Care-i duda cu cititul

Am început târziu să citesc. În timp ce alți puști deja citiseră o mulțime de cărți, eu încă mai citeam Basmul fetei de vizir, În casa bunicilor și cărticelele cu povești Disney. Le-am citit până le-am rupt, bietele de ele. Clickul s-a produs pe la 15 ani, când am prins Marchiza de Pompadour la o colegă și, mai apoi, Harry Potter, la aceeași colegă.

De Harry Potter sunt încă îndrăgostită până peste cap și citesc cărțile de câte ori am ocazia, la fel fac și cu filmele. Când mi se pune pata, le iau iar la rând.

De curând mi-am luat primul volum, Harry Potter și Piatra Filosofală, cu intenția de a le cumpăra pe toate cu noua traducere. Plus că sunt mai aspectuoase decât varianta veche, coperțile sunt cartonate, „dau bine” în bibliotecă. Desigur, când vorbim despre Harry Potter, le-aș citi și de pe fițuici, dar femeie sunt, nu pot să nu apreciez un aspect plăcut al unei cărți.


Nu știu, cititul mi s-a părut mereu cea mai relaxantă activitate (alături de shopping, hapciu!). Pe vremea când nu aveam calculatoare (l-am avut pe primul la 19 ani), smartphone, și mai ales tablete, pe vremea când televizorul și cel mult un cd player ne erau distracțiile, o carte era evadarea perfectă.

Nu știu cum or fi copiii din ziua de azi cu atâtea distracții, dar în ceea ce mă privește, când dau de o carte bună, uit cu zilele și de telefon și de laptop. Mă enervează chiar și notificările pe facebook. Săptămâna asta, de exemplu, am citit două cărți. Cu sufletul la gură! Urmează recenziile în curând.

Revenind la Harry Potter, cred cu tărie că a fost cartea care mi-a deschis apetitul pentru lectură. Efectiv m-a rupt de realitate. Mi-a deschis un nou univers. Foarte rar mai aud de copii care citesc și e păcat. E bine și cu filmele, dar citind îți poți creiona imaginile în minte fix așa cum vrei. Poți da ce fețe vrei personajelor. Pur și simplu nu iei ce ți se dă. Îți imaginezi singurel.

Cititul dezvoltă imaginația. Pune în mișcare rotițele minții, mă face să mă gândesc la ce va urma pe pagina următoare, în capitolul următor, intuiesc finalul, stau cu sufletul la gură și simt cu fiecare celulă acțiunea.

Îmbogățește cultura, indiferent de genul ales. Dintr-o carte aflu că undeva în lume oamenii mănâncă un anume fel de mâncare dimineața, din alta cunosc în detaliu moda din 1857, iar din alta aflu că nu-știu-când a fost un război. Nu există „nu am învățat nimic din cartea asta”. Refuz să cred că nu ai ce învăța. Sunt lucruri mici, dar importante. Afli. Cunoști. Înțelegi mai bine anumite lucruri, anumite mentalități. Poți să te oprești câteva minute, să toci mărunt ceea ce tocmai ai citit. Să întorci povestea pe toate părțile. Să înțelegi motive. Să te revolți. Să plângi sau să râzi.

Apropo de Harry Potter, mi-a plăcut atât de mult încât am rescris câteva zeci de strofe din Luceafărul, varianta cu vrăjitori. Ehe, ce chestii mai făceam eu pe la 15-16 ani… 😀

La voi cum stă treaba? Ce carte v-a deschis apetitul pentru lectură?

 Pupicici!

Anunțuri

Domnișoară, ai un…

Fetelor, vă amintiți zilele dulci din perioada liceului, când ne trezeam odihnite și plecam la ore fără vreun strop de machiaj, pentru că tenurile noastre fragede, netede și pur și simplu perfecte nu necesitau așa ceva în general?

Mda, nici eu. N-a fost cazul. Am fost o adolescentă care a suferit în fiecare zi a vieții ei din pricina tenului acneic.

Adevărul fie spus, îmi și băteam joc. Țineți minte, fetelor, nopțile alea când veneam acasă din club și adormeam fără să ne demachiem? Sau insistența cu care ne frecam tenul cu diverse scruburi, în speranța că vom scăpa de coșuri și vom avea în sfârșit o piele sănătoasă? Mhm, pe astea ni le amintim. Prostii, în adolescență, am făcut cu duiumul, dar e bine că macar am învățat ceva. Câțiva ani mai târziu, părea că merge totul bine. Dar se pare că mă înșelam.

Ziua începuse cum nu se putea mai bine. Mă odihnisem chiar mai mult de 8 ore, mă trezisem cu o dispoziție de zile mari, genul ăla de „Dă-mi un ruj roșu și privește-mă cum cuceresc nenorocita aia de lume!”. Aveam 20 de ani și viața era frumoasă. Acea seară, în special, urma să fie superbă. Ceva nemaiîntâlnit, de poveste. Ascultam trupa aia de vreo doi ani și în câteva ore urma să fim față în față.

În club, rezervasem masa perfectă. Profitasem de slăbiciunea pe care o avea pentru mine ospătarul care se ocupa de rezervări și luasem masa din fața scenei. Aveam totul pregătit, blugii rupți erau proaspăt spălați, tricoul negru era călcat și așezat frumos pe umeraș, bocancii de piele erau curați și parcă și părul părea mai ușor de îmblânzit. M-am apropiat de oglindă pentru a-mi așeza mai bine bretonul, când… catastrofă!

Sub nara dreaptă se ițise, falnic, un coș. Un coș cât toate zilele, un coș din ăla mare care doare ca naiba, nici nu se stoarce, nici nu trece, nici nu rămâne camuflat sub un strat de corector. La naiba, credeam că am scăpat de perioada aia tâmpită din adolescență, dar se pare că nu!

Totuși, nu mi-am pierdut capul numaidecât, am încercat să dreg busuiocul cu un unguent de prin dulăpiorul cu minuni. Fantastic, acum aveam o crustă albă peste coș, dar aveam niște drumuri de făcut până seara, așa că am fost nevoită să sacrific o zi, cu speranța că până seara se va retrage dușmanul de sub nas.

Am mers la poștă după un colet și a trebuit să suport „uitături” încruntate și fețe schimonosite a scârbă. „Mamă… măicuță… auzi? Ai ceva la nas!” – mi-a zis o tanti după ce a plecat de la ghișeu cu pensia. Mbun, deci așa avea să decurgă ziua mea.

Un copil, pe stradă, se zgâia la mine ca la maimuțe și pot să jur că l-am auzit spunându-i maică-sii că… „Ai văzut ce muc?”. Nepoliticoși oameni! Chiar nu își pot vedea de ograda lor?

Zăpăcită și nervoasă, mergeam cu privirea în pământ, când aproape m-am dat cap în cap cu cineva. O pereche de ochi albaștri m-au privit speriați, apoi posesorul lor și-a cerut scuze. Abia apoi ochii au zăbovit o clipă pe nasul meu și comoara de sub el. A pufnit omul meu într-un râs isteric pe care l-a calmat cu greu înainte să îmi spună „Nu te supăra, ai un…” și a arătat cu degetul spre nasul meu.

Ce să mai… walk of shame e puțin spus. Am urcat grăbită pe scări și aproape am înjurat-o pe tanti Anica de la etajul doi când s-a repezit la nasul meu cu un șervețel mototolit.

Dar totul urma să se termine. Aveam să îmi dau jos crusta aia albă și coșul trebuia sa se fi retras un pic cât sa plec și eu în club ca omul. Am mers la baie, m-am spălat pe față șiiii… coșul meu cel mare și roșu era acum mare și galben! Încă nu se putea stoarce, nu se putea masca! Corectorul se dăduse bătut, îl depășea situația.

