Proiectul Beauty Van

Sunt zile care efectiv simt că trec degeaba. Stau în magazin și aștept clienții care îmi calcă pragul în fiecare zi.

Deschisesem de doi ani și câteva luni. Totul mergea ca uns, aveam clienți fideli, contracte cu furnizori serioși și chiar mă gândeam să extind afacerea. Aveam două angajate pe care le trimisesem la cursuri la București și își făceau treaba cu pasiune și profesionalism. Era singurul magazin de beauty din oraș unde angajatele aveau și cursuri în domeniu. Practic, nu erau doar vânzătoare.

70c324aecb306481b6fcde1125ed12a0

Mobilierul era nou, strălucea de curățenie și dădea un aer modern locului. Clienții erau încântați. Și încă sunt, de ce să mint? Dar simt că lipsește ceva. Totul e liniar, nu se întâmplă nimic deosebit, e o plictiseală crâncenă. Jubilam de câte ori semnam un contract cu un nou furnizor și aduceam în oraș mărci nou. Vânzările merg ca pe roate. Dar eu am scos tot ce se putea scoate din afacerea mea și simt că nu se mai întâmplă nimic. Venit, vândut, plecat.

De la un timp mă gândesc ce aș putea face pentru a scăpa de rutina asta enervantă și obositoare. Fetele se plictisesc și ele, e clar. Nu mai au tragerea de inimă de la început. Le înțeleg, tot de pe scaunul lor am pornit și eu. Eu, la rândul meu, sunt închisă în birou cu facturi, contracte, plăți și alte lucruri plictisitoare.

Într-o seară, după încheierea programului, am zis să ies un pic din rutină și am chemat fetele la un cocktail. Trebuia să deschid cumva subiectul. Așa că le-am întrebat și pe ele ce-am putea face pentru a crește nivelul distracției (dacă vreți să o numim așa) la serviciu și pentru a încânta clientele, pentru a aduce ceva nou comunității. Ana mi-a propus deschiderea unei pagini de facebook. Am aprobat instant, oricum mă gândisem și eu la așa ceva, dar am tot amânat din diverse motive.

Clara a propus să oferim, gratis, un machiaj fiecărei doamne care cumpără produse în valoare de minim 200 de lei. Ideea părea bună, dar ceva nu era în regulă. Mai trebuia lucrat. Aflasem că cei de la magazinul de pe Eminescu oferă acel machiaj gratis oricui dorește, fără o sumă minimă. Trebuia să facem ceva diferit. Ana a mai propus să deschidem o insuliță în fața magazinului, pentru a fi vizibil acest proces pentru toți vizitatorii centrului comercial, nu doar pentru clienții magazinului. Am putea face demonstrații gratuite de machiaj de seară, de petrecere…

Mhm. Sună bine. Dar să recunoaștem, centrul comercial nu e unul ticsit de lume, în sensul că nu e un mall în adevăratul sens al cuvântului, unde vin oamenii să se plimbe și să se relaxeze.

Atunci mi-a picat fisa. Dacă nu vin clienții în centrul comercial, mergem noi la clienți! Unde? Oriunde! În fața parcului, în centru, în zonele unde sunt terasele deschise, oriunde e aglomerație. Mergem cu toate dotările necesare pentru a machia doamnele, le oferim informații prețioase despre produse, o carte de vizită, un eșantion de fond de ten sau parfum și astfel ne asigurăm creșterea numărului de clienți.

A mai rămas o singură problemă… cea mai usturătoare. Banii. De unde fac rost de bani pentru această investiție?  Economii am, desigur, în epoca asta nu poți să nu te gândești la viitor, e logic să ai ceva pus deoparte. Dar ideea mea de bază e cumpărarea unei rulote pe care să o adaptăm pentru a se preta demersului nostru. Or, o rulotă costă, indiferent cât de micuță ar fi. Apoi, mai sunt și investițiile în modernizarea și adaptarea ei la nevoie noastre. Mai sunt și produsele pe care le vom folosi, ele nu pică din cer. Pensule. Soluții pentru dezinfectat. Benzină. Asigurarea mașinii. O, Doamne!

Și tocmai când mă plângeam că nu mai e distracție la lucru… a apărut subiectul. M-am pus pe treabă și am făcut un studiu de piață, m-am interesat ce aprobări sunt necesare, ce documente, am cercetat prețurile mașinilor, le-am povestit furnizorilor ce vreau să fac și mi-au promis că voi avea parte de sprijin în demersul meu. În urma calculului făcut, am realizat că economiile mele acopereau doar o parte din suma necesară, undeva la 40-45%. Singura opțiune era un împrumut bancar. Dar cum timpul nu îmi permitea alergătura din bancă în bancă pentru a le studia ofertele, cea mai bună soluție era să apelez la un broker bancar.

Și ce broker bancar aș alege, dacă nu Alex, fostul meu coleg de clasă? Anul trecut, la întâlnirea de zece ani, chiar de aici din Sinaia, mi-a dat cartea lui de vizită și mi-a spus că sigur îmi va folosi la un moment dat și atunci e musai să apelez cu încredere. O fi fost aerul de la cota 1400, o fi fost aerul lui se prezicător, dar a avut dreptate! Alex lucrează pentru o companie de brokeraj bancar, AVBS Credit. Ei intermediază credite bancare pentru clienți de vreo 9 ani. Au contracte cu peste 25 de bănci și instituții financiare non-bancare și scopul este tocmai cel de a oferi clienților varianta cea mai bună de creditare.

