Un bărbat și o femeie – Jojo Moyes

Eu nu am cu cine să discut despre cărțile pe care le citesc. Prietene nu mai am aici în oraș, duduiu are gusturi complet diferite de ale mele și mama nu prea are timp să citească în ultima vreme. Poate doar, din când în când, câte o clientă mă mai „prinde” citind și ne punem la tală despre cărți.

De-asta vreau să scriu mai des despre cărțile pe care le iubesc (sau nu) și să schimbăm păreri sau recomandări. Din când în când se cere o evadare din lumea cosmeticelor, pentru a ne culcuşi frumușel în viețile și în pielea altor personaje.

Că iubesc cu tot sufletul ce scrie Jojo Moyes știți deja. Am citit Ultima scrisoare de dragoste și așteptăm cu nerăbdare să apară altceva în limba română. Mi-au dat lacrimile de bucurie când au tradus Jertfa iubirii (Fata pe care ai lăsat-o in urmă), apoi Înainte să te cunosc, apoi După ce te-am pierdut. Când am văzut că urmează să apară și Un bărbat și o femeie, mi s-a făcut pielea de găină.

Am luat-o de pe Cartepedia săptămâna trecută și am purtat-o câteva zile peste tot, că nu puteam să o las din mâini.

Jojo nu prezintă întâmplări fabuloase, supranaturale, în cărțile ei nu găsim mistere și extraordinar de mult suspans.

Dar prin stilul ei dulce, calm și natural, mie reușește să îmi atingă cea mai sensibilă coardă, mă emoționează până în adâncul sufletului și de multe ori mă trezesc izbucnind în lacrimi.

IMG_20170622_171221

Un bărbat și o femeie nu face excepție. Începutul cărții mi s-a părut cam lent, cam lipsit de acțiune și mă pregăteam să spun că mă dezamăgeşte. Dar nu s-a întâmplat. Doar mă pregătea pentru întâmplările cu adevărat importante.

În „rolul” lui Jess Thomas mi-am imaginat-o pe Emilia Clarke (Louisa din Me before you și Khaleesi din Game of Thrones pentru cine nu o știe după nume, iar pentru cine o știe, da, ființa aia minunat de simpatică și dulce). Mi se pare că îi vine mănușă personajul și nu puteam să o identific pe Jess cu nimeni altcineva.

Jess Thomas, mamă singură, lucrează ca menajeră în diverse case alături de prietena ei, Nat și, pe lângă asta, ca ospătăriţă într-un bar. Are doi copii, pe Tanzie (fetița ei) și Nicky (fiul soțului ei care dăduse bir cu fugiţii în urmă cu doi ani).

Tanzie are în jur de 10 ani (nu știu dacă se specifică vârsta exactă), e un copil cuminte și pasionat de matematică.

Nicky, vreo 16 ani, e un „adolescent gotic”, introvertit, care își vopseşte părul și folosește dermatograf negru și mascara. E un copil bun si sensibil, ușor ciudăţel, de aceea își tot ia cafteală de la „puii” familiei Fisher.

Ed, 33 de ani, e anchetat pentru că a dat unei iubite (pe care voia să o vada plecată) o informație confidențială legată de un soft pe care urma să îl lanseze firma sa, iar pe baza acelei informații și, de asemenea, pe baza unui cec de 5000 de lire, fratele „iubitei” a câștigat o mulțime de bani. Astfel că el se retrage pentru o vreme în casa de vacanță din Beachfront, unde îi este menajeră Jess.

In timp ce ea şmotruieşte prin casă, el se poartă destul de urât cu ea, mitocăneşte aș putea spune, dar asta doar pentru că e pur și simplu copleșit de acea anchetă și de posibilitatea de a merge la închisoare.