Să merg în club? Asta mi-ar mai lipsi, să mă vadă oamenii ăia și în loc de „Te rog, domnișoară, nu pleca!” să le iasă „Domnișoară, ai un muc!”.

Am zis pas și am lăsat naibii și club și tot.

Dar asta era pe vremea când încă eram chinuită de acnee. Nici informată nu eram. Blogurile abia începeau să apară și la magazine încercau oamenii să îți bage pe sub nas (în cazul meu, la propriu) ce era mai scump, doar de dragul vânzării. De magazine online nici nu auzisem. Practic, era imposibil pentru mine să găsesc produse eficiente care să nu îmi ucidă buzunarul. Când văd pozele de atunci îmi vine să bag capul în nisip ca struțul, vorba aia. Dar noroc că totul a rămas în trecut. Acum, în schimb, sunt oricând gata de selfie.

masca-filmp-gerovital

Mă mândresc cu un ten frumos, aleluia! Am o mască film purificatoare  pe care îmi e mai mare dragul să o folosesc, pentru că rezultatele se văd după fiecare folosire. Zâmbesc în fiecare fotografie, pentru că am de ce. Am pornit proiectul #unapezi la începutul anului și diferențele dintre primele fotografii și cele recente sunt evidente. Tenul meu zâmbește odată cu mine! La urma urmei, când găsești o marcă de încredere, poți repara greșelile adolescenței.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

O grădină într-un pahar

Se-ntâmplă uneori să văd pe stradă persoane supraponderale care merg mușcând cu poftă dintr-un hamburger și să mă întreb de ce. De ce continuăm cu obiceiurile care fac rău atât interiorului nostru, cât și aspectului?

Ne place să ne victimizăm

Dacă aș avea un bănuț de fiecare dată când am auzit o femeie supraponderală că „are probleme cu glanda”, prieteni… aș fi fost bogată. Nu mă-nțelegeți greșit, am fost și eu grasă, în niciun caz nu vreau să pun plinuțele la zid. O, și ce plină eram! Abia mă puteam lega la șireturi. Dar nu despre mine vorbim acum.

Mâncăm mult și prost pentru că e mai ieftin (cel puțin în aparență) și mai la îndemână. De ce să faci o oală cu ciorbă sau să bei un fresh de portocale când poți să iei o un hamburger și-un suc din prafuri proaspăt culese din Arborele prăfos?

Mâncăm și bem aiurea pentru că suntem ocupați. Pentru că suntem obosiți. Pentru că suntem puturoși.

Pentru că nu suntem conștienți că un singur corp ni s-a dat și nu putem, la o adică, să îl schimbăm cu altul nou.

Mâncăm aiurea pentru a suplini nevoia de afecțiune, de fericire, de împlinire, pentru a ne ridica moralul. Dar moralul rămâne sus până luăm ultima îmbucătură de pizza sau ciocolată.

Ceea ce nu știm e că o ciocolată ne reîncarcă bateriile, e drept, dar un stil de viață sănătos ne menține în priză. Și cui nu i-ar plăcea să aibă mai multă energie?

Puterea exemplului

Și pentru că așa suntem noi, nu suntem bine până nu aruncăm un ochi și în curtea vecinului, până nu vedem la alții că se poate și se poate destul de simplu… m-am gândit să povestesc lumii despre Ana.

Ana e vecina mea. E încă mică, dar deja cunoaște succesul.

Cand era mai mică, dar mică de tot, visa că va fi balerină. Nimic ieșit din comun, multe fetițe visează asta. Doar că Ana nu era orice altă fetiță. Ana are o voință de fier, o voință care face și adulții să ridice din sprâncene, mirați.

Încă de când avea câțiva anișori, mama ei a înscris-o la cursuri de balet. Se descurca bine, puştoaica, dar când a fost vorba de prima piesă… a primit o palmă grea: „Fetița dumneavoastră e prea grasă. Nu va ajunge niciodată o balerină desăvârșită. Fetiţo, tu te oprești vreodată din mâncat?”.

Oameni mari, nu mai ucideți visurile copiilor cu vorbe atât de dure!

A fost darâmată. Atât de tristă încât a refuzat să se mai alimenteze, pentru că așa a înțeles ea vorbele omului mare. Omul mare și înțelept a spus că mâncarea o face grasă. Avea câțiva ani, nu știa că nu e în regulă metoda ei, înțelegea doar că dacă nu va mai mânca, va fi balerină.

Părintele, pilonul alimentației copilului

Copiii nu știu ce să aleagă. Ana era în pragul îmbolnăvirii și părinții erau disperați. Oricât ar fi discutat cu ea, copilul refuza de cele mai multe ori mâncarea.

Până într-o zi. Văzând-o tot timpul abătută când se întâlneau la locul de joacă, mama unei prietene a invitat-o sa se joace acasă la ele.

Ana a venit complet schimbată, îmbujorată și plină de energie.

„Mami, aveau un aparat mare, așa, cu un tubuleţ în sus, cam ca toboganul lui Max, dar drept așa. Făcea hurrrr, dar nu hurrr ca bagheta aia a ta când faci supă, ci mai degrabă un hurrr ca Beti când toarce. Apoi mama lu’ Teo a venit cu un bol mare cu fructe, a luat câte o bucățică și a dat-o pe toboganul ăla! Am ţopăit de bucurie, eu nu am mai văzut fructe pe tobogan, îți dai seama, așa că ne-a lăsat și pe noi să azvârlim câte o bucățică acolo. Și ce să vezi, mami? Pe o parte ieșeau niște firimiturici mici mici și uscate de fruct, iar în bolul de sub tobogan era suc. Zău, suc! Două pahare mari am băut!”

Atunci au înțeles că, de fapt, EI făceau totul greșit. Așa că au decis să fie un exemplu pentru copilul lor.

Puterea voinței

Au întrebat-o pe mama lui Teo care era minunea cu fructele și așa au aflat că era vorba despre un storcător prin presare la rece, Hurom. Pentru că întregul proces a distrat-o atât de mult pe cea mică, au cumpărat și ei unul și, de atunci, gustările au devenit o joacă.

hurom-hz-1

Au înlocuit vizita săptămânală la fast-food și pizza livrată la domiciliu cu serile de gătit în familie.
Ușor-ușor, pofta copilei a revenit, mai ales de când aveau noul storcător care datorită sistemului de presare la rece, storcea tot sucul din fructe și nu numai. Au încercat suc din rădăcinoase, frunze, legume, ba chiar au făcut și smoothie-uri în duminicile calde și leneșe. Și pentru că duminicile erau leneșe, Beti își făcea mereu siesta pe lângă ei. Putea să facă asta liniștită, pentru că aparatul torcea încet, nici urmă de zgomot asurzitor.

Nu a durat mult și efectele schimbării de stil au început să se observe. Erau cu toții mai energici, mai veseli și mai activi. Ana a slăbit câteva kilograme, dar oricum schimbase deja școala de balet cu una unde oamenii mari sunt îndeajuns de înțelepți încât să nu frângă aripile fragile ale copiilor, ci îi sfătuiesc cu blândețe.

Inspirați de schimbarea produsă în familia lor, părinții Anei au decis să împărtășească și altora „rețeta”, așa că au propus școlii unde învăța Ana să testeze storcătorul în pauza de masă, pentru a le oferi copiilor suc 100% natural în locul celor îmbuteliate, ba mai mult, să le ofere puștilor șansa de a-și alege singuri fructele și legumele preferate pentru suc. A fost așa o distracție în sala de mese, încât nici nu știu dacă are rost să mai spun că deja cei din conducerea școlii au profitat de niște reduceri la storcătoarele Hurom și au cumpărat două astfel de aparate pentru copii.

