Pregnant by accident, hotmama by choice

Când am văzut liniuțele pe testul de sarcină, mi-am zis că nu e posibil așa ceva. Asta se întâmplă doar în comediile americane. Și totuși, mi se întâmpla și mie, iar asta nu însemna decât un lucru: am comis-o!

Desigur, familia mea e pregătită să primească un moțat, dar pur și simplu nu mă așteptam. Nu știu pe unde s-a produs greșeala, dar s-a întâmplat și acum trebuie să ne asumăm. Imediat ce am asimilat noutatea, m-am gândit la ce e de făcut mai departe. Vizitele la medic, ecografii, alimentație, analize, pătuț, hăinuțe, stop! Eu! La mine nu mă gândesc?

La starea mea psihică și la schimbările care se produc în corpul MEU? La confortul MEU? La starea MEA de bine? De ce nu, la ce voi îmbrăca pe parcursul sarcinii? Acum, moțatul meu e un ghemotoc, dar în câteva luni voi avea nevoie de hăinuțe noi. Fluctuațiile de greutate m-au făcut să am tot timpul o garderobă vastă, compusă din haine mulate și sexy, dar și din foi de cort. În ambele cazuri, aș arăta dezastruos.

Multe femei, mult prea multe femei, o dată ce au aflat că sunt însărcinate, se reduc pe ele însele la zero și toată existența lor gravitează în jurul pruncului, uitând că înainte de toate, asta sunt: femei. Femei au fost înainte de sarcină, femei sunt în timpul sarcinii și tot femei vor fi și cu puiul în brațe.

De bună voie sau din „amabilitatea” cunoștințelor, sunt aduse la statutul de burtici, ca mai apoi să fie doar mame, uitând că nu sunt doar atât.

NU îmi doresc să fiu acel gen de gravidă șleampătă care umblă de colo colo doar în trening, mângâindu-și obsesiv burta. NU îmi doresc să fiu nici genul de gravidă care crede că a pus bazele Universului. Vreau doar să rămân aceeași persoană, dar cu mult mai multă grijă pentru noua ființă ce-mi va sta în curând în brațe. Vreau să fiu activă, să merg la serviciu, la cinema, la o pizza cu prietenele, la o întâlnire romantică. Vreau să rămân eu însămi, pentru mine și pentru soțul meu.

Dar pentru toate astea, am nevoie de o garderobă adecvată. Să fim serioși, nu pot ieși în oraș cu burta dezgolită, până la urmă ține de bun simț. Dar nici îmbrăcată în foi de cort, transformată într-o bilă umană, acoperindu-mi formele și anulându-mi feminitatea. Am nevoie să mă uit în oglindă și să îmi placă ce văd.

Am căutat cu frenezie diverse povești ale vedetelor preferate în ceea ce privește stilul din timpul sarcinii și în sfârșit am descoperit o pistă. Una dintre cântărețele mele preferate spunea într-un interviu ce feminină s-a simțit pe parcursul sarcinii cu ajutorul hainelor de la Hotmama. Am năvălit pe site-ul cu pricina și mi-a plăcut ce am descoperit.

hotmama rochieUn întreg Univers al gravidelor și al mamelor într-un singur site. Haine de gravidă pentru toate ocaziile și pentru toate gusturile. După cum am mai spus, nu îmi doresc să fiu o șleampătă, dar nici un șifonier plin cu rochițe de gravidă cu kilometri întregi de fundițe nu îmi doresc, pentru că nu sunt o păpușă ca cele pe care le aveam când eram mică. Aici am găsit fix ce îmi doream. Motto-ul meu a fost: „dacă tot ai comis-o, măcar fă-o cu stil!”.

Rochițe de zi și elegante care să asigure confortul burții, dar care să permită și alăptarea, pentru că cine își dorește să arunce banii pe haine pe care le poartă o singură dată?

Lenjerie intimă specială, bluzițe elegante, pijamale, toate din materiale naturale. Cum am zis: un Univers al gravidelor și al mămicilor. Nu am reușit să mă abțin, așa că am pus în coș tot ce mi-a dorit inima, atât pentru perioada sarcinii, cât și haine pentru alăptare. Transportul a fost, vorba aia, „din partea casei”.

hotmama sutien

Iar pentru că am fost încântată, am decis să scriu pe blogul meu despre experiența avută. Articolul a avut un impact extraordinar, așa că am decis să merg mai departe. Se pare că viitoarele mame îmi aprobau ideea că înainte de toate, suntem femei. Am vrut să duc totul la un alt nivel, așa că am luat legătura cu cei de la Mujer.ro (ce alt nume s-ar fi potrivit mai bine pentru campania mea, dacă nu cuvântul FEMEIE?) și le-am arătat articolul meu. Le-a plăcut, așa că împreună am decis să pornim o colaborare pentru a ajuta femeile aflate în perioada sarcinii să se simtă mai bine în ciuda hormonilor care le schimbă stările și uneori le fac să simtă că nu mai pot. Cum? Cu ajutorul hainelor.

hotmama bluzaSe știe că femeile iubesc shoppingul cam tot atât cât iubesc cafeaua și ciocolata, așa că o campanie cu hăinuțe, pentru moralul doamnelor, ar fi ajutat mult. Pe mine m-a ajutat. Pe cititoarele mele le-a ajutat. Vreau să ajute o țară întreagă.

Așa că am demarat campania „Fii femeie, burtici sunt destule”. Pentru Mujer a fost construit un reportaj format din câteva mini-interviuri cu femei simple, întâlnite pe stradă, bazat pe întrebări comune, despre cum se simt în perioada sarcinii și cum cred ele că le-ar îmbunătăți starea de spirit o bluză sau o rochie nouă, special concepută pentru gravide. Articolul s-a încheiat cu un concurs la care, prin amabilitatea celor de la Hotmama, cititoarele puteau câștiga vouchere pentru magazinul online.

Campania a avut un impact răsunător, iar noi am trecut la nivelul următor. Pentru că Hotmama organizează și petreceri tip Baby Shower, ne-am gândit să organizăm un Baby Shower gigant, cu vedete și mass media. TVR2 a răspuns apelului nostru și a asigurat transmiterea mesajului nostru la televizor.

Sperăm ca prin această campanie să aducem femeilor un zâmbet în plus, să le asigurăm că nu sunt singure și că aducerea unui copil pe lume e cel mai frumos și natural lucru, deci nu avem de ce să ne stresăm prea tare. Să continuăm să fim cine am fost și până să rămânem însărcinate, femei frumoase, active și optimiste. Să avem o mică doză de egoism și să ne gândim la noi însene, pentru că oricărui copil i-ar plăcea să aibă o mămică senină și mai puțin stresată. Să fim noi bine, pentru a putea avea grijă mai bine și de copiii noștri.

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Anunțuri

Pinguini și alte dihănii

Am ridicat ușor capul, simțind că lumea se învârtea în jurul meu. Ochelarii zburaseră de pe nas și o greață mă cuprindea din adâncul ființei. În sus, pomi. Stânga, dreapta, peste tot, iarbă.

Un murmur se auzea de pretutindeni și nu eram sigură dacă venea din capul meu amețit sau era real. M-am ridicat ușor doar că să descopăr jungla deasă în care mă găseam. După nici doi pași m-am împiedicat și am aterizat din nou în iarbă, cu fața în jos. Auhhh, frumosul meu nas! Lângă mine am observat o adunare furnicească. Furnici gigant îndreptau spre mine un soi de arbaletă în miniatură. N-aș vrea să țintească spre ochi, la naiba, unde îmi sunt ochelarii? Cu mâna tremurând, am pipăit iarba din jur. I-am găsit și i-am pus pe nas. Bietele furnici doar își cărau de-ale gurii în mușuroi. Arbaletă, auzi la ea…

Relax, femeie, jocul te-a adus în junglă, dar s-o găsi vreo așezare pe aici. Cer ajutorul localnicilor și gata. Dar colegii mei unde or fi?

