Defecți – Cecelia Ahern

Salut!

Zilele trecute am terminat de citit o carte care m-a revoltat până în măduva oaselor, dar care m-a și emoționat și mi-a dat de gândit. După cum o spune și titlul, e vorba despre primul roman  „young adult” al Ceceliei Ahern.

Mă așteptam la o poveste ușurică, pentru puștoaice și, în mare cam asta e, dar privind mai profund situațiunea, e mult de gândit. Am ajuns să-mi pun întrebarea „da’ dacă lumea asta ar fi reală? Dacă regulile astea chiar ar exista? Ce ne-am face?”. Eu clar aș fi fost Defectă până în măduva oaselor, după regulile lor absurde.

Care-i duda cu Defecții? Păi.

Fetița asta, personajul principal, Celestine North, provine dintr-o familie bună, educată. Ea e o fată isteață de aproape 18 ani, foarte rațională, cumpătată și tot tacâmul. Îi place matematica și toate ideile din capul ei sunt logice, așezate frumos, ordonat. Prietenul ei, Art, e fiul unui judecător al Ghildei (aflăm mai încolo ce înseamnă). Familiile sunt vecine și prietene și inițial nimeni nu s-ar putea gândi că va urma… ce va urma.

În aceeași lume cu ei trăiesc și Defecții. E, Defecții ăștia sunt oameni care au făcut nasoale, dar nu nasoale demne de închisoare, ci nasoale de ordin mai… moral. De exemplu: decizii proaste în afaceri sau, cum a pățit-o vecina lui Celestine, drumul cu mama sa într-o altă țară unde e legală eutanasierea asistată. Chestiile de genul ăsta te fac să fii Defect. Ei, oamenii ăștia trăiesc printre Perfecții lui pește, dar după alte reguli, total cretine: nu au voie să mănânce tot ce vor, nu au voie să se strângă mai mult de doi (la concerte, spectacole, ședințe – tot timpul trebuie să fie un om normal între ei), nu au voie să părăsească țara, iar ceilalți oameni, cei care nu sunt Defecți, nu au voie să îi ajute în caz de ceva.

Cum recunoști un Defect? Păi practicile astea ne duc cu gândul la Franța celor trei muschetari: Defecții sunt înfierați. Dap, ați citit bine: înfierați. În funcție de prostiile pe care le-au făcut, sunt înfierați cu un D mare și frumos pe limbă, mână, talpă, piept, spate, palmă, sau tâmplă… delicios, nu? A, și mai poartă și o banderolă pe braț, că poate nu le observi cicatricile.

A se observa că până aici nu am fost prea impresionată. Mi s-a părut revoltător, enervant, total deplasat, imposibil și cum mai vreți.

Până când evenimentele au luat o întorsătură strigătoare la Cer. În drum spre școală, în autobuz, Celestine a observat un bătrân Defect care îi aducea aminte de bunicul ei și care nu avea loc pe scaun, pentru că două doamne care nu erau Defecte ocupau scaunele speciale. Bătrânul era bolnav și tușea înecându-se, dar nimeni nu mișca un deget, mai ales cucoanele de pe scaunele respective. Deși era interzis să îl ajute, Celestine le-a spus doamnelor să îl lase să se așeze pe scaunul ce îi era alocat, apoi l-a ajutat să se așeze pe un alt scaun, din cele pentru oamenii normali.

Nu v-am zis de Ghildă. E, Ghilda asta e organizația sau spuneți-i cum vreți, care se ocupa cu judecarea, numirea și însemnarea Defecților. Aveau și un fel de polițiști, Fluierarii, care se ocupau cu supravegherea și prinderea Defecților.

În momentul ăla, autobuzul s-a oprit și Fluierarii și-au făcut apariția. Rezultatul? Celestine a fost arestată și judecată. Tatăl lui Art a îndemnat-o să spună că a ajutat Defectul de dragul celorlalți pasageri, să nu care cumva să îi infecteze cu boala lui scârboasă. Dar în cele din urmă, Celestine, în sala de judecată, a spus că l-a ajutat pentru că îi amintea de bunicul ei și pentru că omul se sufoca, murea în fața lor și nimeni nu mișca un deget.