Toată această aventură a inspirat o reclamă care va începe să ruleze pe youtube. Eu zic să o urmăriți, să nu care cumva să dați skip sănătății!

Ce-am învățat noi de aici? Păi: Ana are mere și nu se teme să le folosească!

logo-hurom_1504190816-300x300

Articol scris pentru SuperBlog 2017

Goliciuni de septembrie (2017)

Salut!

Ma gandesc cu o teama teribila ca maine e primul deadline pentru SuperBlog si eu nu am decat vreo 90 de cuvinte din articolul de minimum 300. Cum oi scoate-o la capat, n-am nici cea mai vaga idee. Dar hei, sa scriem despre goliciuni, ca de ce nu?

Am consumat mai multe geluri de dus, ca asta-i pasiunea mea cea mare, dum dum dum!

  • Discover French Provence de la Oriflame, zic ei, miroase a lavanda si portocale. Mie imi miroase a lavanda si a cearsafuri curate, proaspat luate de la uscat. Mie mi-a placut, mama l-a iubit, drept urmare avem doua noi noute;
  • Balea cu limeta si aloe sau ce dude mai avea el acolo, mi-a placut muuult mult de tot, dar a trecut vara si parca acum caut arome mai bogate, mai dulcege un pic. Doar un pic, nu ma lasa nasul hipersensibil la chestii superdulci;
  • Gerovitalul cu rodie si particule din roci vulcanice (parca?) avea un miros delicios, fructat, dulce-acrisor, dar particulele exfoliante mi s-au parut inutile. Nu erau suficient de multe cat sa exfolieze pe bune. Dar, per total, gelul a fost o bucurie de miros;
  • Gelul Pure Oasis de la Avon mi-a imbatat nasul o vara intreaga, mirosea asa fresh, racoros, delicios. Pana m-am plictisit de el si l-am pus in recipientul pentru sapun lichid, ca venise frigul. Daca il mai au la vara, ameu e!

  • Micelara Farmec, castigata la Spring SuperBlog, a fost ok, a demachiat bine, a mirosit bine, mi-a placut!
  • Dragul meu Sebium de la Bioderma e la mine in casa de prin aprilie, cei 500 ml ne-au ajuns cateva luni bune. Trebuie recumparat musai!
  • Apa termala Avene e a nu stiu cata pe care o consum. E buna, ca orice alta apa termala folosita. Acum am Uriage si cred ca raman la ea, desi e mai scumpa;
  • Am o miniatura de Effaclar acolo, am primit-o de la Camelia acum o vreme si m-a ajutat in lupta cu monstruletii ce-si iteau capsorul dezgustator prin pielea mea din cand in cand;
  • Miniatura de Neovadiol a fost a mamei, primita intr-un kit acum cateva luni sau anul trecut, habar nu am. Ii place si Neovadiol, dar tot Idealia Skin Sleep e preferata ei de la Vichy. Acum are Glycolift de la Ivatherm (sarumana, Adina!) si ii place foarte mult;
  • Balsamul de buze Nivea Original a fost tot al mamei, preferatul ei din ultima vreme. Acum am luat ceva de la Sephora, dar nu ne pronuntam inca, pentru ca nu l-am folosit decat cate o data fiecare.

  • Acetona Giulia. Nimic deosebit, nimic fabulos. Acetona si atat. Nici nu stiu de ce am pus-o-n punga; 😂
  • Am luat un mini deo stick Rexona inainte de concediu si abia acum l-am consumat, s-a tinut bine micutu’ asta. Mi-a placut mirosul, mi-a placut si protectia oferita;
  • Mini mascara YSL primita in kit-ul Marie Claire din martie a fost un fail aproape total. Nu facea aproape nimic, frate! Si eu am genul ala de gene pe care si o prostioara de 5 lei arata fabulos. Nu ma laud, asta e realitatea, chiar nu ma plang de genele mele, nu imi trebuie un rimel de 200 de lei ca sa par purtatoare de gene false. Iar dumnealui, care chiar costa cam atat, imi colora nitelus genele si gata. Nu pot sa spun ca a fost naspa naspa, dar facea prea putine pentru cat costa. Prefer un essence cinstit de 14 lei. Plus ca si mirosea a spray de geamuri. Pacat de numele lui;
  • Creionul Mat-MATIC de la L’Oréal a fost bun o vreme, apoi din pacate s-a uscat. A mai ramas un ciot acolo, dar nu mai poate fi utilizat. Asta e dezavantajul creioanelor retractabile, mina e expusa total de fiecare data cand il folosim.

  • Aaand, am doua produse de-ale tatalui meu. Primul, lotiunea dupa ras de la Gerovital, se pare ca i-a placut, ca a consumat-o. 😂 Nu acelasi lucru pot spune despre balsamul dupa ras de la Str8. Mai e ceva produs, dar pentru ca are aproape doi ani, nu imi mai placea mirosul si i l-am „confiscat”. A revenit la Nivea Sensitive, pe el il foloseste de ani de zile.

Si gata! Nu am avut prea multe produse, dar asta s-a intamplat pentru ca aveam multe abia incepute si nu aveam cand sa le consum. Luna asta va fi mai bogata, am multe geluri de dus pe duca, creme de maini, fond de ten, de ce nu ma opresc din vorbit, de ce dau spoilere? De ce?

Gata, tac. Voi mai consumati ceva, mai aveti loc in casa? Eu o sa mut la vecini, nu mai am loc nici de cosmetice (ingrijire, nu machiaj) nici de carti. Csf, ncsf.

Hai, va pup, pa pa! Ma intorc la articolul pentu SuperBlog. Wish me luck, ca nu stiu pe unde scot camasa!

Pupicici!

Întâlnire cu Toamna

Te-am văzut, duduie dragă, treceai nepăsătoare,

Aveai în păr raze de aur și lumea la picioare.

Aveai în zâmbet o comoară și în priviri scântei,

Cu ce-am greșit eu, domnișoară, inima să mi-o iei?

Te-am urmărit doar cu privirea, mai mult nu îmi permit,

Oare să am măcar speranța de a-ţi fi, cândva, iubit?

Cum treci, îngândurată, pe umeri cu un șal cam mic,

Ce să fac eu, fată dragă, să mă vezi? Măcar un pic.

Ți-aș coborî în cale luna și cerul nopții lângă ea,

Ți-aș face un palton din stele, doar ca să te pot vedea.

Am merge ghete lângă ghete, pe cărările cu soare,

Pe cărările cu ploaie, că așa-i Toamna: schimbătoare.

Am bate pas cu pas orașul, fie vremea cum vrea ea,

Rochia stacojie, groasă, trupul ți l-ar mângâia.

large_img_1135202

Ai tremura un pic și totuși, cu blândețe te-aș certa,

„Cum de n-ai vrut tu, mă, rebelo, să iei o haină peste ea?”

Năsucul fin tu l-ai ascunde în șalul multicolor,

Ghetele negre-ar rascoli frunzișul foșnitor.

M-ai întreba într-o doară, la tine ce aș schimba,

Ți-aș răspunde „Mă, zeițo! Ești mai mult ca perfectă-așa!”

Iar de ar fi să-ți dau vreun sfat, vreodată, să îți fiu stilist,

Ți-aș spune să nu te schimbi, tu, al culorilor micuț artist!

Cum știi tu, prin melanjul de nuanțe ruginii și verzi

Să înveselești o lume, un paradis să creezi?

Cum știi tu, frumoasă dragă, să te remarci printre ele,

Tu ești TU, nepământeanco, zeița mea-n ghete de piele!

large_img_1118044

Unii îmi spun că ești rece, că ești gri și cam ciudată,

Însă, în ochii celui ce iubește stă frumusețea toată!

