Mulțumesc pufos, moment frumos!

De fiecare dată când ai mei merg în concediu, dacă nu intru în panică și alte suferințe, mă gândesc la ce-aș putea să mănânc. Mâncarea este viață și viața e mâncare, vorba aia…

„Să fac paste, să fac o ciorbă, să pun un piept de pui pe grătar?” – mă întreb eu dimineața, în timp ce orbecăi semi-adormită prin bucătărie. Până mă hotărăsc asupra cinei, deschid hotărâtă frigiderul și scot de-acolo o cutiuță de brânză pufoasă – meniul meu zilnic.

Uneori, o-ntind frumos pe pâine. Alteori, dacă-s mai cu chef, fac și o salată. Azi, în schimb, am poftă s-o mănânc cu lingurița, direct din cutiuță, ca un adevărat fan brânză ce sunt! Am luat-o și pe Joey cu mine, i-am dat și ei să pape. A fost așa pofticioasă încât s-a murdărit și pe botic.

17197778_1458410694189390_555757605_n

Așa puf, așa stare, parcă mă poartă în altă lume. Cu ce seamănă, cu ce? Ce-am mai trăit eu, ce sentiment a mai fost asa pufulicios? Să fi fost primul pupic de la un băiat? Nu, asta n-a fost. Sigur. Primul pupic de la un băiat a fost ca și cum m-aș fi pupat cu un limax. În niciun caz.

Atunci o fi fost starea pe care mi-a dat-o prima vacanță la mare după zece ani? Aroma rece, spuma albă a mării… se apropie ca pufoșenie, dar nici asta n-a fost!

17198418_1458410827522710_1124398891_n

Ce sentiment mai pufos decât atunci când îți vezi împlinit juma’ de vis? Când am primit tricoul cu Neymar, am zis că-mi pocnește inima. Atât de tare mi-a crescut sufletul încât de 3 Revelioane încoace, numai cu el mă-mbrac.

Sau când am văzut-o pe Pitu prima oară clocind și mi s-a trezit instinctul matern, cel-ce-până-atunci-nu-trebuia-numit. Cum, mă, un snop de pufuleți și penuțe, care cu câteva zile înainte era trecut drept băiețel, cum să poată să iubească atât de mult un pumn de ouă și să fie atât de mămoasă? E un sentiment atât de cozy și frumos! La fel ca atunci când o mângâi și își sprijină ușor căpșorul de mâna mea. Câtă încredere și câtă iubire trebuie să poarte în ea! Da, ăsta-i un sentiment la fel de pufos ca brânzica mea Delaco. Bine, când o trag de coadă și mă mușcă, numa’ pufoasă nu e. Atunci se ascute și se subțiază ca săgețile lui Legolas. Atunci e în stare să-mi sară-n cap și să mă ciocănească serios. Dar să lăsăm asta și să plutim pe amintirile pufoase…

Atunci mi-a picat fisa! Amintirile! Însăși ideea de amintire e egală cu pufoșeala. Dacă nici amintirea nu-i de puf… atunci ce?

Ați observat că atunci când ne amintim ceva fain de tot, ridicăm umerii și scufundăm gâtul între ei, ca și cum ne-am cufunda într-un halat de pluș? Închidem ochii și plutim. Retrăim. Respirăm. Simțim. Apoi realitatea kicks our butts, dar am apucat să gustăm din nou un moment din trecut.

Poate veți spune că mai există și amintiri neplăcute. Oho, da, există și ele din păcate! Dar tot pufoase sunt. Păi cum? Păi gândiți-vă! Ne mai rănesc ele acum? Ce a fost, a fost. Cădem pe gânduri uneori, dar cădem ca pe o saltea pufoasă, pentru că ce-a fost rău, a rămas în trecut și nu ne mai poate atinge. Amintirea e un fel de amortizor pentru nasoale.

Cam așa sunt amintirile! Și cu gândul la ele, am mâncat toată cutia de cremă de brânză pufoasă! Pufuleț la pufuleț trage, na, ce să zic. O să mai trec pe la supermarket, ce să fac? N-am ce să fac… 😀

Amintiri dragi, mulțumesc pufos că existați! Și naturii că m-a înzestrat cu memorie bună.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017!