Atunci toate s-au sucit, mulți oameni o considerau o eroină, alții o urau și o considerau Defectă până-n măduva oaselor. A fost numită Defectă și condamnată la înfierare în 5 locuri (fiind bătut astfel recordul de vreo 3 înfierări la o singură persoană), astfel tatăl lui Art dorind să se spele de acuzațiile colegilor săi cum că ar favoriza-o pe Celestine pentru că e iubita fiului său. E un gest mizerabil și disperat, m-a scârbit până în adâncul sufletului. Și cum nu era de ajuns, în sala unde se făceau înfierările (cu anestezie totuși, atent supravegheate din punct de vedere medical) și-a făcut apariția marele judecător corupt și i-a cerut să se pocăiască ca să renunțe la însemnarea de pe limbă. Ea a refuzat și drept urmare, judecătorul și-a ieșit din minți și a ordonat înfierarea fără anestezie pe spate. Un al șaselea semn, așadar, despre care încă nu s-a aflat. Gest pe care cel mai probabil îl va regreta, pentru că avocatul lui Celestine a filmat tot și o jurnalistă, Pia, investighează cazul.

După toate astea, Art a fugit de acasă pentru că nu a suportat ce i-a făcut tatăl său iubitei.

Celestine e forțată să suporte umilințele pe care le suportă toți Defecții, să mănânce numai cereale, să fie testată zilnic pentru a se verifica dacă a mâncat și altceva, să nu ajungă după 11 seara acasă, să fie ocolită și batjocorită de așa zișii oameni perfecți. Perfecți, care la o adică se comportă ca niște animale scăpate de la circ.

În toată nebunia asta, gândul la Carrick, colegul Defect din celula alăturată de pe parcursul detenției, o alină. Un luptător. Un soldat, cum îl numește ea. Un om care nu a făcut nimic greșit, dar cu toate astea e însemnat. Carrick e un Defect Din Naștere, adică născut din părinți Defecți și crescut într-un centru special pentru astfel de copii. Copii care sunt crescuți și spălați pe creier până la majorat. Nu au voie să își caute apoi părinții și fix ăsta e defectul lui Carrick. A încercat să dea de ei și a pățit-o. El e, prin simpla lui prezență în cele câteva zile de arest, un sprijin pentru Celestine. Nu au schimbat replici, dar s-au privit și s-au încurajat mut. El i-a zis doar atât: „Te voi găsi.”

Și a găsit-o. La sfârșitul cărții.

Concluzia e una: nu suntem Defecți pentru că greșim. Greșelile ne învață să creștem. Dacă nu greșim, cum știm ce-i bine și ce nu? Prin greșeli evoluăm și învățăm pe pielea noastră ce să evităm.

Asta sper să demonstreze Celestine și Carrick în volumul doi. Sper să arate lumii că greșelile pentru care oamenii sunt înfierați ca niște criminali în serie nu sunt atât de grave și, deși poate s-ar impune sancțiuni și pentru astfel de acțiuni, nu ar trebui să fie atât de drastice încât să separe oamenii în două categorii, unde unii sunt Perfecți, dar în altă ordine de idei au voie să scuipe și să lovească Defecții… și Defecții, care pentru o greșeală sunt stigmatizați o viață întreagă.

Da, inițial mi s-a părut un pic trasă de păr. Dar încet încet m-am lăsat purtată de firul evenimentelor și am dat pagină după pagină cu sufletul la gură! Mi-a plăcut teribil de mult și abia aștept partea a doua despre care nu știam în momentul în care am comandat cartea.

Nici nu am stat pe gânduri când am auzit că a mai fost tradusă o carte de-a Ceceliei, așa că nici nu mi-a păsat de subiect. Era Cecelia, era bună. Și nu m-a dezamăgit.

În așteptarea volumului doi, dacă vă tentează, eu am luat-o de pe Cartepedia, pe acolo bântui în ultima vreme, cam au reduceri și, ce să vezi, femeilor le plac prețurile mici și serviciile de calitate.

