Nuntă mare, copil mic

dsc_1095.JPG.1024x0S-a întâmplat imposibilul. S-a măritat Mona. Colega mea de bancă din generală ar fi fost în stare să jure pe roșu si pe degețel că nu se va mărita niciodată și totuși iată-mă, cu rochia găurită de tocul pantofului și cu pantofii buclucași în mână, mergând pe holurile hotelului către cameră, discutând aprins evenimentul.

S-a măritat Mona și a făcut-o ca la carte, nu așa, cu mici, friptură și bere, cum o să mă mărit eu. A fost cu petrecere la un hotel în Poiana Brașov, cu domnișoare de onoare și alte de-astea. Și cu un mire boboc, dacă-mi permiteți. Pătrățele, farmec, carieră. Toate cele.

 

Trecând pe coridor, dau nas în nas cu o mămică semi-epuizată, cu un prunc de vreo doi anișori scâncindu-i în brațe. Se uită la mine cu o privire încercănată și îmi șopteste: „N-are somn, ne-a zăpăcit. Am fost pe-afară, s-o mai potoli.”

Te cred, soro, te cred. De-aia n-am eu copii.

Ceasul arăta ora 7 fără câteva minute. Așa nuntă?? Trece timpul când te distrezi. M-am răzgândit și nu am mai mers în cameră, ci pe terasă. Abia doarme si al meu liniștit. Adia ușor vântul și am început să regret că n-am luat șalul cu mine. Oare s-a potolit copilul? Dar ce-mi păsa mie?

Aerul rece de munte îmi făcea bine, ca întotdeauna. În zare, giganții împăduriți începeau să prindă culoare. Începea o nouă zi. Când am făcut rezervare pentru nuntă, am ales să rămânem încă două zile, că un drum până la munte nu ne e chiar la îndemână. Așa că profităm de ocazie când putem. De-asta îmi place acolo, că pot să lenevesc cu privirea pierdută-n peisaj. Liniștea din mijlocul naturii mă umple de energie pozitivă. Nu îmi doresc decât să o lălăi pe lângă hotel sau să mă distrez înăuntru bătându-l măr pe soţ la un fotbal de masă.

dsc_0191.JPG.1024x0Bun, deci ce era de făcut? Plănuiam să merg la saună mai târziu. În primul rând, totuşi, o baie și câteva ore de somn. Dar cum să dorm cu peisajul ăsta? Cum să dorm când e atât de mult aer curat de respirat? M-am întins în hamac, cu gândul să mă mai bucur câteva minute de priveliște. Cum să dorm când soarele răsa… a… a.. uaaaaah!

M-am trezit, simțind ceva la degete. Mâna stângă îmi atârna în afara hamacului și ceva mic și catifelat mă trăgea de câte-un deget.

„U… do… tei…” – haaa?

M-am ridicat în capul oaselor și am văzut făptura care se juca liniștită cu degetele mele. Piciul de mai devreme stătea turcește lângă hamac și mă privea cu două „felinare” limpezi ca cerul de deasupra noastră. Am sărit ca arsă din hamac. Undeva în spate, „domnul meu” râdea pe înfundate în timp ce mama copilului citea o revistă. Bun, o domnișoară de onoare adormită în hamac a făcut deliciul privitorilor. Sper că măcar nu am sforăit. Ce te uiți, copile, așa? Mă sperii!

Probabil m-a înțeles pe dos, că una-două m-am trezit cu el înfășurat în jurul picioarelor. Ajutoooor, știam că-s urși la munte, dar de copii cum scap? Făptura micuță și bucălată mi-a zâmbit și a tăiat-o repede către locul de joacă.

Soarele era sus, ziua era senină și călduță, așa că am lasat sauna pe mai târziu și mi-am făcut de lucru pe terasă, cu o cafea extra-mare-extra-amara. Și cum stăteam eu așa, gândindu-mă la nemurirea sufletului, bucălatul îmi tot dădea târcoale.

„Uite, foaie!”, agitând bucuros o floricică albastră.

„Adă pup!”, ţuguind ştrengăreşte guriţa mică.

Se pare că piciul nostru a făcut o pasiune pentru mine. N-am mai rezistat. Când s-a înfășurat tot de picioarele mele a doua oară, l-am luat în brațe și m-am jucat cu el toată ziua. Maică-sa era fericită că avea un moment de liniște, al meu era fericit că a aflat că am și eu niscaiva inimă, numai eu eram nedumerită. Să mi se fi trezit instinctul matern? Mai târziu, privind gomboţul ăla de om dormind liniștit în brațele mele, am realizat că e un sentiment suprem. Nu semăna cu nimic altceva.

61955670.jpg.1024x0La urma urmei, din asta e făcută viața. Din sentimente și evenimente simple. Naturale. Un week-end la munte, un somn bun intr-o cameră frumoasă și curată, o mâncare bună și oameni dragi aproape.

N-o să știe Mona niciodată ce bine mi-a făcut când și-a planificat nunta la Hotel Royal Poiana Brașov. În inima mea, va rămâne veșnic locul unde mi-am dorit prima dată un suflețel al meu, cu doi ochi verzi și-o guriță mică, rozalie, care să-mi spună „mami”.

dsc_0183-1.JPG.1024x0

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Anunțuri

Care-i duda cu cititul

Am început târziu să citesc. În timp ce alți puști deja citiseră o mulțime de cărți, eu încă mai citeam Basmul fetei de vizir, În casa bunicilor și cărticelele cu povești Disney. Le-am citit până le-am rupt, bietele de ele. Clickul s-a produs pe la 15 ani, când am prins Marchiza de Pompadour la o colegă și, mai apoi, Harry Potter, la aceeași colegă.

De Harry Potter sunt încă îndrăgostită până peste cap și citesc cărțile de câte ori am ocazia, la fel fac și cu filmele. Când mi se pune pata, le iau iar la rând.

De curând mi-am luat primul volum, Harry Potter și Piatra Filosofală, cu intenția de a le cumpăra pe toate cu noua traducere. Plus că sunt mai aspectuoase decât varianta veche, coperțile sunt cartonate, „dau bine” în bibliotecă. Desigur, când vorbim despre Harry Potter, le-aș citi și de pe fițuici, dar femeie sunt, nu pot să nu apreciez un aspect plăcut al unei cărți.


Nu știu, cititul mi s-a părut mereu cea mai relaxantă activitate (alături de shopping, hapciu!). Pe vremea când nu aveam calculatoare (l-am avut pe primul la 19 ani), smartphone, și mai ales tablete, pe vremea când televizorul și cel mult un cd player ne erau distracțiile, o carte era evadarea perfectă.

Nu știu cum or fi copiii din ziua de azi cu atâtea distracții, dar în ceea ce mă privește, când dau de o carte bună, uit cu zilele și de telefon și de laptop. Mă enervează chiar și notificările pe facebook. Săptămâna asta, de exemplu, am citit două cărți. Cu sufletul la gură! Urmează recenziile în curând.

Revenind la Harry Potter, cred cu tărie că a fost cartea care mi-a deschis apetitul pentru lectură. Efectiv m-a rupt de realitate. Mi-a deschis un nou univers. Foarte rar mai aud de copii care citesc și e păcat. E bine și cu filmele, dar citind îți poți creiona imaginile în minte fix așa cum vrei. Poți da ce fețe vrei personajelor. Pur și simplu nu iei ce ți se dă. Îți imaginezi singurel.

Cititul dezvoltă imaginația. Pune în mișcare rotițele minții, mă face să mă gândesc la ce va urma pe pagina următoare, în capitolul următor, intuiesc finalul, stau cu sufletul la gură și simt cu fiecare celulă acțiunea.