Picături de viață

25 iulie

O dimineață senină ce anunță o zi caniculară. Sunt singură în birou și încerc să-mi potolesc nervii. Răsfoiesc paginile revistei Life Daily, numărul trecut. Un succes teribil, ar spune mulți, un risc asumat, ar spune alții. Eu spun doar că am încercat să lupt contra curentului, am deschis un subiect mai puțin dezbătut, dar pe care îl cunosc toți. Și, într-o oarecare măsură, sunt de acord cu el. Nu și eu, însă. Nu tolerez minciunile de niciun fel, dar minciunile care pun în pericol sănătatea oamenilor și îi fac să se îmbete cu iluzii colorate și plăcut parfumate… pe-astea le urăsc de-a dreptul.

Sunt Dana, fondatoarea revistei. Sau Luptătoarea cu morile de vânt, după cum le place prietenilor să mă necăjească. Iar azi lupta asta va lua amploare, dar îmi place să cred că nu lupt cu morile de vânt, ci împotriva unui adversar concret, ce poate fi învins.

Încerc, pentru un moment să las deoparte grijile ședinței care stă să-mi bată la ușă. Teribil aș bea o cafea. O cafea tare, aromată, amară. Am poftă de amar acum. Mi-ar da putere. M-ar revigora. Zeama aia colorată, cu gust de șosete murdare, de la magazinul din fața blocului… mai rău mi-a făcut. Dulce până la Dumnezeu. Spălătură de borcane.  De când s-a stricat espressorul din bucătăria firmei (și acum o bănuiesc pe secretară că și-a vârât nasul pe unde nu-i fierbea oala, dar am eu ac și de cojocul ei), nu mai beau cafea adevărată decât în week-end. Încerc să mă consolez cu un pahar cu apă, dar nici aici n-am noroc. Are un gust scârbos de clor și miroase a toaletă publică. Normal, e apă de la robinet, că furnizorul de apă a dat bir cu fugiții acum vreo lună. Oricum auzisem niște povești despre firma asta, că mă gândesc că bine a făcut.

Peste câteva ore va avea loc ședința. Urmează uraganul. Majoritatea redactorilor sunt de acord cu demersul meu „anti fake-uri”, dar Radu, cu care am colaborat în nenumărate rânduri, are o părere diferită față de a mea. Normal, la cât de zgârcit e (dar și cumva snob, ciudată asociere), preferă să folosească parfumuri cumpărate de la „băieți”, decât să intre într-un magazin serios. Ana, avocata firmei, pe de altă parte, consideră că e o luptă greu de dus. Nimeni nu a reușit să reducă din amploarea pe care au luat-o produsele contrafăcute. Până acum.

Aud o ciocănitură ușoară în ușă. E secretara. Mă întreabă unde găsește apa pentru ședință. Îmi înghit un „la robinet, doh!” și îi spun că nu avem apă îmbuteliată. Mă privește de parcă i-aș fi dat o palmă. Pe bună dreptate. Sunt deja 30 de grade afară și eu am de gând să țin 15 oameni într-o cameră pentru două ore, fără să le asigur un minimum de confort. Sigur i-aș găsi fleșcăiți, scrâșnind nervos din dinți. Aflând doar la fața locului că nici măcar o apă rece nu am de unde să le ofer, nu ar avea timp să meargă să-și cumpere. Ar deveni și mai nervoși. Radu probabil ar face ture la bucătărie, că oricum nu ar da doi lei pe o sticlă de apă nici dacă ar avea timp.

Și când aș termina discursul despre continuarea campaniei anti-fake, sunt sigură că cineva mi-ar arunca un „Vorbești de fake-uri, dar apa asta e mai fake ca un parfum vândut pe plajă”. Și-ar fi totul un mare eșec.

Nu vreau să risc. Am luat cheile mașinii și m-am ridicat hotărâtă de pe scaun. Atât de hotărâtă încât m-a luat amețeala. Pornesc către supermarket, să iau niște apă, cafea și eventual un ibric cât un ceaun. O să avem nevoie de muuultă cafea!