Acum nu-mi iau gândul de la volumul doi, sper să se miște repede cu traducerea. ❤

Voi ce mai citiți?

Eu acum citesc Harry Potter. Iar. Și tare îmi e că vă mai procopsesc cu un articol în curând. Mwhhaahaha!

Pupicici!

 

Anunțuri

Regii timpului – Laura Nureldin

Salut!

Azi vorbim despre o carte ce mi-a încântat ochii și sufletul săptămânile trecute. Nu, nu a durat săptămâni întregi lectura, doar că a fost concediul meu de două săptămâni la mijloc și nu am avut cum să o termin, așa că am citit jumătate înainte, jumătate după.

Pe Laura Nureldin o știu de la tv, prezintă știrile. O știu și de pe facebook, unde îi citesc cu drag postările istețe și tăioase. E o tipă superbă și extraordinar de deșteaptă și simpatică. Când am aflat că și-a lansat prima carte, am vrut musai să o citesc, știind cumva că îi voi regăsi personalitatea interesantă printre rânduri.

Nu m-am înșelat. Acum niște săptămâni am reușit să pun gheara pe Regii timpului (primul volum) – vedeți că încă e pe Cartepedia, are și o mică reducere.

CYMERA_20170803_204751

Îmi place coperta, imaginea e interesantă și exprimă cât se poate de clar ideea „poveștii”. Jumătate din ea, cu mâna în buzunarul blugilor, exprimând firea independentă și ușor rebelă. Jumătate din el, în ținuta sa antică, cu degetul întins, parcă poruncind. Jumătate din fiecare, împărțiți între două lumi, fiecare dorind și să rămână și să plece.

Mora e o profesoară de dicție în Los Angeles. Prietenul ei, Alex, e un savant care lucrează la o mașină a timpului. Îi reușește experimentul și chiar călătorește pentru scurt timp în altă perioadă.

Când Mora vrea să călătorească în Hollywood-ul din anii ’30, mașinăria dă brusc eroare și femeia ajunge în Persia Antică, pe vremea regelui Xerxes. E răpită de eunucii regelui și ajunge la palat, pentru că, ce să vezi, regele tocmai își alungase soția și căuta o nouă regină.

Mora ajunge să-l cunoască pe marele Xerxes (și să comunice cu el, pentru că studiase limbile antice și cunoștea persana) și reușește să-l apere de Artabanus, șeful Gărzilor, care încearcă să-l omoare. Regele e cumva fascinat de personalitatea ei, ba chiar o crede vrăjitoare. Pentru că o ține de mâini în momentul în care Mora se întoarce în prezent, ajunge și el în LA. Ba mai mult, moleculele li se amestecă și el poate vorbi engleza.

Regele e șocat de întâmplare, dar Alex și Mora îl lămuresc rapid. Alex încearcă să repare mașina timpului și reușește doar să îi trimită pe amândoi zilnic, pentru o scurtă perioadă, în Persia. Îndeajuns cât să rezolve ceva treburi, să se căsătorească, să strice planurile celor care vor să îl omoare pe rege (ba chiar și pe regină) pentru a ajunge pe tron.

Se îndrăgostesc. Simt emoții ce nu pot fi schimbate, se întâmplă lucruri ce nu pot fi uitate. Ar vrea să plece fiecare în lumea lui, ar vrea fiecare să rămână în lumea celuilalt. Ajung la o concluzie? Va continua relația lor?

Va reuși Alex să repare complet mașina timpului?

Dacă citiți Regii Timpului… veți afla.

Pe mine m-a captivat, am citit-o foarte repede.

Stilul Laurei e lejer și cotidian, m-a atras și nu am simțit cum au „zburat” paginile.

Spor la citit!

Pupicici!

Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee

Salut!

Am așteptat câteva zile după ce am terminat de citit cartea pentru că pur și simplu nu mi se așezau ideile. Nici acum nu știu exact ce o să scriu despre minunăția asta de carte, dar voi încerca să redau cât mai frumos ce impresie mi-a făcut.

