Ce cosmetice am luat în concediu

Salut!

Ieri am ajuns acasă după 5 zile minunate petrecute la Sinaia, orașul meu de suflet. Voi scrie în perioada următoare și partea a doua a jurnalului de Sinaia pentru că am văzut locuri noi, am mâncat în alte restaurante și am trăit experiențe noi și frumoase, ce merită povestite.

Dar până atunci, vreau să vorbim despre cosmeticele pe care le-am luat în bagaj. Nu știu cum sunteți voi, dar eu m-am săturat să car după mine șampon, gel de duș, deodorant, palete de farduri, cinșpe creioane și ditai snopul de pensule. Așa că am hotărât ca anul ăsta să iau la mine multe miniaturi, pentru a avea un bagaj mai lejer și nu atât de greu. În ceea ce privește produsele de machiaj, am respectat pe cât posibil aceeași regulă. Prea des am cărat produse care nu au fost folosite deloc. Așa că unde am avut miniaturi, le-am luat pe ele, iar în rest… strictul necesar! Să vedem!

CYMERA_20170725_144202

  • șervețelele demachiante Ivatherm au fost cadou la o revistă, am uitat care. Îmi plac mult, poate îmi fac timp să vorbim mai pe larg despre ele;
  • apa termală Avene, nelipsită de la mine din casă și bagaj. Nu e musai să fie Avene, orice apă termală funcționează la fel de bine;
  • crema Gerovital Happiness cu efect matifiant e o minune recent „apărută” la mine în arsenal. E atât de mică, ieftină și eficientă încât mă mir că nu am cumpărat-o mai demult;
  • șamponul uscat Elseve a venit cu mine pentru situații de urgență, pentru că în concediu nu am mereu 3 ore la dispoziție să îmi spăl părul și să îl las să se usuce (e lung deja, nu se mai usucă repede);
  • în „batonul” de jos am pus ulei de păr. Da, asta mi-a trecut prin minte și asta am făcut. Sticluța mea cu ulei de păr Elseve cam curge și nu voiam să risc un dezastru în bagaj. Așa că am pus câțiva stropi în roll-on-ul special creat pentru… parfum.

CYMERA_20170725_144438

  • pentru că vorbeam despre spălat părul, evident că am avut și un șampon la mine, dar a fost o miniatură. Gerovital Plant, din gama veche. Mi-a făcut o mulțime de mătreață, dar măcar am avut părul curat; :)))
  • gelul de duș face și el parte din același set primit de la Cami vara trecută și pentru care am așteptat o ocazie specială, nu voiam să consum frumusețe de produse acasă, când aveam litri întregi de gel de duș la dispoziție. E foarte mișto gelul ăsta, miroase fresh, a lămâie și verbină, e perfect pentru zilele de vară;
  • am fost plăcut surprinsă când am găsit pastă de dinți mini la Billa (mai nou Carrefour) și am luat una pentru concediu. Mi-a plăcut!
  • loțiunea de corp tot din setul cu lămâie și verbină miroase la fel de fain și hidratează frumușel;
  • mini deo stick Rexona. E la fel de bun cum mi-l aminteam eu!
  • un săpunel mic din aceeași gamă cu gelul de duș și loțiunea de corp, luat în ideea că voi consuma gelul de duș. Nu l-am consumat, așa că săpunul e întreg încă.

CYMERA_20170725_144837

Și la capitolul machiaj am fost cuminte.

  • fondul de ten Fresh Nude Foundation, aka fondul de ten preferat din ultimul an;
  • corectorul Wake Me Up de la Rimmel London, aka preferatul meu din toate timpurile;
  • pudră HD de la MUFE, varianta travel size;
  • fard pentru sprâncene The Body Shop;
  • perlele Giordani Gold pe care le folosesc pe post de blush și de care sunt nedespărțită în ultimele luni;
  • mini mascara YSL, primit în Beauty Kit-ul Marie Claire din februarie-martie;
  • ciotul rămas (mi-am luat ieri unul nou, no worries :)) ) din creionul Bourjois – nuanța 57 Up and brown;
  • minunea mea de ruj Edition Velvet în nuanța Olé Flamingo. Inițial voiam să iau și balsamul creion de la L’Oréal, dar l-am uitat. Nu a fost bai, am folosit zilnic catifelatul și a fost minunat;
  • balsamul de buze Nivea cu aromă de ce înseamnă blackberry. Coacăze negre? Whatever, e bun.

