiect făcut din pasiune, altfel îți vei pierde energia pe drum. Mi-a plăcut introducerea articolului cu ploaia, ca un fel de povestioară pentru podcastul Tehnocultura. Asta nu înseamnă că vom începe podcastul așa, dar este o idee 😀 Succes.

    1. Merci si eu! A fost greu la inceput, dar o data ce am început sa scriu au început sa se aseze lucrurile.
      Pai podcasturile nisate pot aparea oricand, in articol ma refeream strict la cele de taclale generale, care iti fura timpul pe care nimeni nu ti-l poate da inapoi si la sfarsitul podcastului n-ai aflat nimic nou. 😅
      Ma bucur ca a fost apreciat articolul meu, multumesc si pentru nota si pentru premiu!
      Sa fie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.