Se reîntâlnesc la barul unde lucrează ea, el se îmbată groaznic și Jess e nevoită să îl ducă acasă cu un taxi, pentru a nu-l lăsa să doarmă afară, în fața barului. Când se întoarce în taxi, pe jos găsește un sul de bani, în jur de 500 de lire, bani pe care îi ia, cu gândul să îi dea omului înapoi cândva. Dar momentan se folosește de ei, pentru că…

… Tanzie, fiica ei, primește șansa de a se înscrie la un colegiu prestigios, datorită talentului ei ieșit din comun la matematică. Însă nici cu bursa primită mama ei nu se poate descurca din punct de vedere financiar (uniformă, transport etc), așa că e nevoită să renunțe. O șansă în plus apare când fetiței îi e propusă participarea la o olimpiadă de matematică ce îi poate aduce un premiu de 5000 de lire, dar care are loc în Scoția, la aproximativ 900 de kilometri de orașul lor. Așa că se folosește de banii găsiți în taxi pentru a pune la cale o călătorie cu vechiul lor Rolls (fără vignetă, asigurare, care mai e și ros de șoareci pe interior) până în Scoția, cu speranța că fetița va câștiga la olimpiadă 5000 de lire și va putea să îi restituie lui Ed cei 500 de lire.

Astfel că împachetează cele necesare și pornesc la drum, evident, cu Norman, câinele imens al fetiței.

Întâmplarea face ca poliția să îi oprească pe drum pentru că circulau fără un far, iar Ed trecea prin acel loc în același timp.

S-a oferit să îi ducă până în Scoția, așa că au încărcat bagajele în Audi-ul său nou nouţ și au pornit la drum, cu maxim 60 km/h, pentru că fetița avea rău de mișcare.

De aici pornește un drum de câteva zile, cu peripeții, sendvişuri multe, un kebab dubios și multă vomă.

Cred că voma e singurul lucru care m-a deranjat în toată povestea asta. Prea multă! De prea multe ori! În ultimele luni sunt sensibilă la subiect! Dar am trecut peste.

Inițial, lui Ed i-a părut rău că s-a oferit să transporte acea familie de necunoscuți și, în plus, un câine care îi umplea mașina de bale, păr și care trăgea vânturi.

Încetul cu încetul au început să se placă și să se întristeze la gândul că în câteva zile vor părăsi acea mașină care le-a fost cumva casă. Între Jess și Ed începe să se înfiripe o iubire timidă, dar serioasă. Ed îl ajută pe Nicky să se apere de cei care îi făceau viața un chin doar pentru că era altfel. Cu Tanzie se poartă ca un tată, îi aduce o pungă plină cu ochelari de citit când fetița își sparge ochelarii și riscă să nu vadă nimic din exercițiile de la olimpiadă. Ba mai mult, face scandal pe holuri până reușește să facă astfel încât să ajungă ochelarii la fetița deja intrată în concurs.

Cu toate că cerul stă să i se prăbușească în cap, Ed reușește să fie un adevărat sprijin pentru mica familie zăpăcită. E genul de bărbat care mie îmi inspiră încredere, care oferă un adăpost unde să-ți lași în siguranță sufletul. Cu toate problemele sale cu legea, se simte de la un kilometru că e un om bun, care nu a dorit niciodată să rănească pe cineva. De aceea refuză să le spună părinților și surorii ce probleme are, cu riscul de a-i face să creadă că e nepăsător. Sora sa e furioasă pe el că nu vrea să meargă să-și vadă tatăl foarte bolnav, dar ea nu știe că el doar nu vrea să îi dezamăgească. Nu vrea să vadă dezamăgirea în ochii bătrânului său tată… dar alături de Jess… cine știe, poate situația se schimbă. Asta trebuie să o aflați voi din carte.