Și cam atât! Am vrut să am bagajul ușurel, să-l pot umple cu bunătățile luate din Sinaia și București. Și fix așa am făcut! Sunt mândră de mine că am reușit să cumpăr numai lucruri utile și frumoase! Dar despre asta, în episodul următor. O să fie o trilogie. :)))

Voi ce luați cu voi în călătorii?

Pupicici!

Goliciuni de decembrie (2016)

La mulți ani!

Ați petrecut frumos? Sper că da. 😀

Gata cu petrecerile, chestiile, socotelile, de mâine-poimâine intrăm în pâine din nou.

Până una-alta, nu pot să sar peste articolul lunar, cel cu produse consumate.

15870671_1384453358251791_1626516786_n

Șamponul H&S, omniprezent la noi în baie. Cu toate astea, varianta cu lavandă e cea care mi-a plăcut cel mai puțin. Nu mi s-a părut că îndepărta mătreața chiar atât de bine și în plus, părul se îngrășa mai repede. Dar acum s-a consumat, altul la rând!

Gelul de duș Calming Tuscany de la Avon mi-a plăcut pentru că mirosea a neroli. Foarte fain, cremos, hidratant. Singura problemă pe care o am eu cu gelurile de duș Avon e că se deschide căpăcelul foarte greu! În rest, numai de bine!

Deodorantul Dove e preferatul meu absolut, nu o să renunț la el prea curând. Acum am un Nivea, dar voi reveni la Dove când îl consum. Original sau Invisible, ambele îmi plac foarte mult.

La apa termală eu nu mai renunț! Mi-a plăcut cea de la Ivatherm, dar din păcate nu se mai găsește în oraș si pe net e destul de scumpă și oricum e mai scumpă decât Avene, așa că o să rămân la Avene, pentru că au același efect la urma urmei!

Din loțiunea de corp Life de la Avon mai am un stropșor, dar pentru o zi nu am chef să o păstrez o lună întreagă, așa că am decis să o azvârl în poze cu răposatele. E foarte plăcută de la miros până la efecte. Hidratează, nu se absoarbe prea greu în piele, e minunată. Și foarte ieftină, eu am luat-o cu 10 lei.

15870437_1384453381585122_347179747_n

Exfoliantul pentru ten de la Oriflame (gama Love Nature. Cu zmeură) mi-a plăcut mult, mai ales datorită mirosului. Primul meu gloss bun (și bun pe vremea aia însemna Avon și Oriflame) avea același miros, deși era cu cireșe. Era de la Avon acela și tare l-am mai iubit câteva luni, în vacanța de dinaintea clasei a noua și câteva luni din clasa a noua. Revenind la scrub, face exact ce trebuie să facă, exfoliază blânduț, lasă tenul curat, miroase plăcut și cam atât. Pentru cei câțiva lei pe care i-am dat pe el, face o treabă bună.

Ați mai văzut la mine serul antiimperfecțiuni, cu efect de iluminare de la Gerovital Happiness. Mi-a plăcut mult în vara lui 2015 și l-am vrut din nou. A fost la fel de fain, doar că aș fi simțit nevoia de un strop mai multă hidratare.

Ză banana e o cremă de mâini TonyMoly a fost cadou de la Cami, vara asta. E, atât am avut dintr-un tubuleț de 40 ml, vreo 4-5 luni! Mirosea a banane, un miros destul de fidel și natural. Hidrata bine, se absorbea bine, mai multe nu știu să spun, pentru că a folosit-o mai mult mama, eu sar din floare în floare când vine vorba de creme de mâini. Dar în ansamblu a fost foarte faină!