Chiar Alex mi-a zis că, de 5 ani de când lucrează pentru AVBS, a mijlocit credite pentru o mulțime de firme mici și chiar pentru persoane fizice. Așa că l-am sunat și i-am propus o întâlnire. Când ne-am văzut, i-am prezentat pe larg planul meu și i-am arătat documentele și cercetările făcute.

Le-a studiat cu atenție și a decretat că am nevoie de un credit pentru investiții. I-am aruncat o privire tăioasă. Da, știu și eu că de un credit am nevoie, de-asta te-am sunat. A râs și a început să mă lămurească.

Și bine a făcut pentru că dacă mă lăsa pe mine să caut printre toate posibilitățile de creditare, aș fi ieșit la pensie și n-aș fi știut ce să aleg. Cine-ar fi crezut că sunt atâtea? Overdraft și line de credit, credit pentru capital de lucru, credit pentru investiții… și astea doar la IMM-uri. Dintre toate astea, el a ales ca soluție de creditare pentru mine, creditul pentru investiții. Era singurul care îmi putea oferi până la 70% din valoarea investiției gândite de mine și aveam la dispoziție și un timp de rambursare mai mult decât lejer. Aveam la dispoziție 7 ani să plătesc datoria.

De aici pâna la a-mi vedea visul împlinit, nu a mai fost decât puțin. Alex s-a ocupat de tot și eu nu am avut decât de semnat actele și să mă apuc de treabă cu banii primiți. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă m-aș fi ocupat eu singură de toate astea.

În cel mai scurt timp, mă plimbam țanțoșă cu beauty van-ul meu colorat. Clientele se adunau pe zi ce trece și am constatat cu bucurie că din 10 doamne machiate în beauty van, vreo 8 veneau apoi la magazin pentru a-și cumpăra produsele pe care le foloseam în realizarea machiajului. Furnizorii s-au ținut de cuvânt și mi-au acordat reduceri la produsele cumpărate special pentru proiectul Beauty Van.

AVBS-CREDIT1

„Visează… obține cu AVBS”

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

*sursă foto make-up: Pinterest

Un cadou ce trebuie tradus

După mai bine de 5 ani, am reușit să strâng câțiva prieteni și să-mi sărbătoresc ziua de naștere într-un pub din centru. Voiam doar să-i văd, nu așteptam cadouri. Voiam să ne distrăm, să bem o bere și să mâncăm o pizza gigant, exact ca „pe vremuri”. Și totuși, Gabi și Ana mi-au adus o jachetă de piele exact ca cea pe care am distribuit-o încântată pe facebook acum o vreme. Vlad și Bianca au scos din portbagaj ditamai cutia cu produse cosmetice de la firma căreia îi sunt fidelă de ani de zile. Unturi de corp, fondul de ten preferat, ojă și un ruj demențial! Al meu mi-a cumpărat parfumul după care plângeam de vreun an.

Eram copleșită. Răsfățul suprem!

Nu mai trăgeam speranțe că va apărea Diana, dar iat-o cum intră ca o furtună! M-a îmbrățișat și am țopăit împreună câteva secunde în mijlocul încăperii. Venea tocmai din Spania, unde lucrează de mai bine de 10 ani.

„Ți-am luat un parfum, să știi. Dar mi l-au oprit ăia în aeroport. Merg mâine în oraș și ți-l cumpăr de la voi de la parfumerie. Până atunci, sper să îți fie de folos asta.”

Și îmi întinde un plic. M-am gândit instant la bani. De câte ori să repet că nu am cerut cadouri? Mă simt prost ca pentru o pizza și o bere să primesc atâtea bunătăți! Diană, dar de ce?”

Am deschis plicul și mi-a stat inima în loc. Lacrimile au început să îmi curgă instantaneu. Lacrimi din alea mari, cât bobul de strugure. Lacrimi care-mi șiroiesc de câte ori văd sau aud ceva ce are legătură cu Barcelona, fie orașul, fie echipa. În josul paginii era semnătura pe care o recunoșteam și dacă mă trezeai la 4 dimineața. Nu înțelegeam o boabă din ce scria, dar important era că el și-a rupt 5 minute din timpul liber pentru a-i scrie unui fan câteva rânduri.

Am pus plicul în geantă și am continuat mica petrecere. Ajunsă acasă, am sucit pe toate părțile mica scrisoare. Cum să aflu ce scrie acolo? Nu putea să scrie în spaniolă? Nu știu portugheză neam! Am luat textul la puricat, am făcut legături cu româna și cu spaniola, n-a fost chip să înțeleg. Am sfârșit prin a căuta traducerea pe Google. Am înlemnit.

„Nu mai visa că vei ajunge în Barcelona.”

„Opinia mea e că e imposibil.”

„Nimic nu-i veșnic, o să-ți treacă entuziasmul.”