Într-o oră am fost înapoi. Mai rămâne să car de la mașină toate cumpărăturile. Fustă creion, stiletto de 12, cămașă albă de mătase. În mâna stângă un bidon de 6 litri, în mâna dreaptă, un ibric. De după o dubă, îmi iese în față un domn grăbit, de care aproape că m-am lovit. Ne cerem scuze amândoi și, văzând că în portbagaj mai aveam încă un bidon, se oferă să mă ajute cu cumpărăturile. Cred că am o mutră tare neajutorată!

„Ce faceți, domnișoară, cu toată apa asta?”

„Pentru o ședință la sediul revistei X. Ne-au lăsat furnizorii fără apă și nu avem de ales, mergem la supermarket.” – am zis

„Domnișoară, nu e nevoie! La Fântâna vine la tine! Ăsta-i motto-ul nostru!”

Abia atunci m-am dezmeticit. Pe mașina de după care a apărut scria mare „La Fântâna”. E Posibil chiar așa ceva? După atâtea griji, după drumul la magazin, să găsesc rezolvarea fix în fața clădirii în care urmează să intru? Sunt norocoasă, nu glumă!

Pe drumul spre birou l-am rugat să îmi explice exact ce prevede un contract cu ei, ce produse distribuie și cum ar face diferența pentru nervișorii mei simplul fapt că am avea, eu și colegii mei, apă și cafea zilnic. Da-da, și cafea! În cele 5 minute, cât a durat drumul către birou și înapoi, mă convinsese deja să le încerc produsele.

Așa că am trecut la treabă și am decis să încheiem un contract.

Dacă vă așteptați să vă spun că la ședință am avut apă la birou adusă de La Fântâna, o să vă dezamăgesc. A durat cam mult până m-am gândit și m-am răzgândit cu privire la durata abonamentului, încât aproape am întârziat. A fost bine până la urmă, deși apa cumpărată era aproape caldă și colac peste pupăză, am și răsturnat un bidon. Colegii s-au strâmbat la cafea, că am uitat să cumpăr zahăr. Gândul meu zbura la dozatoarele de apă rece și la o cafea bună. Cel puțin, ideea mea a prins și chiar și Radu a acceptat-o.

Tot ce pot să spun e că următoarea ședință va fi pe placul tuturor. Trebuie să fie, pentru că vor fi prezenți și reprezentanți ai unui post de televiziune din Anglia. Yup, povestea mea a ajuns peste hotare! Cică vor să facă un reportaj!

Watercoolerul va asigura apă rece pentru toți colegii și ca să fie treaba treabă, am solicitat și un minigenerator de ozon pentru a avea apă curată în permanență. SIP 2000, pe numele lui, dezinfectează dozatorul și împrospătează gustul apei în cel mai natural mod cu putință. Bașca, ajută și la reducerea consumului de curent electric, pentru că pe parcursul nopții întrerupe alimentarea.

Cred că trec cu vederea gafa secretarei, pentru că vom avea și cafea Kafune și, pentru că o cafea bună trebuie preparată corespunzător, vom avea și un aparat special. Boabele sunt râșnite pe loc și noi ne bucurăm zi de zi de o cafea proaspătă.

Kafune-mic-436x1024

Iar pentru ședințe și alte evenimente mai fancy, cum e următoarea, vom avea apă de izvor ambalată în sticluțe mici, simple și elegante.

sticle-pet-pe-fond-alb-impreuna-768x576

La Fântâna mi-a asigurat consultanță, instalarea și mentenanța echipamentelor, calitate și profesionalism.

Iar lui Radu, cel mai probabil îi voi pune în față un pahar cu apă de la robinet și abia apoi unul cu apă La Fântâna. Așa se va înrădăcina în mintea sa ideea că un produs bun merită fiecare bănuț. Dar cred că și-a dat singur seama după ce a făcut o alergie de la „parfumurile de la băieți”.

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017!

Goliciuni de februarie (2017)

Salut!