M-am ridicat din nou și cu forțe proaspete am pornit. Copacii au început să se rărească și am ieșit în sfârșit în „câmp” deschis. Am ridicat privirea doar ca să observ niște munți dubioși, văluriţi, ondulați, whoaaaa???

„God dammit”, am urlat, „am ajuns în Lost?”

Ce se întâmplă? Ce loc e ăsta? Poftim comedie! Am văzut și eu seriale cu jungle, nimic drăguț nu trăiește pe aici. Sper măcar că nu dau de vreun urs polar… știu eu la ce mă refer…

Stai așa că nu e așa. Ce e cu vocea asta? Am răgușit? Am scos oglinda din rucsac și am fost gata să leșin: blonda palidă era acum un grăsan bondoc. Ce față am, zici că sunt Jack Black! Naiba m-a pus să îl aleg pe Profesorul Shelly Oberon? Joc tâmpit!

Calm, calm! Trebuie să existe un final pentru toate astea. Chit că mă mușcă o viperă uriașă, din asta există o ieșire. Dacă tot vorbim despre ieșiri, de după niște  pomi a ieșit un pinguin. Un ce?! Un pinguin în junglă! „Heeeei, pingu pingu pingu drăguuuț”! Mă, când a căscat ăla un cioc la mine cât o zi de luni, paaaac m-a apucat de mână, cât să mi-o smulgă, apoi a lipăit prin iarbă ascunzându-se în niște tufișuri.

Au, dacă nu m-ar mai durea mâna atât de tare. Ah și s-a și întărit. O să mooor? Ia să mă uit. Ce-a făcut, bă nene, pinguinul? M-a microcipat? Stai așa că e sub mușcătură. Hm. Stai că și scrie ceva:

Puteri:

  • intuiție

Cum, atât??? Și cum de n-am simțit pinguinu’? A, ba l-am simțit. Mă gândeam la ieșiri.

Slăbiciuni:

  • merișoare
  • fluturi
  • ipohondrie

Și balanța unde e? De ce mai multe slăbiciuni? Pentru că sunt o ghinionistă bărboasă, de-aia! În fine.

Deșteptul ăla de coleg care l-a ales pe Smolder Bravestone pe unde Dumnezeu o fi? Băi, ăștia or fi supraviețuit? Se prea poate să nu, bărboaso, e o junglă plină de chestii dubioase, doar nu te așteptai să te întâmpine cineva cu o pancartă pe care scrie mare: Jumanji: Welcome to the Jungle!

Jumanji

Ce se aude? Ia să mă dau mai la o parte, că nu se știe. Nici bine nu m-am gândit, că Smolder, viteazul grupului a trecut alergând și urlând fix prin locul unde stătusem cu câteva secunde înainte. Și nu singur, ci urmat de o întreagă armată de porci mistreți și băștinași pitici. Aproape că nu deosebeam porc de băștinaș, așa de mici erau. Băștinașii. Sau poate erau porcii prea mari? În orice caz, eu în direcția aia nu mai merg!

La stânga deci.

După vreo două ore de mers, am ajuns la o căsuță mică, mică de tot, păzită de un cowboy. Ce să-l mai întreb ceva, numaidecât m-a luat de guler și m-a azvârlit înăuntru. Credeam că are gânduri necurate când mi-am amintit că de fapt sunt un bărbos. Mi-a zis că mă ajută să merg mai departe dacă mănânc tarta cu merișoare de pe masă. Ăștia s-au vorbit să mă omoare, jur. Mai bine stau aici o veșnicie decât să mănânc așa ceva. Dar privirea lui fioroasă mă cam îndeamnă să mănânc. N-aș vrea să mă pun rău cu el. Fie ce o fi! Am mâncat și pe fundul farfuriei am descoperit o cheiță. Fraierul ăsta oare știe de ea? În deplină liniște, am descuiat cealaltă ușă a căsuței, crezând că ies afară, pe vreun drum mai umblat. Mare greșeală! Un ditai roiul de fluturi a năvălit înăuntru peste mine de mi-a înghețat inima. Oare și ăștia mușcă? Înțeapă? Ciupesc? În locul ăsta nimic nu mă mai miră.

Sunt îngrozită. Nu vreau să mor aici atât de tânără, vreau să plec, vreau acasă! Nu era suficient că am ajuns în junglă, trebuia să mai fiu captivă și în casa asta! Mi-e groază de fluturi, să dispară! Printre urlete am descoperit un gemuleț pe care l-am deschis.

Și au dispărut. Nu și tarta cu merișoare, din care mâncasem doar jumătatea din dreapta. Cu chiu, cu vai am mâncat-o pe toată. Atunci omul a venit și mi-a spus direcția în care să merg. Frate, zici că sunt într-un escape room. La drum!

Mă simțeam atât de slăbită, merișoarele mi-au consumat din energie, la fel și fluturii. Așa e în jocuri. Numai dacă ar mai apărea o ocazie să îmi folosesc intuiția, poate mai crește energia un pic. Dacă aș ajunge măcar la colegii mei! Roșcata sigur s-a descurcat mai bine ca mine. Sunt o rușine.

Mi-au dat lacrimile, eram sfârșită. În depărtare îmi vedeam toți colegii venind spre mine. Poate că împreună vom reuși să scăpăm de aici. Am simțit cum mă cuprinde o stare de leșin…

Un parfum de tuberoze m-a făcut să-mi vin în simțiri. Sper că nu trebuie să culeg un lan de tuberoze, bleaaaah!

„Fiți amabilă, numărul 5.5 la Excellence mai aveți?”

M-am uitat pe calendarul de perete: 29 decembrie 2017. O, Doamne, am ațipit în post cu gândul la film. Diseară merg la cinema!

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

 

Nevinovate

Pentru cei ce vor de când s-au născut să știe ce gândesc doamnele… fiți pe fază, pentru că transmit în direct din mintea femeilor. Fără scuze, fără să fugim de adevăr… bine, poate doar puțin.

Dragii noștri bărbați, știți ce se ascunde în spatele lui „sunt gata în 5 minute!”? Nu știți. Încă. Domnilor, nu ne judecați prea aspru, prin acele cuvinte nu încercăm decât să vă oferim o mică alinare în timp ce așteptați. Vreau doar să știți că suntem cu sufletul alături de voi în toată această chestiune. Nu e nevoie să ne amintiți din jumătate în jumătate de oră!

answearSuntem nevinovate, domnilor! E numai vina magazinelor de cosmetice și a magazinelor de haine. Am petrecut ieri pe Answear patru ore în secțiunea de bluze de damă! Pa-tru! Și în jumătate din acest timp, doar am chiuit de fiecare dată când am văzut câte un preț micșorat substanțial.

De ce lungim cele 5 minute la nesfârșit? Pentru că putem! Pardon. Pentru că pregătirea noastră începe cu zile întregi înainte. Și de ce asta? Pentru voi, dragii noștri. Să fim frumoase pentru voi! Bine, și pentru noi, puțin așa. Ahhh, bineee, să ne invidieze toate ţoapele de la petrecere, na!

Faceti și voi o socoteală! E un întreg ritual! Patru ore în faţa calculatorului să alegem lucruri frumoase. Sunt un obsessive-compulsive buyer, nu mă pot abține!