Pentru că eu citesc și la serviciu, încerc să aleg cărți care pot fi citite ușor, nu genul Dostoievski sau Freud. Am citit Crimă și pedeapsă și am fost în depresie. Valabil și pentru Moș Goriot și cred că aș mai avea câteva „grele”.

20068219_1609144589115999_1640848134_n

De aceea am stat un pic în cumpănă cât am ales Cel care mă așteaptă. Mă așteptam la o carte scrisă într-un stil foarte conservator, greoi. Dar având experiența cărții lui Elif Shafak, Bastarda Istanbulului, am zis să încerc. La urma urmei, e o carte despre care am auzit păreri bune. Mama m-a împins și ea să o aleg. Și bine am făcut, pentru că ideile mele preconcepute s-au făcut bucăți încă din primele pagini.

Cel care mă așteaptă spune povestea lui Masumeh, o femeie din Teheran. Acțiunea se petrece parțial în anii de dinaintea revoluției din Iran, revoluție care va avea un mare impact asupra vieții și familiei lui Masum.

Crescută într-o familie cu trei frați, unul bețiv, afemeiat și violent, altul, mare credincios posomorât care aruncă ocheade fetelor și apoi se roagă pentru iertarea păcatelor și un frate mai mic rău și violent, Masum reușește cu greu să își înduplece familia să o lase să își continue studiile. Tatăl său e singurul care o înțelege și îi ia apărarea de fiecare dată, așa că Masum își vede împlinit visul de a putea studia.

Totul se schimbă când, trecând zilnic pe lângă farmacie, îl observă pe Saeid, un student la Medicină care lucrează acolo. Se îndrăgostesc doar din câteva priviri, dar relația lor nu trece niciodată de faza scrisorelelor inocente, pentru că Ali, fratele mai mic al lui Masumeh, o urmărește tot timpul și, dându-și seama că e ceva între ei, o pârăște părinților.

Mama sa, care îmi amintește de turcoaicele din seriale, o blesteamă și aruncă incontinuu vorbe urâte. Fratele Ahmad o bate până la sânge. Tatăl e dezamăgit și dezamăgirea sa o doare mai mult decât rănile cauzate de Ahmad. E închisă în casă, i se interzice să meargă la școală sau să o vadă pe prietena ei cea mai bună, Parvaneh, considerată în parte răspunzătoare pentru „idila” lui Masumeh.

Se hotărăște ca în curând să fie măritată. Unul dintre pretendenți e un nemernic și numai printr-o minune reușește să scape de această căsătorie. Vecina lor (și amanta lui Ahmad) reușește să îi găsească un pretendent mai acătării și căsătoria se stabilește numaidecât.

Hamid face parte într-adevăr dintr-o familie bună, oameni culți, cu stare. El e chipeș și extrem de cult. Mai mult, nu numai că îi dă voie să își continue studiile, dar chiar o îndeamnă să facă asta.

Totul pare un vis frumos, nu? Măritată cu forța, da, dar are acum un soț de toată isprava.

Sau nu. Pentru că Hamid are alte preocupări și interese. Dispare cu zilele, chiar cu săptămânile de acasă, participând la întâlniri dubioase cu prietenii lui.

Dacă m-a învățat ceva cartea asta, e să nu mă mai implic în politică nici la nivel de părere.

Hamid vrea eliberarea poporului, egalitate, drepturi. Și da, ei și cei ca el reușesc să răstoarne regimul. Cu un preț extraordinar de mare, dar se reușește. La un moment dat ajunge în închisoare, dar este eliberat și considerat un erou.

Pentru puțin timp, însă, pentru că cei care odată luptau de aceeași parte a baricadei, la un moment dat se despart, fiecare dorindu-și același lucru, dar considerând că e mai bine în felul său. De-asta zic că politica are multe fețe și nu merită să dau doi bani, pentru că la un nivel mult mai înalt, jocurile sunt făcute deja.