Nu-mi venea să cred ce citeam. Am sunat-o pe Diana și am întrebat-o dacă-și bate joc de mine. Adormită, m-a întrebat ce am pățit. Am început să turui că nu se poate ca omul ăla să-mi fi scris așa ceva. Călătoria aia era tot ce-mi doream și omul care îmi e idol, care mă inspiră din toate punctele de vedere, dincolo de glumele prietenilor mei, făcea mișto de mine. Păi eu cu ce vis rămân? Am întrebat-o cât se poate de serios dacă nu cumva a scris ea aia ca să îmi facă o farsă. Dezamăgită, mi-a spus că a făcut tot ce a putut ca să obțină biletul ăla. Că a încercat luni de zile să îl abordeze la restaurantul unde ea lucrează și el ia uneori cina și când în sfârșit și-a făcut curaj, a fost încântată să descopere că e un tip foarte drăguț și a acceptat cu entuziasm să îmi scrie câteva rânduri.

A doua zi m-am pomenit cu ea la ușă, echipată cu sfaturi și idei.

„Ce-ai făcut? Ai tradus cu Google Translate? Dar-ar să dea în ea de treabă, parcă ai doi ani și nu știi că ăla traduce anapoda.”

Între timp, a scos asul din mânecă. A tastat ceva pe laptopul meu și pe pagină a apărut un formular.

„Tu n-ai auzit de traduceri autorizate, duduie? Când o să înveți să renunți la amatorism și să ceri ajutorul de la profesioniști? Uite, ai aici o agenție de traduceri cu specialiști pe o grămadă de domenii și cu un portofoliu de 80 de limbi. Oamenii ăștia au vreo treișpe ani de experiență. Lucrează din 2004 și o fac numai cu profesioniști. Vreo… 3000, așa. Oameni din toate colțurile lumii. Dacă vrei o treabă bine făcută, Agenția de traduceri Swiss Solutions este ajutorul la care poți apela cu încredere.”

„Și tu ai impresia că eu îmi permit să plătesc o traducere autorizată? Vrei să leșin când trebuie să plătesc…?”

Nici nu am terminat de zis, că m-am trezit cu un bobârnac în frunte de mi-a amestecat gândurile.

„Tu, femeie, nimic nu știi! Tu chiar crezi că totul costă în ziua de azi? E normal să plătești un serviciu. Dar nu-ți cere nimeni bani ca să primești o estimare de preț pentru traducere. De asta ți-am băgat sub nas site-ul lor! Uite, completezi aici câmpurile astea, atașezi documentul care trebuie tradus, le scrii într-un mesaj, mai jos ce vrei să faci și în doar 15 minute primești un răspuns de la ei. Gratis, bleago! Ia și încearcă! Dacă vrei cu adevărat să afli ce a scris omul în scrisoare, n-o să te uiți la bani, sunt sigură. Însă, o să vezi că nu ia nimeni pielea de pe tine! Au prețuri rezonabile.

Am stat un pic pe gânduri. Mie îmi e rușine și să cer o pâine la magazinul de lângă birou, dar să trimit o solicitare pentru o traducere! Da, dar dacă nu trimit, nu o să aflu niciodată ce mi-a zis omul. Dar n-am tupeu!

Eee, asta-i acum! Ce o să fac, o să stau toată viața cu îndoiala? Ia să vedem cum fac… hm…

17408475_1388395014537454_575180958_o

Trimis!

„Am aflat că visul tău e să ajungi în Barcelona! Visurile se împlinesc dacă ai să crezi suficient în ele! Imposibilul e doar o chestiune de opinie, așa că ai răbdare și lucrează la visul tău și bucură-te de el când se va realiza, pentru că nimic nu e pentru totdeauna. Profită la maximum de fiecare moment! Îți mulțumesc că ești cu sufletul alături de mine și de echipă la fiecare meci și sunt mândru că te inspir. Sunt fericit să aflu că am fani din toate colțurile lumii. Te salut și sper ca în curând să fii în tribună pe Camp Nou!”

Ehe! Asta-i diferența între un text tradus cu Google Translate și unul tradus de profesioniști!

logo_swiss_solutions_mic-768x392

Sursă foto: Swiss Solutions

*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Salvăm Trei Margarete

Războaie, terorism, atacuri, încălzire globală și foamete. În situația asta, nici un milion de supereroi nu ar face față și lumină. Întotdeauna am considerat că binele începe cu pași mici. Nu poți salva lumea doar pocnind din degete și fluturând o pelerină. Dincolo de supereroii cunoscuți, omenirea are nevoie de soluții. Care nu apar peste noapte. Apar ca rezultat al muncii și al studiului amănunțit.

De sute și mii de ani, mințile luminate ale planetei au petrecut mult timp studiind tendințele și comportamentul răufăcătorilor. Fie că era vorba de un război, un infractor periculos, încălzirea globală sau sărăcia, oamenii se așezau la masa tratativelor și căutau soluții pentru îmbunătățirea situației.

Pe lângă problemele de mai sus, omenirea se lovește din ce în ce mai des de o problemă care, deși nu pare, este aproape la fel de gravă. Lipsa confortului acasă sau la birou lovește din ce în ce mai mult. Iar dacă pentru problemele de mai sus avem „super-eroi” isteți care să lupte, și pentru confort există agenți secreți care să se asigure că oamenii trăiesc și lucrează în cele mai bune condișii.