Câteva zile până vine coletul, timp în care umblăm ca niște apucate prin toate magazinele, să găsim cel mai parfumat spumant de baie, cea mai hidratantă mască de față, cea mai time reversing cremă, cele mai… netestate pe animăluțe produse de machiaj. Drumul, drumul nu îl socotiți? Dar oboseala noastră după toată alergătura asta? Puneți la socoteală și cele trei ore în care ne relaxăm în cadă, printre spume și bulbuci, cele două ore în care suntem multifuncționale, ne și ondulăm, ne și îndreptăm, ne și machiem, ne și văităm că nu a ieșit codița de tuș cum trebuie?

f6fa231305deaab70c50498f0719ec30

Puneti la socoteală și două ore pe care le petrecem cu hainele cele noi așezate frumos pe umeraș în fața noastră, scotocind prin tot șifonierul pentru că sunt ATÂT DE SPECIALE încât nimic din vechiturile astea nu se potrivește cu ele!

Încă o oră căutând online fusta care să se potrivească perfect cu bluza cu volane recent sosită, pantofii care să arate bine cu brățara. Ce știți voi?

Încercați numai să comprimați orele astea în 5 minute și abia apoi aveți tupeul să ne reproșați „tooot nu ești gataaa?”…

answear2Ei bine, nu suntem gata! Nu suntem pentru că ne pasă! Vrem să fim că scoase din cutie, suntem dependente! Dependente de zâmbete, de complimente, de priviri mirate și chiar de invidii.

Si voi? Voi ce faceți? Ne suduiți să ieșim mai repede din baia aia! Cum să ies, oameni buni, cum să ies cu machiajul neterminat, cu fundița rochiei nelegată, cu pantofii puși invers?

Voi nu aveți milă, dragi bărbați! Sunteți de o cruzime rară! Și noi care ne chinuim atât pentru voi! Doar pentru voi! Și pentru noi. Și pentru ţoape. În fine, să nu deviem de la subiect.

Magazinele astea ar trebui să publice niște statistici. Cât timp petrecem noi online și cât timp petreceți voi în secțiunea dedicată vouă. Să vedeți și să va rușinați. Pun pariu că deschideți pagina cu pantofi pentru bărbați și alegeți la întâmplare! Nu pun la socoteală metrosexualii, ei ce va mai salvează!

Viața noastră e un întreg ritual. A voastră, un obicei!

Duș, antiperspirant, pieptănat, îmbrăcat în grabă și gata! Noi suferim! Noi sacrificăm timp pentru frumusețe!

Cum ar fi dacă ne-am pregăti noi atât de repede? Vreau oare să îmi imaginez? Aș ieși cu niște blugi mototoliți, un tricou vechi și cu părul cânepă.

Domnilor, nu le puteți avea pe toate! Știm că v-ați dori să nu mai așteptați atât de mult până ne pregătim, dar știm și că vă place să ne admirați când suntem aranjate până-n vârful cosițelor. Cum să le împăcăm pe amândouă? Ori ne acceptați într-o ținută șleampătă, ori tăceți și-nghițiți.

La urma urmei, ce valorează mai mult? Câteva minute, sau fericirea femeii vieții tale?

giphy (11)

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Surse gif-uri: Pinterest, Giphy.

Distracție chinezească în cămin românesc

Primul an de facultate, primul semestru, primul 1 Decembrie petrecut ca studentă. Căminul s-a golit încet-încet și pe etajul nostru am rămas doar eu, colega mea de cameră – Çai, o turcoaică afurisită, cu ochi verzi și părul ca tăciunele și Zhaee Bar a cărei naționalitate îmi scapă mereu, vine de pe undeva dintr-o țară al cărei nume nici măcar nu pot să-l rostesc.

Noi aveam un obicei: în fiecare week-end ne adunam toate și găteam bunătăți specifice țărilor din care proveneam. Çai ne-a gătit ciorbă tahrana, iskender kebab și kadayif, Zhaee a făcut ceva care arăta și mirosea dubios, eu le-am făcut ciorbă ardelenească și sarmale în foi de varză (Çai zicea că și ei au, dar le fac altfel) și bulz țărănesc de s-au lins pe degete.

Revenind în prezent, eram doar noi trei în cămin în timp ce colegii noștri mai norocoși erau prin vacanțe sau la părinți acasă. Fetele nu au unde să meargă, iar ai mei sunt în Madrid, la muncă. Sunt 4 zile nelucrătoare pe care trebuie să le petrecem cumva. Am stabilit că vom rămâne azi în cameră, la un film, un popcorn, sau poate se hotărăște vreuna dintre noi să gătească ceva.

Cioc-cioc, la ușă. Un cap cu ochi oblici și un zâmbet până la urechi ne-a apărut în față imediat ce ușa s-a deschis.

Zhaee ni l-a prezentat: Jin, prietenul ei chinez, coleg de grupă și posibil viitor iubit. După al doilea film și un lighean de popcorn, ne-am gândit că poate ar fi bine să mâncăm și ceva mai… normal. Ceva gătit. Dacă era dupa mine… l-aș fi pus pe Jin la cratiță, dar parcă mi-a citit gândurile, pentru că a zis că ar fi mâncat niște vită pe plită, dar nu știe să gătească și nici n-ar pleca pe ploaia asta din casă.

Avea, în schimb, o idee. Când ești departe de casă, găsești metode de a fi măcar cu sufletul aproape. Sau cu burtica, de ce nu? În cazul lui, burtica spunea că e musai să efectuăm o comandă în grup de mâncare chinezească, așa gustăm și noi din specificul culinar al țării natale a lui Jin, el face cinste, ne punem cu toții burțile la cale. Zice că el mănâncă aproape zilnic la Wu Xing. Ma mir că nu i-au crescut urechi de lemn până acum. Ia să mă uit mai bine. Mnu, piele naturală și nițel zgârci.

Două ore mai târziu, patru respectabile burți zăceau satisfăcute în jurul mesei și douăsprezece cutii goale ședeau țanțoșe pe masă, martore ale destrăbălării noastre culinare.

Jin bătea cu bețele în masă în ritm alert, Çai îi ținea isonul lovind ușor o cutie cu palmele. Or vrea la dans! Eu am o burtă atât de mare încât mă trage în jos! Nu e chip să mă scoată din cameră! Dar ce să facem într-o zi atât de urâtă? Ne-am plictisit de filme, de mâncați suntem mâncați… mintea și ochii mi-au zburat la vechiul meu joc Activity de pe dulap. Dar pentru asta ar trebui să debarasăm masa, ain’t nobody got time fo’ that, vorba aia.

Dar am putea face altceva cu ce avem deja la îndemână. Le-am propus să ne jucăm cu cutiile goale. M-au privit în câş de parcă le-aș fi propus să bage capul în cutii și să cânte Oda Bucuriei.

„O să fie haios”, le-am spus. „Haideți să stabilim și niște reguli. De exemplu, construim din cutii ceva… ceva care ne sperie! Cum e asta? Cineva construiește și ceilalți ghicesc despre ce e vorba! Doar de distracție!”

„Cum doar de distracție? Fără câștigător? Eu nu mă joc așa!” a intervenit Çai.

„Bine, bine! Atunci hai să spunem că pierde cel care are cea mai dubioasă fobie!”

Pe rând, ne-am chinuit să aranjăm cutiile în cele mai ciudate forme și poziții pentru a exemplifica mai bine teama cea mai mare.

Fiind cea care a propus, am fost prima care a încercat le arate frica supremă. Am așezat cutiile meșteșugit, gândindu am făcut cine știe ce operă de artă și la final am primit un ropot de… hohote. Da‘ ce-am făcut greşiiit?