Îmbogățește cultura, indiferent de genul ales. Dintr-o carte aflu că undeva în lume oamenii mănâncă un anume fel de mâncare dimineața, din alta cunosc în detaliu moda din 1857, iar din alta aflu că nu-știu-când a fost un război. Nu există „nu am învățat nimic din cartea asta”. Refuz să cred că nu ai ce învăța. Sunt lucruri mici, dar importante. Afli. Cunoști. Înțelegi mai bine anumite lucruri, anumite mentalități. Poți să te oprești câteva minute, să toci mărunt ceea ce tocmai ai citit. Să întorci povestea pe toate părțile. Să înțelegi motive. Să te revolți. Să plângi sau să râzi.

Apropo de Harry Potter, mi-a plăcut atât de mult încât am rescris câteva zeci de strofe din Luceafărul, varianta cu vrăjitori. Ehe, ce chestii mai făceam eu pe la 15-16 ani… 😀

La voi cum stă treaba? Ce carte v-a deschis apetitul pentru lectură?

 Pupicici!

Ce este acela un bibelou?

Conform dicționarului, bibeloul este un cuvânt provenit din franțuzescul „bibelot” și reprezintă un obiect mic, decorativ.

Legenda spune că bibeloul mai reprezintă și un cuibuşor virtual deținut de un specimen blond, cu ochii verzi, cu intenția vădită de a bate pe el câmpii cu grație sau, la nevoie, de a-l arunca în bătaia tunului. Asta se-ntâmplă de două ori pe an, când încep înscrierile la SuperBlog. Ca și acum. Specimenul blond vrea să spună că participă. Păi nu? Nu-i bai, bibeloul rezistă, nu-i de-ăla de porțelan.

A! Bibeloul mai e și ăla cu care ți-a zis maică-ta că nu-i de joacă!

Să înceapă distracția!

Voi scrie de aici, din parfumerie, între două cliente și două arome, de acasă, de pe stradă, de oriunde voi simți suflul ideii geniale că se pogoară asupra mea. La urma urmei, asta înseamnă SuperBlog. Idei, gânduri, cuvinte, articole frumoase, termene-limită, oameni, prietenii. Revederi. Emoții. Premii. Nervi. Răbdare. Nerăbdare.

Vor fi două luni lungi. Ne mai citim!

Preferatele lunii august

Salut!

Pentru ca luna se apropie de sfarsit (dar si vara) si eu am strans o multime de produse noi si frumoase, am decis sa nu mai fac un What you buyin’, ci sa vi le arat direct la preferate, pentru ca le consider achizitii inspirate, ca majoritatea lucrusoarelor pe care am dat banii anul asta!

  • Am vrut un lac de unghii pe care sa il aplic sub oja, pentru a proteja unghiile de ingalbenire. Auzisem de marca Eveline (brand polonez) cum ca ar face minuni, asa ca am pornit in cautare. Am ales pana la urma o baza ce contine ceva din lamaie si filtre uv. Exact asta imi doream, sa imi protejeze unghiile, nu neaparat sa le trateze. Lacul e ceva usor laptos, care in casa pare aproape incolor, dar la lumina naturala, afara, mai ales daca e soare, pare un roz/movuliu. Se usuca in vreun minut de la aplicare si mie imi place sa il port chiar si gol-golut, pentru ca ofera un aspect ingrijit unghiilor si rezista zile intregi chiar si intr-un singur strat. Unghiile sunt protejate, nu sunt galbene si chiar mi se par mai tari si mai rezistente. Eveline are o gama completa pentru ingrijirea unghiilor, chiar urmeaza sa le primesc si la serviciu si daca mai incerc ceva, dau de veste.

CYMERA_20170825_124227-01-1536x1536

  • Acum vreo doua saptamani am vazut ca Makeup-Shop are transport gratuit si era tot ce asteptam, ca eu 15 sau 18 lei nu plateam nici batuta, desi de mult timp imi doresc chestii de la ei. Am mers glont spre paletele Sleek, auzisem numai de bine. Cautam o paleta frumusica, simpluta, cu nuante de roz. Am tot felul de farduri, dar roz nu mai am de cand mi-a expirat Color Tattoo-ul de la Maybelline. Singura care indeplinea toate cerintele era paleta Oh so special. Am cautat fotografii din toate unghiurile si luminile cu ea si parea alegerea perfecta, chiar daca rozurile erau foarte deschise si paleta avea si nuante de corai. Dupa ce a venit coletul si am folosit paleta prima data, m-am felicitat. Facusem cea mai buna alegere si tare imi e ca o sa fie una dintre putinele palete pe care le consum. Fardurile sunt pigmentate, rezistente si imi ies niste machiaje demne de youtube, asta daca as avea si eu cu ce sa filmez. :)) Serios, ma machiez cu paleta asta cum nu credeam vreodata ca sunt in stare, pacat ca telefonul meu nu surprinde nuantele aplicate in toata splendoarea lor.
  • Tot in comanda de pe Makeup-Shop am inclus un blush ombré de la Nyx. Tot din swatchuri parea ca seamana cu Galifornia de la Benefit. Si da, mie mi se pare ca seamana. Ofera tenului un aspect fresh, pupat de soare, iar portiunea de fard sidefat, pe care o folosesc  foloseam pe post de iluminator, amplifica efectul. Dar uite ca aici, desi e preferatul meu actual, produsul are o buba. Tot trecand cu pensula peste produs, am observat ca de sub portiunea deschisa, sidefata, ies la suprafata pete de corai. In naivitatea mea, credeam ca sidefiul ala e pana la fund, nu ca dupa primele utilizari voi avea un simplu blush corai. Dar, desi acest aspect m-a dezamagit groaznic, fardul ramane preferatul meu.

IMG_20170808_130615-01-1664x934

  • Am comandat de la Oriflame un set compus dintr-un gel de dus si sapun cu aroma de lavanda si portocala. Si… uau! Miroase superb gelul! Miroase a curat.  Atat am de zis. Imi place atat de mult incat mi-l mai comand o data. In dublu exemplar poate. Nu am fotografie, dar il gasiti pe ultima pagina in campania 12. 😄
  • In aceeasi comanda am avut si un exfoliant de corp cu aroma de capsune de la Avon (persoana respectiva se ocupa de comenzi pentru ambele firme). Pe langa mirosul aboslut delicios de capsunici proaspete cu frisca, imi place ca particulele exfoliante sunt micute si nu foarte dure. Desigur, preferabil ar fi fost sa fie ceva natural, dar e ok si asa. Exfolierea e blanda, iar mirosul intens.

  • Luna trecuta am cumparat o revista, nu mai stiu ce revista, care avea drept cadou un pachet de servetele demachiante de la Ivatherm. Inspirata alegere am facut! Au fost cele mai bune si mai blande servetele pe care le-am avut pana acum. Cica demachierea cu servetele nu ar fi indicata decat in caz de urgenta, dar eu le-am folosit zilnic si pielea mea a aratat foarte bine. Chiar glumeam zilele trecute ca a trebuit sa ajung la aproape 30 de ani ca sa am si eu un ten frumusel.

IMG_20170705_220625_069-01-1150x1150

  • V-am mai spus de mostrele Dior primite de la Sephora. Ei, mini-crema a fost uaaaaau! Mi-a lasat tenul neted, curat si luminos. E un iupiii total, dar doar pana ma gandesc la pret. Pretul e extrem de prohibitiv, mai exact 300 de lei. Sa imi fie cu pardon, dar eu nu dau 300 de lei pe o crema, mai ales cand am o minune mititica si super ieftina care imi incanta tenul de vreo doua luni. Dar nu am inclus-o aici, vorbim separat despre ea. Mai pe larg.

IMG_20170726_163121-01-1248x934

  • Trecem mai departe, depasim muntele de cosmetice si ajungem la favorite random. Trebuie sa mentionez cartea Harry Potter si Copilul Blestemat despre care am scris acum vreo saptamana. Nu spun nimic mai mult acum, aveti aici articolul cu impresiile.