Jess, draga de Jess, e genul ăla de femeie care mută munții din loc pentru cei dragi. Cu două joburi reușește să își mențină copiii mâncați și curați. Nu știu cum, dar reușește și să fie enervant de optimistă, spunând că lucrurile bune se întâmplă oamenilor buni, deși destinul tot ține să o contrazică. E și foarte orgolioasă, are acel orgoliu al săracului, preferă să îi îndoape pe copii (și pe ea însăși) cu sendvișuri făcute din pâine și cașcaval la promoție în loc să accepte ceea ce le oferă Ed (măcar de dragul copiilor). Cumva o înțeleg, pe de-o parte e vina de a-i fi șutit acei bani, pe de altă parte e gândul că deja omul a făcut destule pentru ei…

Inițial am crezut că se va termina drumul, se vor întoarce acasă și își vor continua viețile. Dar nu, călătoria ocupă cea mai mare parte a cărții, ultimele pagini fiind rezervate evenimentelor (deloc plăcute, dar shhh!) ce au loc după ce revin acasă.

Câștigă Tanzie premiul la olimpiadă?

Ce a făcut tatăl copiilor în timpul în care a fost departe de familie?

Jess și Ed continuă relația?

Află Ed despre banii pe care îi ia Jess de la el?

Vă invit să descoperiți toate astea citind cartea. E atât de sensibilă, de frumoasă și de caldă încât merită fiecare moment pe care l-am petrecut citind-o.

O găsiți pe Cartepedia, aici. Spor la citit și atenție, în a doua jumătate e alertă maximă de lacrimi, să nu ziceți că nu v-am zis!

Iar dacă ați citit-o deja, aștept impresiile!

 

Pupicici!

Later edit: până mâine (inclusiv), pe Cartepedia aveți un voucher de extradiscount! 10%! Găsiți voucherul aici.

 

 

După ce te-am pierdut – impresii

De Jojo Moyes am auzit acum doi ani și jumătate, la o fată pe care o urmăresc pe instagram. Postase ea o fotografie cu Ultima scrisoare de dragoste și nu știu… am avut așa o pornire, am vrut neapărat cartea aia. În câteva zile am cumpărat-o și am devorat-o imediat. Jojo Moyes, jurnalista și scriitoarea britanică, are un stil de a scrie… fabulos. Intru instant în atmosfera cărților ei, simt cum simt personajele, iubesc cum iubesc ele, plâng când plâng ele.

După Ultima scrisoare de dragoste, am țopăit și mi-au dat lacrimile când am văzut că a apărut în limba română și Jertfa iubirii (Fata pe care ai lăsat-o în urmă). Am comandat-o imediat și mi-a plăcut enorm. Cu fiecare carte citită, sunt și mai impresionată.

Anul ăsta am dat întâmplător peste trailerul filmului Me before you și mi-au dat lacrimile când am văzut că e realizat după o carte de-a lui Jojo Moyes. În plus, rolul principal era jucat de dulcioșenia de Emilia Clarke (o iubesc pe fata aia, e o minunăție). Și mai mare mi-a fost bucuria când am aflat că va apărea și varianta în română a cărții. Nu am stat pe gânduri și am comandat-o imediat ce a fost disponibilă.

13631412_1216083008422161_558774456366599043_n

13895333_1227718490591946_4707187712216393342_nA fost prima carte citită la mare. Acțiunea urmează un fir simplu: Lou Clark, o chelneriță drăguță dintr-un orășel londonez își pierde slujba după ce patronul decide să închidă afacerea și să se mute. Louisa încearcă tot felul de joburi care mai de care mai tâmpite, până ajunge în casa unei familii înstărite, pentru a fi îngrijitoarea fiului lor, Will, ce a suferit un accident și a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile. Louisa nu știe, dar Will e decis să apeleze la sinuciderea asistată, într-o clinică din Elveția, pentru că viața în felul ăla nu părea deloc viață.

Acela a fost motivul pentru care a ajuns Lou în casa lor: să-l convingă, cu veselia și pofta ei de viață, să nu își ducă planul la îndeplinire. Dar, din păcate, Lou reușește doar să îi înveselească ultimele luni de viață, căci până la urmă nu se lasă convins. Lou, îndrăgostită de el, îi acceptă într-un final decizia și e alături de el în ultimele momente.