„Zâmbete? Ție îți e frică de zâmbete?”

Pe masă erau douăsprezece cutii așezate cu capacele desfăcute, într-un cerc mare. Din boabe de piper am meșterit doi ochi și bețișoarele formau un zâmbet.

„Păi dacă îți e frică de zâmbete, ce mai zicem de fețele încruntate?”

„Ha! Vedeți nu ghiciți? Nu îmi e frică de zâmbete! Îmi e frică de emoticonul zâmbăreț! ACEL zâmbet! Zâmbetul inexpresiv, pe care nu știi dacă îl interpretezi drept zâmbet cald sau ironic. Sau plictisit sau sarcastic.”

Dacă scoteam o trompetă de după ureche și aș fi început să cânt manele nu s-ar fi uitat mai ciudat la mine.

Zhaee a fost următoarea. A așezat șase cutii pe două rânduri, una în „vârf”, în laterale alte două așezate oblic, iar în capătul opus, încă o cutie cu alte două așezate tot oblic. Ce să fie asta? O pasăre? O… altfel de pasăre? Un pinguin adică? Mă dau bătută. Oricum, e ceva cu aripi. Ceva cu aripi care mănâncă fân? Pentru că pe lângă „construcție” erau împrăștiate toate bețișoarele.

„Un avioooon!”

„Ți-e frică de avioane?”

„Nuuuu, îmi e frică să nu se prăbușească avionul cu mine în ocean!”

„Da’ tu cu ce ai venit până în România, cu tricicleta?”, am întrebat, aproape uitând că trebuie să le vorbesc în engleză.

„Tocmai! Pentru că am avut turbulențe groaznice când am venit aici. De ce crezi că nu mi-am luat bilet nici pentru vacanța de iarnă? Mi-e groază!”

Un motiv întemeiat, mi-am zis. Până acum, sunt cea mai dubioasă.

Çai a construit un fel de trenuleț șerpuit, cu câte un bețișor între fiecare două cutii. Un șarpe în cârje, ce Dumnezeu e ăla? Ne-am uitat, am studiat din toate unghiurile… ah, știu! Știu! E o insectă din aia, cum se numește? Miriapod!

Urrra! Çai ne-a explicat că într-o excursie la munte s-a trezit cu așa ceva pe pernă. Nu știe de unde a apărut, dar e îngrozită.

Jin a rămas la urmă, ca un cavaler ce e. A meșterit ce a meșterit și când ne-am uitat ce a ieșit… ne-am crucit. Păreau trei siluete unite de bețișoare. Ne-am sucit, ne-am învârtit, nu ne-am dat seama.

Atunci Jin, amuzat de expresiile de pe fețele noastre, a început să explice tacticos: „Cel mai teamă îmi e să stau între femei. Sunteți ca niște gaițe. Dar uite că azi mi-am înfrânt teama!”

Ce rămânea de făcut? Am pufint într-un râs sănătos, mai-mai să ne plesnească burțile.

Concluzia? Iată că eu am pierdut, cu cea mai dubioasă fobie și trebuie să le mai gătesc sarmale din alea. Jin a câștigat micul nostru concurs, pentru cea mai simpatică fobie.

Și à propos de concursuri, cu WU XING puteți și voi să câștigați, dar nu doar simpatia prietenilor, ci și premii pe bune.

Superblog-SharePlay-800x800px

Ce poate fi mai simplu decât să mănânci, să te joci și să câștigi? Când burtica plânge de fomiță, comandați cutii pline cu papa bun, le goliți cum știți voi mai bine, „furați” o ureche de lemn din cutia colegului, împărțiți furnicile cu tocilara simpatică de la IT, apoi jucați-vă. Share and Play. And win, aș adăuga eu. Alegeți o provocare de pe site-ul Wu Xing,  jucați-vă cu cutiile, pozați opera și încărcați fotografia. Astfel aveți șansa de a câștiga unul dintre premiile săptămânale, sau chiar marele premiu un smartphone Huawei P10Lite.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Fericire la ceaşcă

… sau cum să fii fericit în trei pași aromați.

Pasul 1: Minunile se întâmplă, nu se așteaptă. Dacă o aștepți, nu mai e minune: e plan. Sau pierdere de vreme

Mă trezesc, pornesc televizorul și ascult știrile. Cu mâinile adormite încă, bâjbâi după telefon. Pornesc internetul și caut. Și caut. Derulez cu înfrigurare, sperând. Sperând că dimineața asta va fi cea care îmi va schimba viața. Cu o fărâmă de suflet încă sperând, verific din nou lista câștigătorilor. În van. Nu mă aflu printre ei. Înfig un pumn în masă și încerc să-mi înăbuș o lacrimă de dezamăgire. Uite așa, visurile îmi scapă printre degete. Era, cel puțin pentru moment, ultima mea șansă de a zbura acolo. Dar avionul ăla va zbura cu alte visuri pe scaunul pe care-l credeam al meu. Disperarea mă cuprindea încet și nu știam ce e de făcut. În cele din urmă mi-am amintit, printre of-uri și vai-uri, că nu am băut cafea. M-am ridicat și am introdus în aparat o monodoză de cafea, apoi am așteptat tăcută, cu mintea vraiște… o minune.

M-am așezat la masă și am sorbit un strop din elixirul parfumat din fața mea. La urma urmei, ce mai era de făcut? A zburat puiul cu aţa. Cafeaua caldă îmi dădea un sentiment de linişte… de confort.

cafeaUsa de la intrare s-a deschis și a intrat mama, veselă, cu multe cumpărături în mâini. Le-a așezat și a început să sporovăiască, în timp ce eu scoteam din dulap cutia cu cafea boabe, pentru că ei așa îi place cafeaua, la ibric, proaspăt râșnită. Mi-a zis că s-au scumpit ouăle, dar a găsit crizanteme cu trei lei buchetul. Ceapă roșie nu aveau și nici roșii din alea mici. A luat și ea ce a găsit, mai merge și mâine.

Noi două la aceeaşi masă, vorbeam nimicuri, rânjind cu gura până la urechi. Reușise să mă înveselească.

Atunci am realizat că acel moment mic e motorul pentru a porni o nouă zi. Ce poate fi mai frumos și mai mulțumitor? Fiecare dimineață e o victorie. Înseamnă că respir și sunt pregătită pentru provocările zilnice. Ah! Și ce bine e să încep cu mirosul cafelei braziliene și cu o discuție ca între fete!

Pasul 2: Viața e o sumă de bucurii mici
Între timp, tot ce trebuie să fac e să trăiesc. Nu pot petrece tot timpul așteptând. Așa că iau ce mi se dă, îl amestec cu ce-i mai bun din mine și îmi fac o viață frumoasă. Toate la timpul lor. Încerc să mă bucur de fiecare moment.

Nu m-am mai gândit la acel premiu. Dacă e să fie, vor mai fi concursuri. Poate, cine știe, într-o dimineață, când voi sta la o bârfă cu mama, sau îmi voi bea cafeaua la birou, voi verifica o listă și îmi voi vedea numele printre câștigători. Dar nu pot să mă închid într-o lume a speranțelor fără cap și fără coadă.

Când pe lume sunt atâtea bucurii mici și frumoase! Când sunt atâtea răsărituri de văzut, atâtea povești de spus la o cafea, în creierii munților sau pe o plajă adormită, cu ochii cârpiți de somn. Cu mirosul proaspăt care parcă-mi pătrunde direct în sânge, care mă trezește și mă ajută să mă concentrez mai bine.