Unul din acești agenți secreți sunt și eu. Certificat Energetic, un supererou altfel. Deși nu mă lupt cu violența, cu foametea sau cu creșterea nivelului oceanelor, eu mă lupt cu frigul, cu pierderile de energie, cu excesul de consum de electricitate, de gaz sau de alte resurse naturale folosite la sporirea confortului spatiilor. Și așa cum oamenii studiază problemele înainte de a lupta împotriva lor, la fel și eu studiez din greu situațiile, investighez și verific înainte de a oferi soluțiile salvatoare. Și cum nimeni nu reușește să lupte împotriva răului de unul singur, nici eu nu aș putea face totul fără ajutor. Mă scuzați!

„Da? Alo? Unde, mai exact? Sigur, plecăm acum!”

Unde rămăsesem? Ah, da. Spuneam că nimeni nu poate face totul fără ajutoare. De aceea, îi am de partea mea pe domnul Auditor Energetic, adică tipul cu soluția și pe domnișoara Termoviziune. Dar, ca să-i cunoașteți mai bine, urmați-ne!

Suntem în drum spre Bragadiru într-o misiune urgentă. Nume de cod? „Trei Margarete”. Vedem la fața locului despre ce e vorba.

Peisajul e mirific, perfect pentru bucureștenii care vor să evadeze în week-end într-un loc liniștit, dar nu prea departe de capitală. Iarna grea care abia s-a dat dusă se pare că și-a pus dura amprentă asupra pensiunilor din zonă. Dar să vedem și de ce!

Pensiunea Trei Margarete a ajuns aproape în faliment. De ce? Pentru că proprietarul nu a investit în confortul și siguranța clădirii. La o primă discuție, a ocolit partea lui de vină și a aruncat pisica în curtea iernii. După ce l-am lămurit că nu totul se face cu bagheta magică, a recunoscut că e dispus să plătească eventualele (el zice eventualele, de parcă nu e clar că sunt imperios necesare) renovări. Așa că ne-am pus pe treabă!

Era lesne de înțeles că se pierdea căldura prin fiecare colțișor și perete, clădirea fiind neizolată la exterior, așa că am amânat treaba agentei Termoviziune până după ce se vor face câteva îmbunătățiri.

Astfel, agentul Auditor a intrat în forță. Să-i urăm baftă, pentru că situația se vede cu ochiul liber că-i gravă.

Interiorul pensiunii era un dezastru total! Degeaba încercaseră să redecoreze într-un mod oarecum modern și totul era curat, că tocmai dotările menite să asigure confortul și eficiența pensiunii erau vechi sau inexistente.

Ferestrele aveau probabil 40 de ani, ramele erau dintr-un lemn vechi, decojit, cu un aspect deplorabil. Geamurile se clătinau dacă le atingeai. În plus, nu se închideau bine și frigul era la el acasă. Era necesar să fie înlocuite cu ferestre noi, din termopan, pentru a nu permite căldurii să fugă.

Holurile erau frumos luminate, dar din păcate erau folosite becuri clasice, de putere mare, dar care și consumă teribil de mult. Patronul a fost acum sfătuit să înlocuiască becurile cu becuri economice. În plus, pentru a nu consuma aiurea, se cereau câțiva senzori de prezență, măcar în locurile mai puțin circulate.

Altă problemă descoperită în camere, a fost căldura. Toate camerele erau încălzite în permanență indiferent dacă erau ocupate sau nu, pentru că jumătate din căldură ieșea oricum pe geam și prin pereții exteriori, iar mucegaiul nu iartă. Nu a iertat bietele camere nici măcar cu căldura pornită 24/7. Soluția era să instaleze pentru fiecare cameră un termostat și să mențină o temperatură optimă pentru a nu apărea mucegaiul în camerele care nu sunt ocupate.

În băi, alt dezastru. Țevile erau vechi, ruginite, apa curgea pe lângă robinet la chiuvetă. Cârpeli peste cârpeli. Agentul Audit nici nu a stat la discuții. Se cerea înlocuirea instalației. Consumul de apă în exces nu e ceva de dorit oricum, cu atât mai mult când vorbim despre o pensiune respectabilă, ce se vrea căutată, eficientă și de succes.

Acestea fiind spuse și semnalate, i-am lăsat pe proprietari să își rezolve problemele și să facă renovările necesare, urmând să revenim în perioada următoare pentru evaluare și încadrarea optimă.

Vara a trecut și iată-ne pășind din nou către pensiunea Trei Margarete. Ce am descoperit a fost aproape de nerecunoscut. Pensiunea veche și tristă era acum un cuibușor cald și intim, plin cu oaspeți. Pereții erau izolați la exterior și vopsiți într-o culoare caldă și primitoare, ferestrele erau noi și sclipitoare, iar atmosfera din interior parcă te ademenea să rămâi acolo măcar un week-end.

Ascultaseră toate sfaturile! Datorită termostatului prezent în fiecare cameră, oaspeții puteau să-și regleze singuri temperatura, iar în celelalte camere era păstrată o temperatură optimă pentru a evita apariția mucegaiului și răcirea excesivă. Mai mult, au introdus încălzirea prin pardoseală! Băile sclipeau și holurile erau luminoase, dar fără a consuma excesiv.

