De-ale tenului

Salut!

Mă gândeam că nu am mai vorbit de mult timp despre pielicică, nu v-am mai zis ce-am descoperit în ultima perioadă, nu am mai stat la taclale despre produsele de îngrijire a tenului.

Rutina mea e destul de simplă, nu mă avânt în testarea a n produse de același tip deodată, nu cumpăr mai mult decât îmi e necesar și folosesc un produs până se consumă. Prefer un produs bun, pe care îl cumpăr după ce studiez cu atenție produsele mai multor mărci, ingredientele care știu că-mi fac bine, dar și preturile. Și prețul are un rol important, de cele mai multe ori nu vreau nici cel mai ieftin produs existent, dar nici cel mai scump. Undeva la mijloc e ok. Mai nou sunt înnebunită după produsele The Body Shop, drept urmare și-au găsit un loc de cinste în arsenalul meu.

Tenul meu e uneori deshidratat, iarna în principal, dar în același timp e și gras, cu pori măriți și uneori puncte negre. Am foarte multe riduri de expresie, însemnând unul enorm între sprancene (care mă face să par mereu furioasă) și mai multe în jurul ochilor. Nu sunt atât de naivă încât să am impresia că o cremă ar putea să mă scape de ele, dar pot să încerc, nu? Hai să o luăm pas cu pas totuși.

IMG_20170511_203702

De prin 2014 folosesc apa micelară de la Garnier. Îmi e absolut suficient acest produs pentru demachierea tenului. Nu vreau să intru în polemici, poate un demachiant cremos ar fi mai eficient, poate, poate, poate, dar eu nu folosesc un strat de machiaj gros cît degetul mare de la picior. Machiajul meu zilnic e un pic de fond de ten, corector sub ochi, pudră și blush. Iar pe astea le îndepărtează minunat micelara mea.

Pentru zilele când folosesc mascara False Lash Wings Sculpt de la L’Oréal (care se demachiază al năbădăii de greu) folosesc demachiantul bifazic pentru ochi tot de la Garnier. Topește instant cele două straturi de mascara.

„Instrumentul de tortură” e clasica dischetă din bumbac pe care o aleg în funcție de pret. „Dați-mi și mie un pachet de dischete demachiante. Cele mai multe și cele mai ieftine”. Punct.

IMG_20170511_203535

După demachiere (nu imediat, de cele mai multe ori trec câteva ore) urmează spălarea tenului. O scrie pe micelare că nu necesită clătire, dar eu nu pot să nu mă spăl pe față. Am ales spumantul Sebium de la Bioderma, imediat ce am consumat spumantul de la Gerovital Derma+ (extraordinar și el). Am găsit o ofertă bună la o farmacie (44 lei pentru 500 ml parcă) și am pus gheara pe el, pentru că l-am mai folosit, e a patra oară când îl am. Curăță bine, nu usucă, miroase frumos și subtil. Ce să-i mai cer?

După ce îmi usuc fața (cu șervețele de hârtie), pulverizez un strop de apă termală pe ten și o las să se usuce, absoarbă, sau ce face ea acolo. Nu știu cum or fi alții, dar eu de când am renunțat la loțiunea tonică în favoarea apei termale, îmi simt tenul mai sănătos, mai hidratat și mai luminos.

Momentan folosesc 3 creme de față.

Dimineața folosesc crema pentru ten gras Idealia de la Vichy. Are o textură ca de spumă, e aerată, lejeră. Matifiază tenul, dar îl și hidratează.

IMG_20170511_203320

Seara folosesc crema cu vitamina E de la The Body Shop. Are aceeași textură aerată, dar parcă un pic mai bogată decât cea de zi de la Vichy. Se absoarbe repede și nu mă trezesc cu tenul gras nici măcar a doua zi. Nu mi-a cauzat neplăceri, iubesc totul la ea. De la preț (59 lei), până la miros, textură și efect. Foarte rar mi se întâmplă ca tenul meu să accepte o cremă din prima, oricât de bună ar fi ea. De obicei când am o cremă nouă, o folosesc câteva zile, apoi îi zic de toate cele și reiau folosirea abia după o vreme.

În funcție de nevoi (mai sunt și perioade când pielea o ia razna) folosesc și crema antiacneică de la Gerovital Derma+. De exemplu, duminica, dacă aplic în timpul zilei o mască, o folosesc imediat după. Sau când îmi apar coșulețe o aplic fie local, fie pe toată fața, în funcție de gravitatea problemei. A fost o perioadă și când am folosit-o zilnic. Dar e destul de puternică și usucă un pic, de-asta prefer să o folosesc doar când am nevoie de un produs special.

IMG_20170511_204443

Și pentru că am pomenit produsele speciale, o dată pe săptămână folosesc o mască de față de la The Body Shop, cea cu argilă și alge. Îmi lasă tenul curat, ține în frâu punctele negre și nici sebumul nu își mai face apariția decât timid, în limite normale. Aplic masca pe tenul curat, aștept 10 minute să se usuce și mă clătesc, folosind apoi gelul spumant, ori pur si simplu apa termală.

Am inclus aici și uleiul din arbore de ceai de la Oriflame. Nu am văzut rezultate extraordinare, dar încă e în teste. Și drept să spun, nici nu am prea avut pe ce să îl folosesc, coșurile nu prea și-au făcut apariția în ultima vreme. Unul singur a fost mai căpos și am reușit să îl desumflu în vreo 3 zile cu ajutorul uleiului. îl aplic pur și simplu cu un bețisor de urechi pe zona afectată. Ce îmi place foarte mult e aroma sa. E de viiis! 😀

Și cu asta am încheiat povestea despre ritualul meu de îngrijire a tenului. Voi ați mai descoperit vreo minune demnă de menționat? 😀

Pupicici!

Anunțuri