Fără să vreau, mintea îmi zboară în călduroasa Brazilie, cu ale ei plaje animate, ai ei oameni veseli și o samba în costume întrăznețe… gustul intens îmi trezește fiecare neuron. Simt aroma intensă ca și cum ar fi parte din mine, doar mirosind-o. Se spune că, de obicei, cafeaua stimulează activitatea creierului și reduce apariția depresiei. Asta să fie cauza? Asta să mă fi stimulat în acea dimineață urâtă? Până la urmă, dimineața aia mi-a schimbat viața. Dar nu cum credeam eu.

Pasul 3: Fiecare moment e unic. Trăiește-l!

O simplă cafea mi-a schimbat modul de gândire la 180 de grade. O ceșcuță atât de mică, o aromă intensă și un moment de bucurie alături de mama mi-au deschis drumul către fericiri mai mici. Frânturi de fericire care, însumate, fac enorm de mult. Fac o viață, o viață care nu e doar lapte și miere, nu e doar victorii și drumuri line, dar care, Doamne, cât merită să fie trăită cu fiecare por, cu fiecare atingere, cu fiecare zâmbet!

De atunci, ritualul cafelei e cumva sacru, indiferent unde aș fi. Acasă, la serviciu sau pe o terasă retrasă, într-o companie dragă și cu o muzică duioasă ce răsună dintr-un difuzor vechi.

Toate astea… pornind de la o cafea.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

 

Slalom printre clienți

Datele problemei

Părerea (aproape) generală despre vânzătoare este că sunt acele femei care toacă toată ziua frunză la câini și se uită urât la clienți. Ei bine, eu vin să demontez niște mituri.

O vânzătoare e acel om care se ocupă de clienți, se ocupă de comenzi, de primirea mărfii, de așezarea ei pe rafturi sau în vitrine, dar și de curățenia și ordinea din magazin. De asemenea, trebuie să fie prezentabilă în orice moment din timpul programului, din respect pentru client și pentru ea însăși.

De câteva ori pe an, vânzătoarea riscă să se transforme totuși într-o ciumăfaie cu părul vâlvoi și hainele mototolite. Aceste perioade se numesc „curățenie generală” și această curățenie nu se face cu una, cu două, pentru că vorbim despre situații diferite față de propriul cămin.

Eu sunt una dintre aceste vânzătoare și vreau să vă povestesc cum gestionez astfel de situații acum, că mai e atât de puțin până la perioada aglomerată a sărbătorilor de iarnă.

Pregătirea terenului

Primul pas e alegerea zilelor în care fac curățenie. De preferat ar fi zilele când nu primesc marfă, pentru a nu aglomera totul, iar astfel scap de nervi inutili.

Apoi debarasez zona, pentru a nu mă împiedica de diverse obiecte în timpul curățeniei. Un set uitat de alaltăieri, trei pungi de cadou, înțelegeți ideea.

Cel mai important, mă înarmez cu diferite poțiuni fermecate care m-ar scuti de timp în plus petrecut curățând. Când i-am spus șefei mele că urmează să mă apuc de curățenie, dar că toate sticluțele sunt goale, nu a stat pe gânduri și a venit cu un coș încărcat cu produse despre care mi-a povestit că fac curățenia mai ușoară, fiind testate deja de ea. Sunt o maniacă a curățeniei și clientele mele pot confirma asta, așa că am simțit în acel moment că a venit Moș Crăciun cu anticipație.

Planul de atac

De obicei, planul meu e o combinație de… surrounding și inside-out. Sună ciudat, știu. Fiind un magazin mare, trebuie să stabilesc dinainte de unde încep și unde termin, pentru a nu curăța un loc doar pentru a-l murdări din nou când șterg altul. Cum fac alte femei care șterg praful de jos în sus, de exemplu. Nu. Am douăzeci și unul de dulapuri mari a câte șapte rafturi fiecare. Ele vor fi primele răsfățate, pentru că sunt așezate pe pereți, de jur împrejur. Mai am și dulapuri-vitrine mici, în mijlocul încăperii, șapte la număr, care vor fi următoarele la curățat. Urmează mica bucătărie și baia. Geamurile le-am lăsat la urmă, în așteptarea unei zile cu soare.

Slalom printre clienți

Încep. Primul raft. Puf puf, un voal fin de Nufăr pentru mobilă, când, intră o clientă. Noroc că șefa știa cu ce situație avem de-a face și mi-a adus produse care curăță repede, așa că am executat rapid o mișcare de du-te vino cu prosopelul și raftul era curat, iar eu eram pregătită să întâmpin clienta cum se cuvine.

„Mmm, ce frumos miroase aici la voi!”

Mhm, e frezia!

nufar geamuri floralMarea mea problemă e cea a amprentelor de pe geamuri. Toate dulapurile au, inevitabil, amprente, pentru că omul vine la magazin, nu la muzeu. Asul meu e în coș, evident, așa că imediat ce termin cu dulapurile, continui cu vitrinele. Cu un gest de cowboy mă înarmez cu Nufăr Geamuri Floral și pulverizez de mai multe ori, apoi șterg, lăsând în urmă geamul sclipitor și o aromă demnă de o parfumerie. Oare cei de la shaormerie au produse de curățat cu aromă de mujdei? Hm! Nici bine nu mă gândesc, că pe gemulețul meu proaspăt șters apare o acadea lipicioasă și, lângă ea, o mânuță curioasă de fetiță. Cum să mă supăr pe un ghemotoc crețulin cu două felinare albastre ca cerul de mai? Nu pot, îi zâmbesc, aștept să cumpere mami ce are nevoie și pufăi din nou geamul care din două mișcări e din nou curat.

Mobila e curată, vitrinele sunt curate (până la următorul pui de client cu mânuțe umblărețe), trecem la următorul nivel.

triumf bucătărieAștept un moment când e magazinul gol, închid repede ușa și fug în spate. Știu că la un moment dat o să aud cioc-cioc în ușă, așa că trebuie să fiu multifuncțională, rapidă și eficientă. Am curățat rapid blatul din bucătărioara improvizată cu un produs fresh-mentolat, apoi Triumf m-a ajutat să spăl fuga cele câteva ceșcuțe și pahare. Am fugit în baie și am pulverizat rapid un dezinfectant pe faianță și bateria chiuvetei, apoi am turnat un flacon de lichid pentru desfundat țevile pe scurgerea chiuvetei pentru că de o vreme emana un miros dubios de apă clocită. Am lăsat totul să acționeze cât am spălat gresia din magazin.

Fuga îndărăt să clătesc faianța și să las apa să curgă în chiuvetă și între timp s-a uscat și pe jos.

Un singur lucru mai am de făcut, mi-am zis, în timp ce mă îndreptam spre ușă pentru a lăsa două cliente să intre: să spăl geamurile. Am aruncat privirea afară și… ploua deja. Am pus la loc în coș spray-ul pentru geamuri și m-am gândit la urmele pe care le lăsau clientele pe gresie… dar nu-i nimic! Când ai ca aliați niște produse care într-adevăr sunt eficiente, e chiar o plăcere să repet operațiunile din nou și din nou… de câte ori e nevoie.

nufăr triumf

Și uite așa, dragii mei, împaci și clienții pe care nu îi lași să aștepte, dar obții și o curățenie sclipitoare! Trebuie doar să ai un plan bine structurat și ajutor de nădejde din partea unor experți în curățenie… îmbuteliați.

Acum, rafturile mele aşteaptă cu nerăbdare produsele sclipitoare şi colorate, specifice Crăciunului!