M-a zguduit teribil cartea asta. Se zice că are ceva clișee. Eu nu am văzut-o așa. Mi s-a părut un subiect nemaiîntâlnit până acum. Da, poate e un clișeu prin ideea că fata drăguță se îndrăgostește de șeful ei și el de ea, lugu lugu, dar baza nu e asta. Baza e gestul lui final.

De curând am aflat că există și o parte a doua a cărții: After you. Am fost teribil de tristă că nu a apărut și în română. Eu nu citesc în engleză, nu pentru că nu aș cunoaște limba engleză cât să înțeleg o carte, dar pentru mine cititul e o relaxare, nu o lecție de traduceri. Acum câteva săptămâni am văzut pe facebook, la o fată din lista de prieteni, că în sfârșit se lansează și varianta în română: După ce te-am pierdut. Ca un robot am intrat pe Libris și am comandat-o (precomandă de fapt). Nu a mai contat nici prețul (a fost la reducere, dar oricum nu îmi păsa cât era) nici faptul că livrarea se va face abia după 4 noiembrie (adică practic mi-am luat-o ca un cadou de ziua mea). Am fost doar fericită că urma să o am. Doamne, ce fericire mare și simplă e o carte!

Cartea a ajuns luni la mine. Pe 7. Am stat câteva secunde cu ea în brațe, nici nu am scos-o din țiplă. Nu vă puteți imagina CÂT mă poate bucura ideea de a citi o nouă carte de-a lui Jojo Moyes! E aproape la fel de mare bucuria ca gândul de a primi un autograf de la Neymar, sau ceva de genul. :)))

14993384_1316787985018329_922000944963123959_n

Și zilele trecute, cu ea m-am delectat la muncă. N-am putut să o las din mâini. Am luat-o și acasă și ultima jumătate am citit-o azi.

Pe lângă ea, Înainte să te cunosc (Me before you) mi s-a părut pistol cu apă. Aia a fost mai simpluță, nu a avut ATÂTEA evenimente și răsturnări de situație.

Din primele 15 pagini m-a făcut să plâng. E scrisă atât de natural și intru atât de repede în poveste încât simt că eu l-am pierdut pe Will. Că eu sunt Lou și eu sufăr. Cred că ăsta-i cel mai important lucru la o carte. Să te facă să simți că ești acolo.

E presărată cu glumițe și din plâns poți să dai ușor în râs. Dacă e cineva cu tine-n cameră, crede că ești sisi.

Așa, în mare, ca să nu spoilăresc prea tare… Lou are un job de chelneriță în barul unui aeroport, în Londra, după ce s-a întors din călătoria pe care a făcut-o după moartea lui Will. Jobul îi place, dar din nou se plafonează, nu are visuri, nu are așteptări. Pur și simplu respiră. Trăiește în apartamentul pe care îl cumpără din banii pe care i-a primit moștenire de la Will, dar încă nu se simte „ca acasă” în el.

Într-o noapte, cade de pe bloc. De aici pornesc toate. Are noroc și scapă, se recuperează o vreme în casa părinților ei, apoi se reîntoarce în Londra, în apartamentul ei, la jobul ei, cu promisiunea că va merge la ședințe de grup, pentru a se recupera și emoțional după pierderea lui Will (în secret, toți cred că a vrut de fapt să se sinucidă, nu că a fost un accident căderea ei).

La job are un nou șef imposibil, genul corporatisului cu nasul pe sus, terapia de grup nu funcționează cum ar dori… și colac peste pupăză, un personaj apare în viața ei: fiica de 16 ani a lui Will, copil de care el nu a știut niciodată. Pe tot parcursul cărții se luptă pentru a o aduce pe Lily pe o cale mai bună, ea fiind un copil dificil. Îi face cunoștință cu bunicii ei, o lasă să locuiască la ea în apartament până la un moment dat. Toată atenția lui Lou e concentrată asupra lui Lily, încercând să își dea seama cum ar fi acționat Will în locul ei.