Te-am revăzut, duduie dragă, în haina ta scurtă de iarnă,

Și-am observat, dintr-o privire, c-ai devenit o doamnă.

Aș vrea să fiu palton de damă, să te pot îmbrăca,

Ești doamna altcuiva, acum, dar rămâi veșnic Toamna mea.

large_img_1045370

 

Iar pentru cei mai cârcotași, vreau să țineți minte vorba,

Toamna, nu moare natura: își schimbă garderoba.

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Sursă foto: answear.ro

 

Defecți – Cecelia Ahern

Salut!

Zilele trecute am terminat de citit o carte care m-a revoltat până în măduva oaselor, dar care m-a și emoționat și mi-a dat de gândit. După cum o spune și titlul, e vorba despre primul roman  „young adult” al Ceceliei Ahern.

Mă așteptam la o poveste ușurică, pentru puștoaice și, în mare cam asta e, dar privind mai profund situațiunea, e mult de gândit. Am ajuns să-mi pun întrebarea „da’ dacă lumea asta ar fi reală? Dacă regulile astea chiar ar exista? Ce ne-am face?”. Eu clar aș fi fost Defectă până în măduva oaselor, după regulile lor absurde.

Care-i duda cu Defecții? Păi.

Fetița asta, personajul principal, Celestine North, provine dintr-o familie bună, educată. Ea e o fată isteață de aproape 18 ani, foarte rațională, cumpătată și tot tacâmul. Îi place matematica și toate ideile din capul ei sunt logice, așezate frumos, ordonat. Prietenul ei, Art, e fiul unui judecător al Ghildei (aflăm mai încolo ce înseamnă). Familiile sunt vecine și prietene și inițial nimeni nu s-ar putea gândi că va urma… ce va urma.

În aceeași lume cu ei trăiesc și Defecții. E, Defecții ăștia sunt oameni care au făcut nasoale, dar nu nasoale demne de închisoare, ci nasoale de ordin mai… moral. De exemplu: decizii proaste în afaceri sau, cum a pățit-o vecina lui Celestine, drumul cu mama sa într-o altă țară unde e legală eutanasierea asistată. Chestiile de genul ăsta te fac să fii Defect. Ei, oamenii ăștia trăiesc printre Perfecții lui pește, dar după alte reguli, total cretine: nu au voie să mănânce tot ce vor, nu au voie să se strângă mai mult de doi (la concerte, spectacole, ședințe – tot timpul trebuie să fie un om normal între ei), nu au voie să părăsească țara, iar ceilalți oameni, cei care nu sunt Defecți, nu au voie să îi ajute în caz de ceva.

Cum recunoști un Defect? Păi practicile astea ne duc cu gândul la Franța celor trei muschetari: Defecții sunt înfierați. Dap, ați citit bine: înfierați. În funcție de prostiile pe care le-au făcut, sunt înfierați cu un D mare și frumos pe limbă, mână, talpă, piept, spate, palmă, sau tâmplă… delicios, nu? A, și mai poartă și o banderolă pe braț, că poate nu le observi cicatricile.

A se observa că până aici nu am fost prea impresionată. Mi s-a părut revoltător, enervant, total deplasat, imposibil și cum mai vreți.

Până când evenimentele au luat o întorsătură strigătoare la Cer. În drum spre școală, în autobuz, Celestine a observat un bătrân Defect care îi aducea aminte de bunicul ei și care nu avea loc pe scaun, pentru că două doamne care nu erau Defecte ocupau scaunele speciale. Bătrânul era bolnav și tușea înecându-se, dar nimeni nu mișca un deget, mai ales cucoanele de pe scaunele respective. Deși era interzis să îl ajute, Celestine le-a spus doamnelor să îl lase să se așeze pe scaunul ce îi era alocat, apoi l-a ajutat să se așeze pe un alt scaun, din cele pentru oamenii normali.

Nu v-am zis de Ghildă. E, Ghilda asta e organizația sau spuneți-i cum vreți, care se ocupa cu judecarea, numirea și însemnarea Defecților. Aveau și un fel de polițiști, Fluierarii, care se ocupau cu supravegherea și prinderea Defecților.

În momentul ăla, autobuzul s-a oprit și Fluierarii și-au făcut apariția. Rezultatul? Celestine a fost arestată și judecată. Tatăl lui Art a îndemnat-o să spună că a ajutat Defectul de dragul celorlalți pasageri, să nu care cumva să îi infecteze cu boala lui scârboasă. Dar în cele din urmă, Celestine, în sala de judecată, a spus că l-a ajutat pentru că îi amintea de bunicul ei și pentru că omul se sufoca, murea în fața lor și nimeni nu mișca un deget.

Atunci toate s-au sucit, mulți oameni o considerau o eroină, alții o urau și o considerau Defectă până-n măduva oaselor. A fost numită Defectă și condamnată la înfierare în 5 locuri (fiind bătut astfel recordul de vreo 3 înfierări la o singură persoană), astfel tatăl lui Art dorind să se spele de acuzațiile colegilor săi cum că ar favoriza-o pe Celestine pentru că e iubita fiului său. E un gest mizerabil și disperat, m-a scârbit până în adâncul sufletului. Și cum nu era de ajuns, în sala unde se făceau înfierările (cu anestezie totuși, atent supravegheate din punct de vedere medical) și-a făcut apariția marele judecător corupt și i-a cerut să se pocăiască ca să renunțe la însemnarea de pe limbă. Ea a refuzat și drept urmare, judecătorul și-a ieșit din minți și a ordonat înfierarea fără anestezie pe spate. Un al șaselea semn, așadar, despre care încă nu s-a aflat. Gest pe care cel mai probabil îl va regreta, pentru că avocatul lui Celestine a filmat tot și o jurnalistă, Pia, investighează cazul.

După toate astea, Art a fugit de acasă pentru că nu a suportat ce i-a făcut tatăl său iubitei.

Celestine e forțată să suporte umilințele pe care le suportă toți Defecții, să mănânce numai cereale, să fie testată zilnic pentru a se verifica dacă a mâncat și altceva, să nu ajungă după 11 seara acasă, să fie ocolită și batjocorită de așa zișii oameni perfecți. Perfecți, care la o adică se comportă ca niște animale scăpate de la circ.

În toată nebunia asta, gândul la Carrick, colegul Defect din celula alăturată de pe parcursul detenției, o alină. Un luptător. Un soldat, cum îl numește ea. Un om care nu a făcut nimic greșit, dar cu toate astea e însemnat. Carrick e un Defect Din Naștere, adică născut din părinți Defecți și crescut într-un centru special pentru astfel de copii. Copii care sunt crescuți și spălați pe creier până la majorat. Nu au voie să își caute apoi părinții și fix ăsta e defectul lui Carrick. A încercat să dea de ei și a pățit-o. El e, prin simpla lui prezență în cele câteva zile de arest, un sprijin pentru Celestine. Nu au schimbat replici, dar s-au privit și s-au încurajat mut. El i-a zis doar atât: „Te voi găsi.”

Și a găsit-o. La sfârșitul cărții.

Concluzia e una: nu suntem Defecți pentru că greșim. Greșelile ne învață să creștem. Dacă nu greșim, cum știm ce-i bine și ce nu? Prin greșeli evoluăm și învățăm pe pielea noastră ce să evităm.

Asta sper să demonstreze Celestine și Carrick în volumul doi. Sper să arate lumii că greșelile pentru care oamenii sunt înfierați ca niște criminali în serie nu sunt atât de grave și, deși poate s-ar impune sancțiuni și pentru astfel de acțiuni, nu ar trebui să fie atât de drastice încât să separe oamenii în două categorii, unde unii sunt Perfecți, dar în altă ordine de idei au voie să scuipe și să lovească Defecții… și Defecții, care pentru o greșeală sunt stigmatizați o viață întreagă.