Exact ce ziceam. Creme de mâini. Cea de la Sephora cu bujor a fost folosită intens în ultimele luni, dar doar pentru că o aveam deasupra patului. Doar pe ea. Dacă aveam la botul calului mai multe, le foloseam pe toate. :))) Mirosea plăcut, hidrata bine și cam atât. Ce poate să facă o cremă de mâini? Acum am varianta Lagoon și plănuiesc să le încerc pe toate. 😀

Parfumelul e de o vârstă cu mamaia. Are cel puțin 5 ani. L-am câștigat pe un blog, Claudia09Avon parcă. De acolo o știu și pe Adina. E de la Avon, unul dintre cele 3 parfumuri create în colaborare cu Reese Witherspoon și se numește Live Without Regrets. A fost unul dintre parfumurile mele preferate pe vremea aia. Când încă nu descoperisem Lancoamele, Dioarele și alte Caroline. Pe bune, chiar mi-a plăcut mult și aroma sa va rămâne mereu în sufletul meu.

15820360_1384453368251790_1309756063_n

Tot de la Cami am primit și mascara Nyx FullFigured. Are peria dreaptă, de plastic/silicon, cu perișorii medii. E un negru intens. Mi-a plăcut, doar că începuse să miroasă dubios după niște luni și să se strângă bobițe sub ochi. Asta e veșnica problemă a unui astfel de produs: are o viață prea scurtă. 😦

Mi-a plăcut și Brow Artist Plumper-ul de la L’Oréal. A fost clar peste cel de la Maybelline. Mi-a plăcut periuța mică ce colora fiecare firicel din sprâncene, mi-a plăcut rezistența sa și culoarea delicată. Dar, ca și un produs pentru gene, și el are viața scurtă. L-am folosit din iulie, încă mai are ceva produs în el, dar începuseră să se adune chestii prin el (câte un fir din sprânceană căzut, etc) și arăta cam eww, așa că i-am spus ceau bau.

Balsamul de buze a fost al mamei, e preferatul ei de câțiva ani. Amândouă considerăm că balsamurile de buze de la Nivea sunt mămicuța și tăticuțul balsamurilor de buze. Nu știu cum o fi pentru alții, dar pentru noi sunt minunate.

Am făcut un raid prin portfardul mamei și am găsit două produse de-o seamă cu mamaia, așa că le-am confiscat rapid (după ce am întrebat-o, logic, mă dau și eu cocoș). Ea când nu mai folosește, nu aruncă. Le lasă acolo, în portfard, să zacă. Și se adună o mulțime.

Luciul Caresse nu l-a mai folosit de o mulțime de timp, nici nu se mai fabrică de vreun an, așa că la gunoi cu el. A și expirat între timp. E un produs bun, frumos, plăcut. Dar vechi. Oricum nu mai avea mare brânză în tub, cred.

Concealer-ul Oriflame The One a fost primit la o campanie Blogal Initiative de acum… aproape 3 ani. Da, din mai 2014 stă la noi. L-a folosit ce l-a folosit, încă nu a expirat, dar e deschis de prea mult timp și nu are rost să îl mai ținem, mai ales că între timp i-am luat un produs pe care îl iubește mai mult.

15820386_1384453361585124_511000316_n

Șamponul Nivea Repair&Targeted Care are mari șanse să detroneze preferatul H&S. Nu am avut decât cele două mostre, dar a fost suficient să mă conving că e un șampon minunat. A lăsat părul fin, dar nu pleoștit, lucios, fluffy, curat, de revistă. Chiar o să îmi cumpăr un flacon și îl voi folosi alternativ cu H&S (după ce consum Gerovitalul) pentru că după doar o utilizare nu am avut cum să îmi dau seama dacă face sau nu mătreață.

Crema Vichy Idealia gel cremă știți deja că îmi place mult, ați văzut că deja mi-am luat full size-ul (aici, dacă ați ratat). E minunată, dar are și o hibă: eu folosesc și Idealia de noapte și mi se pare că împreună usucă un pic tenul. Dar nu e ceva grav.

Aqualia Thermal era o cremă de ochi, dar eu am luat mostra la București, la Gală, ca să nu mai car borcănelul. Acolo am văzut că nu e de față, ci de ochi. Nu-i bai, a fost ok și pentru față și pentru ochi.

Și fondul de ten Idealia a fost ok-ish, doar că nuanța era teribil de închisă și arătam ca o maimuță.

Gataaaa! Am avut producție serioasă și în decembrie! Voi ce-ați mai consumat?

Pupicici!