IMG_20170802_133052-01-934x1663

  • De doua saptamani, viata mea e mai buna si asta datorita tabletei de pe care scriu acest articol. Aveam nevoie de un astfel de gadget pentru ca am acea problema cu laptopul, e destul de batranel si se incinge foarte repede, asa ca nu pot sa lucrez prea mult pe el, la filme se opreste, la wordpress se opreste, trebuie sa stau cu el in priza tot timpul, in fine. Tableta e mai comoda, pot sa vad linistita filme, fotografiile de pe instagram parca arata mai bine, iar Talking Tom rullzzzz! E vorba despre un Asus ZenPad de zece inch. Singurul „defect” pe care il are e ca nu pot sa scriu cu diacritice si am decis sa renunt la ele pentru articolele mai usurele. E tare greu sa scrii cu diacritice pe android. Stiti si voi. 😂

IMG_20170812_000046_538-01-1023x1023

  • Saptamana trecuta mi-a ajuns un colet de la bb-shop, colet ce continea un ceas pentru tata si o pereche de cercei pentru mine. Mi-au tot dat tarcoale cercelusii astia pana i-am cumparat. Mi se par atat de finuti si eleganti si stralucitori, of, ii iubesc! Sunt mai rau ca o cucuvea, trag la tot ce luceste. :))

IMG_20170816_204144_218-01-1150x1150

Si cam atat, cel putin pentru moment!

Pupicici!

Jurnal de Sinaia #2

Salut!

Mă gândesc cu nostalgie că acum fix o lună eram într-un concediu mult așteptat și dorit. Că Sinaia e sufletul meu… v-am mai zis. Dacă îmi doresc ceva mult de tot, e să am cândva o căsuță mică mică miculuţă acolo! Mmm, ce vis!

Nu mă știu visătoare la Maldive sau alte minuni ale lumii, îmi place liniștea din Sinăica mea iubită și dacă mi-aș permite, aș merge cel puțin lunar acolo. Dacă aș avea câte o săptămână de concediu lunar. 😂

Dar să revenim la caprele noastre negre și să vorbim despre ce-am făcut, mâncat, vizitat în concediu.

Am ales să stăm doar 5 nopți anul ăsta și, după ce părinții mei au fost de vreo două ori cazați acolo, am ales și noi pensiunea Thomas. V-o recomandam și acum doi ani, în primul jurnal de Sinaia.

Thomas e o vilă albă, frumoasă, cu balcoane din lemn și cu mușcate roșii la geamuri. Încă de când am pășit pe poartă am știut că o să mă simt fantastic acolo. Se ajunge ușor, din Bulevardul Carol, pe Aosta, fix pe lângă Aosta Pub, cafeneaua mea preferată. Am fost cazați într-o cameră luminoasă și curată de la etajul 1, am avut toate dotările necesare și, cel mai important, am avut parte de liniște și amabilitate din partea angajaților (cu care ne salutam de câte ori ne întâlneam pe holuri – trebăluiau doamnele ca niște albinuțe) și a doamnei care deține pensiunea.

IMG_20170724_104948-01-934x1663

De pe balcon aveam o priveliște de vis!

IMG_20170719_123321-02-01-1168x2080

IMG_20170723_202859-01-1982x1113

Am plănuit concediul în acea perioadă (19-24 iulie) fără să știu că în acel week-end avea loc și un raliu, Trofeul Sinaia, dar când am aflat am fost încântată, pentru că astfel s-ar mai fi adăugat un lucru nou pe lista mea. Noi nu aveam nimic deosebit în plan în afară de obișnuitele vizite și de relaxare, așa că raliul a fost binevenit.

Miercuri, pe 19, am ajuns în Sinaia în înainte de prânz. Am mers să lăsăm bagajele și am dat o fugă să mâncăm. La recomandarea mamei, aș fi vrut să încerc ciorbica țărănească de văcuță de la terasa Bucegi, dar nu aveai unde să arunci un ac. Așa că am ajuns la autoservirea Mihaela’s. Nu am fost la fel de încântată ca acum doi ani, dar nu pentru că nu ar fi fost mâncarea bună, ci pentru că mie îmi place carnea fără grăsime, iar ciorba de văcuță de acolo era cam grăsică.

Am dat o raită prin oraș și abia pe seară, în jur de 6-7, am dat o fugă până la Peleș. Aproape toate tarabele erau închise deja, iar accesul în grădina castelului nu mai era permis, așa că ne-am retras la o bere și un suc pe terasă La Tunuri. Pe drumul înapoi ne-am oprit în fața cazinoului pentru că era mare agitație, era concert. Am ascultat câteva melodii cântate la vioară și am mers la Nargila pentru un cocktail și mai târziu pentru cină.

IMG_20170719_164353-01-1168x2080

A doua zi, joi, am plănuit să mergem la Cota 2000 cu telegondola. Până acum mersesem doar cu telecabina și eram curioasă foc. Ca să ajungem la locul de unde pornește telegondola, trebuie să mergem cu autobuzul, traseul T2. Biletul costă vreo doi lei. Traseul complet cu telegondola, Sinaia – Cota 1400 – Cota 2000 și retur costă 55 de lei pentru un adult. De data asta nu ne-am mai oprit la 1400 deloc, am luat direct telegondola spre 2000, dar din păcate începea să se înnoreze (deși am plecat pe un soare orbitor) și priveliștea minunată pe care am avut-o acum doi ani nu a vrut deloc să se arate. Era frig și a început și ploaia cât timp ne uitam în zare în căutarea unei raze de soare. N-am avut noroc, dar măcar am respirat ceva aer curat și ne-am clătit ochii cu un peisaj cumva interesant, deși mohorât.

IMG_20170720_123530-01-2080x1168

Dezamăgirea a venit și din faptul că se închisese Ceaunu’ Crăpat și se tot auzea pe fundal un boca boca de la cei ce renovau/reparau terasa. Însoțit, ce-i drept, de o muzică veche, frumoasă, folk parcă, nu îmi amintesc exact ce anume, dar mi-a plăcut.

Nu-i bai, am fugit către telegondolă și am luat masa la Ceaunu’ Crăpat de la 1400. Atmosfera, servirea, mâncarea, totul a fost de vis! Am gustat o supă de gâscă fantastic de bună, părea din pasăre de curte. Am mâncat un piept de pui la grătar cu cartofi prăjiți și niște murături de m-am lins pe degete! Totul a fost delicios. Prețurile sunt destul de piperate, dar merită! Iar ospătărița avea un zâmbet „de-l vezi de la București”, vorba Duduiului. Așa era de amabilă!

IMG_20170720_134124-01-2080x1168

Seara am mers la Irish House pentru o pizza în doi. Nu am mai pozat-o, am mâncat-o și gata. Irish House are aceeași pizza bună și aceeași bere moca la orice pizza cumpărată. Noroc!

Vineri am stat numa’ prin Bușteni. Am mers cu gândul să vedem Mănăstirea Caraiman și castelul Cantacuzino. Dar planurile s-au schimbat.

Am mers până la Mănăstire, am făcut poze, am admirat animăluțele, am încercat să iau agheasmă și erau toate butoaiele goale, m-am plâns că sunt obosită, am cumpărat suveniruri de la magazin și am coborât în stațiune.

IMG_20170721_112309-01-2080x1560

IMG_20170721_112551-01-1024x768IMG_20170721_112740-01-1248x1664IMG_20170721_113214-01-780x1040IMG_20170721_113521-01-780x1040

Am mers până la telecabină (eu fără niciun gând de a urca la Babele) și ne-am oprit pe terasa La Anduțu, (unde mai mâncasem și acum 3 ani) pentru prânz. Am rămas cu aceeași impresie ca data trecută: oamenii se pricep, se vede că le place ceea ce fac (cred că domnul care ne-a servit era chiar patronul). Mâncarea a fost extraordinar de bună, eu am zis să rămân în zona de confort și am repetat schema cu puiul, cartofii prăjiți și murăturile. Dar am gustat și puțină fasole-n bol de pâine și sos de la tigaia picantă și încă salivez de poftă când mă gândesc, chiar și la o lună distanță. Domnul care ne-a servit era glumeț și simpatic, a fost o plăcere să petrecem puțin timp acolo.