Da, inițial mi s-a părut un pic trasă de păr. Dar încet încet m-am lăsat purtată de firul evenimentelor și am dat pagină după pagină cu sufletul la gură! Mi-a plăcut teribil de mult și abia aștept partea a doua despre care nu știam în momentul în care am comandat cartea.

Nici nu am stat pe gânduri când am auzit că a mai fost tradusă o carte de-a Ceceliei, așa că nici nu mi-a păsat de subiect. Era Cecelia, era bună. Și nu m-a dezamăgit.

În așteptarea volumului doi, dacă vă tentează, eu am luat-o de pe Cartepedia, pe acolo bântui în ultima vreme, cam au reduceri și, ce să vezi, femeilor le plac prețurile mici și serviciile de calitate.

Acum nu-mi iau gândul de la volumul doi, sper să se miște repede cu traducerea. ❤

Voi ce mai citiți?

Eu acum citesc Harry Potter. Iar. Și tare îmi e că vă mai procopsesc cu un articol în curând. Mwhhaahaha!

Pupicici!

 

Ce este acela un bibelou?

Conform dicționarului, bibeloul este un cuvânt provenit din franțuzescul „bibelot” și reprezintă un obiect mic, decorativ.

Legenda spune că bibeloul mai reprezintă și un cuibuşor virtual deținut de un specimen blond, cu ochii verzi, cu intenția vădită de a bate pe el câmpii cu grație sau, la nevoie, de a-l arunca în bătaia tunului. Asta se-ntâmplă de două ori pe an, când încep înscrierile la SuperBlog. Ca și acum. Specimenul blond vrea să spună că participă. Păi nu? Nu-i bai, bibeloul rezistă, nu-i de-ăla de porțelan.

A! Bibeloul mai e și ăla cu care ți-a zis maică-ta că nu-i de joacă!

Să înceapă distracția!

Voi scrie de aici, din parfumerie, între două cliente și două arome, de acasă, de pe stradă, de oriunde voi simți suflul ideii geniale că se pogoară asupra mea. La urma urmei, asta înseamnă SuperBlog. Idei, gânduri, cuvinte, articole frumoase, termene-limită, oameni, prietenii. Revederi. Emoții. Premii. Nervi. Răbdare. Nerăbdare.

Vor fi două luni lungi. Ne mai citim!

Goliciuni de august (2017)

Saluuut!

Cred ca septembrie e luna mea preferata, are atat de mult soare bland, de miere, asa o caldura confortabila, ca nu pot sa nu o iubesc!

Bun, gata cu melancoliile si haideti sa trecem la goliciuni. Nu am foarte multe, dar mai bine putine decat deloc. 😄

  • Doua ape termale Avene, una bucata para mi, cealalta a lu’ mami. E tare spornica, am mai avut-o cel putin o data in format mare si cel putin de doua ori varianta mini. E faina, adica pentru mine cam toate apele termale sunt la fel, mai putin Uriage. Ea a fost parca si mai buna. Singura problema la Avene e ca stropeste, nu pulverizeaza un voal fin si uniform. Dar asta e problema doar la tuburile mari;
  • Servetelele demachiante Ivatherm au fost minunate, am vorbit despre ele si in preferatele lunii. Le-as recumpara candva!
  • Sachet-ul Vichy Idealia cu ceai negru si nu mai stiu ce a fost ok pentru cele 4 folosiri. Poate iau candva un full-size si atunci sigur voi vedea rezultate mai bune;
  • Micuta Gerovital Happiness cu afine chiar mi-a schimbat tenul. Stiu ca va amenint cu un review de o vreme, o sa vina, bineinteles. Problema a fost ca am impresia ca s-a stricat sistemul de dozare, privind-o in lumina pare ca mai are destul produs. Dar meh, pentru 12-13 lei cat a costat, nu o sa tai tubul; 😂
  • Si despre dragalasenia Dior am vorbit in preferate. M-a rasfatat, m-a incantat, s-a consumat… alta nu mai pup! 😅

&

  • Gelul de dus Adidas a fost folosit in mare parte pentru maini. E intens, masculin si foarte persistent. Adica ma spal seara, ma dau cu crema de maini si dimineata imi miros mainile a gel. Cam asa;
  • Head&Shoulders. Altul la rand! Daaaar am descoperit la Lidl un Cien chiar mai bun decat H&S, cred. Bai, e fabulos!
  • Am iubit din tot sufletul lotiunea pentru maini si corp cu lamaie si verbina de la Oriflame! Miroase atat de bine, fresh, delicat, textura e lejera, se absoarbe repede, ce mai, e minunata!
  • Cam in aceeasi categorie intra si lotiunea de corp L’Occitane en Provence. Mi-a placut mai mult gelul de dus in ceea ce priveste aroma, daaaar asta doar pentru ca de un an de zile am tot deschis capacelul lotiunii, am mirosit-o, dar nu am folosit-o. Automat, s-a mai schimbat aroma. Abia luna trecuta am avut-o in concediu si am consumat-o apoi acasa;
  • Am si un dizolvant fara acetona, de la Revers. Revers e o marca poloneza, am la munca farduri, am avut dizolvantul asta, oja, tot felul de produse. Sunt ieftine si cred ca sunt si bune. Cel putin dizolvantul meu a fost. Si mirosea asa frumooos!
  • Pinita Colada de la The Body Shop a fost consumata imediat datorita texturii lejere. Miroase bine, hidrateaza, dar fiind al doilea produs din gama asta, adios, mai schimbam!

  • Le-am consumat si pe astea mici. Ma doare sufletul. 😂 Mai am o mostra de J’adore, dar i-am dat-o mamei, ca eu am Miss Dior-ul la care stau si ma uit ca fraiera, ca s-au trezit desteptii astia sa scoata o noua varianta si cel mai probabil au discontinuat minunatia mea mica.

  • Pe-astea mici le arunc pe jumatate pline doar ca sa ma pedepsesc si sa imi intre bine in cap sa nu mai cumpar produse doar de dragul de a cumpara. Am luat rujul Souffle de Velvet anul trecut, in primavara, cand abia aparuse. Vai, minunatie, trebuie sa il am! L-am cumparat si l-am uitat prin sertare sau genti pentru ca nu imi place. Arata ok-ish cand il aplic, dar dupa o vreme se branzeste, se strange, arata ca naiba. Il mai foloseam cu degetul, tapotand usor buzele. Dar s-a invechit, miroase naspa si e amarui. Asa ca duca-se. Uite vreo 50 de lei aruncati pe geam;
  • Tratamentul de la Sally Hansen il am pentru a doua oara. Prima data m-a dat cu rotitele in sus. Acum a fost meeeeh! Nu a mai facut nimic! In plus, oja se aplica mereu cu bule la mine, dar cu el zici ca aveam oja nisipoasa! S-a ingrosat, asa ca mi-am luat Eveline si adios, amor!
  • Am fost extaziata de-a dreptul cand a aparut gama Super Gel de la Rimmel. Si sunt produse extraordinare, intr-adevar! Problema e ca dupa cateva luni, gelul se ingroasa, face ate cand ridic pensula de pe unghie si se aplica intr-un strat asa de gros incat incepe sa se exfolieze, gel, oja si un strat de unghie. Asa ca am luat un banal lac transparent tot de la Rimmel (nu pot sa stau fara Rimmel, mi se par cele mai faine oje) si imi fac treaba impecabil cu el.

Atatica luna asta! Poate septembrie va fi mai bogat (si cred ca va fi, am cateva geluri de dus aproape pe duca).

Voi cum stati? 😃

Pupicici!

Preferatele lunii august

Salut!