Agenta Termoviziune a efectuat și termografia clădirii și rezultatul a fost îmbucurător! Nu existau pierderi de căldură! Clădirea era în sfârșit eficientă din punct de vedere energetic și tot ce am avut de făcut a fost să le comunic că Trei Margarete se încadrează în clasa energetică A. În 24 de ore le-am trimis certificatul și astfel s-a încheiat cu succes încă o misiune!

audit-energetic

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursă foto: certificat-rapid .ro

Franciza mea, între joc şi realitate

Când te muți în alt oraș după ce toată viața ai locuit într-un singur loc și nici cu călătoriile nu prea erai obișnuit, începi să îți smulgi fir cu fir când vezi că parcă nu știi de unde s-o iei. Te panichezi, e normal. Lași job, lași familie, te muți în alt loc să îți faci rostul propriu.

Așa am pățit când m-am văzut mutată în Sinaia cu soțul meu. Vândusem apartamentul nostru și casa bunică-sii, am reușit să ne luăm un apartament superb, cu o priveliște de vis. Exact cum visam. El avea de lucru, fusese relocat la unul dintre supermarketurile din centru. Dar eu aveam de ales: să caut un job oarecare și să nu fac nazuri, sau să încerc să „ridic” o afacere singurică. Să pornești de la zero într-un oraș unde nu cunoști pe nimeni și, colac peste pupăză, nu ai nici cea mai vagă idee de unde să începi… e nebunie curată.

Atunci mi-am amintit un vis mai vechi de-al meu: să iau o franciză a unui brand renumit de cosmetice. M-am pus pe căutat, nu am găsit nimic: nu există niciun magazin Inglot in Sinaia. Primul punct e bifat: fiind singurul de felul lui în oraș, clienții se vor aduna doar acolo.

M-am gândit că nu are cum să fie mai greu decât dacă pornesc de jos de tot, cu o firmă proprie. Era o idee de afacere pe care o îndrăgeam foarte mult și în care credeam cu tărie.
Trebuie doar să gândesc strategia și să pășesc încet și sigur. Să îmi stabilesc obiectivele, punctele de urmat pentru atingerea obiectivelor și să încerc să merg înainte. Aveam câțiva bani adunați, însă nu erau suficienți. Economiile mele acopereau aproape jumătate din suma necesară pentru a-mi începe activitatea. Aveam nevoie de ajutor și, ca să nu apelez la împrumuturi din bănci, am decis să-i spun și soțului meu ideea care mi-a venit, moment în care a început să râdă ca și cum s-ar fi uitat la cel mai bun show de stand-up comedy. A trebuit să-l aștept să se calmeze ca să-i explic pe îndelete ce vreau.

A început, bineînțeles, să-mi explice că nu aș fi în stare să țin în picioare o asemenea afacere, că nu știu nimic despre ea, că nu am experiență, că nu aș face decât să pierd timp și bani.

Ca să-i demonstrez că nu are dreptate, i-am arătat cât de simplu este să-ți deschizi o afacere în regim de franciză. I-am arătat că atâta timp cât mergi după regulile jocului afacerea poate avea succes, i-am explicat faptul că de la început voi avea lângă mine oameni care să-mi ofere suport și asistență pentru orice, nu doar până în momentul deschiderii afacerii ci și pe perioada funcționării.

Încet-încet a început să-mi ia în serios ideea deși, în continuare simțeam în vocea lui o urmă de reticență. Ca să-mi demonstreze că nu sunt în stare să mă ocup de o asemenea afacere, m-a provocat să joc un simulator, ca să vad cum se gestionează o afacere. Acest simulator era, practic un joc în care luam o afacere de tip franciză de la zero și o dezvoltam ca să o transform într-o afacere de succes. Ca să fie miza și mai atractivă, mi-a promis că, dacă în 30 de zile voi reuși să adun un profit de cel puțin 30.000 de lei, îmi va da el diferența de bani necesară, nu ca împrumut ci cadou. Ei, ideea de a primi cadou o jumătate de afacere mi-a sunat destul de bine așa că m-am apucat de treabă.

Pentru că afacerea pe care îmi doream să o deschid era în domeniul frumuseții, în joc mi-am ales, bineînțeles un magazin de beauty. După ce am trecut prin toți pașii antemergători deschiderii oficiale, am început, încet-încet să mă joc de-a „patroana”. Angajează personal, instruieşte-i, promovează magazinul în Centrul Comercial în care funcţionam, în presa locală și pe internet, pregătiri, pregătiri, pregătiri. Din statisticile zilnice vedeam cu bucurie cum vestea deschiderii magazinului meu virtual ajungea la din ce în ce mai multi oameni.

În ziua deschiderii, aproximativ 500 de persoane mi-au călcat pragul. Deși am avut clienți foarte mulți, încasările lăsau de dorit. Puțin peste 8000 de lei. După calculul taxelor și cheltuielilor, din prima zi am rămas cu un profit curat de aproximativ 3000 de lei.

În ziua următoare, profitul a fost mai „subţire”. În jur de 1800 de lei îmi intrau în buzunar și tot așa, până în ziua a 10-a încasările mele o luau tot la vale. Interesul față de magazinul meu începea să scadă și riscam să nu reușesc să-mi ating targetul de final de lună. Așa că am luat frâiele în mână și am trecut pe modul „master control”. Pe lângă fetele angajate am început și eu să vând, profitând de experiența în domeniu și de şarmul meu. Treaba a început să funcționeze ca unsă. Din ce în ce mai mulți clienți plecau fericiți de la noi și, cel mai important, lăsau din ce în ce mai mulți bani la casa de marcat.