Luna asta nu am prea multe goliciuni de arătat, dar e bine și așa, mai ales că nu am cumpărat prea multe chestii. Dar și când m-am pornit… :)))

Scuze pentru calitatea fotografiilor, am făcut ce-am putut cu lumina de care am dispus. Luna viitoare sper că le voi poza cât încă e lumină afară.

img_20170301_193148

  • Am cumpărat prin decembrie gelul de duș Nivea Care&Orange, mi-a plăcut mult, gelurile de duș Nivea sunt în general foarte plăcut parfumate și hidratante. Le-am mai lăudat pe blog, nu am nimic în plus de zis;
  • Mama a cumpărat două geluri de duș Balea cu lime și mentă. În iulie. Pe primul l-am folosit atunci, nu m-a dat pe spate, mi s-a parut un miros banal, de spray de geamuri. Dar al doilea, deși e identic cu celălalt, mi-a plăcut mult mai mult. Probabil pentru că în multitudinea de chestii pufo-rozo-dulcioase din baie, el era ca o gură de aer. Mi-am schimbat total părerea despre el. E fresh, menta se simte cât se poate de natural (parcă miros planta), la fel și lime-ul. Foarte, foarte fain!
  • În schimb, gelul de duș cu marshmallows și chestii fluffy, a mirosit… măi, știți a ce a mirosit? A un mare NIMIC. Greșeala mea că l-am înșfăcat de pe raft fără să îl miros, doar pentru că îl văzusem pe net. A fost un mare fâs, a fost și în project pan, am scăpat de el turnându-l în sticluța de săpun lichid. E pa! Mirosea vaaaag a ceva dulcișor, gen chec, dar foarte slab. Iar când dădea de apă… căpăta acel miros de sodă de rufe. Cred că am mai zis chestia asta, dar o zic din nou. Când eram eu mică, nu știu câtă lume folosea detergenți de rufe. Mamaia spăla cu sodă pentru rufe. Erau niște punguțe în cutiuțe, chestii care costau foarte puțin și aveau o aromă aparte. Nu mă deranjează mirosul în sine, dar mă scoate din sărite ideea de a avea un gel de duș care să miroasă așa când pe el scrie că miroase a altceva. În fine;
  • Șamponul Head&Shoulders nu mai are nevoie de nicio prezentare. E zeul șamponului pentru noi;
  • Balsamul de păr Dove mi-a plăcut și nu prea. Se clătea cam greu și nici mare lucru nu am observat să facă. Da, părul meu e frumos și sănătos, nu are nevoie de prea multe produse. Dar în condițiile în care cu un balsam Balea de 5 lei arăta la fel de bine, de ce să dau 15 pe Dove? Nici rău nu a fost, dar preferatul meu tot Elseve Ulei Extraordinar rămâne. Și cel pe care îl am acum, tot de la Dove, e foarte fain. Dar nu l-am folosit decât de câteva ori.