Masum, mai mult singură, cu unul, doi, apoi trei copii, reușește să se ridice după fiecare palmă primită din partea destinului. Face orice îi stă în putință pentru a o scoate la capăt și pentru a-și vedea copiii ajunși bine.

M-a uimit determinarea cu care a trecut prin viață, felul cum a luptat cu destinul de fiecare dată. A plâns. A căzut. S-a ridicat și și-a spus că nu se poate lăsa pradă disperării. Copiii ei o aveau doar pe ea, pe Hamid nu s-a putut baza niciodată. Îi erau dragi copiii, îi era și ea dragă, dar idealurile sale erau pe primul loc, iar ei îl încurcau. Nu era un om rău, din contră! Dar prioritățile lui erau cel puțin ciudate din punctul meu de vedere. Nu pot să înțeleg cum un om poate pune altceva, orice, înaintea familiei sale.

Ajunge din nou în închisoare, dar de data asta nu mai are același noroc și este condamnat la moarte. Masum află abia după ce l-au executat. Socrul ei nu rezistă la aflarea veștii. Moare.

Din nou singură, cu trei copii. Muncește, e în stare să stoarcă pietrele pentru viitorul copiilor.

În cele din urmă, fiul cel mare emigrează ilegal în Germania cu vărul său. E primit de Parvaneh, cu a cărei fiică se însoară în cele din urmă. Fiul cel mic merge la război, dar scapă cu viață din fericire. Se însoară și el. Fiica, mezina, urmează să se căsătorească și să se mute în altă țară.

Ajunsă la peste 50 de ani, Masum e în sfârșit liniștită. Dar ceva se întâmplă. Reapare Saeid, iubirea vieții ei.

Dar vă las pe voi să aflați finalul, citind cartea.

Mi s-a părut un roman scris atât de natural, de ușor de citit, am regăsit cumva stilul Cellei Serghi și asta m-a încântat.

E genul de poveste pe care o trăiești cu toți porii pe măsură ce o citești. M-a marcat cumva, așa cum m-a marcat Pânza de Păianjen. E un roman deosebit, extrem de realist, care merită fiecare moment petrecut citindu-l.

Din nou am făcut o alegere bună. Vă invit și pe voi să citiți Cel care mă așteaptă, eu de-aici am luat-o!

Iar dacă ați citit deja, vă aștept cu păreri!

Pupicici!

 

Un bărbat și o femeie – Jojo Moyes

Eu nu am cu cine să discut despre cărțile pe care le citesc. Prietene nu mai am aici în oraș, duduiu are gusturi complet diferite de ale mele și mama nu prea are timp să citească în ultima vreme. Poate doar, din când în când, câte o clientă mă mai „prinde” citind și ne punem la tală despre cărți.

De-asta vreau să scriu mai des despre cărțile pe care le iubesc (sau nu) și să schimbăm păreri sau recomandări. Din când în când se cere o evadare din lumea cosmeticelor, pentru a ne culcuşi frumușel în viețile și în pielea altor personaje.

Că iubesc cu tot sufletul ce scrie Jojo Moyes știți deja. Am citit Ultima scrisoare de dragoste și așteptăm cu nerăbdare să apară altceva în limba română. Mi-au dat lacrimile de bucurie când au tradus Jertfa iubirii (Fata pe care ai lăsat-o in urmă), apoi Înainte să te cunosc, apoi După ce te-am pierdut. Când am văzut că urmează să apară și Un bărbat și o femeie, mi s-a făcut pielea de găină.

Am luat-o de pe Cartepedia săptămâna trecută și am purtat-o câteva zile peste tot, că nu puteam să o las din mâini.

Jojo nu prezintă întâmplări fabuloase, supranaturale, în cărțile ei nu găsim mistere și extraordinar de mult suspans.

Dar prin stilul ei dulce, calm și natural, mie reușește să îmi atingă cea mai sensibilă coardă, mă emoționează până în adâncul sufletului și de multe ori mă trezesc izbucnind în lacrimi.

IMG_20170622_171221

Un bărbat și o femeie nu face excepție. Începutul cărții mi s-a părut cam lent, cam lipsit de acțiune și mă pregăteam să spun că mă dezamăgeşte. Dar nu s-a întâmplat. Doar mă pregătea pentru întâmplările cu adevărat importante.