După 20 de zile, mai aveam doar vreo 6000 de lei de realizat din targetul meu. Doar 6000 de lei virtuali mă despărțeau de franciza Inglot din Centrul Comercial Carpați din Sinaia! Mă și vedeam plimbându-mă pe lângă vitrine, admirând produsele și observând domnișoarele frumoase care-și cumpărau care un ruj, care un fard sau un tuș.

În ultimele zile vânzările mele s-au stabilizat. Angajatele mele căpătaseră experiență, își făceau „level up” cum se vorbește în lumea jocurilor pe calculator. Clienții nemulțumiți erau din ce în ce mai puțini și, în proporție de peste 75% dacă se opreau în fața vitrinei, plecau de acolo cu cel puțin un produs cumpărat.

La finalul celor 30 de zile de probă când am tras linie, surpriză! Profitul pe magazinul meu virtual era de 30.300 lei! Depășisem pragul impus de soțul meu, lucru care nu însemna altceva decât că îmi voi deschide mult dorita afacere.

Am luat legătura cu un reprezentant al francizorului, am stabilit o întâlnire, ne-am cunoscut, i-am prezentat documentația pe care o pregătisem, mi-a prezentat și el un portofoliu impresionant de francize profitabile, iar, în cele din urma am bătut palma.

Un an mai târziu, întâmpinam clienții zâmbind. Primul Inglot din Sinaia se anunţa a fi un succes deplin. Lucram cot la cot cu angajatele şi ofeream sfaturi avizate clientelor. Experienţa în domeniu mi-a fost de folos. Mi-am văzut visul împlinit. Şi totul atât de simplu! Exact cum ar trebui să fie o afacere!


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017
.

Nu e doar o folie de protecție pentru smartphone, e o declarație de dragoste

Sunt încastrate în sufletul nostru în permanență și lipite de corpul nostru multe ore din zi. Telefoanele, căci despre ele vorbim, au devenit o extensie a noastră, un accesoriu nelipsit la orice oră. Filme? Muzică? Jocuri? Mamaia Gaia plecată peste hotare acum 20 de ani? Lanternă? Aparat foto? Mai lipsește să facă și mâncare (că oricum e doldora de rețete) și telefonul le face cam pe toate. Când o să apară primul telefon care va trasa perfect codița de tuș, eu o să fiu primul cumpărător.

Fiind atât de importante pentru noi, tot timpul căutăm cele mai performante modele, cele mai „tunate” și, de ce nu, cele mai frumușele. Femei suntem, frumusețea ne place, logic. Iar pentru o asemenea prețiozitate de telefon, eu nu am cum să nu cumpăr accesorii care să mi-l protejeze.

Cum am făcut anul trecut, când eu și al meu ne-am luat telefoane la fel. L-a luat el, l-am butonat un pic, telefonul meu vechi își cam dădea duhul și am zis să încerc și eu același model, că dacă dumnealui se pricepe, hai să merg pe mâna lui. Bun. În prima zi am umblat ca o găină fără cap să îi caut folie, să îi caut husă, până l-am badijonat săracul de nici pâs n-a mai zis. Dau cu el în Bulgaria, se întoarce teafăr îndărăt.

Dumnealui, pe de altă parte, l-a lăsat golaș cum l-a făcut mămica lui în China. El a râs de mine că prea l-am moșmondit, eu am așteptat să îi dovedesc că am dreptate și să râd mai cu poftă. Motivul a venit înainte de sărbători, când am găsit niște oferte la un model mai șmecher față de cele pe care le aveam și am decis, din nou, să ne cumpărăm la fel. Cum cele vechi funcționau impecabil, am hotărât să le vindem pe net, să mai scoatem o parte din investiție.

Al meu, aspect impecabil. Lucea semeț în soare, pentru că folia și-a făcut treaba: i-a protejat ecranul de zgârieturi. La al lui, rânjeau strâmb pe display niște zgârieturi de toată frumusețea. De unde? Păi avem așa: a purtat telefonul în același buzunar cu snopul de chei, a luat telefonul la mare, în geanta de plajă, lângă scoicile pe care le aduna pentru un proiect de-al meu și uite așa, din aproape în aproape, telefonul lui a ajuns o epavă din punct de vedere estetic.

Rezultatul? Eu am reușit să-l vând după Crăciun, iar el încă tresare când primește un mesaj, cu gândul că e cineva care vrea să-l cumpere. Vezi să nu! :)))

În plus, mi-a aruncat o privire câinoasă când m-am întors din mall cu ditamai sticluța de Miss Dior, asta în condițiile în care el se plânge de o lună că nu mai are parfum… ce să facem, prietene, folia e șmecheria. O ai, ai și bănet, pentru că telefonul arată mult mai bine și în cazul în care vrei să-l vinzi, vei obține o sumă mai bună. Cine ar da prea mulți bani pe un telefon zgâriat? Nimeni.

Nu ai folie, stai și plânge device-ul cel nevândut. Ehe, vedeți dragi bărbați la ce mai e bună? Menține atmosfera caldă și primitoare în căminul conjugal. Vă apără de invidie și alți monștri.