img_20170301_193314

  • Mai am un Sebium alias Șapte Vieți. Foarte fain gelul ăsta, e foarte probabil să îl cumpăr din nou în viitor, dar după ce folosesc ce am pe acasă;
  • Deodorantul Nivea și-a făcut treaba, dar nu m-am împăcat prea bine cu aroma sa. Dar cât timp produsul e eficient, aroma e mai puțin importantă;
  • Crema de mâini Sephora, varianta Lagoon, mi-a plăcut cel mai puțin din cele 3 pe care le-am avut de la ei. Mirosea a ceva acvatic, marin, combinat cu zeamă de murături. Îh. Nu. Și-a făcut treaba, dar nu mi-a plăcut aroma. Aș fi zis că voi mai încerca și alte arome (mă tentau cele cu mango și cocos), dar am redescoperit crema Cosmetic Plant cu cătină și ulei de măsline și nu aș mai încerca altceva curând. Dar până când ajung într-un Sephora poate o consum pe-aceea;
  • Untul de corp cu lavandă de la -417 mi-a plăcut, aveți un review aici. Îmi lipsește foarte mult aroma sa, aroma de lavandă e una dintre preferatele mele. Mă liniștește, îmi dă o stare de bine!
  • am început acum aproape 3 luni rimelul de la Bourjois (aici aveți review-ul) și era cazul să ne despărțim. Încă era utilizabil, dar pe de-o parte mai am încă 5 (urmează și al șaselea) noi nouțe, iar pe de altă parte, după 3 luni încep să mă usture ochii, deci nu avea rost să îl mai folosesc încă vreo câteva zile și apoi să îl țin în punguța cu goliciuni;
  • Ultimul produs e un tuș care mi-a creat probleme. L-am câștigat în decembrie la Adina și l-am folosit cu drag până nu a mai „scris”. Practic, el nu s-a uscat, dar trebuia să apăs foarte tare pentru ca acea peniță să se îmbibe de produs. Or, pe pleoapă nu aveam cum să apăs atât de tare, iar pe mână, dacă apăsam, se îmbiba pe moment, iar până duceam tușul la ochi, iar lăsa o dungă dubioasă. M-am mai chinuit cu el așa de câteva ori și i-am zis la revedere. Chiar îmi pare rău că nu m-am bucurat mai mult timp de el. În schimb, de celelalte produse primite sunt teribil de încântată. Perlele bronzante sunt preferatele mele!

Și gata! Atâtea goliciuni am avut!

Voi ați mai dat gata câte ceva, sau ba? 😀

Pupicici!

SuperBlog de primăvară, abia te-așteptam!

S-a furat mireasa startul!

Așteptam cu maxim interes ziua de 1 Martie din două motive:

  1. Să pot spera că vine și primăvara. Cândva.
  2. Să-nceapă Spring SuperBlog.

Ei bine, la cererea publicului, startul e azi. Deci, vă anunț cu trompete și vuvuzele că particip și de data asta. Va urma o lună interesantă și abia aștept să văd probele, abia aștept să scriu și să refreshuiesc platforma până apar notele. 😀

Abia aștept discuțiile de pe grup. Clasamentul. Nerăbdarea. Tot.

I’m in. Ne vedem pe-ntâi. ❤

Pupicici și unicorni. Zenul fie cu mine. Alea-alea.

banner_particip_200x200-1

*sursă

Nu e doar o folie de protecție pentru smartphone, e o declarație de dragoste

Sunt încastrate în sufletul nostru în permanență și lipite de corpul nostru multe ore din zi. Telefoanele, căci despre ele vorbim, au devenit o extensie a noastră, un accesoriu nelipsit la orice oră. Filme? Muzică? Jocuri? Mamaia Gaia plecată peste hotare acum 20 de ani? Lanternă? Aparat foto? Mai lipsește să facă și mâncare (că oricum e doldora de rețete) și telefonul le face cam pe toate. Când o să apară primul telefon care va trasa perfect codița de tuș, eu o să fiu primul cumpărător.

Fiind atât de importante pentru noi, tot timpul căutăm cele mai performante modele, cele mai „tunate” și, de ce nu, cele mai frumușele. Femei suntem, frumusețea ne place, logic. Iar pentru o asemenea prețiozitate de telefon, eu nu am cum să nu cumpăr accesorii care să mi-l protejeze.

Cum am făcut anul trecut, când eu și al meu ne-am luat telefoane la fel. L-a luat el, l-am butonat un pic, telefonul meu vechi își cam dădea duhul și am zis să încerc și eu același model, că dacă dumnealui se pricepe, hai să merg pe mâna lui. Bun. În prima zi am umblat ca o găină fără cap să îi caut folie, să îi caut husă, până l-am badijonat săracul de nici pâs n-a mai zis. Dau cu el în Bulgaria, se întoarce teafăr îndărăt.

Dumnealui, pe de altă parte, l-a lăsat golaș cum l-a făcut mămica lui în China. El a râs de mine că prea l-am moșmondit, eu am așteptat să îi dovedesc că am dreptate și să râd mai cu poftă. Motivul a venit înainte de sărbători, când am găsit niște oferte la un model mai șmecher față de cele pe care le aveam și am decis, din nou, să ne cumpărăm la fel. Cum cele vechi funcționau impecabil, am hotărât să le vindem pe net, să mai scoatem o parte din investiție.