Pentru ca luna se apropie de sfarsit (dar si vara) si eu am strans o multime de produse noi si frumoase, am decis sa nu mai fac un What you buyin’, ci sa vi le arat direct la preferate, pentru ca le consider achizitii inspirate, ca majoritatea lucrusoarelor pe care am dat banii anul asta!

  • Am vrut un lac de unghii pe care sa il aplic sub oja, pentru a proteja unghiile de ingalbenire. Auzisem de marca Eveline (brand polonez) cum ca ar face minuni, asa ca am pornit in cautare. Am ales pana la urma o baza ce contine ceva din lamaie si filtre uv. Exact asta imi doream, sa imi protejeze unghiile, nu neaparat sa le trateze. Lacul e ceva usor laptos, care in casa pare aproape incolor, dar la lumina naturala, afara, mai ales daca e soare, pare un roz/movuliu. Se usuca in vreun minut de la aplicare si mie imi place sa il port chiar si gol-golut, pentru ca ofera un aspect ingrijit unghiilor si rezista zile intregi chiar si intr-un singur strat. Unghiile sunt protejate, nu sunt galbene si chiar mi se par mai tari si mai rezistente. Eveline are o gama completa pentru ingrijirea unghiilor, chiar urmeaza sa le primesc si la serviciu si daca mai incerc ceva, dau de veste.

CYMERA_20170825_124227-01-1536x1536

  • Acum vreo doua saptamani am vazut ca Makeup-Shop are transport gratuit si era tot ce asteptam, ca eu 15 sau 18 lei nu plateam nici batuta, desi de mult timp imi doresc chestii de la ei. Am mers glont spre paletele Sleek, auzisem numai de bine. Cautam o paleta frumusica, simpluta, cu nuante de roz. Am tot felul de farduri, dar roz nu mai am de cand mi-a expirat Color Tattoo-ul de la Maybelline. Singura care indeplinea toate cerintele era paleta Oh so special. Am cautat fotografii din toate unghiurile si luminile cu ea si parea alegerea perfecta, chiar daca rozurile erau foarte deschise si paleta avea si nuante de corai. Dupa ce a venit coletul si am folosit paleta prima data, m-am felicitat. Facusem cea mai buna alegere si tare imi e ca o sa fie una dintre putinele palete pe care le consum. Fardurile sunt pigmentate, rezistente si imi ies niste machiaje demne de youtube, asta daca as avea si eu cu ce sa filmez. :)) Serios, ma machiez cu paleta asta cum nu credeam vreodata ca sunt in stare, pacat ca telefonul meu nu surprinde nuantele aplicate in toata splendoarea lor.
  • Tot in comanda de pe Makeup-Shop am inclus un blush ombré de la Nyx. Tot din swatchuri parea ca seamana cu Galifornia de la Benefit. Si da, mie mi se pare ca seamana. Ofera tenului un aspect fresh, pupat de soare, iar portiunea de fard sidefat, pe care o folosesc  foloseam pe post de iluminator, amplifica efectul. Dar uite ca aici, desi e preferatul meu actual, produsul are o buba. Tot trecand cu pensula peste produs, am observat ca de sub portiunea deschisa, sidefata, ies la suprafata pete de corai. In naivitatea mea, credeam ca sidefiul ala e pana la fund, nu ca dupa primele utilizari voi avea un simplu blush corai. Dar, desi acest aspect m-a dezamagit groaznic, fardul ramane preferatul meu.

IMG_20170808_130615-01-1664x934

  • Am comandat de la Oriflame un set compus dintr-un gel de dus si sapun cu aroma de lavanda si portocala. Si… uau! Miroase superb gelul! Miroase a curat.  Atat am de zis. Imi place atat de mult incat mi-l mai comand o data. In dublu exemplar poate. Nu am fotografie, dar il gasiti pe ultima pagina in campania 12. 😄
  • In aceeasi comanda am avut si un exfoliant de corp cu aroma de capsune de la Avon (persoana respectiva se ocupa de comenzi pentru ambele firme). Pe langa mirosul aboslut delicios de capsunici proaspete cu frisca, imi place ca particulele exfoliante sunt micute si nu foarte dure. Desigur, preferabil ar fi fost sa fie ceva natural, dar e ok si asa. Exfolierea e blanda, iar mirosul intens.

  • Luna trecuta am cumparat o revista, nu mai stiu ce revista, care avea drept cadou un pachet de servetele demachiante de la Ivatherm. Inspirata alegere am facut! Au fost cele mai bune si mai blande servetele pe care le-am avut pana acum. Cica demachierea cu servetele nu ar fi indicata decat in caz de urgenta, dar eu le-am folosit zilnic si pielea mea a aratat foarte bine. Chiar glumeam zilele trecute ca a trebuit sa ajung la aproape 30 de ani ca sa am si eu un ten frumusel.

IMG_20170705_220625_069-01-1150x1150

  • V-am mai spus de mostrele Dior primite de la Sephora. Ei, mini-crema a fost uaaaaau! Mi-a lasat tenul neted, curat si luminos. E un iupiii total, dar doar pana ma gandesc la pret. Pretul e extrem de prohibitiv, mai exact 300 de lei. Sa imi fie cu pardon, dar eu nu dau 300 de lei pe o crema, mai ales cand am o minune mititica si super ieftina care imi incanta tenul de vreo doua luni. Dar nu am inclus-o aici, vorbim separat despre ea. Mai pe larg.

IMG_20170726_163121-01-1248x934

  • Trecem mai departe, depasim muntele de cosmetice si ajungem la favorite random. Trebuie sa mentionez cartea Harry Potter si Copilul Blestemat despre care am scris acum vreo saptamana. Nu spun nimic mai mult acum, aveti aici articolul cu impresiile.

IMG_20170802_133052-01-934x1663

  • De doua saptamani, viata mea e mai buna si asta datorita tabletei de pe care scriu acest articol. Aveam nevoie de un astfel de gadget pentru ca am acea problema cu laptopul, e destul de batranel si se incinge foarte repede, asa ca nu pot sa lucrez prea mult pe el, la filme se opreste, la wordpress se opreste, trebuie sa stau cu el in priza tot timpul, in fine. Tableta e mai comoda, pot sa vad linistita filme, fotografiile de pe instagram parca arata mai bine, iar Talking Tom rullzzzz! E vorba despre un Asus ZenPad de zece inch. Singurul „defect” pe care il are e ca nu pot sa scriu cu diacritice si am decis sa renunt la ele pentru articolele mai usurele. E tare greu sa scrii cu diacritice pe android. Stiti si voi. 😂

IMG_20170812_000046_538-01-1023x1023

  • Saptamana trecuta mi-a ajuns un colet de la bb-shop, colet ce continea un ceas pentru tata si o pereche de cercei pentru mine. Mi-au tot dat tarcoale cercelusii astia pana i-am cumparat. Mi se par atat de finuti si eleganti si stralucitori, of, ii iubesc! Sunt mai rau ca o cucuvea, trag la tot ce luceste. :))

IMG_20170816_204144_218-01-1150x1150

Si cam atat, cel putin pentru moment!

Pupicici!

Jurnal de Sinaia #2

Salut!

Mă gândesc cu nostalgie că acum fix o lună eram într-un concediu mult așteptat și dorit. Că Sinaia e sufletul meu… v-am mai zis. Dacă îmi doresc ceva mult de tot, e să am cândva o căsuță mică mică miculuţă acolo! Mmm, ce vis!

Nu mă știu visătoare la Maldive sau alte minuni ale lumii, îmi place liniștea din Sinăica mea iubită și dacă mi-aș permite, aș merge cel puțin lunar acolo. Dacă aș avea câte o săptămână de concediu lunar. 😂

Dar să revenim la caprele noastre negre și să vorbim despre ce-am făcut, mâncat, vizitat în concediu.