Goliciuni de iunie (2016)

Hello!

A trecut prima lună de vară și eu am consumat un munte de produse! Nu îmi vine să cred că am consumat atâtea și am cumpărat atât de puține! Și așa voi continua până în august. Mi-am făcut toate poftele, acum voi cumpăra doar strictul necesar.

Dar să începem cu goliciunile!

20160701_201746

  • m consumat ÎNCĂ un șampon Head&Shoulders. Știm povestea cu el, nu ne mai stresăm;
  • șamponul Schauma a fost interesant. Avea o consistență de gel rozaliu și nu mi-a cauzat probleme. Dar H&S îmi place mai mult, așa că am revenit la el;
  • gelul de duș Avon Senses cu lăcrămioare și măr miroase delicios. Dacă țineți minte parfumurile de la Oriflame, de acum peeeste 10 ani, Sun, Moon & Eclipse… ei, el seamănă cu Moon. Dar parcă un pic mai rafinat. Hidratare ok, spumă bogată, curățare eficientă;
  • gelul de duș Balea cu limetă și aloe vera avea un miros ușor artificial, nu pot să spun că a fost 100% pe placul meu. Dar nu a fost rău, l-am folosit cu drag.

20160701_202051

  • am fixativul Wellaflex de vreun an, cred. Nu e un fixativ rău, însă s-a stricat pulverizatorul, curge mult produs pe lângă, așa că am decis să ne derspărțim în termeni amiabili, până nu dau cu el de pereți;
  • apa termală e buna mea prietenă de prin februarie și tenul meu e fericit. Mi-a plăcut foarte mult și cea de la Ivatherm. Acum am Avene și e la fel. Toate mi se par la fel, le cumpăr pur și simplu în funcție de promoții;
  • deodorantul Nivea Protect&Care a fost minunat cât timp a fost mai răcoare afară, are mirosul unic Nivea, îl iubesc! Dar cum s-au înfierbântat termometrele, nu prea mai făcea față. Acum am un Balea și e ok, parcă protejează mai bine. Dar Nivea e o iubire veche și cred că voi reveni la el la toamnă sau la iarnă;
  • spray-ul Garnier Ambre Solaire cu spf 20 a fost cumpărat anul trecut pentru a-l folosi la munte. Nu am reușit decât câteva pufuri să folosesc. Restul, până la jumătate, au folosit părinții mei la mare (o singură săptămână a plouat vara trecuta și fix pe-aia au prins-o ei la mare, așa că nu au consumat prea mult). L-am consumat eu în iunie, pe mâini și picioare, când plecam la serviciu. L-am consumat cu chiu cu vai. Acum vreau să consum spray-ul cu fps 30 pe care mi l-a dat Cami în iulie și pe care de asemenea nu am reușit să îl folosesc prea mult;
  • balsamul de păr cu ulei de măsline de la Kiehl’s e tot de la Cami.Abia luna asta l-am folosit, că nu avea rost să țin mai multe balsamuri deschise pe etajera și așa mică. A fost un balsam bun, singura problemă e că alunecam prin cadă, pentru că avea o consistență mai grasă, probabil de la uleiul de măsline.