Accidente am avut și eu cu telefonul, nu zic nu. Îmi amintesc când îmi făceam unghiile și mă uitam la Friends. Telefonul a sunat și în loc de deget, am pus pe ecran pensula plină de ojă. Vă imaginați ce dezastru ar fi fost să folosesc acetona direct pe ecran, nu? Daună totală. Dar pentru că ecranul era protejat, nu a fost paguba prea mare. O folie nu e atât de scumpă.

Avem până acum 4 motive pentru care e bine să ne protejăm telefonul mult iubit. Dar pentru că sunt în toane, bune, vă mai dau unul. Măi, pentru mine, orice motiv de a face shopping e prilej de sărbătoare. O nouă folie de protecție e un alt motiv să fac cumpărături, mai ales acum, că am descoperit că pe Smart Protection primim reduceri speciale cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, mai exact între 10 și 14 februarie. Ei au folii speciale, care grație polimerilor din compoziție se regenerează, eliminând zgârieturile și urmele de uzură. Ain’t that awesome? Și-i iau și lui una, nu vreau să-l las să mai distrugă încă un telefon. Și îmi iau și un card de memorie nou, că ăla vechi e plin de selfie-uri. Așa, că sunt pusă pe shopping azi.

16730810_1431333856897074_942899097_n

*sursa: Disney Gif

 

Acum șapte ani

Bibelou s-a născut acum șapte ani, pe 6 februarie 2010.

A venit după un 2009 de tot spanacul, după perioade nasoale, după zâmbete și speranțe. A venit după ce am scris câteva luni pentru un site local, Oltenița9. Împinsă de la spate de Alexandru, un amic, am început să scriu cu spor acolo, primul articol fiind chiar cu temă politică, pentru că tot e la modă subiectul. Au urmat articole romantice, povești din trecut, poezii, umor, ironie și cam toate națiile de teme. Scriam ce îmi tuna și chiar aveau succes articolele. Îmi amintesc că am scris un articol în care descriam o zi din viața noastră la sala de internet unde ne cunoscusem (eu și alți membri ai comunității Oltenița9) în 2002 (eu i-am cunoscut pe ei atunci, ei se cunoșteau de mult timp) și cred că a fost cel mai de succes articol.

Atunci mi-am dat seama că vreau să scriu în continuare, că asta îmi place, că asta-i de mine. Scriam poezii de prin clasa a noua, îmi plăcea să mă joc cu cuvintele. M-am trezit într-o zi că vreau blog. Abia apăruseră, nu știam cu ce se mănâncă, dacă trebuie să plătesc pentru a avea un blog (nu aveam niciun venit, eram un parazit pe spinarea alor mei), despre ce aș putea să scriu.

Am întrebat prietenii care e faza cu blogurile astea, dacă e mai bine wordpress, dacă e mai bine blogspot, am primit și încurajări, am primit și răspunsuri care m-au făcut să dau înapoi. „Bloggerii sunt ăia care scriu ziua ce visează noaptea” mi-a zis un prieten. Dragule, uite-mă. Uite, rezist de 7 ani! Nu sunt mare, dar sunt aici, prezentă.

Blogul ăsta mic și drag mi-a adus multe bucurii. Oameni, legături…

Și mai e ceva: mă simt atât de bine când mă gândesc că nu scriu degeaba, nu scriu doar pentru mine, ci sunt oameni care găsesc o vorbă bună și un sfat sau o părere pe aici. Numai  câte vizualizări am zilnic pentru articolul Jurnal de Sinaia… dacă măcar un sfert din oamenii ăia au avut experiențe plăcute în Sinaia după ce au citit articolul meu, mă consider mulțumită. ❤

Închei aici. Viață lungă, Bibeloule! Și mie, putere și inspirație să te țin în picioare!

Șapte ani, frateeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

13672136_10202017368153402_1918106602_n

*sursă: giphy.com

Goliciuni de ianuarie (2017)

Helloooo!

Deja număr zilele care trebuie să mai treacă până vine primăvara. Nu mai pot cu frigul! Gata, iarnă, du-te!!!

Nu îmi imaginam că aș putea să consum un balsam de buze în mai puțin de două luni, atât de frig a fost și atât de nașpa se manifestă pielea mea.

Cu speranța că va fi mai cald în curând, hai să începem cu parada goliciunilor.

img_20170201_190343

  • am reușit cu chiu cu vai să consum un gel de duș Delightful Orchard de la Avon, cu zmeură, măr și afine. A mirosit super, dar parcă prea mare a fost bidonul ăla, parcă nu se mai termina! M-a deranjat teribil că se deschidea foarte greu. Am reușit să îmi bulesc oja grav. Produsul în sine a fost bun;
  • un gel de duș roz cu sclipici de la Balea, luat din București în decembrie. Mirosul a fost ca o explozie de fructe zemoase. Dar a fost un miros de care m-am plictisit destul de repede, cu toate că aroma de zmeură e printre preferatele mele. Doar că ea era acoperită de alte fructe pe care nu aș ști să le numesc, poate coacăze, poate afine, nu știu, dar ideea e că mă calcă pe bătături aroma aia. Și nu pentru că ar fi nașpa, ci pentru că m-am săturat eu de ea;
  • gelul de duș Care&Cashmere are o aromă care îmi amintește de parfumul Lolita Lempicka. E dulce și ușor acrișoară în același timp. O aromă elegantă, senzuală, persistentă și învăluitoare. Mi-a plăcut mult, i-a plăcut și mamei și drept dovadă, l-am gătat în câteva săptămâni;
  • am gătat și demachiantul bifazic Garnier cu ulei de argan. E un produs excelent, dar până la urmă mi s-a luat de aroma sa și când l-am consumat, l-am înlocuit cu micelara de la L’Oréal. Dar dacă nu vă deranjează aroma sa puternică și vreți un demachiant care să curețe foarte bine machiajul, dați-i o șansă!