În „rolul” lui Jess Thomas mi-am imaginat-o pe Emilia Clarke (Louisa din Me before you și Khaleesi din Game of Thrones pentru cine nu o știe după nume, iar pentru cine o știe, da, ființa aia minunat de simpatică și dulce). Mi se pare că îi vine mănușă personajul și nu puteam să o identific pe Jess cu nimeni altcineva.

Jess Thomas, mamă singură, lucrează ca menajeră în diverse case alături de prietena ei, Nat și, pe lângă asta, ca ospătăriţă într-un bar. Are doi copii, pe Tanzie (fetița ei) și Nicky (fiul soțului ei care dăduse bir cu fugiţii în urmă cu doi ani).

Tanzie are în jur de 10 ani (nu știu dacă se specifică vârsta exactă), e un copil cuminte și pasionat de matematică.

Nicky, vreo 16 ani, e un „adolescent gotic”, introvertit, care își vopseşte părul și folosește dermatograf negru și mascara. E un copil bun si sensibil, ușor ciudăţel, de aceea își tot ia cafteală de la „puii” familiei Fisher.

Ed, 33 de ani, e anchetat pentru că a dat unei iubite (pe care voia să o vada plecată) o informație confidențială legată de un soft pe care urma să îl lanseze firma sa, iar pe baza acelei informații și, de asemenea, pe baza unui cec de 5000 de lire, fratele „iubitei” a câștigat o mulțime de bani. Astfel că el se retrage pentru o vreme în casa de vacanță din Beachfront, unde îi este menajeră Jess.

In timp ce ea şmotruieşte prin casă, el se poartă destul de urât cu ea, mitocăneşte aș putea spune, dar asta doar pentru că e pur și simplu copleșit de acea anchetă și de posibilitatea de a merge la închisoare.

Se reîntâlnesc la barul unde lucrează ea, el se îmbată groaznic și Jess e nevoită să îl ducă acasă cu un taxi, pentru a nu-l lăsa să doarmă afară, în fața barului. Când se întoarce în taxi, pe jos găsește un sul de bani, în jur de 500 de lire, bani pe care îi ia, cu gândul să îi dea omului înapoi cândva. Dar momentan se folosește de ei, pentru că…

… Tanzie, fiica ei, primește șansa de a se înscrie la un colegiu prestigios, datorită talentului ei ieșit din comun la matematică. Însă nici cu bursa primită mama ei nu se poate descurca din punct de vedere financiar (uniformă, transport etc), așa că e nevoită să renunțe. O șansă în plus apare când fetiței îi e propusă participarea la o olimpiadă de matematică ce îi poate aduce un premiu de 5000 de lire, dar care are loc în Scoția, la aproximativ 900 de kilometri de orașul lor. Așa că se folosește de banii găsiți în taxi pentru a pune la cale o călătorie cu vechiul lor Rolls (fără vignetă, asigurare, care mai e și ros de șoareci pe interior) până în Scoția, cu speranța că fetița va câștiga la olimpiadă 5000 de lire și va putea să îi restituie lui Ed cei 500 de lire.

Astfel că împachetează cele necesare și pornesc la drum, evident, cu Norman, câinele imens al fetiței.

Întâmplarea face ca poliția să îi oprească pe drum pentru că circulau fără un far, iar Ed trecea prin acel loc în același timp.

S-a oferit să îi ducă până în Scoția, așa că au încărcat bagajele în Audi-ul său nou nouţ și au pornit la drum, cu maxim 60 km/h, pentru că fetița avea rău de mișcare.

De aici pornește un drum de câteva zile, cu peripeții, sendvişuri multe, un kebab dubios și multă vomă.

Cred că voma e singurul lucru care m-a deranjat în toată povestea asta. Prea multă! De prea multe ori! În ultimele luni sunt sensibilă la subiect! Dar am trecut peste.