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

 

Și haterii au sufletul lor

Înainte de a pătrunde mai adânc în situație, trebuie să vă spun câteva vorbe despre colegul nostru, nu vă spun cum se numește, haideți să-i spunem Gică, de la Gică Contra. Gică ăsta al nostru ar fi băiat bun dacă nu ar fi atât de tare în gură, hater și plin de el. Nu c-ar fi un lucru rău, dar e obositor uneori să ai ca prieten pe unu’ căruia nu îi convine nimic.

Ba că tabloul ăla nu stă bine, ba că pisica nu are coșul în colțul ăla și îl are dincolo, ba că berea e prea caldă, ba că nu are spumă, ba că are prea multă spumă și tot așa. Într-o zi mi-a zis că fiică-mea are urechile cam clăpăuge și poate ar trebui să îi las părul lung! Ne-am gândit ani de zile cum să-l surprindem plăcut de ziua lui și nu ne-a ieșit. Acum doi ani a zis că forma glazurii de pe tort seamănă cu un măgar, anul trecut că de ce i-am luat artificii și nu lumânări. Mai zi ceva.

Anul ăsta am pus la cale ceva deosebit și nu i-am dat nici măcar un indiciu cum că ar urma ceva. Din contră, l-am și luat peste picior când ne-a întrebat ce-i luăm de ziua lui. Bietul de el, nici nu știe ce-l așteaptă! Stați așa că a ieșit șeful din birou!

„Gică! Vino cinci minute, te rog. Am ceva să-ți spun referitor la week-end.” – i-a zis.

Gică ne-a făcut cu ochiul: „Pariu că-mi dă ceva în plus la salariu de ziua mea!”.

Mhm. Lasă că vezi tu.

Și a văzut, când a ieșit plouat tot din biroul șefului: „Mdea, întâlnirea membrilor Asociației Naționale a nu-știu-ce, sâmbătă în Poiană… de ziua mea! Fix atunci s-au gândit ăia să se întâlnească, să mă trimită pe mine să le iau interviu.”

Abia ne-am abținut de la hohote generoase. Să știe el că în salonul de evenimente din Poiana Brașov va fi o întâlnire… dar pentru a-l sărbători pe regele nemulțumiților… ah!

De vacanțe la munte nu l-am auzit niciodată comentând, așa că am organizat totul și ne-am rugat să iasă bine. Dacă și de data asta se plânge… nu mai pupă el ceva în vecii vecilor!

hotel royal

Sâmbătă dimineața am ajuns cu toții la Hotel Royal. Ne așteptau deja și am pus totul la punct, după ocuparea camerelor rezervate. Am fi vrut să ocupăm tot hotelul, dar Gică al nostru fiind un nesuferit, nu multă lume înțelege că omul are de fapt un suflet de aur, așa că n-am adunat 90 de oameni, ci doar vreo 50, cu tot cu rudele lui.

Pentru sărbătorit a fost pregătită o cameră specială, am adus o oglindă mare să se admire și, evident, un frigider plin cu bere. Glumesc cu oglinda, nu și cu berea. Berea îi place, dar să și-o toarne singur, altfel sigur ceva nu e bine.

Era o zi caldă și senină, cu doar câțiva norișori de puf care se jucau pe cer. Aș fi vrut să o lălăi pe terasă, dar eu eram tartorul petrecerii și trebuia să forfotesc pe acolo, să fiu sigură că va ieși totul bine de la cap la coadă. Mi-a trebuit organizarea evenimentului în Brașov, acum ia de pune totul la punct! Ah, dar atât de emoționată și nerăbdătoare eram!

hotel royal 2

 

Salonul a fost decorat în culorile preferate de Gică (dacă vă vine să credeți că un hater are așa ceva) și meniul a fost ales cu grijă, pe gustul său (am tras cu ochiul ce comandă când ieșim în oraș sau în team building-uri). Părea totul pregătit. Pentru a alege muzica a fost nevoie să-i subtilizăm vreo jumătate de oră telefonul, iar pentru cadouri, doar i-am citit profilul de facebook.

 

 

 

hotel royal 3Deodată am văzut mașina firmei apropiindu-se. I-am dat mesaj șoferului să-l amăgească un pic, să îl provoace la un biliard, să amâne totul până strângeam oamenii în salon. Oricum tind să cred că până la urmă vom termina seara într-un mare campionat de 8 Ball, am un feeling că i-ar plăcea sărbătoritului. Și dacă nu vrea biliard, îl împingem către saună după terminarea petrecerii, să-și deschidă porii, să iasă hatereala din el.

Totul era gata. În salon era întuneric, iar fix când a intrat stimabilul coleg, pe ecranul de proiecție a început să ruleze un filmuleț cu cele mai celebre heităreli de pe facebook-ul lui, urmat de mesajul „Cu toate astea, rămâi colegul nostru preferat! La mulți ani!”.

L-am dat gata! Apoi am petrecut toată noaptea.

hotel royal 4

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

Furioasă și iute în cizme cu blană

Se lăsase întunericul. Era Ajunul Crăciunului și aproape toată suflarea orașului era deja retrasă în căsuțele proprii, stând la povești în jurul meselor, sau înfășurând de zor sarmale. Cozonacii erau deja copți și cârnații erau atârnați afară, la vânt. Cadourile erau împachetate, gata să bucure obrăjorii îmbujorați peste câteva ore. Era liniște și veselie.

Numai eu pășeam ca un Moș Crăciun la feminin, cu rochița mea roșie, tricotată, cu fulgi mari de zăpadă pe poale. Îmi înghețaseră picioarele în botinele cu toc și eram atât de obosită încât aș fi fost în stare să mă culc în parc, pe-o bancă. Încă de dimineață se pornise o ninsoare molcomă, urmată însă de un ger tăios. Tocurile alunecau pe gheața abia formată și la fiecare pas mă rugam la toți Sfinții să nu mă fac de mascara în fața rarilor trecători.

answear rochieÎn mâna stângă țineam mândră prima de Crăciun de la serviciu și în dreapta, cadoul de la colega mea. Ne jucăm de-a Secret Santa de 5 ani ca două fraiere, deși doar noi două suntem în birou. Punem numele noastre într-un bol și extragem pe rând. Partea haioasă e când ne iese propriul nume și astfel ne facem cadouri singure. Glumesc, nu vă uitați așa. Logic că ne-am luat cadouri una celeilalte.

Eu am avut de ales dintre două rochii elegante și i-am luat-o pe cea care cred că s-ar asorta cel mai bine cu părul ei. Ea mi-a luat ce știe că iubesc mai mult pe lumea asta: portofelul din geantă. Glumesc din nou. Mi-a adus o cutie cât o zi de luni, plină cu cosmetice.