Al meu, aspect impecabil. Lucea semeț în soare, pentru că folia și-a făcut treaba: i-a protejat ecranul de zgârieturi. La al lui, rânjeau strâmb pe display niște zgârieturi de toată frumusețea. De unde? Păi avem așa: a purtat telefonul în același buzunar cu snopul de chei, a luat telefonul la mare, în geanta de plajă, lângă scoicile pe care le aduna pentru un proiect de-al meu și uite așa, din aproape în aproape, telefonul lui a ajuns o epavă din punct de vedere estetic.

Rezultatul? Eu am reușit să-l vând după Crăciun, iar el încă tresare când primește un mesaj, cu gândul că e cineva care vrea să-l cumpere. Vezi să nu! :)))

În plus, mi-a aruncat o privire câinoasă când m-am întors din mall cu ditamai sticluța de Miss Dior, asta în condițiile în care el se plânge de o lună că nu mai are parfum… ce să facem, prietene, folia e șmecheria. O ai, ai și bănet, pentru că telefonul arată mult mai bine și în cazul în care vrei să-l vinzi, vei obține o sumă mai bună. Cine ar da prea mulți bani pe un telefon zgâriat? Nimeni.

Nu ai folie, stai și plânge device-ul cel nevândut. Ehe, vedeți dragi bărbați la ce mai e bună? Menține atmosfera caldă și primitoare în căminul conjugal. Vă apără de invidie și alți monștri.

Accidente am avut și eu cu telefonul, nu zic nu. Îmi amintesc când îmi făceam unghiile și mă uitam la Friends. Telefonul a sunat și în loc de deget, am pus pe ecran pensula plină de ojă. Vă imaginați ce dezastru ar fi fost să folosesc acetona direct pe ecran, nu? Daună totală. Dar pentru că ecranul era protejat, nu a fost paguba prea mare. O folie nu e atât de scumpă.

Avem până acum 4 motive pentru care e bine să ne protejăm telefonul mult iubit. Dar pentru că sunt în toane, bune, vă mai dau unul. Măi, pentru mine, orice motiv de a face shopping e prilej de sărbătoare. O nouă folie de protecție e un alt motiv să fac cumpărături, mai ales acum, că am descoperit că pe Smart Protection primim reduceri speciale cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, mai exact între 10 și 14 februarie. Ei au folii speciale, care grație polimerilor din compoziție se regenerează, eliminând zgârieturile și urmele de uzură. Ain’t that awesome? Și-i iau și lui una, nu vreau să-l las să mai distrugă încă un telefon. Și îmi iau și un card de memorie nou, că ăla vechi e plin de selfie-uri. Așa, că sunt pusă pe shopping azi.

16730810_1431333856897074_942899097_n

*sursa: Disney Gif

 

What you buyin’?

Salut!

A venit momentul să adun într-un articol produsele pe care le-am cumpărat în ultima perioadă. Avem produse cosmetice, decorațiuni și chestiuțe care nu au nicio treabă cu domeniul de beauty. De fapt au, sunt ele însele niște beauties. :))

Și dacă se întreabă cineva ce-i cu titlul, păi… presupun că-l știți pe Joey cu al său celebru…

16652582_1428373267193133_670747566_n

Eeee, de-acolo am pornit. :)))

Să nu mai lungesc ciorba prea tare, haideți să-ncepem. Deși majoritatea fotografiilor sunt și pe instagram și le-ați văzut deja (apropo, un follow aicișa, bre, sărumâna), acolo nu am dat detalii despre respectivele produse.

16683413_1428361027194357_784695241_n

Aveam două mostre de șampon Nivea Repair&Targeted Care și chiar mi-a plăcut cum mi-a lăsat părul acest produs. Fin, lucios, ușor de descurcat. Așa că am hotărât să iau sticloanța întreagă, să știu o treabă. Cu mătreața încă am mici probleme, dar în afară de asta (nu e vina șamponului, la urma urmei) părul meu arată minunat. E spornic, miroase superb și efectul e de vis.