img_20170201_190508

  • am consumat untul de corp The Body Shop înainte să-i fac review. Nici nu m-am grăbit prea tare, ce-i drept. Untul a fost bun, aroma delicioasă, dar m-am cam săturat de aromele de sărbători. Dacă aș alege din nou azi, norocosul ar fi cel cu fructe. Oricum oscilam între ele când am mers în magazin, dar când am ales Vanilla Chai nu am avut de unde să știu că o să am ceva probleme de sănătate și că mirosurile dulci îmi vor da bila cu rotițele în sus. Independent de asta, a fost un produs extraordinar de bun din toate punctele de vedere. Aroma, deși ușor grețoasă pentru mine, e foarte plăcută, consistența e fină, absorbția rapidă, persistența aromei pe piele e de vis. Ca să nu mai zic de nivelul de hidratare de nota 10+. De-aia vreau numai unturi de corp de la ei, merită cu vârf și îndesat fiecare bănuț;
  • următoarele produse mi le-a dăruit Camelia. Crema Neovadiol de la Vichy a ajuns la mine vara trecută, în iulie. Este pentru un ten matur, a folosit-o mama. I-a plăcut foarte mult, dar tot la Skin Sleep a revenit de curând, pentru că e mai lejeră pe piele;
  • BB cream-ul de la Nivea a fost tot pentru mama, pentru că pentru mine a fost prea închis. Nu se găsește decât într-o nuanță. Il are de un an și jumătate, l-a folosit cu drag și spor și dacă nu i-aș fi adus CC-ul de la Gerovital, l-ar fi cumpărat tot pe el;
  • ce vedeți acolo în cutie e un gel pentru varice. L-am folosit eu în ultima vreme pentru că încet-încet, de la statul în picioare la serviciu, încep să-și facă apariția micile vene urâțele. Nu aș ști să zic dacă ar avea efect și în cazul problemelor mai mari cu varicele, dar eu am văzut cum mi-a estompat un pic micuțele vene mai pronunțate;
  • apa termală Avene ați mai văzut-o la mine și o veți mai vedea. Aceasta e varianta de 50 ml, dar după ce voi consuma loțiunea tonică pe care o folosesc acum, voi lua din nou sticloanța de 300 ml care mă ține jumătate de an. Să scap de-o grijă! :)))
  • crema colorată cu spf 50 de la Bioderma am câștigat-o ori pe blog ori pe facebook la Anca și i-am pasat-o tot mamei, pentru că avea nevoie de ceva cu spf și oricum nuanța era închisă pentru mine. I-a plăcut, dar pentru că a expirat în ianuarie, am dat-o la goliciuni;
  • crema de mâini Spiced Citrus de la Oriflame a fost ok-ish, mirosul plăcut, deși mai mult aducea cu o scorțișoară diluată, iar hidratarea bunicică. Nu mă așteptam oricum la cine știe ce. A fost minunată în perioada sărbătorilor, cu mirosul ei festiv. La câtă cremă de mâini consum eu, câte-un litru pe iarnă, nu aș da prea mult pe un produs, mai ales că la muncă mă cremuiesc, mă spăl, mă cremuiesc, mă spăl. Așa că pentru prețul de 5 lei, a fost mai mult decât eficientă;

img_20170201_190601

  • mă doare sufletul să arunc paleta Hall of Fame de la Makeup Academy, câștigată acum mai bine de doi ani de la Diana. Am consumat cât am putut, pentru un om care nu prea folosește fard de pleoape e un progres impresionant. Problema e că mi s-a părut că și-au schimbat textura, la urma urmei e și normal după doi ani și ceva să se mai usuce, să devină mai greu de aplicat. Așa că am hotărât să mă despart de ea; 😦
  • e foarte posibil ca acest creion negru de la Avon să mai fi apărut într-o rundă de goliciuni, dar tot nu m-am putut despărți de el datorită vârfului cauciucat care mă ajuta să blenduiesc bine creionul pe pleoapa inferioară. Creionul propriu-zis nu l-am mai folosit de ani de zile. Cred că are aproape 10 ani creionul ăsta…
  • m-am despărțit și de dragul meu ruj lichid Bourjois Rouge Edition Velvet. Îl am de un an și jumătate, era undeva la 95% consumat și începuse să se separe, făcuse un fel de lichid dubios și am zis să hai pa pa pa pa, că și așa era expirat de câteva luni. Din fericire am apucat să mă bucur de el!
  • și am ajuns la balsamul de buze consumat în aproape două luni. De obicei folosesc unul la 3-4 luni, dar minunăția asta de balsam de la Nivea a fost atât de untos, hidratant și reparator încât l-am cărat peste tot cu mine și l-am folosit în bâzdâci! Dacă vreți un balsam de buze care să și facă ceva, el e varianta sigură!

Și gata!

Sunt mândră de mine! ❤

Voi ce-ați mai consumat?