IMG_20170721_120919-01-1560x2080

De pe terasă se vedea coada de la telecabină și cum s-a micșorat, m-am lăsat convinsă să mergem cu telecabina până hăt sus. Prețul dus-întors e 70 de lei, dar merită fiecare bănuț, traseul fiind mult mai spectaculos decât cel din Sinaia. Atât de frumos încât am plâns. Mhm, mi-au dat lacrimile fix în telecabină. Guilty și trecem mai departe.

Priveliștea de acolo, din creierii munților, e de vis. Doamne, mă simțeam ca în Hobbitul. Noriișorii se jucau pe cer, schimbând peisajul în fiecare minut, soarele ardea, oamenii erau veseli și agitați, care mai de care încercând să surprindă un strop din frumusețea locului. Și când spun frumusețea locului, mă refer la peisaj în general, Babele și Sfinxul nu m-au fermecat prea tare niciodată. Dar uitându-mă în partea opusă, atât de mult verde, atât de mult soare, sufletul mi s-a umplut de bucurie și emoție. Nu, n-am reușit să prind nici 10% din frumusețe în fotografiile pe care le-am făcut, dar ca idee, vă las câteva aici.

IMG_20170721_151109-01-2080x1560IMG_20170721_153657-01-2080x1560

Tot acolo am refăcut și o fotografie de acum 8 ani, din 2009.

CYMERA_20170819_142317-01

Reîntorși la realitate, în Bușteni, ne-am luat inima în dinți și am decis să mergem totuși și până la castelul Cantacuzino, ceea ce însemna încă doi km dus, doi întors, în sandale. De ce în sandale? Păi ziceam că eu nu aveam de gând să merg la Babele. Dar plănuisem vizita cu mult timp înainte și altă ocazie nu mai aveam în acel concediu, așa că haida.

Biletul pentru a vizita grădina castelului e 7 lei, dar acești bani sunt decontați din prețul consumației la restaurant, dacă aceasta există. Noi am zis să profităm (chitre) și ne-am așezat la o măsuță. Eu am băut un fresh de citrice și dumnealui un Long Island. ‘Eftine, că ne-au scăzut cei 7 lei de căciulă. Pam pam. :))

În tot acest timp am admirat peisajul spectaculos pe care il ofereau norii cenușii ce acopereau crestele munților și amenințau cu o ploaie zdravănă. Tuna, fulgera, dar era oricum superb.

IMG_20170721_171216-01-2080x1560IMG_20170721_173652-01-3120x1752IMG_20170721_173707-01-3120x1752IMG_20170721_180651-01-1752x3120

În acea perioadă se și filma pe acolo, din ce am citit pe google se pare că e un film cu James Brolin. Abia aștept să îl văd, pare interesant. Am prins când se filma o scenă cu o trăsură. Că va fi sau nu folosită în film, rămâne de văzut.

Pentru a ne întoarce în Sinaia am luat trenul. A costat câțiva lei, 3,4, nu mai știu. A durat 10 minute drumul.

Sâmbătă de dimineață am mers la Nargila pentru a mânca. De doi ani aștept să mănânc micul dejun libanez și na că nu îl mai aveau în meniu. Aveau mic dejun Nargila și mic dejun mediteranean. Cum nu îmi era extraordinar de foame și nici în toane pentru experimente nu eram, am ales micul dejun Nargila. Yum, delicios! Au fost două ouă omletă (aveam de ales între omletă și ochiuri), două felii de cașcaval, unt, iar în mai multe boluri am primit cremă de brânză, cubulețe de brânză, ton și gem. Și pâine prăjită. Până la urmă am mâncat tot, mai puțin untul (am descoperit că mi se face rău de la unt). Alături am avut o cafea și o limonadă cu zmeură care m-a răcorit și binedispus până-n adâncul sufletului. Da, limonada are efectul ăsta asupra mea, csf.

IMG_20170722_100741-01-2080x1168

Printre florile ce delimitează terasa de trotuar, se pripășise un mâț roșcovan care dormea toată ziua într-unul din ghivece. Era așa dulce cum dormea fără niciun stres și se lăsa pozat, făcând uneori o mutră plictisită către turiști. :))

IMG_20170719_173853-01-1344x1002

IMG_20170722_104832-01-2080x1168

Apoi am lălăit un pic prin oraș în așteptarea turului de recunoaștere a traseului, am admirat mașinile expuse în zona parcului, am filmat câte ceva…

CYMERA_20170820_173255-01-1536x1536

… și am pornit către Peleș. Nu că nu îl mai văzusem de enșpe ori, dar e plăcut drumul până acolo, e plăcut să-mi clătesc ochii pe la tarabe și să cumpăr diverse chițibușuri pentru acasă. De data asta am luat doar un evantai pentru mama și aproape am luat un pătuț de jucărie pentru Pitu. Dacă ar fi arătat vreun interes pentru jucării vreodată… 😂

Castelul, ca și data trecută. O să-nceapă să cadă bucată cu bucată și nici atunci nu o să se preocupe nimeni de renovarea sa. Acoperim cu nițel plastic și aia e, ne facem că n-am văzut. Vizitarea sa costă ceva bănuți, mă întreb unde naiba se duc. Dar chiar și așa, e o construcție superbă care îmi încântă ochii de fiecare dată.

Bineînțeles, am refăcut poza mea cea clasică și am făcut și un colaj cu toate pe care le-am adunat până acum. Să fie acolo. :)))

CYMERA_20170819_135215-02-1536x2046

IMG_20170722_130701-01-1168x2080IMG_20170722_131052-02-2080x1168

Seara am mâncat pe terasă la Jad Sticks, v-am povestit de el și data trecută. Am mâncat o porție de furnici în copac. Recomand din nou restaurantul, prețurile sunt ok, mâncarea e bună și personalul e amabil.

IMG_20170722_191258-01-2080x1168

Seara n-am mai fi vrut să ieșim, dar era devreme și parcă ar fi fost păcat să nu profităm de câteva ore în plus în aer liber, așa că am revenit la terasa noastră preferată (a mea cel puțin), Nargila, pentru câte un cocktail. Eu am băut Green Jungle parcă. Nonalcoolic.

IMG_20170722_220215-01-934x1663

Pe lângă cocktailurile delicioase, am avut parte și de muzică orientală (mhm, I like it!) și de bellydancers printre mese. Dansau fetele alea într-un mare fel și îndemnau și doamnele de la mese, una dintre ele a încercat să mă facă și pe mine să mă ridic, dar deși ador muzica orientală și îmi place să dansez pe ritmurile ei, nici nu eram îmbrăcată corespunzător (hanorac și geacă de piele) și nici nu obișnuiesc să dansez în public. Deși aș fi avut un cheeeeef! 😀

A doua zi de dimineață nu am avut poftă de mic dejun, așa că am mers la terasa Ramayana (fix în fața parcului) și am băut un frappe oribil, cu gust de frișcă amestecată cu apă și o amintire de cafea. Duduiu a avut noroc, cafeaua lui și micul dejun au fost bune. Am fost eu mai ghinionistă, poftim.

După aia am pornit la cumpărături prin oraș, am luat cașcavea și am dat „atacul” în Carpați Shopping Center cât și în clădirea de lângă. Mai târziu am urmărit raliul, sau mă rog, o părticică din el. L-am susținut pe Dominic Marcu, l-am aplaudat la start și am mai urmărit câteva mașini până ne-a gonit ploaia (care a întrerupt temporar și raliul).

IMG_20170723_133053-01-1168x2080

Ne-am mai încercat norocul la terasa Bucegi, dar nu am avut nicio șansă. Așa că am mers la Irish House unde am mâncat un păstrăv delicios cu cartofi natur.