16652823_1428361927194267_956074598_n

Pentru că din Garnier nu mai aveam decât câțiva stropi, într-una din primele zile ale lui 2017 am dat buzna la serviciu cu gândul că vreau musai altă micelară. Am prins-o pe cea de la L’Oréal și nu i-am mai dat drumul. Îmi place mult!

16559015_1428360243861102_319041997_n

Acum două săptămâni am prins o ofertă pe eMag cu transport gratuit pentru hrana pentru animăluțe. Am adăugat în coș niște înghețată (adică niște batoane cu semințe care se agață în colivie) și un o cutie de păpică pentru Pitu și nu am putut sta locului și am pus și pentru mine două oje. Golden Rose. Până în 5 lei fiecare. Golden Rose nu se numără printre mărcile mele favorite, dar oja verde m-a surprins (pe cealaltă nu am folosit-o încă). Se aplică foarte frumos, se usucă repede și total (adică nu mă trezesc cu urme de cearșaf pe unghii, deși oja părea uscată) și rezistă binișor. În ultima vreme toate ojele îmi sar, deci am eu o problemă cu unghiile, sunt teribil de amărâte. Cam 3 zile le-am avut impecabile (nu îi piere din luciu) și apoi una din unghiile mele lungi s-a lovit de ceva probabil și a sărit o bucățică de ojă. Apoi, în a patra zi le-am curățat. Azi mi s-au și rupt. :)))

Am cumpărat azi și un antiperspirant Dove pentru că e minunatul meu preferat și pentru că mai am destul de puțin din Nivea.

16683240_1428361023861024_1361976298_n

Trecând la chestiuni mai serioase, acum două săptămâni mi-am împlinit și un vis. Mi-am luat un drăgălaș de ceas Fossil (de pe BB-shop) și de atunci mă uit la el cu ochi de pisică lacomă și aștept primăvara ca să-l pot purta. Nu știu cum sunteți voi, dar eu dau mult din mâini. Ceasul primit de la Yves Rocher a căpătat o zgârietură frumoasă din primele zile de purtare dacă nu mă înșel… apăi pe-ăla primit moca mai treacă meargă să-l zgârii nițel, dar vă dați seama că mi-aș băga unghia-n gât să distrug frumusețea asta care m-a costat pușculița pe câteva luni. 😀 În plus, fiind iarnă, nu vreau să-l terfelesc pe sub pulovere și geci.

16650496_1428392660524527_583511537_n

Ca și cum n-aș avea suficienți cercei, mi-am luat o pereche de „năsturei” mititei, aurii, care merg la orice. Dimineața când mănânc pământul până la muncă și tot întârzii, fix de cercei complicați îmi arde. Așa că ei sunt cei mai la îndemână, cei mai drăgălași pentru orice ținută.

16650363_1428361060527687_914733863_n

Pentru că vorbeam mai sus de economii, mie îmi place să adun leu cu leu într-o pușculiță frumoasă. Așa că am mers la Pepco (iubesc magazinul ăla, aș lăsa tot salariul acolo) și mi-am luat minunăția asta de borcănel. 10 lei a costat.

16652472_1428361050527688_324277944_n

Tot de la Pepco am luat și un borcănel mai mic în care am pus niște chhestiuțe frumos mirositoare, potpurri adicătelea. Cel din fotografie e al mamei, dar am unul identic pe care nu l-am pozat. El a costat 5 lei.

16650193_1428364060527387_1475512372_n

Șiii, tooot de la Pepco am luat și acest minunat caiețel. Intrasem de fapt pentru pixuri și post-it-uri, dar cumva a apărut și el dintr-o grămăjoară de agende și agenduțe. Era singurul cu această copertă hipercalorică și nu aveam cum să nu-l iau acasă. A costat doar 3 lei. Îl iubesc.