La un moment dat apare în peisaj și Sam, paramedicul care s-a ocupat de ea când a căzut de pe clădire. Se simte atrasă de el, dar ba crede că e un obsedat de sex, ba nu se poate lega prea mult de el, amintirea lui Will fiind dureros de vie în sufletul ei şi, în plus, se teme să se apropie de altcineva, de teama unei noi suferinţe. Dacă rămâne sau nu cu el sau cu altcineva… va trebui să aflați citind cartea.

Nathan, cel care i-a fost coleg cât a lucrat pentru Will, stabilit în New York de o vreme, i-a propus să dea un interviu pentru un job în casa unde lucra. Primește jobul, dar până în ultimele pagini se gândește dacă să îl accepte sau nu. Nu vă spun dacă l-a acceptat, cred că mă opresc aici cu povestirea.

Finalul e happy, pinky promise! Nu happy într-un fel la care m-aș fi așteptat, dar da, e foarte foarte happy!

Am plâns ca un copil citind cartea asta. Nu știu dacă par, dar sunt groaznic de emotivă. Mă emoționează tipul ăsta de cărți frumoase, simple, curate, dar care mă fac să-mi pun niște întrebări.

Voi ați citit-o? V-a plăcut prima parte? Dar filmul?

By the way… oare va apărea film și pentru partea a doua?

Citește o carte!

Salut!

Am revenit cu forțe proaspete după câteva zile de concediu și m-am apucat de treabă, că postările nu se scriu singure! Bine, bine, pe cine mint eu aici? Sunt mai obosită ca oricând și aș fi vrut să nu se mai termine concediul niciodată. Să rămân printre munții ăia frumoși și să respir aerul curat o viață întreagă. Revenind la oile noastre, azi vreau să vorbesc despre cărți.

Când eram mică și primeam cărți, mă strâmbam. Adică, să citești o carte (fie ea și de povești) îți ia mult timp, necesită efort, nu puteau să îmi cumpere și ei o păpușă cu picioare lungi și păr blond? Și niște dulciuri, apropo. Niște… multe dulciuri! Mă urneam atât de greu și îmi lua atât de mult timp să citesc… adevărul e că eram o puturoasă. Încă sunt, dar măcar citesc.

Anii au trecut și am realizat că nu te ajută cu nimic păpușile cu picioarele lungi și păr blond, nu te ajută nici măcar să fii tu o păpușă cu picioare lungi și păr blond, dacă nu știi să legi două vorbe. Nu mă laud cu cultura mea generală, nu am citit și nu știu nici măcar un sfert din cât aș vrea să știu, dar știți vorba aia… dacă nu curge, pică.

Așa că… citește! Orice ai citi, te dezvoltă. Poate nu îți dezvoltă cultura, dar măcar îți dezvoltă sufletul, imaginația și de ce nu, vocabularul.

Acum regret că făceam nazuri când primeam cărți, pentru că sunt momente când nu mai știu ce să citesc, pentru că de pe acasă am citit aproape tot ce m-a atras. Așa că de o vreme m-am pus pe cumpărat.

Am ales site-ul elefant.ro pentru shopping. Ca orice om chibzuit, am vânat transportul gratuit și reducerile. :)) Când în sfârșit am prins o ofertă bună, am comandat două cărți. Salvează-mă, de Guillaume Musso și Mândrie și Prejudecată, de Jane Austen. Le-am devorat, pur și simplu! Mi-au plăcut enorm! Am așteptat încă o ofertă și am mai comandat două, pentru că nu mă prea înțeleg cu Crimă și Pedeapsă, deci aveam nevoie de ceva nou. 😀

10259923_756754554355011_5957009118038324505_n

De data asta am ales Ultima scrisoare de dragoste, de Jojo Moyes și La răscruce de vânturi, de Emily Bronte. Sper să îmi placă. 🙂 De fapt, sunt aproape sigură că o să îmi placă. 😀

Așa-i că e atâââât de plăcut să îți petreci timpul citind?