Sacoul vesel și comorile din outlet sau second hand

Eram clasa a opta, era iarnă și voiam să fiu trendy la școală. Nu știu ce a fost în capul meu și ce anume mi-a dat de înțeles că acea ținută ar fi trendy, însă am plecat de-acasă îmbrăcată într-o pereche de pantaloni roșii, evazați, de vară, ghete negre cu talpă ortopedică și o geacă … Mai mult Sacoul vesel și comorile din outlet sau second hand

Ce înseamnă „pentru totdeauna”?

Poate părea frivolă această expresie, având în vedere vremurile actuale și cât de efemer e totul. Obiectele, iubirile, relațiile, acordurile, contractele, totul, dar absolut totul se poate destrăma pocnind din degete. Mai credem în „pentru totdeauna”? Mai credem în eternitate? Unora le-ar veni să râdă, sau măcar ar arbora un zâmbet șui, într-un colț de … Mai mult Ce înseamnă „pentru totdeauna”?

Curățenie generală? În general nu, dar când e musai…

Fiind copilul anilor ’90, am petrecut dimineți în sunetul melodios al bețelor conștiincioase pe covoarele atârnate într-o bujie pe barele instalate în fața fiecărei scări de bloc. Bara aia o foloseam și noi, copiii, și pe post de aparat pentru tracțiuni ca și cum am fi fost la sală, sau ne credeam gimnaste la paralele. … Mai mult Curățenie generală? În general nu, dar când e musai…