16684861_1428364050527388_255485016_n

Și minunăția pe care am primit-o de la Rao în urma participării la SuperBlog 2016. E de la sine înțeles că am ales-o pentru că acțiunea se petrece în Barcelona. Am dat un search cu „Barcelona” pe site-ul lor și am găsit-o pe ea. Am citit și o recenzie pozitivă și aia a fost. E o carte imensă, grea, are aproape 600 de pagini. E apărută în 2008, deci nu e cea mai nouă dintre cărți, dar hei, Mândrie și prejudecată cam când e apărută, eh? :)))

Am citit vreo 60 de pagini, dacă nu mă înșel, și chiar îmi place. Conține multă istorie, e foarte bine documentată, dar e scrisă într-un mod plăcut, ușor de parcurs. E o poveste tristă până acum, acțiunea se petrece la începutul secolului XIV. Nu mă apuc să povestesc pentru că ar fi prea multe de spus chiar și după primele pagini citite. Momentan am de tricotat un pulover, dar apoi o să citesc cartea și îi fac o recenzie, pentru că mi se pare extraordinar de interesantă.

Și cam atât am de arătat! Sunt sigură că ar mai fi totuși două lulele, două surcele, dar nu îmi amintesc de ele acum. Am mai luat la sfârșitul lui decembrie un set Nivea, dar cum gelul de duș l-am consumat, ce să vă arăt? Crema? V-am mai arătat-o mai demult, când am mai avut-o. 😀 Și niște pantaloni de casă tot din Pepco. Și șosete. Dar nu am cum să le arăt acum.

Gata!

Voi ce ați mai cumpărat? Haideți, nu mă lăsați să fiu singura vinovată aici!

Acum șapte ani

Bibelou s-a născut acum șapte ani, pe 6 februarie 2010.

A venit după un 2009 de tot spanacul, după perioade nasoale, după zâmbete și speranțe. A venit după ce am scris câteva luni pentru un site local, Oltenița9. Împinsă de la spate de Alexandru, un amic, am început să scriu cu spor acolo, primul articol fiind chiar cu temă politică, pentru că tot e la modă subiectul. Au urmat articole romantice, povești din trecut, poezii, umor, ironie și cam toate națiile de teme. Scriam ce îmi tuna și chiar aveau succes articolele. Îmi amintesc că am scris un articol în care descriam o zi din viața noastră la sala de internet unde ne cunoscusem (eu și alți membri ai comunității Oltenița9) în 2002 (eu i-am cunoscut pe ei atunci, ei se cunoșteau de mult timp) și cred că a fost cel mai de succes articol.

Atunci mi-am dat seama că vreau să scriu în continuare, că asta îmi place, că asta-i de mine. Scriam poezii de prin clasa a noua, îmi plăcea să mă joc cu cuvintele. M-am trezit într-o zi că vreau blog. Abia apăruseră, nu știam cu ce se mănâncă, dacă trebuie să plătesc pentru a avea un blog (nu aveam niciun venit, eram un parazit pe spinarea alor mei), despre ce aș putea să scriu.

Am întrebat prietenii care e faza cu blogurile astea, dacă e mai bine wordpress, dacă e mai bine blogspot, am primit și încurajări, am primit și răspunsuri care m-au făcut să dau înapoi. „Bloggerii sunt ăia care scriu ziua ce visează noaptea” mi-a zis un prieten. Dragule, uite-mă. Uite, rezist de 7 ani! Nu sunt mare, dar sunt aici, prezentă.

Blogul ăsta mic și drag mi-a adus multe bucurii. Oameni, legături…

Și mai e ceva: mă simt atât de bine când mă gândesc că nu scriu degeaba, nu scriu doar pentru mine, ci sunt oameni care găsesc o vorbă bună și un sfat sau o părere pe aici. Numai  câte vizualizări am zilnic pentru articolul Jurnal de Sinaia… dacă măcar un sfert din oamenii ăia au avut experiențe plăcute în Sinaia după ce au citit articolul meu, mă consider mulțumită. ❤

Închei aici. Viață lungă, Bibeloule! Și mie, putere și inspirație să te țin în picioare!

Șapte ani, frateeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

13672136_10202017368153402_1918106602_n

*sursă: giphy.com