IMG_20170723_152616-01-1664x934

Seara am cutreierat după shaorma și kurtos, dar am găsit doar shaorma. :)))

A doua zi de dimineață am găsit în sfârșit loc la Bucegi (adică eram acolo când s-a deschis terasa :)) ) și am mâncat o omletă zdravănă. De pe terasă se vedea muntele scăldat în soare și tare rău îmi părea că trebuie să plec și să-l las.

IMG_20170724_092716-01-1664x934IMG_20170724_090958-01-1168x2080

Cred că eu am atras vremea rea, că în timp ce eram în gară, s-a pornit o zarvă printre nori, de zici că venea Apocalipsa. Am urcat în tren și am lăsat Sinaia mea dragă acoperită de nori și ploaie. Dar încerc să nu mă întristez prea tare, or mai fi ocazii să o revăd.

A fost un concediu superb, m-am simțit bine, am trăit experiențe noi, cum ar fi vizita la Cantacuzino sau raliul, dar am și revăzut locuri dragi, am mers din nou cu trenulețul și mi-am băut cafeaua la cafeneaua Aosta.

IMG_20170720_101442-01-1168x2080

M-am bronzat din nou ca o tractoristă și am respirat aer curat. Am rătăcit cu privirea-n zare și m-am plimbat pe aleile parcului. Am făcut shopping, sportul meu preferat și m-am îndrăgostit a patra oară de Sinaia.

IMG_20170722_152001-01-1664x934

Când ajung în Sinaia, mă întorc, într-un fel, acasă. Iar când plec…

IMG_20170724_115526-01-1168x2080

 

Voi pe unde ați umblat vara asta?

Pupicici!

 

Magic Retouch, L’Oréal – pro sau contra?

Salut!
Pentru ca am vazut ditai dezbaterea in jurul acestui produs, am zis sa povestesc putin mai pe larg despre el, ca sa stie toata lumea la ce sa se astepte din partea sa.

Eu nu imi vopsesc parul, momentan am cateva firisoare albe, dar sunt prea putine pentru a justifica aplicarea unei vopsele de par. De ce? Pentru ca am o culoare naturala superba, de ce sa fiu modesta? Cand o multime de oameni te lauda pentru asta, de ce sa schimbi?

In fine. Ideea era ca nu folosesc acest produs pe propriul par, dar mama, pentru ca are „noroc” de multe fire albe, se vopseste (tot cu L’Oréal, nu am uitat de review-ul pentru Excellence) aproape lunar si intre vopsiri mai apare cate o ocazie cand trebuie musai sa aiba o coafura impecabila, asa ca are nevoie de o solutie de moment.

Iar Magic Retouch e special conceput pentru asta. Puteti sa-l priviti ca pe un sampon uscat daca vreti.

Ce este el, mai concret?

E un spray colorat, care odata pulverizat pe par, se transforma intr-o pudra colorata.

Ce face acest produs?

In primul rand, coloreaza radacinile crescute, dar, atentie, numai daca aceste radacini sunt albe sau mai deschise decat culoarea sprayului. Mai concret: esti blonda, vopsita saten mediu si folosesti spray brown? Functioneaza. Esti bruneta, vopsita blond si folosesti spray-ul blond? O sa ai un moloz maroniu la radacina. Am vazut persoane dezamagite de produs pentru ca nu a facut nimic pentru radacinile inchise la culoare. Valuri de blonde cu radacini negre, suparate foc ca nu a functionat produsul. Oameni buni, nu pentru asta e facut! Stiti foarte bine ca de multe ori nici vopseaua nu deschide cat trebuie radacinile inchise la culoare! De ce Doamne iarta-ma va asteptati ca un praf galben sa va faca radacinile blonde? E cat se poate de logic.

Mai departe. Produsul trebuie pulverizat de la o distanta maricica, 20-30 cm, pentru a nu va trezi cu pete mari de culoare pe par si pentru a fi sigure ca se aseaza uniform. Pateaza pielea? Da, o pateaza nitelus. Pentru ca, din nou, de ce ne-am astepta ca o pudra colorata sa se aseze pe par si sa respinga pielea capului? Dar daca il folositi cum v-am spus, de la o distanta mai mare, nu va pata atat de tare pielea. Iar daca patati in afara zonei vizate, adica pe frunte, de exemplu, se duce imediat cu putina apa si sapun sau un strop de demachiant. Eu una am observat ca nu se curata complet cu apa. Asta e un mare plus.

Da, daca va scarpinati cu spor radacinile, se ia pe degete si, dupa caz, in unghii. Dar eu nu vad o drama in asta.

Fixeaza un pic parul, de aceea e posibil sa simtiti un pic incarcata zona respectiva.

Rezista fix pana la urmatoarea spalare pe cap.

Mama a folosit nuanta Blond Inchis, deci nu cred ca s-a transferat pe perna, fiind o nuanta mai deschisa, dar e posibil ca un negru sau saten inchis sa pateze un pic. Puteti folosi un prosopel sau o carpita daca tineti mult la fata de perna. 😀

Imi pare rau ca lumina nu m-a ajutat prea tare, dar cred ca se poate observa destul de bine ca sprayul coloreaza frumos si efectul e natural. Spre tample se observa un pic radacina alba, dar e doar pentru ca a miscat agrafele, dezvaluind putin zona unde nu am aplicat produsul.

Concluzii?

Eu sunt incantata de el, desi are si minusuri.

Dupa cum am mai spus, e o solutie pentru cazurile urgente, practic te scoate din… impas. Nu e un produs pe care sa il folosesti cu regularitate, ca sa mai amani doua luni vopsitul. Ai o petrecere diseara si nu ai timp/chef sa te vopsesti? Atunci da.

Iar la o petrecere nu vad de ce ti-ai scarpina radacinile cu spor.

Magic Retouch e disponibil in 8 nuante, negru, saten inchis, saten, blond inchis, blond deschis, blond auriu, saten mediu cenusiu si mahon.

Pretul poate varia, eu l-am avut la serviciu numai la 35,99 lei, dar am vazut si alte preturi prin magazinele online sau prin supermarketuri.

Are 75 de mililitri si puteti sa il folositi de mai multe ori.

Jurnalul unui copil zăpăcit

Mă uit la copiii din ziua de azi și mă enervez în sinea mea când văd cât de năzdrăvani și băgăcioşi sunt. Vor să pipăie tot, să afle tot, să vadă tot, iar asta, pe mine, adult fără copil și cu propria copilărie aflată prea hăt departe în trecut, mă scoate de multe ori din sărite.

Dar dacă mă opresc două secunde și îmi amintesc ce specimen decervelat eram în copilărie, mă mai calmez oleacă. Pentru că eu, omul de azi, am fost cândva copilul care la doi ani a fugit de acasă în căutarea coaforului. M-au găsit după câteva ore, în cealaltă parte a orașului.

Nu eram copil ca toți copiii din jurul meu, adică o fetiță cuminte care spune frumos poezii și-şi ține mânuţele în poală când merge în vizită. De unde, eu aproape că mă urcam pe mobilele săracilor oameni, le mâncam toată mâncarea și mai ceream o porție dacă nu mă săturam.

Pe-acasă e adevărat că mă jucam și cu păpușile pe preș, în fața ușii, dar la fel de adevărat e că luam la picior toate șanțurile și toate băltoacele. Chiar mi-am spart figura alergând printr-un șanț, imediat după ce m-am uitat în spate și am râs de fetele care erau cu mult în urma mea… „cine e ultimul, e un ou clocit”. Iar eu… ehm… eu am fost prima. Un ou zdrobit.

10313634_774919929205140_1050721216888798044_n

Pe vremea aia nu existau părculețe speciale pentru copii, îngrădite ca niște țarcuri, unde aleargă de obicei mămicile cu tona de șervețele antibacteriene după prunci. Nu, nene, noi ne descurcam. Furam un colț de pâine și o roșie și o zbugheam la joacă. Cu cheia de gât, sau, ăștia mai mici, fără cheie. Dacă atunci când sunam la ușă mama avea treabă pe balcon sau în baie… ghinion!