Inițial, lui Ed i-a părut rău că s-a oferit să transporte acea familie de necunoscuți și, în plus, un câine care îi umplea mașina de bale, păr și care trăgea vânturi.

Încetul cu încetul au început să se placă și să se întristeze la gândul că în câteva zile vor părăsi acea mașină care le-a fost cumva casă. Între Jess și Ed începe să se înfiripe o iubire timidă, dar serioasă. Ed îl ajută pe Nicky să se apere de cei care îi făceau viața un chin doar pentru că era altfel. Cu Tanzie se poartă ca un tată, îi aduce o pungă plină cu ochelari de citit când fetița își sparge ochelarii și riscă să nu vadă nimic din exercițiile de la olimpiadă. Ba mai mult, face scandal pe holuri până reușește să facă astfel încât să ajungă ochelarii la fetița deja intrată în concurs.

Cu toate că cerul stă să i se prăbușească în cap, Ed reușește să fie un adevărat sprijin pentru mica familie zăpăcită. E genul de bărbat care mie îmi inspiră încredere, care oferă un adăpost unde să-ți lași în siguranță sufletul. Cu toate problemele sale cu legea, se simte de la un kilometru că e un om bun, care nu a dorit niciodată să rănească pe cineva. De aceea refuză să le spună părinților și surorii ce probleme are, cu riscul de a-i face să creadă că e nepăsător. Sora sa e furioasă pe el că nu vrea să meargă să-și vadă tatăl foarte bolnav, dar ea nu știe că el doar nu vrea să îi dezamăgească. Nu vrea să vadă dezamăgirea în ochii bătrânului său tată… dar alături de Jess… cine știe, poate situația se schimbă. Asta trebuie să o aflați voi din carte.

Jess, draga de Jess, e genul ăla de femeie care mută munții din loc pentru cei dragi. Cu două joburi reușește să își mențină copiii mâncați și curați. Nu știu cum, dar reușește și să fie enervant de optimistă, spunând că lucrurile bune se întâmplă oamenilor buni, deși destinul tot ține să o contrazică. E și foarte orgolioasă, are acel orgoliu al săracului, preferă să îi îndoape pe copii (și pe ea însăși) cu sendvișuri făcute din pâine și cașcaval la promoție în loc să accepte ceea ce le oferă Ed (măcar de dragul copiilor). Cumva o înțeleg, pe de-o parte e vina de a-i fi șutit acei bani, pe de altă parte e gândul că deja omul a făcut destule pentru ei…

Inițial am crezut că se va termina drumul, se vor întoarce acasă și își vor continua viețile. Dar nu, călătoria ocupă cea mai mare parte a cărții, ultimele pagini fiind rezervate evenimentelor (deloc plăcute, dar shhh!) ce au loc după ce revin acasă.

Câștigă Tanzie premiul la olimpiadă?

Ce a făcut tatăl copiilor în timpul în care a fost departe de familie?

Jess și Ed continuă relația?

Află Ed despre banii pe care îi ia Jess de la el?

Vă invit să descoperiți toate astea citind cartea. E atât de sensibilă, de frumoasă și de caldă încât merită fiecare moment pe care l-am petrecut citind-o.

O găsiți pe Cartepedia, aici. Spor la citit și atenție, în a doua jumătate e alertă maximă de lacrimi, să nu ziceți că nu v-am zis!

Iar dacă ați citit-o deja, aștept impresiile!

 

Pupicici!

Later edit: până mâine (inclusiv), pe Cartepedia aveți un voucher de extradiscount! 10%! Găsiți voucherul aici.

 

 

Fata din Brooklyn – Guillaume Musso

Salut!

TREBUIE sa va povestesc despre cartea asta!


A aparut de curand, la editura All. Stiam ca anual ei traduc cate o carte de-a lui Musso si o asteptam cu nerabdare. In sfarsit a aparut, dar am asteptat o oferta frumusica pentru ea, ca 50 de lei pe o carte inca nu ma lasa sufletul sa dau, oricat le-as iubi.