 

Și cum mergeam eu senină ca o zi de vară-n toiul iernii… mi-am amintit că uitasem să cumpăr niște suc. Nu mă încânta ideea de a căra încă vreo câteva kilograme pe ghețușul ăla, cu botinuțele patinând și cu rochița mea minunată aproape urcându-mi-se în cap sub influența vâjului de decembrie… dar ce era să fac? Noroc că era deschis la supermarket, doar că trebuia să trec prin părculeț. Printr-un semi-întuneric care mă speria oarecum. Am pășit timidă, nu erau decât vreo cincizeci de metri. Nu era nimeni pe acolo.

giphy (9)La un moment dat, am simțit că ceva amușinează pe la punga mea din mâna stângă. M-am întors speriată cât să văd un ditai dulăul. „Marș, marș!” M-am întors spre el! „Șu! Marș!” Am reușit să îl îndepărtez un pic, dar când să îmi continui drumul, în fața mea s-a postat un alt câine și mai mare. Era periculos de aproape de glezna mea și mai și mârâia. Am simțit că îmi îngheață și ultimul litru de sânge care nu era deja congelat de ger. Am început să țip, „marș, marș, marș, maaaaarș”! Am încercat să o iau la goană, dar tocul mi-a alunecat după doar câțiva pași și m-am prăvălit cât sunt de mare pe aleea parcului. Pe lângă mine s-au împrăștiat flacoane cu loțiune de corp, câteva lacuri de unghii surprinzător de rezistente, rujul cel mai frumos din lume zăcea înfipt într-un pietroi… în fine, imaginea era dezolantă. Javra dispăruse ca și cum nu ar fi fost acolo. M-am ridicat, mi-am adunat lucrurile de pe jos și am pornit din nou la drum, ca o lady. De undeva din apropiere am auzit din nou un lătrat, noroc că o bancă era fix lângă mine, așa că m-am proțăpit sus, pe ea. Parcarea magazinului era aproape și atunci am observat că o tipă se uita lung la mine. Serios? Tot la mine? Unde erai când mă lătra fiara aia?

O lună întreagă nu am mai putut merg la acel magazin. Știți cum e când un eveniment neplăcut lasă urme la nivel emoțional și ne ferim din instinct de anumite locuri sau activități… mie îmi era groază de toți câinii pe lângă care treceam. Într-un sfârșit, mi-am zis totuși trebuie îmi înfrunt temerile și merg la magazinul ăla. Doar acolo găsesc un anume fel de praline și, nu-i așa, în ce univers nu facem tot ce putem pentru măria sa, ciocolata? Dar, în orice caz, eu în botine cu toc și rochiță nu mai calc pe acolo.

answear cizme

 

Eram echipată, just în case. Îmi comandasem de pe Answear o pereche de cizme zdravene, cu blană, într-o nuanță plăcută de bej și (încă) o pereche de blugi comozi, negri. Rochia a fost înlocuită cu un pulover călduros, plușat și pe deasupra, în loc de paltonul subțirel, aveam o parka. Eram gata să înfrunt fiarele. Mai concret, eram gata să fug mâncând pământul ăla înghețat.

„Come out, come out, wherever you are, you doggies!”mi-am zis.

 

 

Aleile parcului îmi păreau și mai lungi și mai întunecoase, când, deodată, de undeva, la lumina pâlpâitoare a unui bec, i-am zărit colții sclipind. Eram pregătită. I-am auzit forfoteala și l-am văzut arătânduse.

„Mmm, ne întâlnim din nou, dihanie păroasă”, mi-am zis.

„Mmm, băieți, a sosit cina”, mi-a rostit tăcut privirea lui.

giphy (10)

Am decis -l iau prin surprindere. Totul s-a petrecut în câteva secunde: am adoptat o poziție de sumo și l-am privit cu insistență. A început mârâie. Am început și eu. Eu mârâiam, ăla mârâia, deodată m-am făcut nițel spre el și am luat-o la goană! Am sărit cu grație peste aceeași bancă, am aterizat în siguranță și în două secunde eram deja în magazin. Am întors capul -l privesc triumfătoare pe fraier, dar dispăruse deja.

The end.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Sursă gif: giphy.com

O vânzare premiată

„Haida, scapă-mă de datorie!”, i-am spus. „Fac cinste azi cu toate cele nouă beri și dacă nu poți să le bei, și n-o să poți, le iei acasă. Să mai zici tu că fug de datorii!”

„Renunți tu la un rujuleț ca să îmi dai mie nouă beri? Cum de? Ai căzut în cap, ai visat prostii, ce-ai?”, mi-a răspuns.

„Meh, am primit bonus la muncă, am făcut o trebușoară bună și am primit niște laude și niște bani.”

„Oau, și pe lângă cele nouă beri ce plănuiești să cumperi pe cei… cât? 50 de lei? O casă, o mașină, o vilă cu piscină?”

„Ești nașpa. N-au fost 50 de lei și mă gândeam oricum la un ruj MAC. Hai nu mă bruia că sunt tare veselă azi. Zi, ieși la bere sau nu?”

„Cuvântul bere activează automat ieșeala, voiam doar să te enervez.”

„Deci? Ce dudă ai mai facut de ai primit bonusul?”

„Băi, culmea e că nu am făcut nimic special. Am făcut ce fac de obicei, am îndrumat clienții. Știi sâmbăta aia când a plouat toată ziua de nu era nici țipenie de om pe stradă, nu? Când ți-am zis că mă plictisesc atât de tare că îmi vine să rod cablurile. E, fix atunci, fix când voiam să-mi iau pauza de masă, zbang, s-a deschis ușa. Ridic ochii, un tip la vreo 35 de ani, chiar drăguț aș zice, dacă nu ar fi fost ciufulit de vânt, se uita nedumerit în toate direcțiile. Am lăsat deoparte pachețelul și l-am întâmpinat cum se cuvine, mă gândeam că dacă a ieșit pe vremea aia pe care nu aș da nici un câine agresiv afară, o avea omul o nevoie urgentă, i s-o fi defectat televizorul și nu mai vede El Clasico. Apropo de asta, vezi că la zece trebuie să fiu acasă, ăștia la bar nu dau meciul. În fine, nici pomeneală, nu voia omul televizor.”

„Nu?”

„Nu.”

„Dar?”

2_B1EvtqWm_HyW1Iplfl„Voia boxe, mă. Pe vremea aia, când oamenii nu știu cum să se mai adăpostească, el voia să vadă niște boxe. Și nu orice fel de boxe, niște boxe frumoase, mi-a zis. Am rămas mască. Am zâmbit încurcată și l-am întrebat ce ar mai dori în afară de frumusețe. Am răsuflat ușurată când mi-a spus că glumea și că de fapt vrea boxe de calitate, cu sunet clar și zdravăn. Gluma-i glumă, dar eu l-am condus printre rafturi și i-am arătat niște boxe frumoase. Dacă nu-i plac boxele Edifier, m-am gândit… altceva, nu știu, zău. I le-am prezentat frumos, începând cu aspectul. Eleganța nu era de trecut cu vederea. Am observat bucuroasă cum i s-a schimbat expresia feței când le-a văzut. Câștigam teren, așa că mi-am zis să continui. L-am întrebat ce planuri are cu boxele, cum își dorește să le folosească. A arborat o mutră nedumerită și a spus sincer… că vrea să asculte muzică. Mi-am dat seama că formularea mea lăsa loc de interpretări, așa că am aprofundat un pic, folosindu-mă de cel mai fermecător zâmbet al meu. Ăsta, așa. Nu-i drăguț?”

„Cel mai drăguț. Hai zi mai departe că m-ai zăpăcit de tot.”

BF2B2842_ryQXDcbm_B1CNvaxzl„Așa. Mi-a spus omul că ar dori să nu se încurce de tot felul de fire prin casă și ar dori să poată să conecteze boxele la diverse device-uri fără să fie nevoie să conecteze prea multe cabluri. Eram în locul perfect, pentru că boxele pe care i le arătasem deja se puteau conecta foarte ușor la tabletă sau telefon prin bluetooth. În plus, au telecomandă, așa că nu-i nevoie să se ridice pentru a le controla.

s2000pro_2_ryqvB0gGxDar nu se oprea aici omul. Voia să se asigure că poate să conecteze boxele la orice fel de dispozitiv. I-am explicat frumos că nu trebuie să își facă probleme, pentru că pe lângă posibilitatea de a se conecta prin bluetooth, boxele mai au și alte conexiuni disponibile. Auxiliar, optic și coaxial. Nu există dispozitiv care să nu se poată conecta la ele, cu sau fără fire. Poftim tehnologie! L-am impresionat.”