Am ales să stăm doar 5 nopți anul ăsta și, după ce părinții mei au fost de vreo două ori cazați acolo, am ales și noi pensiunea Thomas. V-o recomandam și acum doi ani, în primul jurnal de Sinaia.

Thomas e o vilă albă, frumoasă, cu balcoane din lemn și cu mușcate roșii la geamuri. Încă de când am pășit pe poartă am știut că o să mă simt fantastic acolo. Se ajunge ușor, din Bulevardul Carol, pe Aosta, fix pe lângă Aosta Pub, cafeneaua mea preferată. Am fost cazați într-o cameră luminoasă și curată de la etajul 1, am avut toate dotările necesare și, cel mai important, am avut parte de liniște și amabilitate din partea angajaților (cu care ne salutam de câte ori ne întâlneam pe holuri – trebăluiau doamnele ca niște albinuțe) și a doamnei care deține pensiunea.

IMG_20170724_104948-01-934x1663

De pe balcon aveam o priveliște de vis!

IMG_20170719_123321-02-01-1168x2080

IMG_20170723_202859-01-1982x1113

Am plănuit concediul în acea perioadă (19-24 iulie) fără să știu că în acel week-end avea loc și un raliu, Trofeul Sinaia, dar când am aflat am fost încântată, pentru că astfel s-ar mai fi adăugat un lucru nou pe lista mea. Noi nu aveam nimic deosebit în plan în afară de obișnuitele vizite și de relaxare, așa că raliul a fost binevenit.

Miercuri, pe 19, am ajuns în Sinaia în înainte de prânz. Am mers să lăsăm bagajele și am dat o fugă să mâncăm. La recomandarea mamei, aș fi vrut să încerc ciorbica țărănească de văcuță de la terasa Bucegi, dar nu aveai unde să arunci un ac. Așa că am ajuns la autoservirea Mihaela’s. Nu am fost la fel de încântată ca acum doi ani, dar nu pentru că nu ar fi fost mâncarea bună, ci pentru că mie îmi place carnea fără grăsime, iar ciorba de văcuță de acolo era cam grăsică.

Am dat o raită prin oraș și abia pe seară, în jur de 6-7, am dat o fugă până la Peleș. Aproape toate tarabele erau închise deja, iar accesul în grădina castelului nu mai era permis, așa că ne-am retras la o bere și un suc pe terasă La Tunuri. Pe drumul înapoi ne-am oprit în fața cazinoului pentru că era mare agitație, era concert. Am ascultat câteva melodii cântate la vioară și am mers la Nargila pentru un cocktail și mai târziu pentru cină.

IMG_20170719_164353-01-1168x2080

A doua zi, joi, am plănuit să mergem la Cota 2000 cu telegondola. Până acum mersesem doar cu telecabina și eram curioasă foc. Ca să ajungem la locul de unde pornește telegondola, trebuie să mergem cu autobuzul, traseul T2. Biletul costă vreo doi lei. Traseul complet cu telegondola, Sinaia – Cota 1400 – Cota 2000 și retur costă 55 de lei pentru un adult. De data asta nu ne-am mai oprit la 1400 deloc, am luat direct telegondola spre 2000, dar din păcate începea să se înnoreze (deși am plecat pe un soare orbitor) și priveliștea minunată pe care am avut-o acum doi ani nu a vrut deloc să se arate. Era frig și a început și ploaia cât timp ne uitam în zare în căutarea unei raze de soare. N-am avut noroc, dar măcar am respirat ceva aer curat și ne-am clătit ochii cu un peisaj cumva interesant, deși mohorât.

IMG_20170720_123530-01-2080x1168

Dezamăgirea a venit și din faptul că se închisese Ceaunu’ Crăpat și se tot auzea pe fundal un boca boca de la cei ce renovau/reparau terasa. Însoțit, ce-i drept, de o muzică veche, frumoasă, folk parcă, nu îmi amintesc exact ce anume, dar mi-a plăcut.

Nu-i bai, am fugit către telegondolă și am luat masa la Ceaunu’ Crăpat de la 1400. Atmosfera, servirea, mâncarea, totul a fost de vis! Am gustat o supă de gâscă fantastic de bună, părea din pasăre de curte. Am mâncat un piept de pui la grătar cu cartofi prăjiți și niște murături de m-am lins pe degete! Totul a fost delicios. Prețurile sunt destul de piperate, dar merită! Iar ospătărița avea un zâmbet „de-l vezi de la București”, vorba Duduiului. Așa era de amabilă!

IMG_20170720_134124-01-2080x1168

Seara am mers la Irish House pentru o pizza în doi. Nu am mai pozat-o, am mâncat-o și gata. Irish House are aceeași pizza bună și aceeași bere moca la orice pizza cumpărată. Noroc!

Vineri am stat numa’ prin Bușteni. Am mers cu gândul să vedem Mănăstirea Caraiman și castelul Cantacuzino. Dar planurile s-au schimbat.

Am mers până la Mănăstire, am făcut poze, am admirat animăluțele, am încercat să iau agheasmă și erau toate butoaiele goale, m-am plâns că sunt obosită, am cumpărat suveniruri de la magazin și am coborât în stațiune.

IMG_20170721_112309-01-2080x1560

IMG_20170721_112551-01-1024x768IMG_20170721_112740-01-1248x1664IMG_20170721_113214-01-780x1040IMG_20170721_113521-01-780x1040

Am mers până la telecabină (eu fără niciun gând de a urca la Babele) și ne-am oprit pe terasa La Anduțu, (unde mai mâncasem și acum 3 ani) pentru prânz. Am rămas cu aceeași impresie ca data trecută: oamenii se pricep, se vede că le place ceea ce fac (cred că domnul care ne-a servit era chiar patronul). Mâncarea a fost extraordinar de bună, eu am zis să rămân în zona de confort și am repetat schema cu puiul, cartofii prăjiți și murăturile. Dar am gustat și puțină fasole-n bol de pâine și sos de la tigaia picantă și încă salivez de poftă când mă gândesc, chiar și la o lună distanță. Domnul care ne-a servit era glumeț și simpatic, a fost o plăcere să petrecem puțin timp acolo.

IMG_20170721_120919-01-1560x2080

De pe terasă se vedea coada de la telecabină și cum s-a micșorat, m-am lăsat convinsă să mergem cu telecabina până hăt sus. Prețul dus-întors e 70 de lei, dar merită fiecare bănuț, traseul fiind mult mai spectaculos decât cel din Sinaia. Atât de frumos încât am plâns. Mhm, mi-au dat lacrimile fix în telecabină. Guilty și trecem mai departe.

Priveliștea de acolo, din creierii munților, e de vis. Doamne, mă simțeam ca în Hobbitul. Noriișorii se jucau pe cer, schimbând peisajul în fiecare minut, soarele ardea, oamenii erau veseli și agitați, care mai de care încercând să surprindă un strop din frumusețea locului. Și când spun frumusețea locului, mă refer la peisaj în general, Babele și Sfinxul nu m-au fermecat prea tare niciodată. Dar uitându-mă în partea opusă, atât de mult verde, atât de mult soare, sufletul mi s-a umplut de bucurie și emoție. Nu, n-am reușit să prind nici 10% din frumusețe în fotografiile pe care le-am făcut, dar ca idee, vă las câteva aici.

IMG_20170721_151109-01-2080x1560IMG_20170721_153657-01-2080x1560

Tot acolo am refăcut și o fotografie de acum 8 ani, din 2009.

CYMERA_20170819_142317-01

Reîntorși la realitate, în Bușteni, ne-am luat inima în dinți și am decis să mergem totuși și până la castelul Cantacuzino, ceea ce însemna încă doi km dus, doi întors, în sandale. De ce în sandale? Păi ziceam că eu nu aveam de gând să merg la Babele. Dar plănuisem vizita cu mult timp înainte și altă ocazie nu mai aveam în acel concediu, așa că haida.