20160701_202349

  • am avut o mostră din noua cremă-gel Idealia pentru tenul mixt și gras, de la Vichy. E extraordinară! Mai am două mostre, abia aștept să le folosesc. Și următoarea cremă pe care o voi cumpăra, peste câteva luni, cred că ea va fi;
  • încă o mini micelară Sebium! Gata, am încheiat relația cu ea, am revenit la Garnier! E foarte bună, dar ca preț nu mi se pare avantajoasă;
  • am consumat și serul cu perle de la Nivea. Mi-a plăcut mult, a fost al doilea tubuleț. Nu exclud posibilitatea de a-l mai cumpăra cândva;
  • o ojă superbă de la L’Oréal, nr. 244 Green LOL, dar care mi-a pătat groaznic unghiile! Groaznic! Chiar m-am bucurat că am consumat-o! Mi-a părut rău că s-a comportat așa pe unghiile mele, pentru că e minunată, de vis. Dar asta e;
  • crema pentru ten sensibil, anti roșeață, cu fps 20, de la Yves Rocher e tot de la Cami. Nu mă împac de obicei cu cremele de față de la Yves Rocher, doar câteva mi-au priit până acum. Ea e una dintre ele. Nu mi-au apărut coșuri, nu mi-a îngrășat tenul mai tare, nu am avut nicio problemă. Ba chiar aș îndrăzni să spun că m-a ajutat cu veșnica mea problemă, roșeața. Și ca bază de machiaj a fost super, se „lipea” minunat Accord Parfait de ea; :))
  • lacul de unghii Rimmel, 558 Go Wild-Er-Ness din colecția Rita Ora 2015 a fost printre preferatele mele! Dacă îl primesc din nou la serviciu, îl mai vreau o dată, e minunat! Și ca nuanță, ca opacitate, rezistență, calitate, totul e super!
  • micuțul anticearcăn Rimmel Wake me up mi-a plăcut mult! Mult de tot! L-am luat pe 1 noiembrie anul trecut și l-am folosit aproape zilnic până pe 28 iunie, când a venit cel de la Bourjois. Abia mai puteam scobi ceva produs în el. A fost lejer, luminos, blând cu pielea din jurul ochilor. Și ieftin! Bine, eu l-am luat din Sun Plaza cu 27 de lei și curând l-am primit la serviciu cu 17 lei, dar nu mai zic nimic… :)))
  • balsamul de buze Maybelline Baby Lips Electro în nuanța Berry Bomb are o poveste lungă și cu happy end. L-am primit cadou când a apărut pe piață, întâi m-am uitat suspect la el pentru că dohhhh, cum Doamne Doamne să mă dau cu movuleala aia pe bot? Nu sunt genul de femeie care poartă cu ușurință mov, albastru, negru pe buze. Nu îmi plac culorile astea pe buze, asta e. Dar când am folosit prima oară balsamul și am văzut ce nuanță delicată lasă pe buzele mele… mmm! Pur și simplu accentuează cu o nuanță-două (depinde cât de mult folosesc) nuanța naturală a buzelor, iar când se usucă, buzele rămân pătate cu o nuanță delicată, roz-movulie. Întâmplarea face că l-am pierdut. La muncă. Am crezut că mi l-a furat cineva de pe tejghea, că eu mai uit obiectele personale pe acolo. Am stat câteva luni fără el, când într-o zi apare în dulap la muncă. Fusese schimbat monitorul calculatorului din magazin și șeful meu găsise balsamul căzut printre cabluri. De atunci l-am folosit zilnic, cred. E fantastic! Dar din păcate mi se pare că se delistează, așa că nu voi mai avea ocazia să îl am din nou;
  • clește pentru gene! Tadaaa! Mănânc de-astea pe pâine. Ăsta mic începuse să mă enerveze, nu mai curba genele și am zis să hai pa pa pa pa pa pa. E 3,5 lei unul, de ce să mă stresez? :)))

Atââââât! Am avut spor! Voi ce ați mai consumat? 😀

Pupicici!

Preferatele lunii Martie

Salut!

Nu obișnuiesc să fac astfel de postări, recunosc că cele cu goliciuni sunt preferatele mele, nicidecum cele cu preferate. Daaaar luna asta au intrat niște chestii trestii socoteli în posesia/rutina mea, așa că vreau să vi le arăt.