Am gasit-o in sfarsit cu o reducere de 15 lei, la Cartepedia. Am prins si cateva zile cu transport gratuit, am adaugat doua carti de-ale Ceceliei Ahern pe care nu le gaseam nicaieri si la ei aveau niste preturi faine de mi-a cazut falca. Am pus totul in cos si a doua zi aveam cartile.

Aveam deja Eleganta Ariciului si Panza de Paianjen (pentru a saptea oara, cel putin) pe lista, asa ca pe Musso l-am pus pe lista de asteptare pentru vreo saptamana.

Luni am inceput sa citesc Fata din Brooklyn (penultima aparuta, acum a lansat una noua, Un apartament la Paris) si pana marti pe la ora 10 nu am putut sa o las din maini.

Stiam la ce sa ma astept de la Musso. Mister, suspans, politie, crime, indicii, piste false, oameni rai ascunsi bine sub mastile lor radioase, oameni cu trecuturi obscure. Uneori, chestii supranaturale.

Dar de data asta, omul s-a intrecut pe el insusi.

Se dau personajele: Raphael Barthelemy si Anna Becker. Se iubesc de 6 luni, vor sa se casatoreasca.

El e un scriitor de succes (desi de 3 ani nu a mai scris o litera), ea un medic pediatru, o fata dulce, vioaie si buna. Totodata, discreta, si misterioasa. Pe tip il cam roade discretia asta a ei, banuieste ca femeia ii ascunde ceva dubios, asa ca o cam strange cu usa sa ii povesteasca.

Ea nu ii povesteste nimic, pur si simplu ii arata o fotografie cu 3 trupuri carbonizate si ii spune ca ea a facut asta. El pleaca din casa pentru a-si pune ideile in ordine, ea intre timp dispare.

De aici porneste o cursa disperata pentru a o salva pe femeia iubita si pentru a descoperi care e adevarul.

Anna, care de fapt nu se numeste Anna, are un trecut dureros si o experienta de viata care o forteaza cumva sa fie discreta si sa nu atraga atentia asupra ei.

A fost rapita la 14 ani si tinuta 2 ani prizoniera de un psihopat, un pedofil. Reuseste sa scape si de atunci viata ei se schimba, incepand de la identitate pana la profesia pe care o alege.

Nu ea e responsabila pentru moartea celor trei persoane, dar se simte vinovata ca nu a reusit sa le salveze. Cele trei sunt victime ale aceluiasi psihopat, fiind tinute in aceeasi casa anume contruita pentru ca „locatarele” sa nu afle una de cealalta.

Anna, pe numele ei adevarat Claire, e ajutata de directoarea unui colegiu si reuseste sa isi termine studiile si sa devina medic pediatru.

Revenind in prezent, Raphael afla toate astea ajutat de vecinul lui, Marc, fost politist.

Actiunea incepe in Franta, continuand pe strazile New York-ului, locul copilariei lui Claire.

Ceva din finalul cartii m-a socat, dar nu dau mai multe detalii, sa nu stric surpriza. Un anume personaj se dovedeste a fi mai implicat in toata povestea asta decat am fi crezut. Avand nasul extrem de sensibil si dezvoltat, l-am mirosit numaidecat, dar am asteptat sa vad ce-i cu el. Nu m-am inselat.

In ansamblu, actiunea e extrem de alerta, totul se schimba de la o pagina la alta, apar indicii noi, personaje noi, iar toate astea m-au facut sa nu las cartea din maini. De obicei citesc la serviciu cand nu am treaba si nici prea multe cliente, dar de data asta am adus cartea acasa si am citit pana seara tarziu.

Musso merita toti banii pentru ca reuseste sa captiveze, iar asta e foarte important pentru mine. Degeaba o carte e foarte buna si plina de invataminte, daca nu reuseste sa ma prinda cu actiunea sa.

Si gata, daca am citit si Fata din Brookly, nu imi ramane decat sa astept anul viitor noua carte, Un appartement a Paris. Se pare ca e o continuare a romanului Chemarea ingerului. Se anunta a fi ceva bun bun!

L-ati citit pe Guillaume Musso? Va place?

Ce roman de-al lui v-a placut cel mai mult?