Biletul pentru a vizita grădina castelului e 7 lei, dar acești bani sunt decontați din prețul consumației la restaurant, dacă aceasta există. Noi am zis să profităm (chitre) și ne-am așezat la o măsuță. Eu am băut un fresh de citrice și dumnealui un Long Island. ‘Eftine, că ne-au scăzut cei 7 lei de căciulă. Pam pam. :))

În tot acest timp am admirat peisajul spectaculos pe care il ofereau norii cenușii ce acopereau crestele munților și amenințau cu o ploaie zdravănă. Tuna, fulgera, dar era oricum superb.

IMG_20170721_171216-01-2080x1560IMG_20170721_173652-01-3120x1752IMG_20170721_173707-01-3120x1752IMG_20170721_180651-01-1752x3120

În acea perioadă se și filma pe acolo, din ce am citit pe google se pare că e un film cu James Brolin. Abia aștept să îl văd, pare interesant. Am prins când se filma o scenă cu o trăsură. Că va fi sau nu folosită în film, rămâne de văzut.

Pentru a ne întoarce în Sinaia am luat trenul. A costat câțiva lei, 3,4, nu mai știu. A durat 10 minute drumul.

Sâmbătă de dimineață am mers la Nargila pentru a mânca. De doi ani aștept să mănânc micul dejun libanez și na că nu îl mai aveau în meniu. Aveau mic dejun Nargila și mic dejun mediteranean. Cum nu îmi era extraordinar de foame și nici în toane pentru experimente nu eram, am ales micul dejun Nargila. Yum, delicios! Au fost două ouă omletă (aveam de ales între omletă și ochiuri), două felii de cașcaval, unt, iar în mai multe boluri am primit cremă de brânză, cubulețe de brânză, ton și gem. Și pâine prăjită. Până la urmă am mâncat tot, mai puțin untul (am descoperit că mi se face rău de la unt). Alături am avut o cafea și o limonadă cu zmeură care m-a răcorit și binedispus până-n adâncul sufletului. Da, limonada are efectul ăsta asupra mea, csf.

IMG_20170722_100741-01-2080x1168

Printre florile ce delimitează terasa de trotuar, se pripășise un mâț roșcovan care dormea toată ziua într-unul din ghivece. Era așa dulce cum dormea fără niciun stres și se lăsa pozat, făcând uneori o mutră plictisită către turiști. :))

IMG_20170719_173853-01-1344x1002

IMG_20170722_104832-01-2080x1168

Apoi am lălăit un pic prin oraș în așteptarea turului de recunoaștere a traseului, am admirat mașinile expuse în zona parcului, am filmat câte ceva…

CYMERA_20170820_173255-01-1536x1536

… și am pornit către Peleș. Nu că nu îl mai văzusem de enșpe ori, dar e plăcut drumul până acolo, e plăcut să-mi clătesc ochii pe la tarabe și să cumpăr diverse chițibușuri pentru acasă. De data asta am luat doar un evantai pentru mama și aproape am luat un pătuț de jucărie pentru Pitu. Dacă ar fi arătat vreun interes pentru jucării vreodată… 😂

Castelul, ca și data trecută. O să-nceapă să cadă bucată cu bucată și nici atunci nu o să se preocupe nimeni de renovarea sa. Acoperim cu nițel plastic și aia e, ne facem că n-am văzut. Vizitarea sa costă ceva bănuți, mă întreb unde naiba se duc. Dar chiar și așa, e o construcție superbă care îmi încântă ochii de fiecare dată.

Bineînțeles, am refăcut poza mea cea clasică și am făcut și un colaj cu toate pe care le-am adunat până acum. Să fie acolo. :)))

CYMERA_20170819_135215-02-1536x2046

IMG_20170722_130701-01-1168x2080IMG_20170722_131052-02-2080x1168

Seara am mâncat pe terasă la Jad Sticks, v-am povestit de el și data trecută. Am mâncat o porție de furnici în copac. Recomand din nou restaurantul, prețurile sunt ok, mâncarea e bună și personalul e amabil.

IMG_20170722_191258-01-2080x1168

Seara n-am mai fi vrut să ieșim, dar era devreme și parcă ar fi fost păcat să nu profităm de câteva ore în plus în aer liber, așa că am revenit la terasa noastră preferată (a mea cel puțin), Nargila, pentru câte un cocktail. Eu am băut Green Jungle parcă. Nonalcoolic.

IMG_20170722_220215-01-934x1663

Pe lângă cocktailurile delicioase, am avut parte și de muzică orientală (mhm, I like it!) și de bellydancers printre mese. Dansau fetele alea într-un mare fel și îndemnau și doamnele de la mese, una dintre ele a încercat să mă facă și pe mine să mă ridic, dar deși ador muzica orientală și îmi place să dansez pe ritmurile ei, nici nu eram îmbrăcată corespunzător (hanorac și geacă de piele) și nici nu obișnuiesc să dansez în public. Deși aș fi avut un cheeeeef! 😀

A doua zi de dimineață nu am avut poftă de mic dejun, așa că am mers la terasa Ramayana (fix în fața parcului) și am băut un frappe oribil, cu gust de frișcă amestecată cu apă și o amintire de cafea. Duduiu a avut noroc, cafeaua lui și micul dejun au fost bune. Am fost eu mai ghinionistă, poftim.

După aia am pornit la cumpărături prin oraș, am luat cașcavea și am dat „atacul” în Carpați Shopping Center cât și în clădirea de lângă. Mai târziu am urmărit raliul, sau mă rog, o părticică din el. L-am susținut pe Dominic Marcu, l-am aplaudat la start și am mai urmărit câteva mașini până ne-a gonit ploaia (care a întrerupt temporar și raliul).

IMG_20170723_133053-01-1168x2080

Ne-am mai încercat norocul la terasa Bucegi, dar nu am avut nicio șansă. Așa că am mers la Irish House unde am mâncat un păstrăv delicios cu cartofi natur.

IMG_20170723_152616-01-1664x934

Seara am cutreierat după shaorma și kurtos, dar am găsit doar shaorma. :)))

A doua zi de dimineață am găsit în sfârșit loc la Bucegi (adică eram acolo când s-a deschis terasa :)) ) și am mâncat o omletă zdravănă. De pe terasă se vedea muntele scăldat în soare și tare rău îmi părea că trebuie să plec și să-l las.

IMG_20170724_092716-01-1664x934IMG_20170724_090958-01-1168x2080

Cred că eu am atras vremea rea, că în timp ce eram în gară, s-a pornit o zarvă printre nori, de zici că venea Apocalipsa. Am urcat în tren și am lăsat Sinaia mea dragă acoperită de nori și ploaie. Dar încerc să nu mă întristez prea tare, or mai fi ocazii să o revăd.

A fost un concediu superb, m-am simțit bine, am trăit experiențe noi, cum ar fi vizita la Cantacuzino sau raliul, dar am și revăzut locuri dragi, am mers din nou cu trenulețul și mi-am băut cafeaua la cafeneaua Aosta.

IMG_20170720_101442-01-1168x2080

M-am bronzat din nou ca o tractoristă și am respirat aer curat. Am rătăcit cu privirea-n zare și m-am plimbat pe aleile parcului. Am făcut shopping, sportul meu preferat și m-am îndrăgostit a patra oară de Sinaia.

IMG_20170722_152001-01-1664x934

Când ajung în Sinaia, mă întorc, într-un fel, acasă. Iar când plec…

IMG_20170724_115526-01-1168x2080

 

Voi pe unde ați umblat vara asta?

Pupicici!