20160331_204512

  • începem cu apa micelară de la Nivea. V-am mai povestit despre ea, adică v-am spus că o am de la Cami, dar așteptam să consum micelara Garnier, să nu am două în uz, pentru că nu are rost, doh. Nu e ca și cum una ma face verde și cealaltă albastră. Micelara asta e foarte foarte bună! Citisem mai multe păreri despre ea, cum că nu știu ce, nu știu cum, bla bla bla, așa că aveam niște rețineri. Nu ar fi trebuit să am, pentru că eu am experiențe minunate cu tot ce înseamnă Nivea. Când am folosit-o prima oară, am avut impresia că m-a usturat puțin tenul. Cred că a fost doar o impresie, pentru că apoi ne-am împăcat minunat. Se simte pielea mult mai hidratată în urma folosirii și asta nu face decât să mă bucure. Nu mi-a făcut probleme, nu mi-au ieșit coșuri, puncte negre sau mai știu eu ce iritații. Așa că o recomand din pipoțică;
  • povestea mea cu apa termală începe în februarie, când am decis să renunț la loțiunea tonică plină de alcool și să încerc ceva mai ușor. Am început cu Uriage care mi-a plăcut foaaaarte mult și când am consumat flaconul am constatat că e mai avantajoasă cea de la Ivatherm, adică vreo 35 de lei pentru 300 ml (două flacoane, 200 cel mare, 100 cel mic), față de 35 de lei pentru 150 ml cât era Uriage. Așa că am luat Ivatherm și bine am făcut, pentru că e bună. Tenul meu e „altă mâncare de pește” de când în loc de apă tonică folosesc apă termală. Puncte negre mult mai puține, coșuri mult mai puține, ten mai neted și mai catifelat;
  • despre crema Clarins Multi-Active Jour aș putea să scriu un roman… am primit-o cadou la revista Elle de Martie și am folosit-o… țineți-vă bine: 4 săptămâni! 6 zile pe săptămână. Nici mie nu mi-a venit să cred, dar da, atât a ținut miculuța de 5 ml. Despre efecte… uau! E atât de fină ca textură, s-a aplicat atât de frumos, s-a absorbit instant și a lăsat în urmă un ten catifelat, curat, proaspăt. Nu mi-am imaginat că poate fi atât de bună! Aș cumpăra-o, dar costă vreo 265 de lei și să o spun pe-aia dreaptă… nu pre îmi dă buzunarul să dau atât pe 30 ml de cremă, oricât de faină ar fi. Efectiv creierul meu refuză să accepte așa ceva. :))) Dar dacă vă lasă sufletul să dați 3 bulioane pe o cremă, să știți că face toți banii!
  • Despre rujul Olé Flamingo de la Bourjois v-am povestit mai demult. Încă îl iubesc muuuult de tot și e rujul cu care atrag cele mai multe complimente. E probabil rujul meu preferat. Are toate calitățile pe care le caut la un ruj, nu reiau acum. Dacă vreți să citiți părerea mea despre el, click pe numele lui;

20160331_204347

  • despre spray-ul de păr Elseve nu v-am povestit încă și nici nu spun prea multe acum, pentru că am în plan un review pentru el și balsamul din aceeași gamă. Atât vă spun momentan: merită!!!
  • ehe, cu spray-ul B.U. Heartbeat a fost o poveste haioasă. Am mers într-o zi la Penny să iau… să iau. Nu mai știu ce. Pâine, pește, apă, nu mai știu ce. Am zărit spray-ul la promoție, vreo 8,5 lei. I-am scos căpăcelul (nu am pulverizat) și am mirosit. M-au izbit toate amintirile posibile, m-am îndrăgostit pe loc, l-am luat de pe raft și m-am plimbat cu el prin tot magazinul până am făcut celelalte cumpărături, ca în cele din urmă să decid că NU am nevoie de încă un produs parfumat, că am deja vreo 5 spray-uri parfumate. Așa că l-am lăsat acolo. Până acasă am avut în nări mirosul lui. Știam de mult timp cum miroase, dar atunci m-am îndrăgostit pur și simplu. Așa că a doua zi am rugat-o pe mama să mi-l ia când merge la cumpărături. De atunci suntem într-o relație deosebită. :))) Pentru cine nu știe, miroase aproape la fel ca Amor Amor de la Cacharel și Fire de la Oriflame. Eu îl iubeeeeesc!
  • iar despre Poțiunea Nebună a lui Katy Perry v-am povestit acum o vreme. E o bomboană dulce dulce și vanilată. Îl folosesc seara, după baie, la fel ca pe Heartbeat. Îmi face plăcere să fac asta, e plăcut ca seara, după o zi de muncă să mă parfumez și să mă cocoloșesc în păturică. 😀

Cam acestea au fost preferatele lunii. Ah, ar mai fi una bucată produs preferat, dar nu îl dețin, așa că nu l-am pomenit: La vie est belle eau de toilette florale. Uhhh, e superb parfumul ăla! Îmi place mai mult decât clasicul eau de parfum.

Voi ce ați folosit mai mult și mai cu drag în Martie? 😀
Pupicici!