Revenind la joacă, preferatele mele erau jocurile în natură. Eram mastercheful tocanelor cu noroi și aveam cel mai bun preț la kilul de nisip. Făceam cele mai faine coronițe din flori șutite de pe la vecini și eram piua-ntâi la cocoțata sau picata ori Omu’ Negru.

Totuși nu îmi plăceau în mod deosebit jocurile „de gașcă”, aici mă refer mai ales la Țară, țară, vrem ostași. Nu suport ideea de grup care repetă ca o adunătură de roboți aceeași replică.

Acum constat că aveam un spirit dezvoltat de lider, de multe ori conducând diverse activități. O grădină în fața blocului (nu creștea nimic niciodată acolo în afară de buruieni și oricum atunci nu aveam idee că pomii nu „se prind” dacă plantăm o crenguță, dar era amuzant să încercăm), un adăpost pentru un cățel sau o mâță de pe stradă, cu mâncare și tot fasonul. Îmi amintesc cât am plâns într-o zi, când am intrat în casă pentru a aduce nu mai țin minte ce, iar fetele mi-au tuns mâța pe care o adusesem de pe stradă. Doamne, cu ce poftă au mai râs de mine când m-au văzut plângând cu lacrimi cât corcodușa, când am văzut bietul pisoi cu blănița tăiată fix în mijlocul căpșorului.

Mă credeam și mare vedetă, așa că făceam de multe ori spectacole în scara blocului, cu bilet la 100 de lei. Da, moneda aia imensă, argintie. Mi-am descoperit aptitudinile (lipsă, zic eu acum) de star încă din fragedă pruncie, când am ieșit în fața blocului îmbrăcată cu vestă, eșarfă pe post de fustă și căciulă de blană. O fashion victim de iulie. Cine a zis că nu-i frumos să porți căciulă de blană când afară sunt 40 de grade?

Serios, chiar credeam că voi ajunge vedetă, mi-am făcut și formație cu o prietenă. Ne numeam „DaySy”. N-am ajuns vedetă, dar am rămas cu amintiri frumoase, unele de-a dreptul trăsnite.

Bine, am avut parte și de evenimente normale, jocuri și pasiuni normale pentru vârsta respectivă. Elasticul, coarda și rațele și vânătorii. Mămăligă la perete, stai! Toate insumează o mare de amintiri frumoase dintr-o perioadă ce nu se va mai întoarce nicicând. Poate doar când voi avea copilul meu, voi retrăi o frântură din copilăria mea, nu-i așa?

Iar pentru cine are deja copii, am o propunere faină. De ziua copilului, anul acesta, Opera Comică pentru Copii organizează în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului Festivalul Opera Copiilor. Și nu durează doar o zi, ci 4 zile. Intrarea e gratuită, așa că ai voștri copilași se vor bucura de muzică, face painting și alte activități interesante pentru ei și, de ce nu, pentru voi. Pentru mai multe informații, vă invit să vedeți evenimentul creat pe facebook, aici.

În altă ordine de idei… voi ce trăsnăi ați făcut în copilărie?

Pupicici!

Vacanțe-n felul nostru

Ploua când am coborât în gara din Sinaia. Stropii mari care cădeau grăbiți făceau aerul și mai răcoros, pomii și mai verzi și aroma de tei abia inflorit se simțea pretutindeni. În Sinaia înfloresc teii abia la sfârșitul lui iulie, astfel că anul ăsta am prins două rânduri de flori. Unul acasă, unul în vacanță.

Obișnuim să mergem pe jos de la gară spre vila unde suntem cazați. Urcăm o mulțime de trepte, ce-i drept, dar peisajul e frumos și timpul trece repede când te bucuri de locurile dragi. Am urcat pe potecă până în bulevardul Carol, fix lângă hotelul Caraiman. De acolo am mai mers câteva minute până am ajuns la vilă. Ploaia s-a oprit între timp, făcând loc unui soare vesel. Așa-i la munte, acum plouă, acum e soare. Ne-am obișnuit deja. Venim de 3 ani în același loc și zău că nu am schimba nimic. Suntem genul de turiști statornici, căutăm în primul rând relaxarea, în detrimentul aventurii.

Prietenii au încercat să ne convingă să îi insoţim prin circuite turistice, dar momentan preferăm să stăm într-o singură stațiune, să scăpăm de stresul acumulat la serviciu. Dar nu-i nici-o problemă că nu preferăm vacanțele mai aventuroase, pentru că, de exemplu, CND Turism are oferte turistice pentru orice gusturi. Și dacă dorințele noastre nu se regăsesc printre ofertele lor, putem beneficia de o vacanță personalizată.

De obicei, căutăm un locșor simplu și curat pentru cazare, apoi iubim să ne plimbăm prin împrejurimi. Nu suntem genul de oameni care fac la pas trasee montane, ci preferăm telecabina sau telegondola.

De obicei, aleg o cameră cu balcon, acolo vine inspirația pentru noi articole. Aerul de munte și peisajul sunt adevărate muze.

Zilele trec lin si frumos. Dimineața luăm micul dejun la una din terasele din centru, apoi ne plimbăm prin magazine. Sau, pentru că noi suntem mai pe dos față de alți oameni și începem concediile în week-end, ne place să mergem agale pe aleea care urcă spre castelul Peleș. La sfârșit de săptămână sunt o mulțime de tarabe deschise în zona respectivă și găsim acolo de toate, de la brânzeturi la gemuri sau haine. De fiecare dată cumpăr papuci de casă blănoși. Sunt lucrați foarte bine și rezistă mai bine ca orice alți papucei. Practic, profit de concediu pentru a exploata latura mea de shopping-addicted. Castelul e la fel de impresionant de fiecare dată, ne plimbăm puțin pe lângă el și apoi ne retragem la terasa din apropiere pentru a savura ceva bun.

Și dacă tot am pomenit de mâncare, în Sinaia se mănâncă excelent, fără să dăm faliment. Sângele românesc își spune cuvântul și sunt mereu atrasă de restaurantul La Cerdac, un restaurant din centrul stațiunii, unde găsim bucate delicioase cu specific românesc. Chiar și interiorul e decorat în stil tradițional românesc. Dar dacă ne încearcă pofta de ceva mai exotic, nu vom rămâne nemâncați, clar. Sunt și restaurante care au în meniu fructe de mare și alte bunătăți. Turistul mâncăcios din mine e satisfăcut din acest punct de vedere.

Și după o masă bună, ce merge mai bine? Un pahar cu vin. Și după paharul cu vin? Hm. O plimbare prin parc! Sinaia are un parc superb, Dimitrie Ghica. O fântână arteziană în centru, bănci multe, la adăpostul copacilor, locul perfect pentru relaxare. Nu știu voi cum sunteți, dar eu ador să-mi rezerv o oră de liniște, în care pur și simplu să nu fac nimic. Să stau pe o bancă și să inspir aerul curat. Să discut mărunțișuri.

Ei, acum nu vă imaginați că tot ce fac e să stau de pomană, căscând gura la pomi. De exemplu, îmi place să urc la Cota 2000 cu telecabina și acolo să explorez puțin zona. Nu prea departe, doar cât să ne îndepărtăm puțin de grupurile gălăgioase din jurul Ceaunului Crăpat, restaurantul de-acolo.

DSCN7668

Coborâm o pantă, ne așezăm pe iarbă și sporovăim. Peisajul pare că se schimbă în funcție de jocul norilor pe cer. Totul e pace, totul e liniște. Să merg un kilometru mai departe de turiștii gălăgioși e cea mai mare aventură pentru mine, sorry, sunt turistul liniștit.