„Și le-a luat?”

„E, le-a luat. Mi-a spus că sigur trebuie să aibă vreo hibă. Au un design luxos, posibilități de a conecta orice dispozitiv, dacă Doamne ferește nu sunt de calitate în ceea ce privește sunetul? La urma urmei, era dreptul lui să pună întrebări. L-am liniștit spunându-i că nu are de ce să se teamă. Sunetul e de o calitate și claritate superioară, cei 130 de watti sunt suficienți ca să organizeze și o petrecere, dacă poftește, iar datorită bass-ului de 5.5 inch cu cu diafragma din aluminiu și un set de înalte la cele mai pretențioase standarde va avea garantat parte de o experiență acustică de vis. Mi-am încheiat pledoaria zâmbitoare, simțind că am spus ce trebuia și clientul era pe punctul de a băga mâna-n buzunar.”

„Și?”

„Și ce?”

„A luat?”

„N-a luat.”

„Păi și bonusul?”

„Păi clientul a zâmbit, a promis că se gândește și va reveni când va fi hotărât.”

„Extraordinar. Și pentru asta ai luat bonusul? Pentru un client care nu a cumpărat nimic? Auzi, mai angajează la voi?”

„Stai mă, că aici e duda. Clientul era de fapt un client misterios. În urma raportului favorabil pe care l-a făcut după vizita în magazin, șeful a decis să mă premieze.”

„Ai du-te!”

„Da, mă! Da’ știi care-i faza cea mai tare?”

„M?”

„Tipu’ a venit săptămâna asta și tot le-a luat. Cică pe-alea vechi oricum le rosese iepurele. Acum zi, știu să vând, sau nu știu?”

„Nu știu ce să zic, cum ziceai că se numesc boxele alea?”

„Edifier. S2000Pro. Te aștept luni la prima oră. Acum hai acasă, că-mi începe meciul.”

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

Scrisoare

Dragă mamă,

Cum anul ăsta nu puteți să ajungeți acasă până de Sărbători și pe aici e cam aiurea fără voi, vreau să îți spun că am făcut o nebunie. Nu te speria, nu e o nebunie gravă, e ceva frumos, un lucru pe care îmi doresc de mică să-l fac.

Îți aduci aminte când mergeam la cafea la doamna Geta când eram o moțată? Ea era singura de pe scară cu ditamai biblioteca, başca avea cablu și televizor color. Îți amintești cum ne povestea filmele americane? Sau cărțile despre viață luxoasă a celor din cartierele newyorkeze. O ascultam vrăjită și, în secret, visam să ajung și eu când mă fac mare… în New York. Atunci, pentru mine, toată America însemna New York-ul, cine reușea să ajungă acolo era un fel de erou. Visam noaptea cum mă plimb pe străzile umbrite de clădirile ce ajungeau până la cer. Când am crescut, mi-am zis că nu voi merge nicicând acolo, e prea lung și prea scump drumul. În plus, să fiu departe de casa mea m-ar fi omorât încet.

Acum, casa mea e doar a mea fără voi aici. Casa mea se însuflețește doar o dată pe an, în rest e cuibul unei tocilare plictisite.

Mamă, plec în America!

Vara e atât de cald în orașul ăsta, atât de mult praf și atât de multă plictiseală! Toți sunt plecați în concediu, la muncă, la țară, numai eu sunt tot timpul aici, fără voința necesară pentru a face ceva. Dacă nu aș fi făcut pasul ăsta, cred că aș fi prins rădăcini.

Am 20 de ani, vreau să zbor, să aflu, să gust, să ascult și să văd. Vreau să cunosc, vreau să muncesc, vreau să ies din monotonia asta care mi-a mâncat sufletul.

Diana zice că-s nebună, cum să plec atât de departe de una singură?

Dar nu sunt singură, vă am pe voi în suflet și acolo unde voi ajunge, vor fi o mulțime de alți studenți din toată lumea.

Nu plec de capul meu, stai liniștită, plec cât de poate de legal.

Stii agenția cu care am mers împreună în concediu anul trecut, nu? CND Vacanțe Speciale nu se ocupă doar de vacanțe, ci și de programul Work and Travel, special pentru studenți.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_05-768x482

Nu te-ngrijora, nu voi întâmpina niciun fel de probleme, cei de la agenție mă vor ajuta cu găsirea jobului, cu obținerea vizei și cu achiziționarea biletului de avion. Eu doar le prezint câteva documente, plătesc și restul se rezolvă.

Nu voi ajunge în New York, dar parcul de distracții unde voi lucra e suficient de aproape de el cât să îl vizitez.

Vreau să-i bat la pas străzile, să văd reclamele luminoase și să mă simt ca-ntr-un serial. Mereu am avut mania asta de a vedea cu ochii mei locurile pe care le-am vazut la televizor.

Desigur, abia aștept să-mi cunosc și colegii, dar reținută cum mă știi… sigur vor crede că sunt o ciudată. Dar cine știe? Parcă văd că voi lega prietenii pe viață cu cine știe cine, de prin Filipine sau mai știu eu de unde.

Știi ce îmi doresc mult? Să-mi deschid un blog. Cum ar fi să încep în forță cu articole direct din patria mamă a mărcilor de succes Maybelline, Nyx sau Estée Lauder? Aș putea profita de luna pe care o voi avea la dispoziție să călătoresc și să le cunosc mai pe larg istoria. Așa aș putea spune că banii pe care i-am cheltuit până acum pe cosmetice se vor întoarce cumva în chip de cunoștințe, de informații, de… curiozități satisfăcute.

Cum sunt muzeele pentru unii, așa-i mall-ul pentru mine. Punct de atracție turistică. Se pune drept research pentru blog, domne! O comparație între magazinele de acolo și magazinele din România ar fi binevenită, nu? Ca nivel de aprovizionare, gamele existente acolo care la noi lipsesc cu desăvârșire… ar fi o idee bună.

Bine, nu zic că nu aș vrea să văd și Muzeul Metropolitan de Artă, să merg cu feribotul la Statuia Libertății, să mănânc gogoși în Central Park și să văd Ground Zero. E o imagine care mă bântuie din copilărie, vreau să văd cu ochii mei locul ăla.

Vreau să văd Flatiron Building, am citit în atâtea cărți despre ea, vreau să mă plimb prin Times Square, vreau să îmi tatuez pe retină imaginea americană a luminii, a aglomerației și a vieții agitate. Vreau toate astea!

Și, bineînțeles, vreau shopping! Mult shopping! A se citi „material pentru blog”. Cum să am un blog de frumusețe dacă nu cumpăr cosmetice și haine? Cum să mă întorc din State, o destinație specială, fără bombe de baie Lush, lumânări parfumate Bath & Body Works și alte nebunii pe care nu le găsim la noi?

Vezi, mamă, poate îți aduc și un ginere de pe acolo. Work and travel with a pinch of love, vorba aia!

Vreau să văd dacă pâinea lor e atât de dulce pe cât se spune și dacă mâncarea e așa proastă. N-aș prea crede. Vreau să mă bucur de tot ce mă va înconjura, pentru că e o experiență inedită.

Cu Work and Travel Vacanțe Speciale, sunt sigură că voi avea o vară de poveste!

Te pup și zi-i, te rog, Catrinei să pună mâna să mănânce, că au rămas doar ochelarii de ea.

P.S. De ziua mea… dai și matale de un rujuleț?

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.