DSCN7681

Uneori, când mă simt inspirată, fac fotografii. Nu doar fotografii pentru mine, ci și fotografii pentru blog. Sunt postări pe care le gândesc și cu o lună înainte de concediu și abia aștept să ajung să pozez una-alta. O manichiură arată mai bine într-un cadru deosebit, nu? Așa îmbin tema blogului cu micile și plăcutele mele vacanțe. Boemul cu frivolul. Femeia sensibilă și visătoare și femeia iubitoare de mici bunătăți cosmetice.

Plimbările pe străduțele în pantă, cinele romantice la vreo terasă din centru, calmul pe care mi-l inspiră minunata mea Sinaia de fiecare dată, toate astea îmi fac sufletul să se strângă cu fiecare pas pe care îl fac spre tren, în ultima zi a concediului. E o senzație total diferită față de prima zi. Atunci jubilez când văd primul munte în zare. Cu cât mă apropii, cu atât sunt mai fericită și mai nerăbdătoare. Când pun piciorul pe peron în prima zi… e fericire absolută. Când îl pun înainte de plecare… simt cumva o deznădejde că totul s-a sfârșit. Dar un asemenea sfârșit e mereu urmat de un alt început, în curând. Așa că tot ce pot să fac e să mă bucur de călătoria cu trenul, de peisajele încă frumoase, până la curba aia unde dispare orice urmă de munte. Între timp, facem planuri pentru alte și alte vacanțe speciale.

Poate, cine știe, următoarea aventură va fi un city break și așa îmi înfrâng teama de avion. Dar rămâne să discutăm asta în tren.

VacanteSpeciale.ro-Superblog-Primavara2017_300-768x543

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursă foto: arhivă personală, vacantespeciale.ro

Proiectul Beauty Van

Sunt zile care efectiv simt că trec degeaba. Stau în magazin și aștept clienții care îmi calcă pragul în fiecare zi.

Deschisesem de doi ani și câteva luni. Totul mergea ca uns, aveam clienți fideli, contracte cu furnizori serioși și chiar mă gândeam să extind afacerea. Aveam două angajate pe care le trimisesem la cursuri la București și își făceau treaba cu pasiune și profesionalism. Era singurul magazin de beauty din oraș unde angajatele aveau și cursuri în domeniu. Practic, nu erau doar vânzătoare.

70c324aecb306481b6fcde1125ed12a0

Mobilierul era nou, strălucea de curățenie și dădea un aer modern locului. Clienții erau încântați. Și încă sunt, de ce să mint? Dar simt că lipsește ceva. Totul e liniar, nu se întâmplă nimic deosebit, e o plictiseală crâncenă. Jubilam de câte ori semnam un contract cu un nou furnizor și aduceam în oraș mărci nou. Vânzările merg ca pe roate. Dar eu am scos tot ce se putea scoate din afacerea mea și simt că nu se mai întâmplă nimic. Venit, vândut, plecat.

De la un timp mă gândesc ce aș putea face pentru a scăpa de rutina asta enervantă și obositoare. Fetele se plictisesc și ele, e clar. Nu mai au tragerea de inimă de la început. Le înțeleg, tot de pe scaunul lor am pornit și eu. Eu, la rândul meu, sunt închisă în birou cu facturi, contracte, plăți și alte lucruri plictisitoare.

Într-o seară, după încheierea programului, am zis să ies un pic din rutină și am chemat fetele la un cocktail. Trebuia să deschid cumva subiectul. Așa că le-am întrebat și pe ele ce-am putea face pentru a crește nivelul distracției (dacă vreți să o numim așa) la serviciu și pentru a încânta clientele, pentru a aduce ceva nou comunității. Ana mi-a propus deschiderea unei pagini de facebook. Am aprobat instant, oricum mă gândisem și eu la așa ceva, dar am tot amânat din diverse motive.

Clara a propus să oferim, gratis, un machiaj fiecărei doamne care cumpără produse în valoare de minim 200 de lei. Ideea părea bună, dar ceva nu era în regulă. Mai trebuia lucrat. Aflasem că cei de la magazinul de pe Eminescu oferă acel machiaj gratis oricui dorește, fără o sumă minimă. Trebuia să facem ceva diferit. Ana a mai propus să deschidem o insuliță în fața magazinului, pentru a fi vizibil acest proces pentru toți vizitatorii centrului comercial, nu doar pentru clienții magazinului. Am putea face demonstrații gratuite de machiaj de seară, de petrecere…

Mhm. Sună bine. Dar să recunoaștem, centrul comercial nu e unul ticsit de lume, în sensul că nu e un mall în adevăratul sens al cuvântului, unde vin oamenii să se plimbe și să se relaxeze.

Atunci mi-a picat fisa. Dacă nu vin clienții în centrul comercial, mergem noi la clienți! Unde? Oriunde! În fața parcului, în centru, în zonele unde sunt terasele deschise, oriunde e aglomerație. Mergem cu toate dotările necesare pentru a machia doamnele, le oferim informații prețioase despre produse, o carte de vizită, un eșantion de fond de ten sau parfum și astfel ne asigurăm creșterea numărului de clienți.

A mai rămas o singură problemă… cea mai usturătoare. Banii. De unde fac rost de bani pentru această investiție?  Economii am, desigur, în epoca asta nu poți să nu te gândești la viitor, e logic să ai ceva pus deoparte. Dar ideea mea de bază e cumpărarea unei rulote pe care să o adaptăm pentru a se preta demersului nostru. Or, o rulotă costă, indiferent cât de micuță ar fi. Apoi, mai sunt și investițiile în modernizarea și adaptarea ei la nevoie noastre. Mai sunt și produsele pe care le vom folosi, ele nu pică din cer. Pensule. Soluții pentru dezinfectat. Benzină. Asigurarea mașinii. O, Doamne!

Și tocmai când mă plângeam că nu mai e distracție la lucru… a apărut subiectul. M-am pus pe treabă și am făcut un studiu de piață, m-am interesat ce aprobări sunt necesare, ce documente, am cercetat prețurile mașinilor, le-am povestit furnizorilor ce vreau să fac și mi-au promis că voi avea parte de sprijin în demersul meu. În urma calculului făcut, am realizat că economiile mele acopereau doar o parte din suma necesară, undeva la 40-45%. Singura opțiune era un împrumut bancar. Dar cum timpul nu îmi permitea alergătura din bancă în bancă pentru a le studia ofertele, cea mai bună soluție era să apelez la un broker bancar.

Și ce broker bancar aș alege, dacă nu Alex, fostul meu coleg de clasă? Anul trecut, la întâlnirea de zece ani, chiar de aici din Sinaia, mi-a dat cartea lui de vizită și mi-a spus că sigur îmi va folosi la un moment dat și atunci e musai să apelez cu încredere. O fi fost aerul de la cota 1400, o fi fost aerul lui se prezicător, dar a avut dreptate! Alex lucrează pentru o companie de brokeraj bancar, AVBS Credit. Ei intermediază credite bancare pentru clienți de vreo 9 ani. Au contracte cu peste 25 de bănci și instituții financiare non-bancare și scopul este tocmai cel de a oferi clienților varianta cea mai bună de creditare.

Chiar Alex mi-a zis că, de 5 ani de când lucrează pentru AVBS, a mijlocit credite pentru o mulțime de firme mici și chiar pentru persoane fizice. Așa că l-am sunat și i-am propus o întâlnire. Când ne-am văzut, i-am prezentat pe larg planul meu și i-am arătat documentele și cercetările făcute.

Le-a studiat cu atenție și a decretat că am nevoie de un credit pentru investiții. I-am aruncat o privire tăioasă. Da, știu și eu că de un credit am nevoie, de-asta te-am sunat. A râs și a început să mă lămurească.

Și bine a făcut pentru că dacă mă lăsa pe mine să caut printre toate posibilitățile de creditare, aș fi ieșit la pensie și n-aș fi știut ce să aleg. Cine-ar fi crezut că sunt atâtea? Overdraft și line de credit, credit pentru capital de lucru, credit pentru investiții… și astea doar la IMM-uri. Dintre toate astea, el a ales ca soluție de creditare pentru mine, creditul pentru investiții. Era singurul care îmi putea oferi până la 70% din valoarea investiției gândite de mine și aveam la dispoziție și un timp de rambursare mai mult decât lejer. Aveam la dispoziție 7 ani să plătesc datoria.

De aici pâna la a-mi vedea visul împlinit, nu a mai fost decât puțin. Alex s-a ocupat de tot și eu nu am avut decât de semnat actele și să mă apuc de treabă cu banii primiți. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă m-aș fi ocupat eu singură de toate astea.

În cel mai scurt timp, mă plimbam țanțoșă cu beauty van-ul meu colorat. Clientele se adunau pe zi ce trece și am constatat cu bucurie că din 10 doamne machiate în beauty van, vreo 8 veneau apoi la magazin pentru a-și cumpăra produsele pe care le foloseam în realizarea machiajului. Furnizorii s-au ținut de cuvânt și mi-au acordat reduceri la produsele cumpărate special pentru proiectul Beauty Van.

AVBS-CREDIT1

„Visează… obține cu AVBS”

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

*sursă foto make-up: Pinterest

Un cadou ce trebuie tradus

După mai bine de 5 ani, am reușit să strâng câțiva prieteni și să-mi sărbătoresc ziua de naștere într-un pub din centru. Voiam doar să-i văd, nu așteptam cadouri. Voiam să ne distrăm, să bem o bere și să mâncăm o pizza gigant, exact ca „pe vremuri”. Și totuși, Gabi și Ana mi-au adus o jachetă de piele exact ca cea pe care am distribuit-o încântată pe facebook acum o vreme. Vlad și Bianca au scos din portbagaj ditamai cutia cu produse cosmetice de la firma căreia îi sunt fidelă de ani de zile. Unturi de corp, fondul de ten preferat, ojă și un ruj demențial! Al meu mi-a cumpărat parfumul după care plângeam de vreun an.

Eram copleșită. Răsfățul suprem!

Nu mai trăgeam speranțe că va apărea Diana, dar iat-o cum intră ca o furtună! M-a îmbrățișat și am țopăit împreună câteva secunde în mijlocul încăperii. Venea tocmai din Spania, unde lucrează de mai bine de 10 ani.

„Ți-am luat un parfum, să știi. Dar mi l-au oprit ăia în aeroport. Merg mâine în oraș și ți-l cumpăr de la voi de la parfumerie. Până atunci, sper să îți fie de folos asta.”

Și îmi întinde un plic. M-am gândit instant la bani. De câte ori să repet că nu am cerut cadouri? Mă simt prost ca pentru o pizza și o bere să primesc atâtea bunătăți! Diană, dar de ce?”

Am deschis plicul și mi-a stat inima în loc. Lacrimile au început să îmi curgă instantaneu. Lacrimi din alea mari, cât bobul de strugure. Lacrimi care-mi șiroiesc de câte ori văd sau aud ceva ce are legătură cu Barcelona, fie orașul, fie echipa. În josul paginii era semnătura pe care o recunoșteam și dacă mă trezeai la 4 dimineața. Nu înțelegeam o boabă din ce scria, dar important era că el și-a rupt 5 minute din timpul liber pentru a-i scrie unui fan câteva rânduri.

Am pus plicul în geantă și am continuat mica petrecere. Ajunsă acasă, am sucit pe toate părțile mica scrisoare. Cum să aflu ce scrie acolo? Nu putea să scrie în spaniolă? Nu știu portugheză neam! Am luat textul la puricat, am făcut legături cu româna și cu spaniola, n-a fost chip să înțeleg. Am sfârșit prin a căuta traducerea pe Google. Am înlemnit.

„Nu mai visa că vei ajunge în Barcelona.”

„Opinia mea e că e imposibil.”

„Nimic nu-i veșnic, o să-ți treacă entuziasmul.”

Nu-mi venea să cred ce citeam. Am sunat-o pe Diana și am întrebat-o dacă-și bate joc de mine. Adormită, m-a întrebat ce am pățit. Am început să turui că nu se poate ca omul ăla să-mi fi scris așa ceva. Călătoria aia era tot ce-mi doream și omul care îmi e idol, care mă inspiră din toate punctele de vedere, dincolo de glumele prietenilor mei, făcea mișto de mine. Păi eu cu ce vis rămân? Am întrebat-o cât se poate de serios dacă nu cumva a scris ea aia ca să îmi facă o farsă. Dezamăgită, mi-a spus că a făcut tot ce a putut ca să obțină biletul ăla. Că a încercat luni de zile să îl abordeze la restaurantul unde ea lucrează și el ia uneori cina și când în sfârșit și-a făcut curaj, a fost încântată să descopere că e un tip foarte drăguț și a acceptat cu entuziasm să îmi scrie câteva rânduri.

A doua zi m-am pomenit cu ea la ușă, echipată cu sfaturi și idei.

„Ce-ai făcut? Ai tradus cu Google Translate? Dar-ar să dea în ea de treabă, parcă ai doi ani și nu știi că ăla traduce anapoda.”

Între timp, a scos asul din mânecă. A tastat ceva pe laptopul meu și pe pagină a apărut un formular.

„Tu n-ai auzit de traduceri autorizate, duduie? Când o să înveți să renunți la amatorism și să ceri ajutorul de la profesioniști? Uite, ai aici o agenție de traduceri cu specialiști pe o grămadă de domenii și cu un portofoliu de 80 de limbi. Oamenii ăștia au vreo treișpe ani de experiență. Lucrează din 2004 și o fac numai cu profesioniști. Vreo… 3000, așa. Oameni din toate colțurile lumii. Dacă vrei o treabă bine făcută, Agenția de traduceri Swiss Solutions este ajutorul la care poți apela cu încredere.”

„Și tu ai impresia că eu îmi permit să plătesc o traducere autorizată? Vrei să leșin când trebuie să plătesc…?”

Nici nu am terminat de zis, că m-am trezit cu un bobârnac în frunte de mi-a amestecat gândurile.

„Tu, femeie, nimic nu știi! Tu chiar crezi că totul costă în ziua de azi? E normal să plătești un serviciu. Dar nu-ți cere nimeni bani ca să primești o estimare de preț pentru traducere. De asta ți-am băgat sub nas site-ul lor! Uite, completezi aici câmpurile astea, atașezi documentul care trebuie tradus, le scrii într-un mesaj, mai jos ce vrei să faci și în doar 15 minute primești un răspuns de la ei. Gratis, bleago! Ia și încearcă! Dacă vrei cu adevărat să afli ce a scris omul în scrisoare, n-o să te uiți la bani, sunt sigură. Însă, o să vezi că nu ia nimeni pielea de pe tine! Au prețuri rezonabile.

Am stat un pic pe gânduri. Mie îmi e rușine și să cer o pâine la magazinul de lângă birou, dar să trimit o solicitare pentru o traducere! Da, dar dacă nu trimit, nu o să aflu niciodată ce mi-a zis omul. Dar n-am tupeu!

Eee, asta-i acum! Ce o să fac, o să stau toată viața cu îndoiala? Ia să vedem cum fac… hm…

17408475_1388395014537454_575180958_o

Trimis!

„Am aflat că visul tău e să ajungi în Barcelona! Visurile se împlinesc dacă ai să crezi suficient în ele! Imposibilul e doar o chestiune de opinie, așa că ai răbdare și lucrează la visul tău și bucură-te de el când se va realiza, pentru că nimic nu e pentru totdeauna. Profită la maximum de fiecare moment! Îți mulțumesc că ești cu sufletul alături de mine și de echipă la fiecare meci și sunt mândru că te inspir. Sunt fericit să aflu că am fani din toate colțurile lumii. Te salut și sper ca în curând să fii în tribună pe Camp Nou!”

Ehe! Asta-i diferența între un text tradus cu Google Translate și unul tradus de profesioniști!

logo_swiss_solutions_mic-768x392

Sursă foto: Swiss Solutions

*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.